26,173 matches
-
contingentă, ca să spunem tot, în măsura în care ea survolează prăpastia care separă realitatea de irealitate și în care, pe de altă parte, ea face să corespundă o calitate generală "greu", "calificat" acelui ceva care este conținut în singularitatea absolută a diferenței sale absolute. De pildă, o activitate dureroasă sau insuportabilă pentru un individ puțin dotat va fi trăită dimpotrivă de altul ca expansiune fericită a puterilor sau a capacităților sale proprii. O asemenea delimitare calitativă și generală a muncii obiective nu corespunde de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu este munca, ci rezultatul său obiectiv, asta, potrivit intuiției geniale a lui Marx, nu conferă o valoare, ci capătă una, și o primește de pe urma muncii vii. Sau, mai curând, deoarece aceasta din urmă se cufundă în noaptea subiectivității sale absolute, principiul acestei valori va fi ceea ce i-a fost pur și simplu substituit, adică măsura obiectivă a timpului obiectiv al muncii obiective. Această măsură matematică determină toate entitățile ideale ale economiei politice valoare, bani, capital, profit, interes industrial, comercial, financiar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este cu toate acestea decât voirea vieții de a scăpa de sine. Nu este o întâmplare că epoca pe care o trăim marchează deopotrivă triumful științei și pe cel al politicii: în spatele respingerii "subiectivului", în căutarea și revendicarea unei obiectivități absolute se ascunde o aceeași suferință, o aceeași nemulțumire tainică a individului, din care purced și una și cealaltă, la care fac trimitere amândouă. Contradicția proiectului obiectivist, în măsura în care el purcede din subiectivitatea pe care vrea s-o elimine, își află expresia
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
secolul XX, freudismul. Ceea ce îl caracterizează pe acesta de fapt este, pe de o parte, afirmația hotărâtoare potrivit căreia fondul psihismului eludează obiectivitatea și este ireductibil la aceasta, adică recunoașterea cel puțin pe planul faptic a imanenței radicale a subiectivității absolute în eterogenitatea sa ontologică față de lumea reprezentării și față de tot ceea ce se pro-pune în în afara unei exteriorități oarecare. Este, pe de altă parte, menținerea presupoziției scientiste care afirmă că nu există decât obiectiv și determinabil din punct de vedere obiectiv
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acest gen, orice țintă intențională îndreptată către ea nu găsește nimic altceva decât concepte neclare și cuvinte goale. Însă acolo unde nu este nimic de văzut, de înțeles și de simțit, acolo totuși se desfășoară și crește viața în încercarea absolută a certitudinii sale proprii. Or domeniul acestei cunoașteri primitive și primordiale este cel al eticii, adică al praxisului. El este constituit din ansamblul modurilor de viață ale individului, moduri ce nu trebuie considerate ca fiind modalitățile pe care le îmbracă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Însă această evaluare spontană pe care o operează viața nu este la rândul său posibilă decât dacă viața se încearcă pe sine, fie și prin intermediul celei mai neînsemnate dintre nevoile sale, ca ceea ce este și trebuie să fie, ca valoare absolută. Valorile fundamentale nu au alt conținut în afară de ceea ce este implicat în experiențele primare pe care viața le face din ea însăși, ele sunt propriul conținut al acestei vieți. Poziția explicită a acestor valori pentru ele însele, care rămâne excepțională, nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
timp cu adevărata natură a culturii, care este această mișcare, originea practicilor barbariei, care purced de asemenea din ea. Mișcarea vieții de a se continua sau de a se spori conatus-ul său nu este inteligibilă decât în rememorarea esenței subiectivității absolute. Așadar această mișcare se explică pornind de la viață. Faptul că viața perseverează în ființa sa nu este posibil decât pentru că, dăruită ei înseși în fiecare punct al ființei sale și necontenind în auto-afectarea sa să fie astfel, ea nu basculează
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
predat, mereu presupus, și pornind de la el, a face efort și a acționa. Astfel, mișcarea vieții este un efort fără efort, acel ceva în care orice efort precum și orice abandon este întotdeauna deja dat sieși pe Fondul ființei-date-sieși în pasivitatea absolută a imanenței radicale a vieții. Perseverența ființei în sine și sporirea sa de sine nu sunt prin urmare fapte pe care să ne fie posibil a le aprecia din exterior; numai surprinderea posibilității lor celei mai interioare le clarifică. Aceasta
