25,860 matches
-
Pentru că frigiderul - destul de înalt - era plin cu destul de mici ființe zburătoare care fluturau în jurul unui bec de 100 de wați. Iar acele făpturi erau aparent niște îngeri. Da. În frigider zburătăceau vreo 15 îngeri, niște omuleți cu bucle blonde, ochi albaștri, grăsuți, înaripați, cu obrajii cât curul. I-am privit contrariat, fâstâcit și îngrozit timp de câteva secunde, după care am trântit ușa frigiderului. Evident prea târziu. Doi îngeri reușiseră să iasă și acum zumzăiau prin magazie, urlând cu voci ascuțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
cu „ochi“ și să se potrivească în context (era vorba despre o fată pe care o întâlnise în troleibuz și o privise în ochi), Alin nici nu observă când universul porni din nou. SUEDIA - Peter Lantz, se recomandă inspectorul. Ochi albaștri, de culoarea polului nord. Păr scurt și blond. Un metru nouăzeci. Mușchi. Creier. Buze subțiri, surâs robotic, privire inteligentă, ultravioletă. Știa, îmi era clar. Știa ce făcusem cu cadavrul, știa unde este arma, știa ce gândesc și de ce, știa ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
urma urmei, nu era decât o altă prietenă de-a lui, pe care probabil că în anul următor nu aveam s-o mai întâlnesc. Era o fată drăguță; grăsuță, dar nu grasă, cu genul de față dulce (păr blond, ochi albaștri) care mă lasă rece. Ce avea de spus nu era prea important, dar măcar asculta muzica potrivită, văzuse câteva din filmele esențiale, citise niște cărți. N-am stat prea mult de vorbă cu ea. De altfel, în acel an n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
îi ocoleam pe ei, aflându-se în aceeași stare și situație. Problema era că trecuseră trei săptămâni de la apariția acelui afiș - și tot nu aveam apă. Formasem numărul administratorului și îmi răspunsese o gagică, după voce o blondină cu ochi albaștri și picioare scurte, grăsuță și simpatică. - Nu, aici nu este nici un domn Ciocan, îmi pare rău, spusese, ați apelat numărul Băncii Internaționale de Cooperare. - Mă scuzați, mă scuzasem eu, închizând telefonul. Iar în ultimele trei ediții ale cărții de telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
să se întâmple, deoarece o secretară intră în sală și anunță că „Dna Profesoară e bolnavă, și nici săptâmana viitoare nu vine“. - Bem o cafea jos? propuse Camil. - Da, sigur. „Jos“ însemna o cofetărie cu mese de plastic și pereți albaștri, unde, odată ajunși, comandară într-adevăr două cafele. Purtară apoi o discuție despre profesori, cursuri, bani, prețuri, colegi, apartamente, baruri și licee. Deosebit de plicitisitor. Povestesc toate astea pentru ca la un moment dat am intrat și eu în cofetărie cu doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ei se ridică în sus și în jos deasupra mesei de marmură, poalele fustei ei se ridică în spate cu câțiva centimetri și dezvăluie scobitura dintre pulpă și mușchiul femurului, unde pielea e mai albă, brăzdată de o venă subțire, albastră. Personajele capătă încet-încet consistență, prin acumularea de detalii minuțioase și de gesturi precise, dar și de replici, frânturi de conversație, ca atunci când bătrânul Hunder spune: „Cel de anul ăsta nu te face să-ți sară căciula ca cel de anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de rug, și nici măcar n-am fi putut fugi de acolo, abandonând o mașină ce putea fi recunoscută ca aparținându-mi mie. În fine, nu ne mai rămânea decât să turnăm în rezervor bidonul de benzină destinată să îmbibe costumul albastru al lui Jojo, cămașa de mătase cu inițialele lui, și să ne întoarcem în oraș cât mai repede, încercând să găsim o altă soluție ca să scăpăm de el. Degeaba îmi spuneam că scăpasem întotdeauna din toate buclucurile în care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
