17,219 matches
-
spuse funcționarul. La telefon e șeful poliției din Belgrad. Au Încercat să trimită o telegramă, dar vorbeai atât de tare, Încât cum să fi putut auzi cineva? Zboară! Ninici o luă spre postul de gardă, dar funcționarul strigă În urma lui: — Aleargă, prostule, aleargă! Ninici o luă la trap, Împiedicându-se În propriile cizme. Curios lucru, se gândi el, te tratează ca pe un câine. Dar un moment mai târziu se gândi: La urma urmelor, frumos din partea lor că mă acceptă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
La telefon e șeful poliției din Belgrad. Au Încercat să trimită o telegramă, dar vorbeai atât de tare, Încât cum să fi putut auzi cineva? Zboară! Ninici o luă spre postul de gardă, dar funcționarul strigă În urma lui: — Aleargă, prostule, aleargă! Ninici o luă la trap, Împiedicându-se În propriile cizme. Curios lucru, se gândi el, te tratează ca pe un câine. Dar un moment mai târziu se gândi: La urma urmelor, frumos din partea lor că mă acceptă la jocul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ezitare dură prea mult. O mână o atinse pe cot și o voce Îi spuse ceva cu blândețe Într-o limbă străină. Ea se Întoarse Împrejur, gata să protesteze, să implore, s-o ia la goană dacă trebuia, și să alerge la vagonul-restaurant, dar teama Îi fu potolită puțin de ochii mari și blânzi ai soldatului. Acesta Îi zâmbi și dădu din cap, arătând spre clădirile gării. Tânăra spuse: — Ce dorești? Nu vorbești englezește? El clătină din cap și zâmbi, arătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Grünlich. Văzându-i că tac, le vându două ponturi: — Întunericul. Zăpada. Apoi se opri, așteptând decizia lor. Mintea lui lucra ca o mașină bine unsă. El va fi primul care va ieși pe ușă, primul care se va Îndepărta. Va alerga mai repede decât bătrânul și fata, iar santinela va trage În fugarul cel mai apropiat. — V-aș sfătui să rămâneți, Îi spuse dr. Czinner lui Coral. Nu sunteți În nici un pericol aici. Grünlich deschise gura să protesteze, dar nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
podea. Gata. — Eu aș rămâne aici, Îi spuse doctorul Czinner lui Coral. — Dar eu nu pot. Prietenul meu e chiar aici, În josul străzii. — Gata, spuse Grünlich iarăși, Încruntându-se la ei. Se adunară În fața ușii. — Dacă trag, spuse doctorul Czinner, alergați În zigzag. Grünlich Împinse de ușă, o deschise și zăpada năvăli În Încăpere. Afară nu era chiar atât de Întuneric cum fusese Înăuntru. Felinarul de la șeful de gară lumina dincolo de linii silueta soldatului În cadrul ferestrei. Grünlich se aruncă primul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Înăuntru. Felinarul de la șeful de gară lumina dincolo de linii silueta soldatului În cadrul ferestrei. Grünlich se aruncă primul În furtună: cu capul plecat până aproape la genunchi, el se buluci Înainte ca o minge. Ceilalți Îl urmară. Nu era ușor să alergi. Vântul și zăpada erau dușmani care se aliau ca să-i Împingă Înapoi: vântul le tăia elanul și zăpada Îi orbea. Coral icni de durere, lovindu-se de un pilon Înalt de fier, cu un trunchi ca de elefant, care folosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
trăgea intenționat prea sus. Încă zece secunde și ar fi trecut de colț, ieșind din raza lui vizuală, și ar fi putut fi văzuți de la mașină. Auzi deschizându-se iar o ușă, un glonț șterse zăpada În fața ei și fata alergă din răsputeri. Când ajunseră la colț, era aproape În dreptul lui Grünlich. Doctorul Czinner scoase o exclamație În urma ei și Coral se gândi c-o Îmboldea să alerge și mai repede, dar Înainte de a da colțul se uită În urmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
deschizându-se iar o ușă, un glonț șterse zăpada În fața ei și fata alergă din răsputeri. Când ajunseră la colț, era aproape În dreptul lui Grünlich. Doctorul Czinner scoase o exclamație În urma ei și Coral se gândi c-o Îmboldea să alerge și mai repede, dar Înainte de a da colțul se uită În urmă și văzu că acesta se ținea de zid cu amândouă mâinile. Se opri și strigă „Herr Grünlich“, dar el n-o băgă În seamă și dispăru după colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu avea timp să se decidă. Dr. Czinner stătea așezat, cu spatele rezemat de o ușă de lemn cu zăvorul tras, iar ea Îl târî Înăuntru și Închise iarăși ușa, dar se