6,575 matches
-
de la Yamazaki reprezentase un punct de cotitură. Acum, numele lui Hideyoshi era rostit în fiecare zi, cu autoritate crescândă, în legătură cu treburile rămase neterminate după moartea lui Nobunaga. Katsuie nu suporta să asiste pasiv la acest fenomen. Iar sentimentele îi erau accentuate de reacția sa față de faptul că Hideyoshi purtase bătălia-recviem pentru Nobunaga. Hideyoshi fiind privit la egalitate cu el, Katsuie era cât se poate de nefericit. Nu suporta să i se piardă din vedere anii îndelungați ca bătrân al clanului Oda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
văzută. Era o impresie total eronată, desigur, căci mai târziu Angela mi-a urmărit Îngrijorător de atent fiecare mișcare. Am dat drumul melodiei și În sală a Început să se reverse o muzică lentă, amețitoare, cu un ritm care se accelera treptat. Îl numisem dansul regăsirii, căci În imaginația mea interpretam un suflet pierdut care colinda zăpezile În drumul spre casă. Am Închis ochii, ca Întotdeauna. Preferam să dansez cu ochii Închiși pentru a simți cu adevărat muzica, pentru a o
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
un sentiment ciudat când mă gândeam la asta. Același sentiment idiot și frecvent pe care Îl am când cred că am uitat ceva, deși nu e adevărat. Nu am niciodată nimic de făcut la ora patru. Pașii mi s-au accelerat. Nu voiam decât să ajung acasă și să fac o baie. Nu Înțelegeam de ce Îmi cauzam singură atâta stres, dar nu mă puteam calma. Telefonul Îmi vibră În buzunar. Mesaj de la Maria. Nu uita să-l iei pe Alex. Te
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Probabil că era o gospodină dependentă de tranchilizante. Păcat! Pentru o clipă, îmi închipuisem c-o să am cu cine să mă joc. —Droguri, a spus o voce de bărbat. M-am uitat la el și am simțit cum mi se accelerează pulsul. Era un tip tânăr. Singura persoană de vârsta mea pe care o văzusem până atunci. Și arăta foarte bine. Mă rog, poate că nu arăta chiar așa de bine, dar părea atrăgător în comparație cu restul grupului de bărbați chei, grași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
OK! Acum putem s-o luăm din loc! — S-o luăm din loc, am zis și eu, încercând să mă prefac, printr-o veselie excesivă, că atingerea aceea nu mă tulbura câtuși de puțin. Sau că respirația nu mi se accelerase și că nu eram străbătută de fiori din cot și până în zona genitală, de parc-aș fi avut instalată o linie de tren expres. Așa am tropăit, unul lângă celălalt, atingându-ne brațele și umerii. Suntem aproape de-aceeași înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ca să-l facă să iasă cu ea. Ce tupeu pe capul lui! Și asta numai fiindcă se culcase cu el. Dar, de data asta, era clar că reticența lui Joey nu avea nici o legătură cu Brigit. Mie mi s-a accelerat pulsul pe când așteptam cu sufletul la gură dezvăluirile. Ce se întâmplase? Poate că Gaz fusese accidentat. Bicicliștii din New York erau periculoși. Am aruncat o privire spre trupul întins pe jos încercând să descopăr urmele accidentului - poate o urmă de roată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cu răsuflarea tăiată de nerăbdare. Nola a mărșăluit în susul străzii și, zdrăngănind niște chei, s-a apropiat de o mașină sport, argintie. Urcă, draga mea, mi-a ordonat. Am intrat în mașină temătoare. — Unde mergem? am întrebat-o în timp ce Nola accelera ca o nebună. —Vreau să-ți arăt ceva, a bolborosit ea fără să-mi dea alte detalii. O să-ți placă. Altceva nici c-a mai spus până nu ne-am oprit, în scrâșnet de frâne, în fața unei case din cărămidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
spune că ești un tânăr editor de succes. Eu sunt în căutare de așa ceva. Probabil că te plictisești de moarte acolo, la P și P. Sună la mine, la birou. Ciao. Am luat un gât de cafea. Pulsul mi se accelerase. Randall nu pierduse deloc timpul - probabil că dăduse telefonul respectiv la prima oră! Ce incredibil de atent era! Iar acum Vivian Grant voia să discute cu mine? În ciuda câtorva idei preconcepute privind nivelul nu prea ridicat al lui Vivian, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