niște mușețel, apoi citește o poezie de Hölderlin (e clar că Hölderlin nu are nici o legătură cu ceea ce scrie el), recopiază o pagină deja scrisă și apoi o șterge, rând cu rând, telefonează la curățătorie (deși era stabilit că pantalonii albaștri nu vor putea fi gata înainte de joi), scrie câteva note ce vor fi utile nu acum, ci poate mai târziu, se duce să consulte enciclopedia la cuvântul Tasmania (deși e clar că ce scrie nu e nici o aluzie la Tasmania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ani. Era vizibil mai înaltă decât domnul J.L.B. Matekoni și Mma Ramotswe și, deși mai slabă decât Mma Ramotswe, părea mult mai solidă, având bicepși conturați și picioare bine-făcute. Pe cap purta ditamai pălăria roșie, uzată, și avea un halat albastru peste rochie. Purta pantofi confecționați dintr-o piele curios de lucioasă, aproape ca pielea lăcuită din care se fac pantofii de dans. Domnul J.L.B. Matekoni își drese glasul pentru a-și face cunoscută prezența, iar menajera se întoarse încetișor. — Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Makutsi și-i zâmbi. Foarte simplu, zise ea. Cred că ăsta-i un caz foarte simplu, Mma Makutsi, și că o să-l rezolvi singură fără nici un fel de problemă. Mma Makutsi se întoarse la biroul ei, netezindu-și eleganta rochie albastră. — Mulțumesc, Mma. O să-mi dau toată osteneala. Mma Ramotswe dădu din cap aprobator. — Da, continuă ea, e cazul simplu al unui bărbat cu o nevastă plictisită. Nimic nou sub soare. Am citit într-o revistă că francezilor le place să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pe nepot însuși. În timp ce rămase singură cu Carla pentru a-i povesti ce se întâmplase în noaptea aceea, în urmă cu zece ani, Mma Ramotswe luă băiețelul la plimbare și-i arătă râpele granitice ale lui Kgale Hill și petele albastre din zare, care erau apele zăgăzuite de stăvilar. Era un băiat politicos, foarte serios, interesat de pietre, și se tot oprea să scormonească după câte o bucată de rocă sau să culeagă pietricele. — Acesta este cuarț, îi explică, arătându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
dreptate? Dacă el are dreptate? Dacă ar apărea acuma Mesia, dac-ar veni Isus în blugi și-n tricou mototolit, cu mânecile tăiate, neras, cu tatuaj pe-un umăr, o sirenă c-o săgeată înfiptă-n coadă sau cu zarul albastru între degetul mare și arătător, cu o Gorgonă înfășurată-n șerpi pe piept, puțind a nespălat, „Eu sunt Calea și Adevărul, Eu sunt pâinea Vieții...”, nu-l umflăm pe sus și-l închidem repejor la doi, la paranoici? Nu ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pălării galbene vinete shhhh... păianjenii scurmă pământul shhh pânzele lor mirosind a shhhhe fiere shhhh moartea are aripi de muscă și colți și vine cântând la balalaică shhh mușcă din coaste și sexul meu adormit shhh dopuri cutii în pălării albastre noaptea te taie felii...”. Se oprește la fel de brusc cum a început și se lasă să cadă pe spate, de-i pocnesc oasele de podea. Am o pornire să-l ridic, dar dup-aia îmi spun că nu se cuvine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
căra bucăți din el la magazie, omuleți din polistiren, clădiri din rumeguș presat, multe globuri de sticlă, vor desprinde decorurile, panourile puse să creeze iluzii. Un sfert de lună între două furnale dezafectate, prins parcă în pioneze chinezești, pe hârtie albastră, de întins în debara. Două firme luminoase și restaurantul acela, la parterul unui bloc, c-un fel de barcă grosolană din lemn, suspendată pe niște false odgoane. Un năvod coboară peste ușă, cu scoici mari de plastic și melci din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
coarne de cerb, el e vânător, are costum verde cu petlițe și cizme și pușcă în husă, ne-a dat și nouă odată o pasăre, un fazan i-a zis, mai mică decât o găină și cu pene cenușii și albastre, greu de penit, tot mai rămân tuleie. L-a fiert maică-mea, dar n-a ieșit, era cam tare și eu am vrut ficatul, „da’ ni l-a adus fără ficat! De unde dracu’ să-ți dau? Înghite ce-ai acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la școală. - Nu? N-am mai văzut-o de-atunci, se zice c-ar fi înfiat-o cineva, o familie mixtă, el portorican, ea englezoaică, până la urmă i s-au întărit oasele, le-a plăcut că era mai negricioasă, ochiul albastru îi aducea englezoaicei aminte de frate-său mort în Spania. Și-a plecat în străinătate după nouăzeci. Cum să-i mai dau de urmă? - Lacrimi, hârcâieli, tuse. - Exactamente. Poate mă ajută ei să caut prin Crucea Roșie, Doamne, ce proast-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Of, de-aș muri, să scap odată de blestematu’ ăsta de mucegai... În capelă sunt doar vreo cincisprezece oameni, în jurul unui sicriu de brad. Masa cu pomul mortului, cu mere și prune înfipte-n țepușe, cu struguri pe-o tabla albastră de plastic, cu prosoape flaușate, chinezești, legate la lumânări, cu sticla de vin roșu și colacii în formă de cruce. - Costache, Costache, bocește o bondoacă în doliu, văduva, bănuiesc. - Ăăăă, ăăăă... îi țin isonul, din spate, două femei mai tinere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
