18,836 matches
-
schimbare a taberei se asemenea cu cea a lui Constantin Dissescu, care procedase însă în sens invers. Prima dintre intervențiile sale se remarcă, după cum precizam, printr-un ton extrem de critic la adresa arderii cadavrelor. După cum se poate vedea, subiectul nu este abordat de către Șerboianu într-un mod abrupt, ci, mai degrabă, în unul "așezat", pregătindu-l treptat pe cititor pentru tematica propriu-zisă. Astfel, arhimandritul vorbește despre Paris, ca model al civilizației occidentale la începutului de secol al XX-lea, o lume pestriță
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
vrea să ajungă la locul unde se găsește cu-adevărat opera însăși. Astfel, chestiunea unei culturi teoretice, adică a unei teoretizări a praxisului, rămâne în centrul oricărei reflecții asupra culturii ca una dintre temele sale obligatorii. Noi nu o vom aborda aici. Problema noastră este în momentul de față una mai strict delimitată: presupunând că am stabilit posibilitatea unei estetici teoretice, se pune problema de a măsura în aceasta efectul unei intervenții a științei. Căci dacă o estetică se bucură încă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
calitatea sensibilă nu este niciodată decât obiectivarea și, astfel, reprezentarea unei impresii a cărei ființă-impresională este auto-impresia, adică subiectivitatea absolută în calitate de viață. Aici ni se dezvăluie neajunsul demersului deja clasic al fenomenologiei care, susținând contrariul a ceea ce afirma știința galileană, abordează chestiunea revenind de la lumea-științei la lumea-vieții și de la aceasta la conștiința acestei lumi. Căci conștiința lumii în calitate de "conștiință a", în calitate de intenționalitate sau, în ultimă instanță, ek-staza Ființei în care intenționalitatea la rândul său se desfășoară, nu permite încă strângerea în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și alocația de susținere pentru familia monoparentală. Această decizie politică se înscrie în cadrul unui ansamblu de măsuri prevăzute în favoarea familiei. Una dintre întrebările pe care mi le-am pus în prezenta lucrare s-a referit tocmai la modul cum sunt abordate în prezent, în România, politicile adresate familiei, care sunt valențele pozitive și care sunt cele negative ale măsurilor de politică publică privind familia monoparentală, din perspectiva interesului realizării unor șanse egale pentru femeile și bărbații deveniți părinți. Observația comună arată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
copiilor, abuzul sau violența asupra lor, nici situațiile de abandon. Aceste fenomene sunt importante privind consecințele monoparentalității. Nu am reușit să dezvolt suficient problematica răspunderii parentale și nici a răspunderii comunitare față de familie. Din gama de probleme care se pot aborda cu sens pentru o familie monoparentală, am avut în vedere doar aspecte referitoare la părintele singur, mai precis a mamei singure, probleme pe care le întâmpină trăind într-o astfel de familie, statusul său social, șansele sale generale de viață
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
banal și neinteresant faptul că o persoană își crește singură copilul. Intră într-o zonă a cumințeniei comportamentale, pusă la colțul societății. 1.1. Personal și politictc " 1.1. Personal și politic" M-am întrebat dacă, în încercarea de a aborda problematica familiei monoparentale din perspectiva teoriilor politice, nu voi ajunge cumva la constatarea evidențiată încă de feminismul american, cunoscut sub numele de „feminism al valului II”, după care tot ceea ce este personal este politic? Această etapă de analiză a situației
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
specificitatea trupurilor și a dorințelor femeilor, diferențele de rasă și cultură, variabilitatea sau eterogenitatea nevoilor și a țelurilor indivizilor, ambiguitatea și labilitatea sentimentului prezintă un potențial distructiv asupra unității și coerenței factice a sferei publice. Perechea conceptuală public-privat poate fi abordată în corelație cu alte concepte: stat-societate civilă, politic-personal, social-individual, loc de muncă-gospodărie. Mai mult, sfera publică este caracterizată prin asociere cu trăsături „masculine”: rațiune, raționalitate, neutralitate, obiectivitate, calcul de interese, meritocrație, competiție, drepturi. În mod analog, sfera privată este asociată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
despărțirii subiectivității femeilor de sfera privată - chiar la nivel conceptual - se explică prin numeroasele referiri amestecate și încrucișate ale sferei private cu trupul, pasiunile, natura. (Moira Gatens, 2001, p. 180) Public este ceea ce are legătură cu binele comun, cu oamenii abordați în cadrul comunității de ansamblu; reprezintă lucrurile aflate la vedere, accesibile tuturor și împărtășite de toată lumea. Dimpotrivă, privat înseamnă ceva închis, ascuns, exclusiv, ceea ce este sugerat de anunțuri de tipul: „Proprietate privată - accesul interzis!” (J.B. Landers școord.ț, 1998, p. 2
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