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aceasta din urmă. A elibera o energie nu înseamnă a se debarasa de ea, a-i oferi prilejul să se cheltuie, să se diminueze progresiv și astfel să se epuizeze și să dispară. Legea vieții, a vieții fenomenologice transcendentale și absolute care suntem noi nu este entropia. Realitatea acestei vieți nu are nimic de-a face cu realitatea fizică și nu se poate înțelege pornind de la aceasta; orice model științific impus culturii este nu nonsens. E elibera energia înseamnă exact contrariul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de ceva de care ar fi în ea însăși lipsită, o simplă lipsă, ci nevoia de sine. În aceasta rezidă durabilitatea oricărei nevoi și ceea ce o determină ca nevoie de cultură: ajungerea în sine în sporirea de sine a subiectivității absolute a vieții. În această sporire își găsește loc un efort căci, în măsura în care noi coincidem cu o astfel de sporire, nu există nimic care să ne fie exterior și care să se producă independent de noi. Venirea în sine a vieții
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
indivizilor și a grupurilor, prin urmare cea a societăților), faptul că ea se regăsește în acest istorial al Absolutului și se înfăptuiește în el și ca el. Aprioricul barbariei ca și cel al culturii, aprioricul tuturor aprioricelor este această viață absolută în care suntem trăitori. De ce atunci rămâne această Energie nefolosită în noi? În ce fel sporirea, contravenind într-un anumit fel propriei sale esențe, se inversează în stagnare și regres? Cum de există și cum de poate exista, pe undeva
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se mai depășește într-o bucurie. Într-o civilizație există neliniște de fiecare dată când energia vieții rămâne nefolosită, iar ea rămâne în această stare deoarece "plusul" care o constituie ca plus de sine, ca ajungere în sine a subiectivității absolute, nu mai are permisiunea de a se efectua pentru că nimic nu-i mai este propus omului, vederii sale sau acțiunii sale ca sarcină infinită la înălțimea și pe măsura Energiei sale. Iterația indefinită a sporirii de sine a Vieții în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sub forma unui Sine, ca efectuare a acestui Sine și ca experiență efectivă a sa. Nu există prin urmare nici Istorie, nici Societate, ci numai "indivizi trăitori" al căror destin este cel al Absolutului, care nu survine niciodată, în calitate de subiectivitate absolută, decât prin intermediul multiplicității indefinite a monadelor, al căror unic fundament îl constituie. În ceea ce privește problema noastră, situația evocată mai sus se exprimă după cum urmează: în activitatea prin care produc bunurile necesare subzistenței lor și care îmbracă în fiecare epocă și pentru
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestor forme tipice de producție, ci este cea a indivizilor, tocmai, este istoria lor, începută nu în secolul al XIV-lea și în secolul XX, ci odată cu nașterea lor nașterea lor transcendentală, se-nțelege, adică prima efectuare mută a subiectivității absolute în ei. Pornind de la acest punct zero al Parusiei inițiale se produce o dezvoltare extraordinară, dezvoltarea pură a vieții lăsate în voia esenței sale proprii și, astfel, a procesului continuat al conservării sale și al sporirii sale. Corpul de pildă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
existența reală. Această societate nu este atât a asistaților social, cât a asistaților mintal. Odată cu omnidezvoltarea existenței mediatice și a valorilor sale, cultura în mod global care i se opune punct cu punct este scoasă din joc. Aici intervine cenzura absolută despre care am vorbit, atât de nemiloasă, atât de radicală încât mass-media înseși îi sunt supuse și, determinate de publicitate, de ratele de audiență, de legea implacabilă a celor mai mulți, a uniformizării de jos în sus care se împopoțonează cu masca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și periculos, despre care nu știi niciodată de partea cui este, până când descoperi că e doar de partea lui și că de tot restul puțin Îi pasă. Unul din tipii ăștia dubioși, alunecoși, plini de ascunzișuri Întunecate, cu care ai absoluta siguranță că nu trebuie să lași vreodată garda jos și că e mai bine să-i Înfigi deodată lama În trup, așa, ca să fie, decât să te trezești străpuns când ți-e lumea mai dragă. Mascatul trupeș era genul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
