1,979 matches
-
hotărât pe toți s-o căutăm, și chiar în noaptea aceea, de Sfântă Mărie, a dat de comoară, a simțit-o sub lopată, dar n-a apucat s-o dezgroape, pentru că până să vină Lixandru cu târnăcopul, comoara s-a afundat ca o săgeată, adânc, în pământ. - Am început s-o căutăm după 23 august, după ce-am aflat de armistițiu. Până atunci, oamenii se tot codeau. Dar ne-a spus Moșu c-au să vină vremuri grele, că acum e
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
-l căutau de-a lungul gardului și pe la marginea pădurii. Mecanicul Îl văzuse cum traversase șinele și fugise În pădure. Detectivul intră și ieși de cîteva ori din pădure. Prizonierul luase pistolul sergentului și nimeni nu părea dornic să se afunde prea mult În pădurea aia căutîndu-l. În cele din urmă, se hotărÎră să pornească trenul, ca să ajungă la o gară cu o secție de poliție, de unde să trimită semnalmentele micuțului. Tata i-a ajutat să vadă de sergent. I-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
articulație, iar noi o scăpăm din mînă și cădem, nu mai avem timp să ne pregătim de impact și ne prăbușim peste ceva care ne amortizează căderea, căci se sfîșie și se rupe peste tot În jurul nostru, iar noi ne afundăm Într-un mormînt sfărîmicios verde și jegos, unde În sfîrșit ne odihnim, În gardul ăsta viu de rahat și nu sîntem În stare să ne mișcăm. Gardul viu crește peste un gard cu țepușe, iar o țepușă a trecut la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
un descîntec din G. Dem. Teodorescu, un braț de... mărarul calului. Firește, nu deschidea nici o broască, nici un zăvor. Era un băiat cu un comportament destul de contradictoriu. Cînd plin de bunăvoință și protector, cînd închis în el, zgîrcit la vorbă. Se afunda mereu în visare, cu gîndul dus dincolo de dunga orizontului. Mai ales după ce ne străduiam să descifrăm semnele lăsate de labele păsărilor în lut, ca pe un pergament zgrunțuros și Rusalin rostea cuvîntul magic Ninive. Cineva ne-a trimis scrisori cuneiforme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mică de tot, dar frumoasă și colorată, ca un fel de chinezoaică. Tatăl lui i-o dăduse și-i spusese că o cheamă Mihaela-Cosânzeana. Mama lui Dragoș, pe care o chema întâmplător tot Mihaela, protestase la început, dar apoi se afundase în treburile ei zilnice... Dar nu a trecut prea mult timp de fericire și a apărut Crabul-de-plastic zâmbitor, care i-a spus copilului, cu vocea lui tati: - Adu mai aproape, te rog, păpușica, să o văd mai bine!... Dar Crabul-de-plastic
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
despre miile de arestați și strămutați în Bărăgan. Tineretul pleacă în masă la oraș, impulsionând industria, astfel urmând distrugerea sistematică a satelor românești. În epoca de aur mult trâmbițată, caldarâmul străzilor e bătătorit de tartorii roșii, secera și ciocanul se afundă în sânge, sărăcia, teama, frigul și foametea predomină în casele oamenilor, “nimeni nu avea încredere în nimeni, sistemul diabolic se baza pe represiuni și nelegiuiri.” în 1977 s-au răzvrătit minerii din Valea Jiului, în 1987 muncitorii brașoveni au ieșit în
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
prăbuși peste Land Rover, iar schimbarea poziției verticale într-una orizontală nu fu deloc atât de lungă precum ar fi părut inițial dacă un observator ar fi existat prin zonă. Lovi plafonul deasupra portierei din dreapta și se îndreptă către caldarâm afundându-se în Land Rover. Săriră scântei în toate direcțiile, iar casele de pe partea cealaltă a străzii rămaseră fără curent. Degetele Omului cu Tatuaj încercară să păstreze chiștocul de Camel între ele, ca pe o ultimă dorință, însă se destinseră brusc
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
imagini disparate, așezate unele lângă altele ca într-un puzzle greșit, întreaga ta prestație lamentabilă, totul a fost în zadar. Lucia există! Se repezi către ea, ca un copil care simte apropierea îmbrățișării materne. O cuprinse în brațe și își afundă fața în părul ei lung. - Te iubesc, Lucia. Aveam mare nevoie de tine. Miam dat seama că am mare nevoie de tine, permanent. Femeia îi zâmbi, înțelegătoare, apoi îl mângâie pe obraz. - Ce cauți aici? Să nu-mi spui că
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