arată că acestea reprezintă 11,72%. Această diferență poate fi interpretată ca o modalitate de a trasa prin minimizare datele problemei în parametrii unei rezolvări facile. Denotă, de asemenea, o disponibilitate redusă a decidenților din structurile de putere de a aborda familia monoparentală din perspectiva egalității de șanse. Mă întreb dacă abordarea ar fi fost aceeași în cazul în care cele mai multe familii monoparentale s-ar fi aflat în grija tatălui părinte singur 21. Conform datelor oferite de M.M.S.S.F., ca tendințe generale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
conceptuale 26tc "3. Familia monoparentală - delimitări conceptuale26" Familia monoparentală este un tip de familie format dintr-un părinte și copilul sau copiii săi, un grup de persoane aflate în relație de rudenie, rezultată prin filiație directă sau adopție. Adesea, este abordată ca o abatere de la familia nucleară, formată din soț, soție și copiii lor minori. Căsătoria nu mai reprezintă modalitatea de constituire legală a familiei, ci doar un prim element dintr-un conglomerat cauzal: căsătoria urmată de divorț, separare sau deces
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
cea care desfășura preponderent munca domestică, se ocupa de creșterea și educarea copiilor. În cadrul familiei monoparentale, autoritatea comportă tendințe contradictorii: o supralicitare a părintelui singur, dar și momente de criză atunci când acesta nu mai face față solicitărilor. Familia poate fi abordată ca o instituție socială care se află în legături cu alte instituții, inclusiv cu instituțiile statului. Raporturile de acest tip sunt satisfăcute preponderent de părintele singur. O altă perspectivă prezintă familia ca o unitate socioafectivă (I. Mihăilescu, 1993, p. 240
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
iubirea maternă este considerată un instinct (prin analogie cu instinctul matern al animalelor). Lipsa iubirii materne apare ca ceva nenatural, rușinos. Instinctul matern - definit drept complex de însușiri înnăscute, cuprinzând trebuințe biologice legate de reproducere și determinând comportamente specifice - este abordat, de regulă, alături de instinctul alimentar, instinctul de conservare și cel sexual. Din alte perspective, nu există un instinct matern. „Nu există mamă denaturată, pentru simplul motiv că dragostea maternă nu are nimic natural: dar chiar din această pricină există mame
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
să-i îngrijească. Mulți factori au contribuit la această suprapopulare, între aceștia numărându-se sărăcia, epuizarea și dezinformarea perversă privind generozitatea statului față de cetățeni, în special față de cei nevoiași (G. Kligman, 2000, p. 244). Termenii adecvați în care se poate aborda starea de fapt a ultimului deceniu în România, privind sfera natalității, se pot numi, prin consecințele create (adică prin scăderea masivă a natalității), politici antinataliste. Statutul de părinte corelează în viața de fiecare zi roluri diferite pentru mamă și pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
planul economic al societății românești, dar subordonarea lor economicului nu conduce decât la efecte negative în sensul de subliniere a dificultăților, de justificare a amânărilor sau chiar de consacrare a punctelor de imposibilitate. Așa cum am mai arătat, familia poate fi abordată și ca instituție, fiind un grup de persoane care împărtășesc valori comune, urmăresc atingerea anumitor scopuri, folosesc ansambluri de mijloace și procedee, au o formă de organizare în care se regăsesc raporturi bine precizate de status și rol77. Instituționalizarea relațiilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Nu au o mare libertate de mișcare pentru că nu au resurse. Liberalismul, presupunând o natură umană rațională 19, permite să se înțeleagă că fiecare își va urmări cel mai adecvat interesele, astfel încât va dobândi împlinirea personală. Orice individ va fi abordat ca agent social capabil de autonomie. Aceasta însă în spațiul public 20. Lumea de dincolo de ușa casei rămâne exclusiv în seama celor care trăiesc acolo. Satul nu se uită pe gaura cheii; după o expresie românească, rufele se spală în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
registre de semnificație diferite. Semnificația inițială a verbului a depinde se referă la o relație fizică, în care un lucru este condiționat de altul. Semnificațiile mai abstracte - sociale, economice, psihologice și politice - au fost la origine metaforice. Dependența poate fi abordată în următoarele sensuri (N. Fraser, L. Gordon, 2001, p. 57): • economic, în care o anumită persoană depinde de altă persoană/alte persoane sau de altă instituție pentru asigurarea existenței; • sociolegal, sintagma numind lipsa unei identități individuale legale sau publice, ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
