KorAP: Find »[drukola/base=țărână & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...74 75 76 ...122 >

3,030 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631

bine cât de puțin Îmi place - asta ca să mă exprim blând și să nu iau În derâdere munca (a de ne făcu pe toți din maimuțe oameni). Pe tine cum de te mai rabdă pământul, băi puturosule? Faci umbră degeaba țărânii! Omului i-a fost menit să lase ceva În urma lui, nu numai haznale pline cu căcat. Tu ai crescut un copil, ai ridicat o casă, ai sădit un pom sau măcar ai de gând? Nici vorbă! Mătăluță bei vinișor, tragi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Jandarmii i-au cules pe cei câțiva morți și i-au trimis la morgă, au dus răniții sub escortă la spital și, Într-un bidon În care sfărâmaseră cu ciocanul un calup de gheață de la bufet, au adunat de prin țărână rămășițe: câteva degete, urechi, un vârf de nas, o bucată de piele cu păr de pe cap și chiar, tăvălit prin praf ca vai de lume, un ochi de care atârna ca o ață ceea ce ați Învățat voi la anatomie că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Sătenii nu au uitat Îndrăzneala lui Cap de Șobolan și, peste câtva timp, l-au ales primar pe croitorul cel leneș. * * * Lui Mihai Enin, care se Îndrepta singur-singurel pe drumul de pământ spre codrul de la Miazănoapte, Îi căzu sufletul În țărână. Era, așa, ca o goambă străvezie, ca o bășică umplută cu apă ce făcea, clătinându-se, să se miște Învelișul moale și subțire. Enin cel tânăr se opri nedumerit și speriat, apoi se așeză lângă sufletul său care se zbuciuma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
apărat cu un băț ori cu pietre, n-ar fi scăpat Întreg din colții potăilor. Ale dracului jigodii, nu se repezeau să-i muște decât pe cei cu pielea albă; la ceilalți doar lătrau, dar nu-și săltau burțile din țărână. Însă de data aceasta, cei doi băieți nu trebuiră să se bată pe viață și pe moarte cu haita: prietenul Lică Îi aștepta la poartă și gonise câinii prin curțile lor. Dădură mâna ca oamenii mari. Vorbi cel mic de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Se ridică și, fără să zică nimic, i-o Întinse Sergentului. Acesta o izbi cu dosul palmei și o azvârli În iarbă. Vinul hâltâcâi de câteva ori și Începu să se scurgă. Se răspândi un miros de iarbă strivită, de țărână Înmuiată și de venin de albine. Militarilor le puțeau bocancii a seu de oaie rânced. „Pe lângă că ați călcat frontiera, vă faceți vinovați și de braconaj la pește În sezon interzis și de foc deschis În pădure. Vă confisc plasa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Arma Îi atârna cu gura țevii În jos. Blondul Își făcu mâinile pâlnie. În praful de pe obraz lacrimile săpaseră dâre albe. „Ba pe mă-ta s-o iei, prostule!” Până În sat nu mai auziră decât ronțăitul mărunt al cauciucurilor În țărâna ca un mălai a drumului de pământ. * * * O singură zi pe an Satul cu Sfinți ieșea de sub puterea Celui ce Doarme, cel prăvălit sub tulpini țepoase de urzici din codrul vânăt și tremurat de Apa Morților de la Miazănoapte. Mintea Aceluia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
bariera coborâtă numai el poate ști. Spuneau unii că trosnetul coastelor sale În salcâmul noduros al barierei s-ar fi auzit În tot satul și că inima i-ar fi sărit din piept pe gură, s-ar fi prăvălit În țărână și ar mai fi bătut de câteva ori. Pe Ploconul din anul care urmase, Tușa povestise Întâmplarea așa: Străinul, călare pe bicicletă, se proptea cu pieptul de trunchiul salcâmului; ochii se holbau Îngroziți la inima ce țâșnise pe gură; de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
miște și să-și schimbe culoarea. Pe măsură ce Tușa Își Întețea truda, toate se dezghiocară din locurile lor, Învârtite ca aluatul din căpistere. Pământul se văluri, Își Încrâncenă scoarța, repezi copacii cu vârfurile În jos și, În rădăcinile din care curgea țărâna, aruncă spice de grâu și buruieni la un loc. Apa Dunării se ridică și ea peste Coastă, Își Învolbură și Își răsuci valurile cenușii: pe ulițele satului se zbăteau moruni și crapi. Păsările zburau zănatec, ca niște săgeți strâmbe, sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
