2,431 matches
-
care să resusciteze handbalul feminin băcăuan, care a adus ani la rând glorie orașului de pe Bistrița. 29 DECEMBRIE Trei înfrângeri la limită ale handbalistelor de la Știința Bacău Marți și miercuri, echipa de handbal feminin Știința Bacău participă la un turneu amical organizat de colega de serie din Divizia A, CSM Ploiești. La competiție mai participă, în afara echipei organizatoare și a Științei, Rapid CFR București și formația de Liga Națională HCM Buzău. În primul meci al turneului, Știința Bacău a evoluat împotriva
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
care nu pricep niciodată nimic din disertațiile filosofice ale lui Maiorescu și Eminescu sau din poeziile lui Samson Bodnărescu (Pogor era un "naș" inspirat în privința poreclelor atribuite, inclusiv lui Maiorescu). Pagini de literatură autentică, întâmplări hazoase, scene vesele, aluzii, șarje amicale și portrete personalizate își găsesc locul potrivit în aceste evocări lirice din Zile trăite, în legătură cu care I. Șiadbei afirmă: "O trăsătură caracteristică a celor mai multe portrete ale lui N. Gane, deși scriitorul avea un remarcabil talent descriptiv, este înfățișarea numai a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
pp. 196-227). În ce constau acestea? Toate acțiunile elevilor erau ordonate de monitor în cazul primului stil; copiii erau lipsiți de posibilitatea de a alege, de a-și manifesta într-un fel oarecare inițiativa; în relațiile cu copiii, monitorul era amical, dar impersonal. Stilul democratic a oferit elevilor prilejul de a discuta modalitățile de lucru și de a decide prin participarea întregului grup; monitorul încuraja astfel de manifestări. Stilul "laissez-faire" acorda deplină libertate de decizie; monitorul nu intervenea decît atunci cînd
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
roșie) și își sărută cu gingășie iubita salvată. Am și aici ceva experiență. Eram prieten la Fabrica de Rulmenți din Brașov cu Carvatski, antrenorul de box al echipei întreprinderii, fost vicecampion național. Acesta mă mai lua cu el în mod amical la antrenamente de box la sală. Odată m-a întrebat dacă pot aplica sacului de box atârnat de tavan o sută de lovituri cu pumnii în mănuși de box. Am spus imediat că pot (aveam pe atunci cam 38-40 de
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
acest studiu separat de cele din Moldova și Valahia, chiar dacă ele au fost adesea concomitente și interdependente. Legătura fundamentală dintre activitățile din cele două regiuni avea să fie constituită de acțiunile întreprinse de organizația revoluționară grecească Filiki Etairia, adică Societatea Amicală. Așa cum am văzut, revoluția sîrbă fusese purtată spre victorie de soldați țărani conduși de lideri locali, Karagheorghe deținînd autoritatea centrală în calitate de comandant suprem. Baza socială a revoltei grecilor avea să fie mai complexă. Societatea grecească era divizată în ceea ce erau
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
dăduse un picior în fund. „Muhamad - a zis Adrian -, bătrânețea se ia. Dă-mă într-un birou cu tineri și o să muncesc de două ori mai bine ca ei.“ „Corect, tu corect, tu deștept - l-a lăudat Muhamad luându-l amical de umeri -, dar nu șef. Șef e numai al meu, tu mergi la fetele și băieții. Acum bem bere.“ Și l-a luat în birou la el, unde s-au îmbătat și au discutat despre bătrânețe până dimineața, când i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nostru nu putea avea loc, fiindcă singurul vas care mergea spre Insula Paștelui plecase deja și, În decurs de un an, nu va mai pleca nici unul. Am fost introduși În biroul somptuos al Dr. Molinas Luco, care ne-a primit amical. Ne dădea, Însă, impresia că joacă un rol dintr-o piesă, dîndu-și toată silința să pronunțe perfect fiecare cuvînt. S-a mai Însuflețit doar cînd a venit vorba despre Insula Paștelui, pe care o smulsese de la englezi, dovedind că aparținea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Ploiești, apoi luându-și rămas bun de la pelerini coboară din mașină. Atmosfera dintre pelerini devine din ce în ce mai deschisă, mai degajată și mai cordială. Fiecare încearcă să intre în vorbă cu vecinii săi și astfel se înfiripă între noi prietenii și discuții amicale din ce în ce mai animate. Timpul se scurge pe nesimțite și iată-ne intrând pe valea Prahovei. Aici privirile ni se odihnesc peste stâncile golașe sau pe culmile împădurite ale Bucegilor, pe pajiștile înverzite, pe Crucea de pe Caraiman, pe turmele de mioare cu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
