1,954 matches
-
Panzer IV în unitățile blindate, iar spre finalul producției au apărut modele dotate cu tunul scurt de 7,5 cm KwK 37 L/24, menite a sprijini infanteria. Producția tancului Panzer III a fost oprită în 1943. Cu toate acestea, șasiul excelent al acestui tanc a fost folosit pentru fabricarea autotunurilor StuG III până la sfârșitul războiului. Pe 11 ianuarie 1934, după specificațiile cerute de Heinz Guderian, armata germană a cerut prototipuri pentru un tanc mediu de luptă. Acesta trebuia să aibă
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
dacă era dotat cu proiectile de înaltă velocitate din tungsten. În plus, pentru că tancul era încă vulnerabil la atacul puștilor antitanc ale infanteriei, de la modelul Ausf. L până la final, Panzer III a fost dotat cu scuturi laterale de protecție în jurul șasiului și turelei. Cu toate acestea, din cauza dotării tancului mediu Panzer IV cu tunul de înaltă velocitate de 7,5 cm și a îmbunătățirii blindajului acestuia, Panzer III a fost folosit ca tanc de sprijin, în special după bătălia de la Kursk
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
a diviziilor blindate Panzer. Astfel, Panzer III era în realitate pe câmpul de luptă mult superior unor tancuri mai bine dotate, care aveau însă 2 tanchiști în turelă, sau chiar unul singur, cum era cazul modelului francez Somua S-35. Șasiul folosit la producția Panzer III era excelent proiectat, fiind folosit la construcția tunului de asalt Sturmgeschütz III, care s-a dovedit a fi și unul dintre cele mai bune autotunuri din cel de-al Doilea Război Mondial. 12 tancuri Panzer
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
cu blindajul înclinat al tancului mediu Panther.Acesta avea o greutate de aproape 70 de tone, era protejat de un blindaj cu o grosime de 100-180 mm și era dotat cu tunul de 8.8 cm "Kampfwagenkanone" 43 L/71. Șasiul acestui tanc a stat la baza vânătorului de tancuri Jagdtiger, cel mai greu vehicul de luptă folosit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. a fost distribuit batalioanelor de tancuri grele ale armatei germane ("Schwere Heeres Panzer Abteilung", abreviat s.H.Pz
Tiger II () [Corola-website/Science/319740_a_321069]
-
("Sd.Kfz. 138/2"), cunoscut după război și sub numele de Hetzer (în traducere din germană: "hăituitor") a fost un vânător de tancuri ușor folosit de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bazat pe șasiul tancului Panzer 38(t), Hetzer s-a dovedit a fi un model de succes, fiind folosit și după război într-o variantă îmbunătățită până la începutul anilor 1970. Inițial, nu s-a dorit proiectarea și construcția unui tun de asalt Sturmgeschütz
Jagdpanzer 38(t) () [Corola-website/Science/319760_a_321089]
-
Panzer 38(t), Hetzer s-a dovedit a fi un model de succes, fiind folosit și după război într-o variantă îmbunătățită până la începutul anilor 1970. Inițial, nu s-a dorit proiectarea și construcția unui tun de asalt Sturmgeschütz pe șasiul folosit de către Panzer 38(t), însă pe 26 noiembrie 1943 Berlinul a fost bombardat puternic. Producția de tunuri de asalt Sturmgeschütz III de la fabrica Alkett a fost afectată serios drept consecință. "Oberkommando des Heeres" (înaltul comandandament al armatei germane) a
Jagdpanzer 38(t) () [Corola-website/Science/319760_a_321089]
-
Tancul ("Tanc Românesc Model 1985") este un tanc principal de luptă proiectat în România, bazat pe șasiul tancului TR-77-580 (succesorul românesc al lui T-55). Varianta modernizată a acestui tanc, M1 "Bizonul", este compatibilă cu standardele NATO. După evenimentele cunoscute sub numele de "Primăvara de la Praga", Republica Socialistă România a adoptat o nouă doctrină națională de apărare
TR-85 () [Corola-website/Science/319828_a_321157]
-
tehnologia NATO. Au fost aduse îmbunătățiri sistemului de conducere al focului, mobilității, protecției, sistemelor de comunicații și a celor de vedere pe timp de noapte. TR-85M1 este de fapt un tanc nou, complet diferit de T-55, fiindcă are un șasiu modificat (extins), un motor diferit, o turelă nouă și sisteme îmbunătățite de conducere a focului. În 1993, România avea în inventarul armatei 632 de tancuri TR-85. În 2008 erau în inventarul Armatei Române 265 de tancuri TR-85 . Conform Institutului Internațional
TR-85 () [Corola-website/Science/319828_a_321157]
-
regele Alfonso al Spaniei va primi propria sa "Royale"", dar monarhul a fost detronat înainte să intre în posesia mașinii. Prima dintre mașini care și-a găsit cumpărător a fost livrată abia în 1932. Modelul standard cu un preț al șasiului de 30.000$ apărea pe piață în momentul în care economia mondială intra în Marea criză economică a anilor '30. Șase exemplare au fost construite între 1929 și 1933, doar trei fiind vândute unor clienți externi. Create pentru regi, nici una
