2,199 matches
-
trebuie să practici un sistem înțelegându-l la toate nivelele, pentru ca apoi să-l modifici. Metoda e strictă. Eu pot face ce îmi propun, rapid. Eu sunt rapidă. Iute. Eu gândesc. Ador gândirea. Mie îmi plac ideile mele. Nu vreau absolutul. Mă vreau pe mine. Deci o voi face ca pe o experiență, să văd unde ajung. Căci nu e drept și nici natural să-ți dezvolți puterea interioară prin tehnici și inițieri. Oricine face yoga atinge nemurirea. Și un hindus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
și nici natural să-ți dezvolți puterea interioară prin tehnici și inițieri. Oricine face yoga atinge nemurirea. Și un hindus se inițiază depășind aparențele și, prin înlăturarea gândurilor de orice fel, care îl împiedică să vadă realitatea și să cuprindă absolutul, trăiește acea revelație plină de beatitudine. Însă el înțelege lumea într-un anumit fel și cuvintele și lucrurile au pentru el un anumit înțeles, iar eu, pentru a evolua ca el, am nevoie de cineva , și faptul că l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-și propriul lui drum. Cred că ăsta e scopul meu, și anume să fiu mai presus de circumstanțe și de orice manipulare, să-mi păstrez eul absolut independent de realitatea în care trăiesc. Doar de tine ai nevoie ca să atingi absolutul. Se spune că vrăjitorii vin din India. Nu, din practicile și ritualurile antice cei ce lucrau cu material și obțineau rezultate spirituale. Vrăjile există, dar ele pot lucra doar cu obiecte, căci ele sunt materiale și le pot influența. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
un singur obiect, om, dai greș. Dar dacă îi găsești un loc, un rol pentru care numai el să fie potrivit, atunci ai armonie, o operă de artă. Spre asta tindem toți: să ne descoperim esența și să-i găsim absolutul. Iar despre a experimenta până a găsi mediul perfect: Atât cât să simți durerea, dar să nu te doară. Așa că găsim ce căutăm. Esența. A privi în ochi. Suntem făcuți pentru a primi universul, mare, infinit, dar nu-l putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
a se autodefini, de a se conștientiza și exprimând o esență, nu absolută, dar superioară prin puterea sa de selecție. Atunci, când noi muncim poate dura, întrucât indivizii au propriile lor idei, simțind nevoia să se definească pe sine în raport cu absolutul, și nu societatea respectivă. Astfel acced ei la nemurire. Și deci da, corecțiile geografice sunt foarte importante, pentru că le imprimă omului structuri biologice cu care el gândește și îi mai oferă același lucru de transpus în imagini, deci în mituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
esență, și trebuie să înveți să progresezi respectiv existenta unui timp interior. Totul îmi invocă amintiri). Adevărata viață e în mintea individului, adevărata persoana e în mintea lui, și mintea lui e mai presus de realitate. Ori iei contact cu absolutul și apoi te limitezi la această realitate (ca și cum ai avea și vedere cu raze suplimentare, pe care nu le folosești). Iar dacă te doare ceva și nu poți să te închizi și să reziști, tu vei deschide întregului univers. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
naște copii). Dacă am trăi veșnic, mai mult decât soarele, universul, și acestea ar trăi, doar prin noi, mi-aș dori ca cineva să poată, atingându-mă, să le readucă la viață. Toate trebuie să trăiască, și cum toate alcătuiesc absolutul, presupun că lucrurile incomplete se termină. Noi, materia vie, având acces la perfecțiune, de ce murim și noi? Ne-am putea regenera la nesfârșit si, visând veșnic , am fi fericiți. Conștiința de sine, conștiința unicității noastre (și mai ales ea) ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de ceea ce suntem și reacționăm în consecință. Nevoia de viață este principiul a tot ceea ce există. Există persoane care, când au atins un anumit nivel de miticism, nu simt nevoia să vorbească. Alții nu o fac deoarece, odată cunoscut vidul, absolutul, știu că nu are rost, că suntem în siguranță, că vom fi toți salvați, și atunci privesc spectacolul vieții, de care se pot bucura, pentru că nu-i mai deranjează nimic în ei. Alții fac un efort și-i ajută pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
sine. Eu aș vedea-o ca pe o parte din mine ce permite ziua de mâine. Mă izbesc tot timpul de un zid. Nu o pot lua mereu de la capăt pentru ca m-as simți singură, și ar trebui să caut absolutul în altă parte, iar în acest caz nu aș simți nici o plăcere, nu aș mai progresa și atunci nu ar mai avea rost. Sunt aici, mă gândesc. Stau pe loc sau fug. La un moment dat extremele se confundă, astfel încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
