9,278 matches
-
observa că o persoană blondă trebuie, după părerea lumii, să fie vorbăreață. Dacă o blondină nu deschide gura, Îi spunem „păpușă“; dacă un bărbat cu părul deschis la culoare tace, Îl considerăm prost. Cu toate acestea, lumea forfotește de „bruneți Întunecați și tăcuți„ și de „brunete languroase“ care nu posedă nici o fărâmă de creier sub țeastă, dar, nu se știe de ce, nu sunt niciodată acuzați de penurie de inteligență. — Iar gura mare, bărbia lată și nasul mai voluminos sunt, indubitabil, indicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lua În mână o carte și-și lăsa imaginația să zboare, ca un nor neformat, suflat de vânt. Calitatea cea mai puternică a personalității ei era aerul radios pe care-l degaja. Așa cum focul din cămin proiectează Într-o cameră Întunecată luciri romantice sau patetice pe fețele liniștite ale celor din preajmă, Își arunca și ea luminile și umbrele personale În Încăperile În care zăbovea, până când a făcut din prozaicul ei unchi bătrân un om de un farmec excentric și meditativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Nu mă lăsa să bâjbâi! Pot să te ajut să Învingi tentația dacă mărturisești. ROSALIND: Despre noi doi e vorba. Suntem vrednici de milă, asta e. Tocmai calitățile pentru care m-am Îndrăgostit vor face din tine un fiasco. AMORY (Întunecat): Continuă. ROSALIND: O - Într-adevăr, mă gândesc la Dawson Ryder. Un om pe care te poți bizui... aproape că simt că ar fi... un sprijin. AMORY: Dar nu-l iubești. ROSALIND: Nu, dar Îl respect. Este un om bun și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fiu o dezmățată totală, făcându-mă să-mi conștientizez păcatele. Călăreau pe lângă stâncă și Amory aruncă o privire În zare. Acolo unde peretele de piatră se Întâlnea cu șesul drept, cu treizeci de metri mai jos, un curs de apă Întunecată desena o linie clară, Întreruptă de luciri minuscule În apa iute curgătoare. - Mizerabilă, mizerabilă lume veche! a izbucnit pe neașteptate Eleanor. Iar cel mai nefericit lucru dintre toate sunt eu... Of, de ce sunt fată? De ce nu-s un idiot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pe vremuri, te-mbătrânește. Ca un spectru treci plutind În fața ploii, care Peste câmpii flori fără tulpini risipește. Cu vechile-ți nădejdi, frunze și iubiri moarte iară... Vagă ca visele, palidă de-atâtea ceasuri de drum (Șoaptele se furișează În Întunecata seară, Tumultul din pomi o să moară.) Noaptea, acum, Sfâșie la pieptu-i ud bluza-mproșcată A zilei, lunecă În jos pe dealurile visătoare, cu luciu de lacrimă, S-acopere verdele straniu cu coama-i roșcată... Iubirea de ce vine după, iubirea de asfințit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
viața i se refuză. „Rosalind, Rosalind!“ A rostit Încet cuvintele În semiîntuneric până când camera s-a umplut parcă de ele, briza sărată și umedă i-a udat părul, iar briciul lunii a tăiat bolta, făcând draperiile să ia o Înfățișare Întunecată, spectrală. A adormit. Când s-a trezit, era foarte târziu și domnea liniștea. Pătura Îi lunecase parțial de pe umăr și când și-a atins pielea cu mâna, a constatat că era umedă și rece. Apoi a auzit niște șoapte Încordate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Vedea deja pe prima pagină a ziarelor: „Doamna doctor s-a împușcat în cap, trădată și nefericită”. Ce să-i spună ea prietenei ei? Doamna Popa n-avea cultură și nici fior tragic. N-ar fi înțeles nimic din tainița întunecată a sufletului doamnei doctor. - Eu zic să vedem ce zic și cărțile, m-oi fi înșelat, era și cam slabă cafeaua, n-avea zaț bun de ghicit. În timp ce doamna doctor își mișca fundul tragic spre sertarul cu cărți de joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
distracție pentru că tocmai au avut parte de ea. Ca să nu bată la ochi, alergatul se transformă până la urmă într‑un mers pe jos voit inofensiv. Rainer o ia la braț pe Sophie care caută să‑și aranjeze frizura în vitrinele întunecate. Pare să fie cea mai puțin afectată dintre toți, și chiar așa și este. Sophie arată întotdeauna de parcă ar purta permanent mănuși albe. Acest lucru îi ațâță pe bărbați, dar nu‑i satisface niciodată. De aceea trebuie să pui la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