mai torn o ceașcă de cafea, sau niște apă, sau orice În stare să mă limpezească la cap și să facă În așa fel Încât vorbele ei să sune din nou a engleză, dar nu am reușit decât să mă afund și mai adânc Între perne. Mă Întreba oare dacă mi-ar plăcea postul? Sau Îmi făcea o ofertă oficială? Nimic din ceea ce Îmi spunea nu părea să aibă vreo noimă, exceptând faptul că Miranda mă plăcuse. —... Încântată de veste. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
tutun, fără să scoată o clipă din gură pipa de culoarea mahonului. Am dat afirmativ din cap. Eu sunt Rich, a continuat el. Dispecerul. Vrei mașină, cu mine vorbești. Priceput, blondo? Am dat din nou din cap și m-am afundat pe bancheta din spate al unui Cadillac negru. El a trântit portiera mașinii după mine și mi-a făcut cu mâna. — Unde me’gi, don’șoară? m-a Întrebat șoferul, iar Întrebarea m-a readus la timpul prezent. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
metroul și de acolo autobuzul 6 și cum să merg apoi pe jos de la stația de pe 96 Street până la mine acasă, dar de cum a plecat, am sărit Într-un taxi. Doar de data asta, mi-am zis și m-am afundat În bancheta călduță din spate, străduindu-mă să nu trag pe nas miasmele corporale emanate de șofer. Acum lucrez la Runway, În fond. ↔ Am constatat cu plăcere că restul acelei prime săptămâni nu a fost prea diferit de prima zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
astea de o mie de ori pe an? a Întrebat el. Am dat afirmativ din cap. — Și atunci, de unde nevoia asta subită ca tu să te duci cu ea? Lily a Încetat să mai asculte și a părut să se afunde În lectura unui număr vechi din The New Yorker. Păstrasem toate numerele de cinci ani Încoace. Dă o mare petrecere la prezentarea colecției de primăvară de la Paris și Îi place să aibă cu ea una din asistentele ei americane. Pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Margaretei. Deodată, clopotele de la Mitropolie explodează Într-o năvală de sunete, ce curg ca un fluviu sonor, se dilată, fulgi materiali ce se presară apoi peste lucruri cu o plutire Înceată. Nimic mai dumnezeiesc decât ploaia de sunete ce se afundă În baia de tei Înflorit când eu pășesc prin unghiul mai obscur al străzilor Înguste, atras de mișcări secrete, de foșgăiala erotică a pisicilor, izbindu-se de acoperișuri cu zgomot solzos și greu. Într-o zi ca aceasta, Mephisto se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
orice coadă de motan În călduri. Să mergem deci În căutarea lui. Poate se va lăsa recunoscut la fel de ușor ca și alte dăți despre care ne vorbește literatura. Ies din literatură ca să respir puțin miros de tei și, brusc, mă afund În aceleași coclauri ale lecturilor fără să mai fac deosebirea dintre real și text. Ce puternic sclipeau ochii acelei vânzătoare de flori! (azi) Îmbătrânesc. De la o vreme, nu mă mai prind naiv În jocul privirilor. Nu mă mai interesează ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă chinuie chipul meu celălalt și adevărat! Neputându-se arăta pur În fața voastră, Ca să nu decadă În lutul ademenitor Dar marea clipă ce sunt se zbuciumă-n lumi nevisate Se-ndepărtează enorm ca să se apropie. Și parcă-n mine m-afund ca-ntr-un munte gigantic Alunec spre sinele meu și nimic nu m-oprește. Mamă, mai bine nu-mi promiteai că mă vei naște c-un șarpe Și că voi fi pur, pur, pur, pur, purpură. (Dintr-un jurnal În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
căror capăt atinge cerul și, În sfârșit, iubesc acea panoramă a vârfului de munte, răsplata cea mai dragă a călătorului obosit. Furtuna mă face să alerg, ca să simt și eu acel zbucium al Întregii firi, zăpada mă face să mă afund În răceala proaspătă, noaptea mă face să uit că sunt om și să rătăcesc Însetată de spațiu și de lumină. Și acum, Mircea, cum crezi tu că un om poate cuprinde cerul, muntele, tot ce iubesc eu, ba chiar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
altcineva se află În carapacea corpului meu și o folosește cu Învoiala mea; eu stau undeva Într-un spațiu imponderabil și asist la metamorfozele timpului fără a fi implicat; este aceasta starea ce mă cuprinde de câte ori trec de Colțul Bărăției, afundându-mă În coclaurii din jurul Hanului lui Manuc; cum mă retrag din această zonă, devin normal, mă reintegrez ritmului cotidian. (azi) E În A. o putere În plus, o tensiune a trăirii, menținută mereu la indicatorul maxim, o lăcomie de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