noi am fost creați, special pentru abstract, cunoștința de sine, fericire? De ce natura nu se teme de noi? Nu a dat greș cu noi? Iar dacă nu, suntem noi expresia suferinței, incertitudinii sale? Nu exista decât nevoia de împlinire, unde absolutul într-un punct, în expansiune, nu poate fi conceput nu îți ești autosuficient. Și murim. Toți murim. Timpul. De ce nu ține evoluția o veșnicie? Animalele se lasă în voia sentimentelor fără a ști ce sunt. Noi le putem însă controla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nu o mai simțim. Murim de plăcere. A face mai multe lucruri odată : a zbura cu o viteză uimitoare de la unul la altul astfel încât să nu pierzi nimic, să te deplasezi în acel gol în care nimic nu se întâmplă. Absolutul nu mai e creația lui Dumnezeu, este natura sa. Nirvana reprezintă eliminarea tuturor aparentelor, reîntoarcerea după un ciclu complet (orice legătura intre celule legături ce stau la baza gândirii sunt de ordin biologic și logic iar îmbrățișarea rațiunii înseamnă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
contează, de ce să nu oferim plăcere sufletului nostru? Realitate e atât de înșelătoare. Din toate nu rămâne decât Dumnezeu. Spre El aspiram toți, aspirând spre paradisul nostru. Perfecțiunea trebuie să fie totul. Pericolul e cel al exagerării și al unui absolut al nostru, toți vom avea lumea noastră fără o punte de contact comună. * Să mergem la vânătoare de raze, ca o muscă mică! La vânătoarea de raze timpul este infinit, vara este veșnică, iar fericirea e perpetuă, întrucât razele sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
și luxul desfrânat, care vă pregătește un viitor de ticăloșie”2. Cel care veștejește Împrumuturile străine de suprafață, Îngrijorat de viitorul neamului românesc, e zdravănul boiernaș basarabean, domnul Stihescu, opus cu bună știință de către autor elegantului colonel Leșescu, dandy-ul absolut al Ieșilor la 1844. Aceasta să fie chiar convingerea lui Kogălniceanu? Mai mult decât sigur, din moment ce, Încă din 1839, Îl descoperim În Albina românească descriind o „adunare dănțuitoare” (una dintre nenumăratele soirées dansantes din Iași). El nu se poate abține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
legenda lui Narcis e ușor recognoscibilă În triunghiul creat de complicatele relații dintre Dorian Gray și cei doi magiștri ai săi - Basil Hallward și lordul Henry Wotton -, finalul romanului propune o evadare plină de riscuri din formula clasică. Spre deosebire de inocentul absolut Narcis, Dorian Gray reprezintă forța de pătrundere a răului În mit - adică În realitate. „Noul hedonism” profesat de Lord Wotton nu e decât varianta hard a teoriilor estetice aflate la putere În mediile „esteților și decadenților” din preajma lui Wilde. Dezvoltarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
accident al naturii sau un proiect ratat al lui Dumnezeu. Fără rost, fără sens, fără dimensiunea metafizică pe care ne place să i-o atribuim. Dar dacă ele există, totuși? Dacă omul are și rost, și sens, și tangență cu absolutul? Iertați-mi patetismul ieftin, dar dacă dragostea există și ea, dincolo de mecanica deplorabilă a unor reacții chimice? Așa cum este el - nevolnic, meschin, Încărcat de atavisme, refractar la posibila-i măsură divină, indiferent că i-a fost dăruită ori și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Între sfârșitul meu sau al lumii din rațiuni acceptabile - fie și doar În virtutea unor obișnuințe ancestrale - și finalul semnat de o mână care Închide nepăsătoare comutatorul, spunându-mi adio și-un praz verde! În absolut, probabil că aveți dreptate, dar absolutul este o abstracțiune, un produs al spiritului, un reper eteric și neoperațional când e vorba de viața concretă și de moartea efectivă... Discuția cu Roger Howard a continuat În același mod destulă vreme; nu te mai plictisesc cu detalii, esențialul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și ea proporțional. Faptul se regăsește și În textul Vechiului Testament care menționează că primii oameni atingeau vârste matusalemice. Omonimul dumneavoastră Adam a trăit nouă sute treizeci de ani, Set nouă sute doisprezece, Cainon - nouă sute zece, Iared - nouă sute șaizeci și doi, recordmenul absolut fiind Matusalem Însuși, cu nouă sute șaizeci și nouă de ani. Dacă e să dăm credit unor geneticieni contemporani, pattern-ul temporal de la Începuturi se conservă Încă. În urmă cu câtva timp, un universitar de la Cambridge, Aubrey de Grey, a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