să bei ca porcul! Ce-au zis vecinii care te-au văzut urcând pe șapte cărări? *** Țăndările unei imagini care nu se așază, rămân cu piese în mână, ca oligofrenul c-un cub roșu, caut să-l bag în triunghiul albastru, de unde am luat bucata aceea de scară sau geamurile cu gratii?, nu de aici, din altă parte. Nu se potrivește cu lampa aceea cu abajur cu căluți, care se mișcă, nici cu sticlele cu lapte sparte, nici cu ouăle roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
n-ai voie să parchezi aici... Espero alb, n-ai voie să oprești aici... Nu mai urcă nici un tramvai dup-ăsta, s-a-nțeles? Muncitorii au adus buteliile cu gaz, unul răstoarnă căruciorul. „Ce faci, împiedicatule?” Le-au conectat, balonul albastru cu galben începe să se umfle, se clatină, se ridică-n frânghii. Rectorul coboară nervos din mașină: - Unde-i Amaricăi? De ce nu-i gata? Trebuia să fie umflat balonul, ce-i așa pleoștit? Ce dracu’ a păzit? Trage de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cordon, ambasadorul și primarul coboară din mașini, cel din urmă mai greu, vor parcurge ultimii metri pe jos, sunt întâmpinați cu „Gaudeamus”-ul cântat de corul de la Teologie. Pășesc spre microfoane. Balonul s-a înălțat, are agățați de nacelă săculeți albaștri de lest. - Orașul nostru, mândru de tradiția sa francofonă, se bucură să vă salute, începe rectorul. Și cum se putea mai bine decât prin înălțarea simbolică a unui balon, în cinstea țării care i-a dat pe părinții montgolfierului? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cu gheață și mai stau cu tine. - Ți-am spus să faci pași... - Io-te la el... Ce mofturi pe capul gagiului! Nu mă bucur prea mult de liniște. Unul cu pantalonii coborâți pe vine, lăsând la vedere banda chiloților albaștri, și în tricou cu „No Job” a urmărit cu atenție scena și se apropie, legănându-și șoldurile. - Ce zici, domnu’? Ai alte preferințe decât gudele? Îți place ce vezi? Pot să merg și-acasă, dar numai cu banii înainte, euro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pufoaică de la armată, și s-a apucat să sape vârtos. Oamenii râdeau că, mai dându-și peste fluieru’ piciorului, popa înjura și scuipa printre dinți. Parcă-i luase strechea pe toți, babele stăteau în fața blocurilor și vorbeau numai de flăcărui albastre, blesteme și alte parascovenii. Țigăncile erau chemate să stingă cărbuni, să dea în ghioc, dacă unu’ sau altu’ se va îmbogăți. După vreo două săptămâni, oamenii s-au mai plictisit văzând că nu dezgroapă decât cutii de conserve, oase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
toate comorile pe care le-aveau cu ei și-au aruncat și-un blestem, să nu poată nimeni să le găsească. Pe urmă, câteva țigănci au descântat, au turnat și-au început să li se arate semne, să joace flăcărui albastre... Nu așa a înnebunit al lui Dobre și s-a spânzurat de stâlpul de înaltă tensiune, de era și cu limba ieșită de-un cot și pe jumate ars săracu’? Dându-și probabil seama că nu pricep nimic, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mucegaiului”, un mic producător agricol anunță că vinde „miez de nucă de bună calitate, fără mucegai”. În revista de cultură subvenționată de primărie, pe o coloană, lângă editorialul cu titlul „Mucegaiul ne-arată adevărata față a culturii noastre”, poemul „Mucegaiuri albastre” al unei tinere voci lirice, în interior un studiu erudit despre „Flori de mucigai”. Foița studențească a publicat pe prima pagină o caricatură a Înaltului, cu coif de hârtie și-o perie în mână, încercând să curățe mucegaiul. Redactorul-șef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
A, păi vine sfârșitul lumii, că nu ne mai rabdă bunul Dumnezeu pentru păcate, că s-a stricat, maică, lumea, e numai cu ochii după furat... Și se-mbracă, își pun cercei ca curva Babilonului, cu ochi dați cu creioane albastre, cu părul ridicat iac-așa, cu sprâncene parcă-s de căneală și alte sulemeneli, cu papuci cu călcâiul ca un fus... Dacă voia Dumnezeu ca omu’ să fumeze, îi făcea un hogeag în creștet... Și, iaca, nu i-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]