acasă în districtul opt, unde locuiesc mulți mic‑burghezi, mai ales funcționari și pensionari. Și cei doi aparțin micii burghezii, așa cum cotorul aparține mărului, și se simt acasă acolo. Aici chiar sunt acasă, așa că urcă de îndată treptele pe culoarul întunecat al blocului cu locuințe de închiriat, fără să se atingă de nimic, ca nu cumva mizeria să lase vreo urmă. Ajung apoi în vârf, adică la etajul patru. E ultima stație. Odată cu căminul lor neprimitor își face apariția și epuizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
tale idioate, se oțărăște fiul și‑o șterge, deși nici n‑a apucat să mănânce ca lumea, o altă nevoie a tineretului. Pentru azi era programat gulaș de cartofi, ca în atâtea alte zile. Mama stă în picioare în camera întunecată, o doare mijlocul de‑atâta scris, de jur împrejurul ei, mobilierul uzat stă să cadă, un semnal care‑i dă de știre că n‑a realizat nimic și că e vinovată de asta. Toți vinovații sunt, de fapt, făptași și toți făptașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care e destul de restrâns, tata trece drept un țicnit care face afirmații ciudate și căruia nu‑ți poți permite să‑i zici nimic, pentru că el nu mănâncă pe la alții, după cum se exprimă el însuși. Tata se gândește adesea la scheletele întunecate ale oamenilor pe care i‑a ucis până când zăpada din Polonia n‑a mai fost albă și imaculată, ci maculată și pătată de sânge. Totuși zăpada revine mereu și între timp nu mai poartă nici o urmă a celor dispăruți. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
tramvai și trebuie să stai în picioare. Smiorcăitul nu ajută la nimic, adulții nu se scoală să‑ți dea locul, în schimb un copil trebuie să fie mereu gata să dea locul unui adult. Te trezești presat într‑o pădure întunecată și urâtă de corpuri, care luate separat sunt la fel de urâte, și unde nu se vede nici intrarea nici ieșirea. Ești înăuntru o dată pentru totdeauna și trebuie să călătorești împreună cu alții. Înghesuit în ei, ascuns între paltoane de iarnă mirosind a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
prestează l‑a făcut pe unul să‑și piardă părul de pe cap, pe altul dinții din gură, iar altuia i‑a îndesat mizeria sub unghii. Hans se distanțează în sinea lui de ei, iar exterior se înghesuie în cel mai întunecat cotlon, ca nu cumva să fie observat și asociat cu turma asta. Din greșeală. Dar dacă apare vreo domnișoară drăguță și singură, îi face cu ochiul provocator. Asta se numește flirt și e o activitate pentru oamenii lipsiți de griji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
arată ca un tânăr studios. Fiul privește țintă la draperia de plastic, cu desene mari, de la fereastră. Invalidul privește atent ceea ce, sub rochița tiroleză, l‑a așteptat ani la rând numai pe el. Mâna îi alunecă în sus, spre culmi întunecate, fiul lui se găsește între timp pe niște culmi mai luminoase, unde compune o poezie: Aici vă legănați, zdrențe palide, în abis. Eu sunt marele ajutor care se strigă pe el însuși. Locuiesc în toate imaginile de poimâine. Tata își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
lupta cu natura - „pădurea maiestuoasă, de un verde închis și granitul dur, cenușiu și‑au pus acolo amprenta pe peisaj și o frumusețe simplă, nemiloasă se așterne peste prăpăstiile adânci și peste podișurile întinse. În plus, pădurile acestea liniștite și întunecate i‑au inspirat pe mulți dintre aceia care au reușit să le pătrundă frumusețea suverană și îndărătnică.“ Cu totul altfel stau lucrurile cu locuința părintească față de care bazinul Jörger constituie de asemenea un contrast. Acolo lipsesc libertatea și întinderea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cu locuința părintească față de care bazinul Jörger constituie de asemenea un contrast. Acolo lipsesc libertatea și întinderea din Waldviertel, iar pereții cresc lent și închid spațiul într‑un întuneric absolut, nu se vede cerul albastru și nici lacurile misterioase și întunecate, care stau cuibărite pe undeva. Întunericul acesta sălășluiește în nenumăratele cutii de detergent, geamantane vechi, lăzi și ambalaje care stau claie peste grămadă până la tavan și care au înmagazinat în decursul anilor cenușiul unei mici gospodării burgheze (multă prea mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ziua ta, seri muzicale în care îl asculți pe Fischer‑Dieskau. Un pat care trebuie ocrotit, febră care‑ți trece, vizite la galeriile de artă, un „satisfăcător” la extemporal la latină, care se cere sărbătorit. Vizită la bunica. Ploaie, cer întunecat, felinare de stradă, bancheta din spate a mașinii, sandvișuri