temu să tragă la loc zăvorul. Cineva trecu alergând, un motor tuși, apoi acesta porni și se tură și distanța Înghiți zgomotul, transformându-l Într-un murmur. Adăpostul nu avea ferestre. Era destul de Întuneric și acuma era prea târziu să-l mai părăsească acolo. Coral căută În buzunarele doctorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În atitudinea soldaților față de el spiritul care făcea posibile pogromurile -, dar rămase neclintit. Nu era destul de convins că făcuse tot ce-i stătuse În putință ca s-o găsească pe fată În Subotica. — Vin, spuse omul. Pe drumul dinspre gară alerga cineva. La Început trecu pe lângă ei, În ninsoarea purtată de vânt. Apoi deslușiră un bărbat care o cârmea ba Încoace, ba Încolo. Ajunse la ei cu o repeziciune surprinzătoare. Scund și grăsuliu, el se Încleștă de ușă ca să urce. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mâna pe brațul lui Coral, o Împinse cu fața În jos la podea, și, În timp ce zăcea acolo, ea auzi Împușcătura. Soldatul o scutise să vadă așa ceva, dar n-o putuse scuti de ceea ce vedea cu imaginația. Ea se ridică și alergă spre ușă, vomând În timp ce alerga. Se așteptase să simtă ușurarea oferită de Întuneric, așa că atunci când dădu de strălucirea aspră a farurilor de-afară, simți parcă o lovitură În țeastă. Se rezemă cu fruntea de ușă și Încercă să se liniștească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o Împinse cu fața În jos la podea, și, În timp ce zăcea acolo, ea auzi Împușcătura. Soldatul o scutise să vadă așa ceva, dar n-o putuse scuti de ceea ce vedea cu imaginația. Ea se ridică și alergă spre ușă, vomând În timp ce alerga. Se așteptase să simtă ușurarea oferită de Întuneric, așa că atunci când dădu de strălucirea aspră a farurilor de-afară, simți parcă o lovitură În țeastă. Se rezemă cu fruntea de ușă și Încercă să se liniștească, simțindu-se infinit mai singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mă pricep deloc la poezie. — Pot să le citesc? — Sigur că da. Probabil ți se pare caraghios să-mi scrie cineva mie poezii. Janet Pardoe se uită În oglindă. Myatt Întoarse fotografia și citit: Naiadă zveltă, rece, Născută-n râu, Alergând spre mare, Mai suportă un an Iazul strâmt, sărat, stâncos. — Nu rimează, așa-i? Sau rimează? Întrebă Myatt. Totuși, ce vrea să Însemne? — Cred că vrea să fie un compliment, spuse Janet Pardoe, punându-și lac pe unghii. Myatt se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fie să-l ții pe soțul tău departe de tipele care sunt cunoscute ca Vânătoare de Soți. M-am Încruntat la ea, cu un aer confuz. Lauren Îmi explică: — Știi tu, acele fete foarte rele care nu fac decât să alerge după soții altora. Devii conștientă de existența lor numai odată ce te-ai măritat. Termină! am râs eu nervos. —Să iei aminte! Că acum ai fost pusă În temă. Înotasem de-acum un tur complet și eram din nou În fața salonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mea, În timp ce taxiul gonea Înapoi, În centru, mai târziu În noaptea aceea. Nu se putea ca Sophia să umble după Hunter. Dacă era atât de deșteaptă cum zicea toată lumea că e, nu ar fi fost atât de fraieră Încât să alerge după el așa, ziua În amiaza mare, angajându-se la firma lui. Era prea evident. Am descuiat ușa apartamentului, am intrat și am mers În salon. M-am Întins pe sofaua pe care o adusese Milton cu câteva zile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
rușine de mine Însămi. Panicată și nerăbdătoare, simțeam cum plămânii mei pompau aer din ce În ce mai repede: simțeam că o să mă sufoc de necaz și de jenă. Când, În sfârșit, am ajuns pe One Fifth, i-am plătit șoferului cursa și am alergat spre clădirea În care locuiam. Începuse să plouă puternic, cu stropi reci ca gheața, și, până am intrat Înăuntru, eram pe jumătate udă și respiram cu dificultate. Domnul Mortimer e acasă? l-am Întrebat pe Luccio, portarul, În timp ce treceam val-vârtej
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
prin fața ta, a obținut exact ce dorea - haos. Nu e de mare ajutor nici faptul că Marci e așa o răspândacă. Sophia a manevrat-o cum a vrut. Și cum rămâne cu Christopher? am Întrebat, nelămurită. În mod evident, a alergat după ambii soți și s-a mulțumit cu cel mai ușor de prins. Încetează! reușii să râd. Bine, și articolul ăla de la „Pagina 6“? — Nimic nu-i place mai mult Sophiei decât să plaseze o poveste despre ea Însăși Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