un mort la biserică. După slujbă și toate cele de cuviință, alaiul ieșea cu sicriul și Îl Îndrepta către cimitir. De cum trecea de clopotniță, rudele mortului băgau mâna În buzunar și azvârleau În sus bănuți de fier. Ne aruncam În țărână pe palme și genunchi, ne Împingeam și ne loveam ca să ajungem la mărunțișul acoperit de pulberea groasă. Ne murdăream ca niște porci, umpleam de murdărie până și fundele Înnodate la gât. Nu știam Încă să citim, dar cunoșteam valoarea monedelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
varul, se amestecau și se răsamestecau cu sapa, lopata si grebla. După aia se căra spre schele În găleți de tablă zincată. Erau așa de grele, că unora li se lungiseră brațele ca la maimuțe, de le atârnau pumnii prin țărână. Deținuții sunt convins că munceau În condiții mai umane decât noi. Măcar ălora li se dădea să mănânce la prânz pe de-a moaca. Noi trebuia să ne aducem de-acasă. De fapt, jumătatea de ceas În care luam prânzul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
i-am pus mâna la gură și am Început să urlu după Director și șofer. O vreme n-a răspuns nici dracu’. Pe urmă s-a auzit glasul lui Oaie, care vorbea de parcă În același timp se străduia să scuipe țărână din gură: „E vreunu’ mort, mă?”. „Nu, du-te dracului, tâmpitule care faci accidente și vorbești prostii! Ce e cu Directorul?” „Acuma e bine, i-am ras două palme, că la altceva nu m-am priceput, și s-a trezit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
se Întâmplă...”. „Mă piș pe paiele tale”, venise răspunsul. Titel nu-l pierdea din ochi și, de câte ori ăla azvârlea mucul de țigară, marele meșter se grăbea să-l scuipe, să-l strivească bine sub călcâi și să-l astupe cu țărână. Odrasla plătea zburători și le spuneau ce măscări să arunce În aer și cui. Năimiții erau bucuroși că puteau pluti și Înjura pe degeaba, contra a numai trei șuturi primite În tur. Cei jigniți și care nu luau bani de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
le privea cum joacă și le auzea cântând. De teamă, Însă, Își făcuse cruce de trei ori cu limba În gură și ielele fugiseră, speriate. Erau ca niște umbre albe, ușoare, roteau o horă fără să atingă și să stârnească țărâna de la Răspântii. Îngânau un cântec fără cuvinte și nu-l luau În seamă pe cel sprijinit de trunchiul pomului. „Bă, da’ de fata grecului ce ziceți?” se auzi glasul spart al lui Odraslă. Mihai Enin Își Înfipse unghiile În palme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
ce tăceți ca boii? N-ați văzut ce țâțe are Marianti?” De-acuma Începuse să se salte, cumpănit, de la pământ. Se Înălța, se ridica și nu se mai sfârșea. De pe umerii care se tot Îndreptau către nori zburau paie și țărâna șiroia cu foșnet. „Am văzut-o dezbrăcată pe geamul ăl mic din spatele casei...” Mihai Enin ajunsese cu fruntea la cer și se pregătea de izbit. Avea o putere pe care nu izbutea s-o stăpânească. „A zis tata că o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
o să mi-o dea de nevastă când m-oi face mare...” Lovi cu pumnul și răspândi În toate vânturile baloți de paie din șiră. Vârteje se iscau din mișcările lui largi; răvășeau văzduhul și-l murdăreau cu resturi ridicate din țărână. „Da’ eu n-o s-o iau dacă n-o să fie fată mare...” Palma uriașă Îl apucă pe prostovan și-l azvârli spre soare. Lui Mihai Enin Îi rămăsese sânge Între degete. Se șterse cu un șomoiog de paie. Titel strângea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Își iuțise rotocoalele În jurul Eleșteului și apa, neliniștită, scotea bolboroseli aproape de amenințare. Își Întoarse capul către culmea dealului spân pe care fusese cândva conacul boieresc. De-acolo cobora, cu pași Înfrânați, nea Mitu Păcătosul. Tălpile gumarilor alunecau tot timpul În țărâna potecii și hârșâitul lor se auzea de departe și cu limpezime. În spatele lui nea Mitu, sprijinit cu păroasele labe din față de umerii omului, bocănea din copite dracul cel negru. După ce căruța cu draci care intrase În sat În urmă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
el, ca un diavol la locul lui: blana și barba păreau pieptănate și căpătaseră luciri albastre; coarnele erau lustruite inel cu inel și unse cu ulei de nucă, coada, groasă la rădăcină precum cea de bou, nu mai atârna În țărână, ci se legăna de colo-colo, Împungând aerul după cum se străduia Iedul să țină drumul drept; ochii - nu se știa cum arătau ochii, căci nu Îndrăznea nimeni să le caute privirile. Oricum, cei cărora le era dat să-l vadă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
