5,168 matches
-
De la“. După-amiaza mi-o petrecusem cu Celine, în cabinetul asistentelor care era foarte intim. Dar în ciuda atmosferei intime a cabinetului, a prezenței materne și benefice a lui Celine și a cantității impresionante de biscuiți cu ciocolată, devenisem aproape isterică din cauza agitației. Treceam prin chinurile damnaților întrebându-mă ce altceva mai scrisese Luke în chestionarul ăla. Știa mult prea multe despre mine. —Tu l-ai văzut? am întrebat-o pe Celine cu inima bubuindu-mi în piept. — Nu, mi-a zâmbit ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
-l găsiseră în mlaștina lui O’Leary, cel cu craniul prăbușit înăuntru, am remarcat, mulțumită de analogie. Descoperirea aia stârnise rumoare pe strada noastră și pe cel puțin alte patru străzi din vecinătate. Dar strada noastră a fost în centrul agitației, fiindcă unul dintre cetățenii noștri, tatăl lui Dan Bourke, fusese cel care descoperise cadavrul. Inițial, a crezut că bărbatul se întinsese să se odihnească. Fața arăta perfect normal. Dar când domnul Bourke l-a ridicat, creierii bărbatului s-au scurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să trăiască fără tine și că dacă poate să vină încoace. 51tc "51" Ora prânzului la Cloisters. Părinții mei trebuiau să sosească în aproximativ o jumătate de oră pe post de Celelalte Persoane Implicate. în sala de mese era multă agitație, ceea ce însă n-a reușit să-mi distragă atenția de la neliniștea aceea care îmi făcea stomacul să tremure. Venise și un nou pacient. Un bărbat. Dar făcea parte din categoria grăsuților în pulover maro. Cu alte cuvinte, abia dacă putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
săptămâni, așa că noi, ceilalți, îi pregătisem o felicitare și o mică ceremonie de adio. Frederick, care pleca în ziua următoare, i-a oferit felicitarea, după care a ținut un scurt discurs. —M-ai călcat pe toate bătăturile cu foiala și agitația ta... Cuvintele astea au fost primite cu o cascadă de râsete. —...dar cu toate astea mi-ai fost foarte drag. Și noi, toți, îți urăm numai bine în lumea de-afară. Și nu uita: păstrează-ți sentimentele. S-a râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
bine“. în următoarele zece zile, Fergus, ciudatul, și Eamonn, grăsanul, au plecat la rândul lor. La aproape o săptămână după vizita lui Luke și a lui Brigit, ne-au venit doi pacienți noi, care, ca de obicei, au stârnit mare agitație. Era vorba de o tânără rotofeie pe care o chema Francie și care vorbea mult și extrem de tare, lipind cuvintele unele de altele. Nu-mi puteam lua ochii de la ea. Părul blond, revărsat pe umeri, era negru la rădăcină pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
-mi discursul cu abrevieri. La toate, a râs ea. Sunt dependentă de tot: pileală, pastile, mâncare, sex... Sala de mese aproape a luat foc din cauza scânteilor aprinse în ochii fiecărui bărbat care auzise ultimul cuvânt pronunțat de Francie. în toată agitația creată de Francie, celălalt pacient nou a trecut aproape neobservat. Lumea și-a amintit de el abia după ce Francie și Misty au plecat să-și reînnoade prietenia. Noul pacient era un tip mai în vârstă, pe care-l chema Padraig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
uitați-vă ce autobuz haios! A, uitați-vă la femeia aia care cumpără un ziar! A, ați văzut ce urechi avea copilul ăla? Parcă erau urechile lui Spock! Când am ajuns, în sfârșit, acasă, aproape o luasem razna de-atâta agitație. Am devenit aproape isterică la vederea ușii de la intrare, ușa pe care puteam să intru sau să ies oricând voiam eu. Când mi-am văzut camera, aproape a trebuit să fiu sedată. Propria mea cameră. Nu erau alte persoane care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
la ceea ce ar fi putut fi. Am mers și am tot mers, în cercuri din ce în ce mai mici și mai chinuitoare, până când, în cele din urmă, am reușit să intru pe strada unde locuise Luke. Aveam o ușoară senzație de vomă din cauza agitației - deși, de vină putea să fie doar căldura. Am stat în fața clădirii unde fusese apartamentul lui Luke. Poate că și acum mai locuia tot acolo. Mi-am amintit de prima dată când fusesem la el acasă: în noaptea genunchilor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