cu salam, încrețituri în colțul ochilor de‑atâta râs, poze, un batic de mătase, integrale, o traducere din Cicero, să deliberezi dacă merită să‑i faci pe alții nefericiți de dragul adevărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mi se dizolvaseră toate mucoasele corpului. Simțeam cum lua naștere În mine o stranie iritare, ce părea că-mi străbate Întreg sistemul nervos, În căutarea disperată a unei portițe de scăpare. Era o senzație asemănătoare bulelor de gaz, mici și Întunecate, ce-și caută drumul spre suprafața apei Într-o mlaștină pe fundul căreia putrezesc frunze moarte. Acea excitare iritantă puse stăpânire pe puterea mea de judecată. Mi-am privit mâinile cum se Întindeau inconștient spre punga cu praful alb. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
piticii și copilașii minusculi, vizibili doar la microscopul electronic, râdeau și ei și Își accelerau ritmul cu care Își frecau mânuțele de mine. Agitându-se În interiorul creierului meu ca niște grăunțe de nisip În deșert scuturate de cutremur, minuscule pete Întunecate se formau rând pe rând, apoi, adunându-se toate la un loc, se zvârcoleau șerpuind ca o amibă și formau un Întuneric ce semăna cu cerul fără stele din miezul iernii, gândeam eu. În timpul ăsta, partea inferioară a trupului lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
vocea ei pe robotul telefonului. Eram gata să capitulez În fața acelei prezențe copleșitoare și Încercam să-mi găsesc salvarea În expresia de disperare care se citea pe fața lui Keiko Kataoka. Încercam În zadar să mă opun impulsului puternic și Întunecat de a mă târî În genunchi În fața ei. Cu toate că aveam impresia că acum urma să izbucnească În lacrimi, să se prăbușească În fața mea sau să Înceapă să urle, nu puteam să fac nimic pentru ea. Bariera de care se Înconjurase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
dar fără a-ți provoca cea mai mică excitare. Curbura degetelor ei nu semăna cu nimic din ce văzusem până atunci. Erau de o albeață de mă dureau ochii, dar În același timp păreau de culoarea grâului copt, atât de Întunecate. Unghiile ovale păreau tari ca sticla, dar totodată păreau fragile, gata să se rupă la prima atingere. Erau niște unghii cu striațiile foarte neregulate, dar care Îți dădeau impresia că pot rezista la orice tortură. În mintea mea se suprapuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mâna Înspre cuțitul care trebuia să se afle pe măsuța din fața mea, dar mâna mea dreaptă nici nu se clintea din loc. Teroarea a pus stăpânire pe mine: daca nu urlam ceva, orice, riscam să fiu târât spre un loc Întunecat și sinistru. — Unde e nenorocitul ăla de țânțar? am Încercat să strig, dar deja nu-mi mai simțeam buzele. Din gură mi se scurgea salivă amestecată cu un lichid gros și lipicios, probabil sânge, și alte secreții foarte acre la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mostră de umor mai bun pe un timbru de trei pfenigi. Stăteam acolo de mai bine de cinci minute când tuciuria veni înapoi și-mi zise că Frau Lange vrea să mă vadă. Am mers pe un hol lung și întunecat, care găzduia o puzderie de pești împăiați, dintre care pe unul, un somon minunat, m-am oprit ca să-l admir. — Frumos pește, am remarcat. Cine e pescarul? Ea se întoarse enervată spre mine: — Nu-i nici un pescar. Numai pești. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
dreptate într-o privință: Heinrich era cu adevărat un porc mic. Nu am sunat-o pe Frau Lange ca s-o anunț că merg la ea și, deși era de-abia ora 8 când am ajuns pe Herbertstrasse, casa părea întunecată și neprimitoare, ca și cum cei care locuiau acolo ar fi fost plecați sau s-ar fi dus deja la culcare. Dar ăsta e unul dintre aspectele cele mai pozitive ale acestei profesii. Dacă ai descâlcit cazul, atunci ești întotdeauna sigur de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
atitudinile mele anarhice de investigație polițienească. Sau poate speraseră că spiritul meu neobedient ar putea fi înfrânt dacă mai întâi aș fi înjosit în mod dramatic. Chiar și într-o zi însorită cum era asta, biroul meu avea un aspect întunecat, deprimant. Biroul din metal verde-oliv avea mai multe margini în care te puteai agăța decât un gard din sârmă ghimpată și singura lui virtute era că se asorta cu linoleumul tocit și cu draperiile murdare, în timp ce pereții aveau o tentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]