femeie își crește copilul cu un partener, în viața de zi cu zi, ea pare să rămână mamă singură. În plus, ea îngrijește și pe tatăl copiilor ei și pe rudele vârstnice.” (M. Miroiu, 2001, p. 17) Dependența poate fi abordată și dinspre persoana care acordă sprijin către cea/cele care primesc ajutor. Peste o anumită încărcătură de responsabilități, persoana ce desfășoară activități de îngrijire ajunge tributară sistemului relațional de sprijin, fără de care nu reușește să realizeze efectiv îngrijirea pe care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
pe care învață să le depășească și își mărește astfel gradul de împuternicire. Persoanele dețin o anumită abilitate proprie în rezolvarea problemelor, pe care o pot valorifica în relațiile interpersonale sau în interacțiunile lor cu instituțiile publice. Capacitarea poate fi abordată de o persoană și transferată spre relațiile în care aceasta intră. O persoană care deține anumite capacități poate avea o participare semnificativă în relațiile de putere. Relațiile dintre oameni sunt modificate prin diverse metode de legitimare, de întărire și altele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
față de copiii săi, indiferent dacă este bărbat sau femeie. Tatăl singur este pus în situația de a proba virtuți materne. Caroline Whitbeck (1984) aprecia că maternitatea este o experiență (alături de altele ca graviditatea, hrănirea din propriul corp), iar în măsura în care este abordată în această dimensiune, nu este proprie bărbaților. În cazul discuției noastre, tații singuri, chiar dacă ar dezvolta practici de tip matern, ar fi totuși limitați în comparație cu femeile aflate în aceeași situație. Mă delimitez față de această poziție, deoarece permite căderea în capcana
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
și de aceea permite experiențe diferite. Numai că experiențele femeilor conduc către asumări de roluri prioritare privind îngrijirea copiilor, iar experiențele bărbaților le-ar limita acestora implicarea privind copiii. Mai degrabă, adopt punctul de vedere al Virginiei Held (1987), care abordează din perspectivă culturală îngrijirea copiilor, formarea personalității acestora fiind un demers uman complex și nicidecum un rezultat al unui instinct orb. Un tată singur poate să nu fie dispus să se implice în creșterea copilului său. El poate să solicite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
pentru o educație care să combine atât trăsături specifice unui sex, cât și celuilalt, cred că, în viața de fiecare zi, acest fapt are loc de la sine, receptat cel mult ca mod de a particulariza aspecte ale vieții cotidiene. Am abordat problema educației copiilor din familiile monoparentale din punctul de vedere al părintelui singur, implicat în creșterea lui. Din perspectiva învățământului formal, este posibilă o discuție diferită și complexă, care însă nu face obiectul lucrării de față.99 În tratarea educației
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
și cele referitoare la bărbați în cele două situații. Atunci când reproducerea și natura femeilor sunt luate în considerare în context politic, filosofii tind să trateze rolurile femeilor în termeni funcționali și teleologici (Moira Gatens, 2001, p. 78). Astfel, femeile sunt abordate din perspectiva rolului lor reproductiv, care ajunge să fie prioritar și să le domine existența. Pare că se schimbă raportul dintre cauză și efect, dintre scop și mijloc. Femeile sunt tratate ca mijloace prin care se aduc pe lume copiii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
și doresc cu adevărat femeile”. Aceasta cu atât mai mult cu cât urmează întrebări referitoare la „cel mai bun lucru” pentru ele, iar acesta este legat de gospodărie. Întrebările respective sunt formulate în cea mai conservatoare manieră patriarhală de a aborda o problemă. Singurul tip de familie vizat este familia nucleară, completă. Luând la cunoștință rezultatele unui astfel de sondaj, cei care nu trăiesc în asemenea familii se pot simți dezavantajați, poate chiar frustrați. În Barometrul de opinie publică din octombrie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
ajutor (bolnavii și bătrânii din familie). Chiar și această constatare a devenit un loc comun, ca, de altfel, și soluția problemei, care presupune o opțiune: cariera sau familia 42. Revin la ideea că faptul se datorează modului dihotomic de a aborda raportul public/privat în viața fiecăruia 43. Când un aspect sau celălalt e recunoscut ca fiind mai important și declarat ierarhic superior, raportul dihotomic este funcțional: astfel, unii oameni se dedică familiei, alții pun un accent prioritar pe carieră. Când
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
munca domestică și în creșterea copiilor 69. În sfera privată, cadrul general de abordare a raporturilor dintre oameni este cel al familiei complete. • Ca să fie evitate posibilele critici referitoare la incompletitudinea demersului făcut, în concluzii se arată că au fost abordate doar anumite aspecte față de care, desigur, pot fi făcute multe alte observații, că, în mod inevitabil, tema a fost privită dintr-un unghi de vedere, dar că pot fi descoperite multe altele. Tratarea familiei monoparentale din perspectiva de gen a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]