oamenilor, adică puterea, duritatea, permanența. Hierofania pietrei este prin excelență o ontofanie: înainte de orice, piatra există, rămâne mereu ea însăși, nu se schimbă, impresionează omul prin ceea ce are ea ireductibil și absolut, și astfel îi dezvăluie, prin analogie, ireductibilitatea și absolutul Ființei. Perceput prin intermediul unei experiențe religioase, modul specific de existență a pietrei îi dezvăluie omului ce înseamnă o existență absolută, dincolo de Timp, neatinsă de devenire.32 De asemenea, o scurtă analiză a numeroaselor valorizări religioase ale Lunii ne arată ce
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
extremisme. Neamurile cu Biblioteci închise, furate sau distruse au putut fi stăpânite ușor, au putut fi îndobitocite, au putut fi asmuțite întruna unul asupra celuilalt, au putut duce războaie, au putut jertfi inutil vieți în numele unor idealuri fade. Biblioteca, în absolutul ei, nu cunoaște astfel de nimicnicii. În spațiul ei extremele se ating, viața își urmează adevăratele ei legi. Dumnezeu, în marea Lui bunătate, s-a ascuns în Bibliotecă. Abia acum, când Moartea vine, înțeleg, pricep aceasta. Nu mai trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stăpânului, iscodind cum să-l golim cât mai repede. Tulbure și straniu sentiment. Mă simt acum vinovat pentru această neștiință. Complice fie și pentru că am trăit în neștiință și mi-a fost frică să cred. O vină târzie, ireală în absolutul ei. Dureroasă, apăsătoare, în cadența zilelor mele. Abia textul acesta în care cobor dă contur vag vinovăției mele. Vina de a fi slăvit, poate, ticăloșia. Vina de a nu fi crezut celui prigonit. Vina de a fi tăcut atunci când, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ființă care populează lumea dementului este o abstracțiune care privește către noi din neant și se exprimă în gramatica neantului. Dementul este singurul care ne contemplă din afara lumii, din neantul care participă astfel la viață cu adevărul lui refuzat. * „Cu absolutul nu m-am întâlnit niciodată, însă îl cunosc așa cum insomniacul cunoaște somnul, așa cum cel care privește în întuneric cunoaște lumina.“ La 17 octombrie 1910, Carlo Michelstaedter își trage un glonț în cap. Avea douăzeci și trei de ani. Un geniu
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
pentru care viața este o formă de convalescență universală. Vagabondul îi terorizează, ratarea lui îi împiedică să intre în biserici. Această atitudine garantează sănătatea acefală a sufletului, vindecă artroza seninătății (care nu se mai dezvăluie decât sub auspiciile decrepitudinii turistice: absolutul debilitat nu se regenerează decât prin vacanțe). Avem nevoie de o nouă dialectică a greșelii, a păcatului. Atunci orice profeție va deveni inutilă. * Câtă vreme teologia pune în centru omul material, aberațiile și inepțiile spectaculoase fac deliciul posterității. Probleme ireale
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
cerul înstelat! Este loc în noi și pentru rațiune și pentru revelația creștină. Un mesteacăn desfrunzit pare antena noastră spre nemărginirile sufletului. Introspecția extremă poate fi culcușul marilor timizi. Nu te poți găsi pe tine însuți, decât călătorind prin alții. Absolutul un alt neîmpăcat dușman al clipei. Omul este singura ființă care se burică în fața infinitului. Ne incită teribil ușile pe care scrie ”accesul interzis”. Am ajuns vecin de îndoială cu Hamlet. Orice temă artistică majoră este o interogație. Trestiei gânditoare
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
primă a marilor sisteme filosofice. Uneori, misiunea savanților e să explice științific invențiile unor creatori autodidacți. Steaua Polară - acest felinar în capul de oiște al Cosmosului. Să fie, oare, Pământul o rezervație a Căii Lactee? Omul modern tinde să dizolve toate utopiile. Absolutul nu poate fi abordat cu idei infantile. Mai adânc înșurubați în absolut erau plugarii secolelor trecute decât actualii constructori de rachete interplanetare. Marile împliniri din știință și din artă sunt potențate de revelații. Am impresia că întreaga materie este logodită
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
eronat, nu și întrebarea evazivă. Omului i-a fost dată gândirea ca pe o recompensă. Deși o percepem ca pe o pedeapsă. Din bufon, țâșnește adevărul ca puroiul din rană. Ferește-te de tine însuți. Arta se străduiește să facă absolutul ceva mai comestibil. Omul - un buchet de conjuncturi și de interferențe. O polemică îi edifică, de regulă, pe câțiva și îi derutează pe ceilalți. Absolutul poate fi o obsesie. Dar de lux. Talentul artistic se hrănește cu patimi și cu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]