5,707 matches
-
de gen feminină deosebit de puternică. Într-un alt studiu efectuat pe o populație de studenți, Evans (1982) demonstrează că subiecții care obțin, pe o scală a rolului de gen, scoruri mari la „masculinitate” au tendințe mai reduse de a întoarce agresivitatea spre interior. Totuși, dacă luăm în considerare modul de exprimare a agresivității spre exterior, nu există nici o diferență între subiecții cu punctaje mari la „masculinitate” și cei cu scoruri scăzute. Această constatare neașteptată s-ar explica prin faptul că subiecții
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
populație de studenți, Evans (1982) demonstrează că subiecții care obțin, pe o scală a rolului de gen, scoruri mari la „masculinitate” au tendințe mai reduse de a întoarce agresivitatea spre interior. Totuși, dacă luăm în considerare modul de exprimare a agresivității spre exterior, nu există nici o diferență între subiecții cu punctaje mari la „masculinitate” și cei cu scoruri scăzute. Această constatare neașteptată s-ar explica prin faptul că subiecții care, conform rezultatelor înregistrate pe o scală a rolului de gen, apăreau
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
violență (Plutchik et al., 1989). Rezultatele obținute arată că singura apărare care se corelează în mod semnificativ cu violența este deplasarea, fapt interpretat ca o confirmare a observațiilor clinice conform cărora numeroase acte de violență rezultă dintr-o deplasare a agresivității dinspre obiectele primare către reprezentările sau substitutele acestora. Cercetarea lui Greenwald pune, de asemenea, în evidență corelații semnificative între riscul de suicid și patru apărări: regresia, compensarea, intelectualizarea și formația reacțională. Nu toate aceste relații sunt ușor de interpretat, însă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
despre consecințele ei, participarea la tratamente) favorizează diminuarea complicațiilor postoperatorii la unii dintre pacienții studiați de Schmidt (1988) (în Paulhan și Bourgeois, 1995). Relațiile cu alte mecanisme de apărare și cu agresivitateatc " Relațiile cu alte mecanisme de apărare și cu agresivitatea" Între înlăturare și afirmarea de sine prin exprimarea sentimentelor se observă existența unei opoziții. Într-adevăr, interzicându-și revenirea la un sentiment neliniștitor, individul evită să-l exprime. Totuși, efectul de descărcare pe care-l are exprimarea unui sentiment antrenează
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
înconjurată sau consolată de ceilalți, ci doar să exteriorizeze în modul cel mai direct cu putință ceea ce resimte, chiar și opunându-se celuilalt. Ne putem întreba dacă n-ar fi posibil ca exprimarea sentimentelor să fie considerată o descărcare a agresivității. La urma urmei, și insultele sunt o exprimare a sentimentelor! Wolpe (1973/1975) precizează însă clar că, dacă un comportament de opoziție (apărarea drepturilor legitime, de pildă) face parte din exprimarea sentimentelor, „există în schimb alte comportamente de opoziție care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
exprimare a sentimentelor! Wolpe (1973/1975) precizează însă clar că, dacă un comportament de opoziție (apărarea drepturilor legitime, de pildă) face parte din exprimarea sentimentelor, „există în schimb alte comportamente de opoziție care nu aparțin categoriei afirmării. Acestea sunt: provocarea, agresivitatea, violența și, adeseori, sarcasmul”. El postulează chiar „un continuum mergând de la comportamentele neadaptate (supuse), la un pol, la comportamentele adaptate (exprimarea afecțiunii, a opoziției legitime, refuzul unor cereri nerezonabile), în centru, și apoi până la comportamentele neadaptate (agresive) la celălalt pol
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
până la comportamentele neadaptate (agresive) la celălalt pol” (în Mathieu et al., 1977). Prezentând teoria lui Wolpe, Mathieu et al. (1977) estimează totuși că acest continuum este foarte speculativ și că nu s-a putut niciodată dovedi experimental continuitatea lineară aserțiune → agresivitate. De fapt, agresivitatea, care vizează „să-i dăuneze celuilalt”, „să-l contrazică”, „să-l umilească” (Laplanche și Pontalis, 1967), nu are nimic de-a face cu componentele pe care le-am punctat în cazul exprimării sentimentelor. Trebuie însă semnalat faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