față mi-a apărut ca o necesitate de recunoștință, sau, poate, ca o necesitate de a prelungi în felul acesta imperfect starea de lucruri de odinioară. Vă rog să transmiteți soției Dumneavoastră cele mai sincere urări de bine, cele mai amicale salutări copiilor, Oanei și Dinei, pe care o cunosc mai puțin. Al Dumneavoastră, Pierre Între timp, pe cerul meu apăruse încă o stea amenințătoare: toți cei de origine ruso basarabeană trebuiau să dovedească prin acte că nu fuseseră în Basarabia
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
sau oameni de cultură, toți mai mult sau mai puțin îndrăgostiți... În felul acesta, prin această asociere, speram să realizez Paradisul pe pământ, dar, până la urmă, nu realizam decât Infernul! Deci - „Familia“ care, de fapt, era compusă din două familii amicale și încă câteva personaje lăturalnice, toate preluate din realitate: Familia I 1. Stelian Ionescu - Stelică (Stere Popescu) - dansator; 2. Radu Mihăilescu (Mihai) - diplomat; 3. Marin Sorescu (Ion Omescu) - actor, scriitor; 4. Mihnea Masim (Mircea Marosin) - pictor, decorator; 5. Eduard Zănoagă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cobor scările ținând într-o mână un flacon de glucoză care îmi picura în venă, iar cu cealaltă încercând să mă prind bine de balustradă. Hai curaj, că ești soldat, ia uite la iel' cum tremură pe picioare, mă încurajează amical o soră obeză de la capătul culoarului. Și, în final, minunatul, sublimul gust al unui morcov fiert, redescoperirea hranei, după ce timp de aproape o săptămână fusesem privat de mâncare... Întâlnire la Brăila, după doi ani și jumătate de despărțire, cu bunul
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ezitant scările cu farfurii pline de ouă ochiuri și pâine coaptă la toaster. Atunci când știu să prepare un ou ochi am văzut și cazuri disperate, toți băieții prezenți în bucătărie uitându-ne la neputincioasă cu nedisimulată ranchiună sexuală. Lungi discuții amicale în bucătăria noastră comună cu studenții nemți, austrieci, francezi etc. Cea mai mare parte a lor sunt veniți en echange, schimb interuniversitar. Stau aici în Canada pe o durată maximă de un an de zile. Majoritatea par fericiți și mulțumiți
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
la decupaj...”. La Roma, într-un parking, un conducător auto mușcă furios mâna unui gardian care solicita plata pentru staționare. Furiosul mușcă și fuge. În schimb, la Londra, doi studenți - Roy Feltham și Jim Simpson - bat recordul mondial al strângerilor amicale de mână: în 14 ore și 30 minute - ei salută 12.499 de persoane. (Vechiul record îi aparținea președintelui Theodore Roosevelt: 8.513 persoane, la o recepție în Casa Albă, 1907.) „Partenerele ideale pentru o bună strângere de mână - susțin
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
la Goskino, unde începeau proiecțiile tovarășilor sovietici; sosisem, totuși, la timp. Șeful - singurul care știa bine rusa, ca fost ambasador în Maroc - vorbi cu cel de la recepție să trimită valiza mea sus, în camera cutare. Criticul de cinema îmi comunică amical că vom sta în aceeași cameră - „nu cred că o să te deranjeze”; cu doi ani în urmă, făcuse praf un film cu scenariul meu, demascându-l ca nociv pentru educația comunistă a tineretului - „De ce să mă deranjeze...? Nu m-ai
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
vorbă bună și de împăcare sufletească Dumitru Dascălu străbate de-a curmezișul marele oraș. Bucuria revederii celor doi prieteni se reflectă în lumina chipurilor lor, stafidite de ani, și în scânteierile ochilor obosiți cu care se examinează reciproc. După îmbrățișarea amicală și urările cuvenite de bun venit și bun găsit, după servirea apetisantei dulceți, dialogul amical pornește lin, relaxant cu referiri la starea de sănătate, la copii, nepoți și strănepoți, alunecă apoi spre dificultățile vieții de pensionari singuri, ajungând inevitabil la
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
revederii celor doi prieteni se reflectă în lumina chipurilor lor, stafidite de ani, și în scânteierile ochilor obosiți cu care se examinează reciproc. După îmbrățișarea amicală și urările cuvenite de bun venit și bun găsit, după servirea apetisantei dulceți, dialogul amical pornește lin, relaxant cu referiri la starea de sănătate, la copii, nepoți și strănepoți, alunecă apoi spre dificultățile vieții de pensionari singuri, ajungând inevitabil la evenimentele politice și impactul acestora asupra economiei țării și a vieții românilor. Fiind la curent