supraviețuia, umilit, furnicarul. Să vadă ce efect are bufonul asupra unui mediu îngrădit. A luat liftul, tramvaiul, troleibuzul. A coborât, adică, în stradă, în paradis. Cu un singur gând: se va duce la teatru. A privit strada murdară, fețele obosite, agitația amețită, umilă. S-a oprit la chioșc. A avansat, ca furnica, la coada cozii pentru băutura sălcie și tartina obosită. Felii care înlocuiau pâinea, cu o peliculă roșie lamijloc, înlocuind salamul. Pietonii se mișcau greoi, tăcuți, salivând, în așteptarea trofeului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fus lung, auriu, o lungă mânecă subțire de lână aurie, ca broderia metalică de zale medievală. Făcea semne agitate spre taxiul care se apropia. Trepida, veselă, înviorată de norocul care frână perfect în dreptul ciocului roșu al botinei. Abia atunci sesiză agitația nefericitului care își tot muta sacoșele și se înclina, transfigurat. Zâmbi, îl bătu ușor pe umăr, să-l liniștească și... îl mângâie pe capul rotund și ud. Își introduse cu precauție trupul lung lung în carcasă. O ultimă fracțiune a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pentru că era fată deșteaptă, a învățat repede și și-a însușit regulile în numai câteva zile. Era, poate, un mare pas înapoi față de existența la voltaj înalt de la New York, dar ultimul lucru pe care și-l dorea acum Aurora era agitația. Potolită și lovită, încă bântuită de lucrul oribil care i se făcuse, nu mai tânjea decât după un respiro calm și fără evenimente, o șansă de a-și recăpăta puterile. Tom mi-a vorbit despre coșmaruri, crize bruște cu suspine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
supranaturală pe care am descoperit-o pe chipul ei. Motorul abia ce își revărsase potpuriul cacofonic compus din toate sunetele junglei și, în condiții normale, toate zgomotele acelea caraghioase ar fi trebuit să stârnească o reacție din partea ei: sperietură, amuzament, agitație sau orice altceva. Dar Lucy era adânc închisă în sine, plutind imponderabil pe un nor de indiferență, un spirit pur, detașat de trup. Acum știu că savura succesul misiunii, mulțumind în tăcere atotputernicului pentru că o ajutase să împlinească un miracol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
fost, în realitate, mult mai aspru și și mai sărac decât încăperile plăcute, drăgălașe la care mă uit acum. Dar nu contează. Totul e curat și confortabil, cu un element compensator, care mai acoperă tonalitățile altminteri atotprezente ale kitschului și agitației fără rost: imaginile atârnate pe pereți. Contrar așteptărilor, acestea nu sunt goblenuri înrămate, nici acuarele prost executate cu peisaje înzăpezite din Vermont, nici reproduceri după Currier și Ives. Pereții sunt acoperiți cu fotografii alb-negru, 15 pe 25, ale unor staruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
credit, și ea se uită neliniștită la numele de pe ea. Apoi mă recunoaște, și pe fața ei apare un zâmbet emoționat. —O, Doamne! exclamă ea pițigăiat, în timp ce cumpărătorii ce treceau pe acolo se opresc, întrebându-se ce-i cu toată agitația aia. Chiar tu ești. Știam eu. Îmi plac mult toate filmele tale. Ai putea să-mi dai un autograf? Sau stai, aș putea să fac o poză cu...? —Katie, sună telefonul. Vocea tatei mă face să tresar. Cum a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
simplu îi vine atât de natural. Dacă o fac eu, o iau la fugă. E atât de nedrept! Deodată îl aud pe Shane negând că m-ar fi sunat dându-se drept Adam Kirrane. Tim întreabă ce-i cu toată agitația asta. Îi arunc lui Debbie o privire amenințătoare și, din fericire, tace. Ultimul lucru pe care îl vreau este ca Tim să afle despre Adam. După un timp, Tim e de părere că ar trebui să mergem acasă. Totuși n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
nici n-o să remarce când am apărut. Haide odată. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Trag aer În piept adânc, Închid ochii, fac câțiva pași În departamentul de marketing, apoi deschid ochii. În jurul biroului lui Artemis e mare agitație și nu se vede nici urmă de Jack Harper. — Poate că reorganizează Întreaga companie, spune cineva. Am auzit un zvon cum că ar avea un proiect secret... — Nu poate să centralizeze tot marketingul, spune Artemis, Încercând să ridice glasul deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