Bugatti Royale () [Corola-website/Science/319382_a_320711]
-
B "" (inventariat cu denumirea SdKfz 186) a fost un vânător de tancuri ("Jagdpanzer", în limba germană) fabricat și utilizat de către Germania nazistă. A fost cel mai greu vehicul blindat de luptă folosit în al Doilea Război Mondial, având la bază șasiul tancului Tiger II. Deși era excelent protejat și înarmat, vehiculul era afectat des de probleme tehnice și mecanice, din cauza greutății excesive. Fiind fabricat în număr limitat, doar trei vehicule au fost păstrate până în prezent. La începutul anului 1943, Statul Major
Jagdtiger () [Corola-website/Science/315840_a_317169]
-
afectat des de probleme tehnice și mecanice, din cauza greutății excesive. Fiind fabricat în număr limitat, doar trei vehicule au fost păstrate până în prezent. La începutul anului 1943, Statul Major German a decis montarea unui tun de calibru 128 mm pe șasiul tancului Tiger I sau Panther. Vehiculul urma să fie folosit ca un vânător de tancuri greu. Șasiul tancului Panther nu s-a dovedit a fi potrivit pentru conversie. O machetă din lemn a fost construită pe șasiul tancului greu Tiger
Jagdtiger () [Corola-website/Science/315840_a_317169]
-
vehicule au fost păstrate până în prezent. La începutul anului 1943, Statul Major German a decis montarea unui tun de calibru 128 mm pe șasiul tancului Tiger I sau Panther. Vehiculul urma să fie folosit ca un vânător de tancuri greu. Șasiul tancului Panther nu s-a dovedit a fi potrivit pentru conversie. O machetă din lemn a fost construită pe șasiul tancului greu Tiger II și i-a fost prezentată lui Hitler pe 20 octombrie 1943, în Prusia Răsăriteană. Două prototipuri
Jagdtiger () [Corola-website/Science/315840_a_317169]
-
128 mm pe șasiul tancului Tiger I sau Panther. Vehiculul urma să fie folosit ca un vânător de tancuri greu. Șasiul tancului Panther nu s-a dovedit a fi potrivit pentru conversie. O machetă din lemn a fost construită pe șasiul tancului greu Tiger II și i-a fost prezentată lui Hitler pe 20 octombrie 1943, în Prusia Răsăriteană. Două prototipuri au fost construite până în februarie 1944: unul cu opt galeți intercalați care foloseau o suspensie Porsche (număr de inventar: 305001
Jagdtiger () [Corola-website/Science/315840_a_317169]
-
fabricate în serie. Vehiculul a fost denumit inițial "Jagdpanzer VI", însă a fost redenumit "". Numărul SdKfz repartizat era 186. Jagdtiger avea o construcție similară vehiculelor Jagdpanzer construite până atunci de Germania nazistă. O suprastructură de tip cazemată era montată pe șasiul extins al tancului greu Tiger II. Vehiculul avea un blindaj foarte gros și era dotat cu tunul de calibrul 128 mm PaK 44 L/55, capabil să penetreze blindajul oricărui tanc al Aliaților, chiar și la distanță mare (mai mult
Jagdtiger () [Corola-website/Science/315840_a_317169]
-
cilindri al lui 325i sau 328i. BMW-ul M3 (seria E46) construit din anul 2000 are un motor de 3,2-litri cu șase cilindri, care realizează o putere de 252 kw (343 CP) la o turație de 7.900 rpm. Șasiul și sistemul de rulare sunt o construcție dezvoltată în continuare a modelului precedent. La începutul anului 2005, cu o suprataxă de 5.300 € se putea obține un pachet de competiție la noile automobile care includea roți de 19 țol în
BMW M3 () [Corola-website/Science/315055_a_316384]
-
erau asamblate la FMGS, unde erau turnate și turelele. Carcasele blindate erau prelucrate la Întreprinderea Mârșa, tunul la Arsenal Reșița și mitralierele la UM Cugir. Aproximativ 400 de tancuri TR-580 au fost fabricate între 1979 și 1985. TR-580 folosea un șasiu modificat, având șase galeți găuriți (T-55 avea doar cinci galeți). Între primii doi galeți există un spațiu proeminent, la fel ca la tancurile sovietice T-54/55. Din cauza acestor modificări, tancul avea o greutate mai mare, de aproximativ 46
TR-580 () [Corola-website/Science/316071_a_317400]
-
s-a terminat în decembrie, iar prototipul a fost gata în februarie 1945. În urma testelor din martie și aprilie 1945, tancul a intrat în dotarea Armatei Roșii cu denumirea oficială T-54. Tancul avea aproape același tren de rulare și șasiu folosit la T-44. Principala diferență era folosirea unui blindaj mai gros în partea frontală și utilizarea unui alt tip de oblon pentru mecanicul conductor. Inelul turelei avea acum un diametru de 1800 mm, iar turela avea un blindaj cu
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