buzelor inerte; cade în drumul meu, in timp de din walkie-talkie se aude: „Jeanie? Jean? Pauză“. În minte încă-mi mai răsună ultimele cuvinte ale blestemului. Număr în continuare - 359, 360, 361 - și-mi văd de drum, printre oamenii care aleargă în cealaltă direcție. O femeie cu un exponometru atârnat de un șnur în jurul gâtului zice: — A chemat cineva salvarea? Lângă niște cărucioare de cumpărături pline cu gunoaie, în lumina reflectoarelor, stau mai mulți oameni îmbrăcați în zdrențe, tencuiți pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Pietrele prețioase sunt cele mai dure lucruri de pe pământ, dar asta nu înseamnă că nu se pot sparge. Pot suporta o tensiune și o presiune constante, dar un impact brusc, punctual le poate face praf. Jos, pe platformă, Mona vine alergând prin rumeguș până sub noi, fluturând din mâini. Sare în sus și țipă: — Uhuuuuu! Haide, Helen! Roata se smucește, pornind din nou. Scaunul se înclină, iar poșeta lui Helen alunecă, dar o prinde. Piatra cenușie e tot acolo. Darul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nou. Scaunul se înclină, iar poșeta lui Helen alunecă, dar o prinde. Piatra cenușie e tot acolo. Darul de la Stridie. Îi alunecă în schimb agenda, care se deschide în aer și se rostogolește prin aer până jos, în rumeguș; Mona aleargă și o ridică. Mona lovește agenda de coapsă, ca să scuture rumegușul, apoi o flutură ca să ne arate că e în regulă. Helen zice: — Mona, slavă Domnului. Mona mi-a spus că ai de gând să mă omori, îi zic. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și trage mănușa. Noroc, Mihăiță! Ce faci pe aici? Am fost pe la teatru spune, preocupat să-și ridice gulerul. Te-am zărit prin ninsoarea asta grozavă face Săteanu un semn cu capul în spate, spre intrarea în hotel și-am alergat să te ajung. Treci pe la mine deseară, da? Mă duc întîi la autogara, să-mi iau geamantanele. Of, mama lor de geamantane! Dă-le la naiba! Ce te mai chinui de pomană?! Tocmai am vorbit cu băieții arată Săteanu spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în repertoriul cîtorva teatre, ori ar fi putut cumpăra o revistă literară, sau, dacă în holurile hotelurilor ar fi standuri cu cărți, ar fi putut cumpăra un roman, indiferent de cine, chiar dacă ar fi fost exemplar unic, pentru care să alerge mulți cu sufletul la gură, să piardă vreme, nervi. Rodul muncii tale în ceasurile tîrzii, la masa de scris, aruncat de ea sub tufe, unde se ușurează cîinii." Înainte de a schița vreun gest, Mihai ezită: "La naiba! Poate fi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
încărcați cu tot felul de bagaje, între care predomină sacoșele cu pîine albă și sacii cu pîine neagră, pui congelați, sticle cu ulei și pești mititei, congelați, lipiți aiurea unul de altul asemeni scoicilor dintr-un fragment de rocă preistorică, aleargă de la o cursă la alta întrebînd, insistînd, fără să se înțeleagă unii pe alții, ori să mai priceapă ce li se răspunde. Aceeași întrebare se repetă la nesfîrșit: cînd plecăm? Dispecerii de peron și șoferii încearcă din răsputeri să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de asta, un popă bătrîn, slab, abia venit de la Canal, dar cu o figură luminoasă, deși brăzdată adînc de vreme, ca un deal de șuvoaiele furtunii, cu pasul mărunt, punctat ritmic de bastonul cu mîner de fildeș, către care copiii alergau să-l întîmpine cu un "săru' dreapta, părinte!", iar el, după ce-și lăsa cu delicatețe mîna să-i fie atinsă de copii, îi întreba mereu cum merg cu școala, dacă sînt cuminți, dacă își ajută părinții și de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu care a venit, trage două lăzi mai mari, aruncă o saltea peste ele, și se întinde, adormind imediat, surîzînd, cu obrajii furnicîndu-l puternic acolo unde a fost sărutat. În sala restaurantului, singurii care se mai agită, fericiți, sînt copiii; aleargă unul după altul în jurul mesei, rîzînd subțire, cristalin cînd se ajung și-și înfig unul altuia mîinile în piept, pentru ca apoi s-o ia de la capăt cu fuga. Bătrînele stau încă alături, fără să-și mai vorbească, fiecare din ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]