aceea, cum negreșit ar fi făcut majoritatea foștilor soldați puși pe liber și deveniți mardeiași ordinari, care bântuiau prin preajma Curții după vreun beneficiu ori niște dubloni, Diego Alatriste păstra distanțele, recurgând la conte numai În ocazii ca aceea, de o absolută și disperată urgență. Pe de altă parte, n-ar fi făcut asta nici atunci, dacă instinctul nu l-ar fi avertizat asupra calității deosebite a oamenilor pe care Îi atacase. Și de gravitatea urmărilor ce aveau să decurgă de aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Francisco de Quevedo nu uita că tânărul pictor executase, abia sosit la Madrid, un portret al lui Luis de Góngora, și deși n-avea nimic Împotriva flăcăului, Înțelegea să-l facă să-și plătească păcatul cu câteva zile de ignorare absolută. Însă curând după aceea, don Francisco și tânărul sevilian au devenit practic nedespărțiți, și cel mai bun portret al poetului ne-a rămas chiar de la acel tânăr care, cu vremea, s-a Împrietenit și cu Diego Alatriste și cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să treci prin multe. Și va fi înfiorător de tăcut în jurul tău. S-ar putea, am spus eu. O anume tăcere. Deși îmi rămâne întotdeauna foiletonul de la radio. Dar nimeni nu va mai citi doar pentru tine. în caz de absolută necesitate, am spus, pot să-mi citesc eu însumi, cu voce tare, din amintire. Nu pot afirma că-ți voi duce lipsa, a zis ea. Chiar dacă uneori nu mă voi putea împiedica să mă gândesc la tine. Totul lasă urme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
sistem sau un nucleu, cît o rețea de instituții și organisme foarte diverse. Establishment-ul nu are astăzi omogenitatea necesară care să-i permită instrumentarea unui Stat de clasă. Regimurile politice actuale de tip occidental nu mai sunt nici democrații absolute, nici pure plutocrații. Ele apar mai curînd ca ceea ce am putea numi ca "pluto-democrații", adică regimuri în care puterea este conferită atît de popor (demos), cît și de bogăție (plutos), care permite cumpărarea de lucruri, de oameni, de influență. Astfel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
nu va interveni decît cel mult în plan secund, atunci cînd ne-am interesa de repartiția resurselor. Logica e aceeași dacă relațiile dintre activități sunt disimetrice. În acest caz se va impune activitatea dominantă, ale cărei cîștiguri sunt, în valoare absolută, mult mai mari decît pierderile provocate. Acest aspect poate îndepărta și mai mult o eventuală compensare. Se întîmplă ca activitatea poluantă să fie de multe ori mai pro-fitabilă decît cele care suportă consecințele poluării. Dar această abordare nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
P.N.B. (de ex. 38,5% în SUA în 1993; 45,1% în Marea Britanie; 52,2 în Franța; 55,8% în Italia; 51,1% media în U.E.). De-a lungul timpului, cheltuielile publice au crescut în majoritatea țărilor, atît în termeni absoluți, cît și relativi (De ex.: în 1890, în S.U.A., ponderea respectivă era de 6,5 în Marea Britanie de 12% etc.) În România, această pondere era de 7,6% în 1926; 46,8% în 1990 și 34,3% în 1997. Cifrele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
pe termen lung. De asemenea se discută despre datoria publică brută, care include valoarea totală a împrumuturilor, indiferent de creditori și datoria publică netă, care nu cuprinde valoarea împrumuturilor acordate de instituțiile Statului. Datoria publică poate fi exprimată în valori absolute, în valori relative (ca procent din P.I.B.), sau ca mărime medie pe locuitor. Majoritatea țărilor înregistrează datorii publice interne și/sau externe. Desigur, situația este diferită de la țară la țară, în cele bogate fiind mai mare datoria internă, în cele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
suprapopulat și suprabirocratizat și suprapolitizat, iar calitatea serviciilor noastre publice este foarte slabă. De aceea introducerea unui "salariu de eficiență" în administrația publică poate fi un mijloc util de a lega plata de rezultatele muncii. Între precarizarea completă și rigiditatea absolută există o multitudine de situații intermediare. Cea care prevalează astăzi nu este, fără îndoială, una optimală, căci ea are un cost crescător pentru comunitate (subvenții, supraocupare, adaptarea prea lentă ș.a) și este evident că lucrurile nu se îndreaptă în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
împreună, au forțat ușa. Pe G. l-au zărit întâi în oglindă, rezemat de speteaza scaunului, ca într-o poză. Era mort de câteva zile, fiindcă un miros dulceag și grețos plutea prin încăpere. Oglinda îl reda cu o fidelitate absolută, de netăgăduit. Așa cum G. își dorise nespus în ultima vreme, dar cei prezenți nu au luat deloc în seamă amănuntul acesta. Sergentul, până la studierea cazului de către organe mult mai competente, a făcut o cercetare sumară a locuinței. Nimic deosebit. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]