agresive) la celălalt pol” (în Mathieu et al., 1977). Prezentând teoria lui Wolpe, Mathieu et al. (1977) estimează totuși că acest continuum este foarte speculativ și că nu s-a putut niciodată dovedi experimental continuitatea lineară aserțiune → agresivitate. De fapt, agresivitatea, care vizează „să-i dăuneze celuilalt”, „să-l contrazică”, „să-l umilească” (Laplanche și Pontalis, 1967), nu are nimic de-a face cu componentele pe care le-am punctat în cazul exprimării sentimentelor. Trebuie însă semnalat faptul că mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1977). Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Vom aborda aici doar patologia legată de absența mecanismului afirmării de sine prin exprimarea sentimentelor, nici un aspect negativ nefiind asociat prezenței lui, cu două rezerve: exprimarea sentimentelor trebuie să nu fie confundată cu agresivitatea și să fie evitată atunci când ar putea antrena consecințe neplăcute. Putem remarca totuși că o exteriorizare excesivă a sentimentelor este semnul unui anume egocentrism, apropiații unei persoane care abuzează de acest mecanism putând prefera o comunicare mai puțin constantă. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ființă iubită nu au nimic de-a face cu această apărare. Adevăratul altruism ca apărare se sprijină pe patru fundamente, legate fiecare de rezolvarea unui conflict. Acest altruism poate fi: - un tip special de formațiune reacțională. Culpabilitatea care se leagăde agresivitatea sau ostilitatea refulate este aici evitată grație altruismului; - un mijloc de a evita agresivitatea, sursă de conflict, la fel ca în cazul anterior. Soluția este însă diferită: în loc să fie refulată, agresivitatea este deplasată către scopuri „nobile” (altruiste); - o plăcere „prin
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apărare se sprijină pe patru fundamente, legate fiecare de rezolvarea unui conflict. Acest altruism poate fi: - un tip special de formațiune reacțională. Culpabilitatea care se leagăde agresivitatea sau ostilitatea refulate este aici evitată grație altruismului; - un mijloc de a evita agresivitatea, sursă de conflict, la fel ca în cazul anterior. Soluția este însă diferită: în loc să fie refulată, agresivitatea este deplasată către scopuri „nobile” (altruiste); - o plăcere „prin procură”. Conflictul se leagă aici de o plăcere pe care subiectul și-o refuză
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
tip special de formațiune reacțională. Culpabilitatea care se leagăde agresivitatea sau ostilitatea refulate este aici evitată grație altruismului; - un mijloc de a evita agresivitatea, sursă de conflict, la fel ca în cazul anterior. Soluția este însă diferită: în loc să fie refulată, agresivitatea este deplasată către scopuri „nobile” (altruiste); - o plăcere „prin procură”. Conflictul se leagă aici de o plăcere pe care subiectul și-o refuză lui însuși, ajutându-i însă pe ceilalți să o obțină. Subiectul altruist resimte astfel o satisfacție, grație
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
această explicație, completând-o. Consacrând altruismului circa douăsprezece pagini, ea îi descoperă acestuia și alte fundamente defensive decât formația reacțională (pe care o recunoaște și ea), citate de noi în „Discutarea definiției” (p. 141): - aflarea unui mijloc de a evita agresivitatea; - autorizarea unei plăceri de substituție; - satisfacerea tendințelor masochiste. După lucrarea Annei Freud, altruismul a dispărut din vocabularele și dicționarele de psihanaliză. În prezent, în studierea comportamentelor altruiste, ștafeta a fost preluată de sociobiologi. În aparentă contradicție cu legile evoluției (întrucât
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sunt principalele caracteristici ale altruismului ce o animă pe acea pacientă a Annei Freud al cărei caz este raportat de Sandler (1985/1989). Unei exagerări caricaturale a reprimării cruzimii i se asociază interesul pe care-l suscită la această pacientă agresivitatea refulată. În timp ce, pe de o parte, ea împinge refuzul de a face vreun rău cuiva până acolo încât nu numai că devine vegetariană, dar își propune să nu mai mănânce nici măcar legume (într-atât o doare soarta lor!), pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nu trădează de fapt reizbucnirea, într-un cu totul alt domeniu, a cruzimii pe care ea se străduiește să o refuleze. A. Freud a pus în evidență efectul benefic pe care-l poate avea altruismul ca mijloc de evitare a agresivității. Acest mecanism permite crearea unui mijloc de a te debarasa de o agresivitate pe care nu o accepți. Dacă faptul de a te bate pentru altcineva este mai puțin culpabilizant decât a te lupta pentru propriile interese, plăcerea poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pe care ea se străduiește să o refuleze. A. Freud a pus în evidență efectul benefic pe care-l poate avea altruismul ca mijloc de evitare a agresivității. Acest mecanism permite crearea unui mijloc de a te debarasa de o agresivitate pe care nu o accepți. Dacă faptul de a te bate pentru altcineva este mai puțin culpabilizant decât a te lupta pentru propriile interese, plăcerea poate fi totuși aceeași. Astfel, putem vedea o funcționară, total dezinteresată în ceea ce o privește