uriaș, crescut cu bălării. Pe de lături, de jur împrejur, miriștea arămie se întindea nesfârșită, tăcută și netedă. Numai ici-colo poposeau cârduri de ciori, punctând cu pistrui negri obrazul pământului. Cerul, căptușit cu nori tomnatici, apăsa greu și parcă-și afunda marginile în orizont. Rari copaci, aliniați perpendicular, însemnau șoseaua județeană ce leagă Costeștii cu Roșiorii. Când intrară în satul Curteanca, Grigore zise deodată lui Titu: ― Aici e reședința lui Popescu-Ciocoiul! De la gară venim tot pe moșia lui. Până acum câțiva
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ori pom. Petrache știa și, ca de obicei, îi dădu binețe, apoi, tot ca de obicei, se duse în ungherul dinspre răsărit și se cățără cu îndemânare pe ieșiturile din perete. Sub zidurile cetății se căsca o prăpastie al cărei afund zăcea înecat încă în cețuri. În schimb, cerul era limpede ca un geam lipsit de abureală. În ceruri nu respira nimeni. Apoi, dintr-odată, marginile se rupseră și se putură privi, omul, de-o parte, soarele urcând, de cealaltă, și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acolo întotdeauna. Când degetele ne înghețau prea tare, le țineam pe cap, lipindu-le de creștet, unde părul, până la prima despăduchere, adică rasul pe țeastă, creștea de doi-trei centi metri. Tot așa, când zgomotele te copleșeau, îți venea să te afunzi în propriul sânge. Numai că regulile închisorii erau în așa fel întocmite, încât să-ți zădărnicească orice întâlnire cu sângele tău. Atunci când nu auzeai niciun alt zgomot pe care să-l poți identifica, simțeai un huruit care venea din felul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trebuiau stârpiți. Încât, la un moment dat, toți ajung să semene între ei. Toți poartă un singur chip care este al tău. Cei care te tortu rează, cei care îți pândesc somnul și îți vatămă starea de veghe, care îți afundă gura în hârdăul cu nevoile altora, care îți împing cu bocancul zeama pe care s-o lipăi, în patru labe și fără lingură, ca jivinele, cei care îți măscăresc amintirile și îți sleiesc așteptările, toți ajung să poarte chipul tău
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ținea în viață. Toate colțurile erau rotunjite, încât nu-ți puteai strivi tâmpla de nicio muchie. Nu ni se dădeau tacâmuri, trebuia să lipăim mâncarea ca animalele. Și ne puneau să facem chiar așa, așezați în patru labe, să ne afundăm gurile în zoaiele turnate în chip de mâncare. Puteai să refuzi. Dar refuzul te silea la o nouă umilință. Cei ce refuzau să mănânce erau ținuți cu gura deschisă ca să li se toarne pe gât zeama fierbinte. Iar după aceea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fac asta. E al lui... Tocmai de aceea. Tu ești singurul care ai dreptul să stai. Așază-te ! Trebuie să-l ajutăm să plece... Filip ezită, dar fata îl luă de braț și îl sili să ia loc. El se afundă în moliciunea pernelor, își sprijini capul de spătar și închise ochii. — Simți ? întrebă ea. Filip, fără să deschidă ochii, încuviință. Cosmina se duse la fereastră, porumbelul nu era acolo. — Știi cum e jocul de-a cuvintele vechi ? Imaginează-ți cum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că jocul nici n-are capăt. Poate că așa l-au și găsit după aia, după urmele de sânge picurate pe frunze. — E ca și cum ai hăitui un vânat, spuse Tili. Știi că l-ai nimerit și îl lași să se afunde în pădure, să moară singur. Te întorci dimineața, știi că n-are cum să ajungă prea departe. — Mă gândesc că atâția ani n-am știut nimic, adăugă Jenică. De-asta nici nu ne-am mai jucat de-a frunzele. Adică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
folosiseră. Cuvântul ăla nu mai exista. Numit astfel, i se sugera că, în lumea cea nouă, nici el nu mai exista. Îi privi pentru întâia oară în ochi. Își primi fiecare partea lui. Păreau acum mai mulți. Pașii veneau, care afundându-se în noroi până la glezne și icnind să se smulgă, care bocănind pe lespezi, cu bocanci clăpăugi, fără șireturi, și lăsând pe ziduri ecouri ascuțite, care alergând speriați, care împleticindu-se, care târându-se în pulberi, pe drumul deportărilor. Pământul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]