răcoroasă, dar, în vreme ce mergeam repede pe Fifth Avenue, făcându-mi loc printre turiști, eu tot simțeam un firișor de sudoare alunecându-mi de-a lungul părții stângi a trupului. Nu numai că interviul ăsta reprezenta o șansă de a-mi accelera traseul carierei, dar, în mod ciudat, era legat și de viața mea privată. Asta fiindcă prezentările fuseseră făcute de Randall. Dacă o câștigam pe Vivian, atunci poate că ea avea să-mi facă o ofertă grozavă, iar lui avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ia această decizie. — O să accept postul, Jackson, am anunțat. Poate că nu e scenariul perfect și știu că o să fiu nevoită să muncesc din greu. Dar gândesc c-o să fiu în stare să rezist un an, iar asta o să-mi accelereze cariera - și o să câștig și o experiență valoroasă. Jackson a dat din cap fără tragere de inimă, incapabil să-și ascundă dezamăgirea. — Ei, știi c-o să fiu întotdeauna alături de tine dac-o să ai nevoie de ceva. Sper c-o să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ding în computerul din spatele meu și am aruncat o privire pe ecran. Subiect: știi ce faci? Subiect: VG e o nebună cu patalama. Subiect: Nuuuuu... Subiect: Spune-mi că nu e adevărat! și așa mai departe. Pulsul mi s-a accelerat când am deschis câteva dintre mesaje. Nici unul dintre colegi nu-mi răspunsese cu obișnuitul „Mult noroc, o să-ți simțim lipsa“. În loc de asta, toată lumea părea îngrozită de veste. Când m-am întors către Marie-Therese, am descoperit în jurul biroului un grup mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
salariu. Se crispa, în întuneric, mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică, pe care nu voia s-o numească. Se crispa, se concentra, întindea mâna. Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile accelerau, până la trepidația unui singur trup reîntregit și a lacrimilor care se prelingeau iarăși și iarăși, cu fiecare spasm. „Nu mă privi, nu, te rog...“ Îmbrățișarea, clește înroșit. Și scâncetul, bolboroseala de după. „Asta nu ne pot lua. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în întuneric, mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică, pe care nu voia s-o numească. Se crispa, se concentra, întindea mâna. Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile accelerau, până la trepidația unui singur trup reîntregit și a lacrimilor care se prelingeau iarăși și iarăși, cu fiecare spasm. „Nu mă privi, nu, te rog...“ Îmbrățișarea, clește înroșit. Și scâncetul, bolboroseala de după. „Asta nu ne pot lua. Asta nu, asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
căscată. Repeta, zăpăcită, cuvintele pe care le auzea. Parcă pregăteau o piesă de teatru sau o expediție în junglă, printre marțieni. „Instructajul trebuie să respecte minime reguli de comunicare. Să li se vorbească, ca și cum ar auzi, fără a încetini sau accelera debitul, la o distanță de 0,5-1,5 m, poziția vorbitorului să fie luminată. Gura vorbitorului să fie mai jos decât ochiul receptorului. Niciodată cu țigara în gură sau mestecând o bomboană. Vorbitorul nu are voie să poarte ochelari de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
avea să le mimeze, cum cerea subterana măștilor și înlocuitorilor. Tolea era și el în genunchi, degetele lor se încleștară din nou și iar se desprinseră. Întunericul amuțit, înghețat, solid, nici o vibrație, nici o zvâcnire, un cavou. Graba injecta alcooluri vertiginoase, accelerând respirația și mișcările. Frig și arșiță, deopotrivă. Femeia se lăsă pe spate, ținea brațul strâns bratul barbatului și îi ghidă degetele prin tufișul țepos, pe floarea în flăcări. Sepalele se desfăcuseră, să-l primească. „Cum o cheamă? Cum o cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
familiei, dar Tolea nu e atent, doamna în jeanși, care a și dat colțul, a dispărut. — Cine era? — Una... Emilia. N-are importanță. Emilia, Emilia Ianuli o cheamă.. Fănică pare dispus să divulge mai mult, dar fostul coleg se grăbește. Accelerează pașii, se grăbește să prindă din urmă cometa. Degeaba, superba dispăruse. În fața teatrului, aglomerație. Spectatorul se îndreaptă spre ghișeu. În spatele ghișeului, o păpușă cu zulufi vorbește cu o păpușă cu coc. Spectatorul bagă capul în vizor. Păpușa nu se sinchisește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sau a stațiilor supraaglomerate de călători, arșița și ploile capricioase ale subteranei. Se întorcea istovit din aceste aventuri somnolente. Pornea din nou, să atingă acel preaplin al oboselii care să-i vindece disperarea. În stradă, regăsea zurba. Serii himerice, degajări accelerate de magneziu,. O ceață fumurie și roz, perforată de țiuitul antenelor. Intr-un amurg