metal în cazul în care un proiectil perfora tancul. T-55A a fost dotat cu un sistem PAZ/FVU de filtrare chimică. Mitraliera coaxială SGMT de 7,62 mm a fost înlocuită cu un model mai nou PKT cu același calibru. Șasiul a fost extins de la 6.04 metri la 6.2 metri. Mitraliera din cutia blindată a fost înlocuită, iar unitatea de foc a crescut cu șase lovituri din acest motiv. Greutatea vehiculului a ajuns la 38 de tone din cauza acestor
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
T-55AK. Precum majoritatea tancurilor construite după al Doilea Război Mondial, tancurile T-54 și T-55 au un aranjament intern convențional: compartimentul de luptă este în partea din față, motorul în spate și turela în formă de dom în centrul șasiului. Oblonul gurii de accces al mecanicului conductor este poziționat în partea frontală, în stânga, deasupra cutiei blindate. Comandantul tancului stă în stânga, ochitorul stă în fața sa, iar încărcătorul stă în dreapta. Roata motoare de la șenilă este în partea din spate. Sistemul de evacuare
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
Firma Demag, care proiectase cel mai mic semișenilat din utilizarea armatei germane, SdKfz 10, a fost selectată pentru a construi noul "transportor ușor blindat de trupe" ("leichter gepanzert Mannschaft-Transportwagen", abreviat "le.MTW"). Vehiculul, denumit oficial SdKfz 250, avea la bază șasiul model D7 al semișenilatului SdKfz 10. Acesta a fost scurtat, renunțându-se la o roată din angrenajul șenilelor. Deasupra șasiului era montată o suprastructură ("Panzerwanne") cu un design nou, care beneficia de un blindaj cu o grosime între 8 și
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
noul "transportor ușor blindat de trupe" ("leichter gepanzert Mannschaft-Transportwagen", abreviat "le.MTW"). Vehiculul, denumit oficial SdKfz 250, avea la bază șasiul model D7 al semișenilatului SdKfz 10. Acesta a fost scurtat, renunțându-se la o roată din angrenajul șenilelor. Deasupra șasiului era montată o suprastructură ("Panzerwanne") cu un design nou, care beneficia de un blindaj cu o grosime între 8 și 14,5 mm. Noul model de șasiu a fost denumit D7p (p venea de la Panzer, adică blindaj) Din cauza problemelor legate
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
Acesta a fost scurtat, renunțându-se la o roată din angrenajul șenilelor. Deasupra șasiului era montată o suprastructură ("Panzerwanne") cu un design nou, care beneficia de un blindaj cu o grosime între 8 și 14,5 mm. Noul model de șasiu a fost denumit D7p (p venea de la Panzer, adică blindaj) Din cauza problemelor legate de producție, semișenilatele SdKfz 250 au ajuns pe front abia la mijlocul anului 1941. Odată ce producția de vehicule SdKfz 250 a fost suficientă, variantele specializate SdKfz 252 și
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
program comun de proiectare a unui tanc ușor, mediu și greu. Cele trei tipuri de tancuri urmau a folosi cât mai multe piese comune în interesul standardizării. Prototipurile tancului ușor (denumit T41) și ale tancului mediu (denumit T42) foloseau același șasiu. Tancul mediu T42 avea însă o turelă dotată cu un tun de calibrul 90 mm M36 și sisteme optice superioare (precum telemetrul optic M12). La începutul Războiului din Coreea, tancul T42 se afla încă în faza de proiectare. Mobilitatea noului
M47 Patton () [Corola-website/Science/320143_a_321472]
-
de puternic. Turela prototipului T42 era însă superioară celei folosite de tancul M46 Patton, o versiune îmbunătățită a modelului M26 Pershing apărut la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Conducerea armatei americane a decis fabricarea unui tanc nou folosind șasiul modelului M46 și turela prototipului T42. Blindatul, proiectat de fabrica Detroit Arsenal, a fost denumit oficial . Producția tancului a fost văzută ca o măsură provizorie până la apariția tancului M48 Patton. M47 a fost ultimul tanc american dotat cu o mitralieră
M47 Patton () [Corola-website/Science/320143_a_321472]
-
simplificat pe parcursul războiului pentru a reduce costurile și utilizarea metalelor strategice. Unele vehicule fabricate de Tatra au utilizat motorul diesel cu 12 cilindri și răcire cu aer "Tip 103". Sape de fixare au fost adăugate în partea din spate a șasiului în timpul războiului pentru a îmbunătăți capacitatea vehiculului de a tracta tancuri avariate și alte vehicule grele. avea un șasiu în formă de scară. Propulsia era asigurată de un motor Maybach "HL 108" pe benzină, cu 12 cilindri, răcire cu apă
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]