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de aceasta”. Fixarea angoasei asupra unei reprezentări substitutive - de pildă, localizarea pe un animal generator de angoasă, ca în cazul „Micului Hans” (Freud, 1909a/1979) - ține de acest proces. În conflictul oedipian care-l frământă, Hans nu realizează extrema lui agresivitate față de tatăl său; prin deplasare, el dezvoltă inconștient o teamă față de cal (cabalofobie), formațiune de substitut suficient de îndepărtată pentru a focaliza angoasa copilului asupra unui agent extern și a deveni obiect al întregii sale atenții, al raționalizărilor mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fiind neîncetat distrasă și tulburată de nevroza de scrupul care s-a dezvoltat ca reacție la tendințele sale erotice primitive. Nu putem vorbi însă de patologie și în cazul următor, prezentat de Marc (1987), care arată că pulsiunile refuzate (aici, agresivitatea) izbucnesc din când în când intempestiv. Autorul redă mărturia unui bărbat de 30 de ani care, după 4 ani de psihanaliză, a conștientizat caracterul reacțional al inalterabilei sale amabilități: „Am descoperit, în timpul analizei, cât de tare îmi reprimam agresivitatea. Înainte
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aici, agresivitatea) izbucnesc din când în când intempestiv. Autorul redă mărturia unui bărbat de 30 de ani care, după 4 ani de psihanaliză, a conștientizat caracterul reacțional al inalterabilei sale amabilități: „Am descoperit, în timpul analizei, cât de tare îmi reprimam agresivitatea. Înainte, toată lumea mă vedea ca pe o persoană foarte amabilă, foarte blândă; eram practic incapabil să zic «nu», să mă opun direct cuiva, eram terorizat de violență; totodată, aveam uneori accese de violență și de furie incontrolabilă, care mă lăsau
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
el însuși, remarcând că acum reușește să-și apere punctul de vedere fără angoasă și că, în paralel, accesele sale de furie sunt mai rare. De asemenea, el se simte mai dinamic, întrucât energia pe care o utiliza în reprimarea agresivității îi stă acum la dispoziție. Acest exemplu ilustrează observația făcută de N. Jeammet (1993) în legătură cu contrainvestirea sentimentelor negative într-o extremă amabilitate. Formațiunea reacțională împiedică stabilirea unei experiențe relaționale reale, în care „s-ar trăi, în funcție de agresivitatea resimțită, sentimente de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
utiliza în reprimarea agresivității îi stă acum la dispoziție. Acest exemplu ilustrează observația făcută de N. Jeammet (1993) în legătură cu contrainvestirea sentimentelor negative într-o extremă amabilitate. Formațiunea reacțională împiedică stabilirea unei experiențe relaționale reale, în care „s-ar trăi, în funcție de agresivitatea resimțită, sentimente de culpabilitate, incitând la a da sau la a primi reparații morale, în ritmul fiecăruia dintre partenerii aflați în interacțiune”. Cu următorul caz, prezentat de Lamagnère (1994), intrăm în patologia pură. O exagerare caricaturală a nevoii de curățenie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
incestuos ce transformă eul prin „introiecția” acestui obiect. Astfel, identificarea și relația de obiect se află legate în mod complementar și nu se mai exclud reciproc, așa cum se întâmplă în melancolie. Este de asemenea de notat rolul identificării în limitarea agresivității. Identificarea intervine la copil în perioada declinului complexului lui Oedip, în momentul când investirile obiectuale sunt abandonate. Identificarea cu părintele de același sex este cea care permite detașarea de părintele de sex opus. Autoritatea parentală este supusă unei introiecții, constituind
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
planșei, ceea ce le golește de întreaga lor putere de evocare. Nici un sentiment nu riscă să apară în fața a ceea ce nu este recunoscut ca o încăierare. Cum poate fi explicată sărăcia exprimării la Marie? Corman (1970) semnalează la acest copil o agresivitate reprimată față de frați, ceea ce explică nerecunoașterea temei planșei în cauză. Dar această apărare împotriva propriei agresivități va ceda în cele din urmă în fața unei imagini plăcute totuși („Zâna”), în care Marie vede o încăierare între Lăbuță-Neagră și un Albișor, exprimându
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în fața a ceea ce nu este recunoscut ca o încăierare. Cum poate fi explicată sărăcia exprimării la Marie? Corman (1970) semnalează la acest copil o agresivitate reprimată față de frați, ceea ce explică nerecunoașterea temei planșei în cauză. Dar această apărare împotriva propriei agresivități va ceda în cele din urmă în fața unei imagini plăcute totuși („Zâna”), în care Marie vede o încăierare între Lăbuță-Neagră și un Albișor, exprimându-și astfel agresivitatea față de frați prea multă vreme ținută în frâu. Mult mai surprinzătoare este, în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
frați, ceea ce explică nerecunoașterea temei planșei în cauză. Dar această apărare împotriva propriei agresivități va ceda în cele din urmă în fața unei imagini plăcute totuși („Zâna”), în care Marie vede o încăierare între Lăbuță-Neagră și un Albișor, exprimându-și astfel agresivitatea față de frați prea multă vreme ținută în frâu. Mult mai surprinzătoare este, în cadrul testului „Satul”, această reacție a lui Charles, un bărbat de 40 de ani, bine adaptat, a cărui mamă este o femeie insuportabilă, preocupată să-i strice efectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]