bizar, cind primăvara era iarna, se afla în fața Ateneului. Femeia venea pe trotuarul opus, dinspre Palat. O văzuse de departe, apropiindu-se. Purta cizme înalte, mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spune că tu le știi pe toate. Pe toate le știi tu, Tăviță. Codiță, Tăviță, Halviță... Mai trăsese o dușcă, paharul dispăruse, mâna durdulie mângâia acum obrazul stâng, în sus, în jos.Capul se aplecase mult peste masă, șoaptele se acceleraseră, se încălziseră. — Știi pe dracu’, mutulache! Pe dracu’. Nimic nu știți. Nici tu, nici nevastă-ta. Imaculata! Victima! Alibi. Tavi cu alibiul imaculat. Câinele Tăviță, da, da. Viitorul. Viitorul meu chip de câine. Tăviță. Speriat de prezent, trecut și viitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-vă neîncetat, căci atâta lucru e cert, căci atâta lucru e adevărat și atâta lucru e dincolo de orice îndoială: acum sunt vii zece oameni care nu au fost vii până acum. Bucurați-vă!“ Și apoi, strângând tare brațele balansoarului în timp ce accelera ritmul legănării, își privea tatăl în ochi și striga: „Jeliți! Jeliți pentru cei zece care au pierit. Jeliți pentru cei zece ale căror vieți s-au dus, care își încep călătoria în marele necunoscut. Jeliți neîncetat pentru cei morți. Jeliți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ieri nu e același pentru care n-am putut ajunge decât acum. Nu? Ce s-a întâmplat între timp? — Am scos Oldsmobilul să fac o tură cu el. Ca să fiu sigur că totul e normal. Da’ nu era. — Nu? — Am accelerat până la o sută, o sută douăzeci, pe urmă am încercat să încetinesc. Greu când n-ai frâne. Puteam să dau colțu’. — Frânele... — Da, frânele. Am adus mașina la garaj și le-am desfăcut. Plăcuțele erau subțiate rău, domn’ Glass, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
s-a Întâmplat și că n-a vrut să spună toate lucrurile alea la televizor și că relația noastră a fost... Oricum. Ideea e că a zis o groază de lucruri. Dar dup-asta a zis... Simt că mi se accelerează iar pulsul și că mă copleșește iar indignarea. A zis că secretele lui sunt mai importante decât ale mele. Lissy și Jemima rămân cu respirația Întretăiată simultan. Nu ! spune Lissy. — Un nenorocit ! spune Jemima. Ce secrete ? — L-am Întrebat despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
-ți spun. Ei bine, poate că eu nu am chef să aflu ! răspund sfidătoare, răsucindu-mă pe călcâie, mișcare În urma căreia Încep să zboare pietricele În toate direcțiile. Ne fixăm unul pe celălalt ca doi dueliști. Respirația mi s-a accelerat vizibil. Evident că vreau să știu. Iar el știe că vreau să știu. Atunci, zi, spun În cele din urmă, ridicând iritată din umeri. Dacă vrei să-mi spui, spune-mi. Jack mă conduce În liniște spre un colț mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
sunetul propriilor pași, gândindu‑mă că trebuie până la urmă să dau de o stație de metrou. Ochii încep să mă usture și îmi spun că e de la aerul rece. De la vânt. Îmi vâr mâinile în buzunare și îmi încleștez maxilarele, accelerând pasul și încercând să nu mă gândesc la nimic. Dar în suflet mi se cuibărește o spaimă fără nume; o panică surdă, care crește. Nu mi‑am recăpătat slujba. Nu am nici măcar promisiunea unei slujbe. Ce‑o să‑i zic lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Ne putem permite luxul sè-l lèsèm pe tejghea, așa cum facem cu restul de un ban? gata cu bèrbieritul! ar fi cazul sè mè îmbrac, mirosul de cafea din bucètèrie mè împacè pe moment cu realitatea înconjurètoare și mè ajutè sè-mi accelerez toate mișcèrile, îmi clètesc față cu apè rece, apoi, putin balsam dupè râs și apè de toaletè, privirea îmi alunecè grèbitè pe suprafața apoasè a oglinzii, mè grèbesc! cum sè înțeleg aceastè derogare de câteva minute de la ritualul meu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
un ritm ondulatoriu și magic, Matei pètrunzând tot mai adânc în țèrile insondabile și intime ale femeii, exercitându-și puterea dominantè a trupului tânèr, arzètor și dornic, întețind ritmul, atent la rèsuflèrile ei fierbinți din ureche, simțindu-i brațele, înlènțuindu-l, accelerând fèrè grabè, pânè când, luându-și zborul din carne și atingând un fel de absolut imponderal al simțurilor, camera mateianè s-a aprins în strèlucirea unei explozii nemaivèzute de stele, rèsèritul instantaneu a mii de sori colorând cu raze întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]