oțel topit zbucni și-mi dărâmă din temelii sălașul. Cu mine ce se-ntâmplă destulă vreme nu știi. Ce noapte! Două morți Îmi plămădise: cea fericită, blândă și cea hâdă, neagră. Cu greu Îmi deschisei obositele pleoape, cu greu galbena țărână o azvârlii din nas și din amara gură. Nobilu-mi raft cu tomuri Înțelepte se dovedise iar prieten statornic: mă apărase, căzând peste mine, de zidul ce se prăvălea, nevolnic, sub apriga călcare a monstrului de fier. Am năvălit la aer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
mei În chip de mulțumire că, În mărinimia lor, Îngăduiseră Înălțarea cortului și așezarea taberei În larga curte ce și azi există - a fost făcut țăndări de roțile cele negre și fără milă. În crunta lor rostogolire au băgat În țărână sarea și gazul, piperul, dafinul, legătura de pelin amar, lampa, oglinda, săpunul de casă pus În pod la uscat, nucile și grâul pentru colivă, neprețuitele mele cărți, căpisterea-n care mama plămădește pâinea și colacii, briciul ce sta cuminte Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
așteaptă și astăzi să fie descoperită acolo unde cuminte zace, În burta unui deal ce s-a-ncăpățânat de mii de ani să nu-și nască taina. Un alt Urmaș, mult mai Încoace, căpetenie, și el, a satului a cărui țărână o spurcați voi astăzi cu neghioaba călcătură s-a dus, Într-un Început călduț de toamnă, la Târgul care, Între timp, devenise un fel de buric al lumii. Cu el Îl luase, ca să-l deprindă cu meșteșugul negoțului și al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Apoi Își urmă vorba: „E aicea, nu?”. „Nu”, minți băiatul, „ce să fie?” La vorbele astea, Dracul Își strâmbă fața, se crăcănă și Începu, a batjocură, să-și deșerte udul. Fără spaimă, dar cu uimire, Enin văzu cum șuvoiul Învolbura țărâna, care Începu să fiarbă cu clocote și șuiere. Coada, groasă la rădăcină precum cea de bou, se Învârtea ca un sfredel. „Bine că măcar tu ești Întreg la minte”, se lăsă bătrânul păcălit, „și nu spui că vezi tot soiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
se Încolăci În jurul inimii. „Ce naiba?!” Încercă el să se Îmbărbăteze, căci se simțea șovăitor și Încurcat. Băgă mâna În sân, apucă, pe pipăite, cu grijă, șerpișorul de cap, trase nițeluș de el - mica vietate se Împotrivea - și-l azvârli În țărâna ca un mălai a drumului de pământ. Târâtoarea Își Încordă amarnic trupul subțire, cu zgomot și iuțeală de pleasnă de bici, scoase, cu furie, limbuța neagră și despicată, apoi se repezi cu nemaivăzută agerime În buruienile șanțului. În praf rămase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
luă din loc și ochii lui Enin se ațintiră pe coada de gușter, solzoasă și grea, ce ieșea de sub sutană și se târa pe drum. Coada se legăna după mersul de om gras al părintelui și lăsa dâre largi În țărână. Enin vru să-l strige, dar mintea parcă i se oprise, Încheieturile gurii Înțepeniseră și nu putu să scoată nici măcar o vorbă. Se mulțumi să-l petreacă Îndelung cu privirea. Apoi Își reveni. „Dă, bă, și mie un foc!” auzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
ceva și se repede afară. Mă ridic și eu cu mare trudă, Îmi proptesc bastonul peste prag și ies În curte, curios să văd până unde-l duce mârșăvia: stătea ca la biserică, În genunchi și cu fruntea proptită În țărâna pe care o călcaseră tălpile ei. Ceva mai Încolo, În timp ce el și gazda ciocneau pahare cu vin roșu, iar eu beam sirop de vișine cu sifon, desfrânatul vorbea ca pentru el și nu mai contenea: «E prea frumoasă fie-ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
În galben. Trecu apoi Odraslă, ținându-se cu mâinile de pântece și răspândind miros de moarte. În urma lui, Foiște se chinuia amarnic să-l ajungă, strâmbându-și trupul beteag. În vârful bastonului ridicat ținea o bucată de maț tăvălit prin țărână. Striga aproape cu deznădejde către Odraslă, care nu Îl băga În seamă: „Domnule, tinere, dragul meu, ai pierdut ceva! Oprește-te puțin, ți-a căzut ceva pe jos, domnule!”. Trecu, În cele din urmă, și Gogoașă. Enin Îl Înjunghie adânc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]