urc În mașină, ușa se Închide cu un clic elegant, și demarăm. ȘAISPREZECE Și reluăm atunci de unde am rămas. Asta poate să Însemne... Sau poate să Însemne... O, Doamne. De fiecare dată când mă gândesc la asta, simt așa, o agitație În stomac. Nu mă pot deloc concentra la serviciu. Nu mă mai pot gândi la nimic altceva. Ziua Angajaților În Familie este un eveniment al companiei, mă gândesc Întruna. Și nu o Întâlnire. O să fie o Întâlnire strict de serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ți‑am zis, spune Luke. Restul timpului o să fim doar noi doi. — Și cât o să dureze întâlnirea asta? exclam. Nu‑mi spune! Toată ziua. Pur și simplu nu‑mi vine să cred. După ce am așteptat tot timpul ăsta, după atâta agitație și nerăbdare, după ce m‑am chinuit atâta să împachetez... — Becky, n‑o să fie chiar așa de rău... — Dar mi‑ai promis că o să‑ți iei liber! Ai zis că o să avem o mini vacanță romantică. — O să avem o vacanță romantică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și, în clipa în care zăresc cuvintele „intenția dumneavoastră de a vă stabili în Statele Unite“, simt un fior de nerăbdare. — E real, nu‑i așa? zic, ducându‑mă la fereastra lui cât tot peretele și uitându‑mă în jos spre agitația străzii. Chiar plecăm la New York. — Am rezervat deja biletele de avion, zice, cu un zâmbet larg. — Știi ce vreau să spun. — Știu ce vrei să spui, îmi confirmă și își pune brațele în jurul meu. Abia aștept. Rămânem așa o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
îngrijite, la chelnerii care mișună discret și eficient. Dumnezeule, gândește‑te, în câteva săptămâni o să fim de‑ai locului. Adevărați newyorkezi! — Becky, spune Luke. Își lasă ziarul și, brusc, privirea îi devine serioasă. Trebuie să‑ți spun ceva. Cu toată agitația asta, n‑am apucat până acum... dar cred că trebuie neapărat să îți spun ceva. — OK, zic ușor alarmată. Ce anume? — Să te muți într‑un alt oraș e un pas important. Mai ales într‑un oraș atât de aparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
robot și să le șterg pe toate, în afară de cel al mamei, pe care l‑am ascultat de zeci de ori. E cel pe care l‑a lăsat probabil imediat ce a primit Daily World. — Fii atentă, zice. E un pic de agitație pe aici în legătură cu un articol idiot din ziare. Nu‑l lua în seamă, Becky. Gândește‑te doar că pe ziarul ăsta o să‑și facă mâine nevoile un milion de câini. Din nu știu ce motiv, mă face să râd de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să dansez, să țip, să fac ceva. În loc de asta, însă, îmi iau caietul și, fără să mă grăbesc, mă răsucesc spre el. — De obicei, încep prin a‑mi ruga clienții să îmi spună câte ceva despre ei. Nu‑mi pot reprima agitația din glas și mă opresc. Poate ai putea să... faci și tu același lucru? — Am înțeles. Cu mare plăcere. Luke se gândește un pic. Sunt un om de afaceri britanic. Am sediul în Londra. Îmi întâlnește privirea. Dar mi‑am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
romantismului său. El așteaptă nerăbdător rezultatele. La început, viziunea sa e lăudată, însă după doi ani vin raporturi despre izbucniri violente între săraci și bogați. Jaful în scopul obținerii de hrană și adăpost a devenit o problemă. Înainte de sosirea toamnei, agitația devine atât de gravă, că începe să amenințe siguranța națională. Totul se consumă, inclusiv semințele pentru plantarea viitoarei recolte, în vreme ce nu se produce nimic. Ultimul depozit al țării este gol. Mao începe să simtă presiunea. Începe să-și dea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în desfășurare. Descrie groaza lui de a nu fi în stare să controleze situația. S-a cristalizat când a revenit el în capitală. Când a văzut că totul era în ordine - absența lui de cinci luni nu a provocat nici-o agitație - a intrat în panică. Vezi tu, Liu a dovedit Partidului și cetățenilor că poate să conducă țara fără mine. El se oprește din vorbit. Am nevoie să fiu lăsat singur acum. A, așteaptă. De fapt, nu pleca. Rămâi să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
poștă, ajungându-se astfel la Întrebarea de baraj: — Oare cine și În ce cameră ar mai avea nas să meargă să ceară o țigară, două? Sau: — Oare ce bombă din jur ar mai putea fi deschisă, la ora asta? O agitație cu totul inutilă, orice prognoză arătând din start că funcția de ambasador al tutunului tot mie, cronicarului Daniel, urma să-mi revină, fiind singurul care nu purta uniforma de cameră, șlapi și cămașă ruptă, pusă pe dos, ci, dimpotrivă, ținuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]