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
decât prelungirea celui din ținuturile de unde veneam. Uneori arborii din vecinătatea liniei își plecau crengile, ca și cum mi-ar fi făcut semne de înțelegere, iar dealurile, cu pădurile în spinare, ca niște uriași blânzi cu cojoacele întoarse, păreau că-mi surâd amical de departe. Din când în când, mă-ntorceam spre părintele meu și-i împărtășeam impresiile. S-ar părea, nu-i așa? că, în timp ce noi ne ducem la Iași, munții, copacii, casele, vitele se întorc la Piatra. Unde au fost oare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
așa de natural! Când am știut însă că bătrânul pe care-l aveam în fața noastră era autorul "Muzicantului orb", interesul nostru, al amicului meu și al meu, s-a schimbat în atracție irezistibilă. Conversațiunea a venit de la sine, caldă, susținută, amicală, despre tot ce era la ordinea zilei și tot ce ne interesa atunci, situație generală, politică, artă... Având aerul că se informează despre cele ce se petreceau la noi, am putut să constatăm însă că interlocutorul nostru era de fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
mai ales din punct de vedere cultural. În privința aceasta, "Contemporanul" a fost pentru socialism ceea ce "Convorbirile literare" fuseseră pentru junimism. "Contemporanul"! "evanghelia vremii de atunci" cum i-a spus odată Jean Bart. Parcă văd și acum căsuța cu verandă modestă, amicală, veselă, primitoare din Sărărie. Va mai fi existând, oare? Acum câțiva ani, o știam încă în picioare, singuratecă, tristă, îmbătrânită, uitată. "Contemporanul" a apărut la 1881. A trăit până la 1893. Iată câteva fragmente din programul publicat în primul său număr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
săturat în adevăr?" m-am întrebat în mine însumi, atribuind cuvintelor lui de revoltă un senz greșit. Este omul acesta în stare să se sature vreodată?" Un an mai târziu, pe Calea Victoriei, transfigurat, fericit, concetățeanul meu mă întâmpină întinzându-mi amical ambele mâni: "Ce bine-mi pare că te văd! Nici nu știi câtă mulțumire simt când întâlnesc un ieșean de al nostru", îmi spune el. "O, Iașul nostru! Bietul nostru Iași! Așa de încântător și așa de părăsit!" Cazul acesta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
după ce ne-a dat cuvântul de onoare c-a fost și el fluerat în Rusia; lucrul se petrecuse însă așa de departe, încât nu ne-am mai dus să-l controlăm." Și Daudet adaogă: "...nimic mai delicios decât mesele acestea amicale, în cursul cărora discutam fără nici o jenă, "l'esprit éveillé", cu coatele pe fața de masă albă..." S-a vorbit de multe ori despre mesele acestea. A vorbit, îmi pare, și Zola de dânsele. În orice caz, ele nu sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
în clădirea nouă. Și alții încă. Într-o zi am luat hotărârea să luăm regulat Duminica dejunurile împreună. Hotărârea noastră a devenit regulă, pentru multă vreme. * Ca și Daudet, ași putea spune în adevăr: Nimic mai delicios decât mesele acestea amicale, în cursul cărora, cu coatele pe masă, cu țigara în colțul gurei, cu paharul de Uricani dinainte, cu ochii departe, discutam, în cea mai deplină cordialitate, despre tot ce putea face obiectul aspirațiilor sau preferințelor noastre, despre tot ce nutrea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
va vorbi a doua zi la întrunire. Simțeam toți neliniștea și curiozitatea acelui lucru nou, atrăgător, excepțional, al acelui eveniment care trebuia să ne uimească și să ne încânte, ca tot ce venea de la maestru. La refuzul lui, surâzător și amical, am insistat. Am insistat atât, încât a trebuit să ne cedeze; și atunci, în tăcerea care a căzut între noi, Caragiale ne-a vorbit cam așa: ("Cam așa" e relativ, foarte relativ, așa de relativ încât oricine îl poate socoti
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
care a venit cu mult mai repede decât trebuia... Steuerman-Rodion. (Scris pentru o comemorare și publicat în "Adevĕrul" din 24 Ianuarie 1936.) Ce mult s-a îndepărtat de noi, ce mult s-a adâncit în trecut figura lui blândă și amicală! Și doar nu sunt mai mult de 17 ani, din ziua în care "iremediabil ostenit de viață" el a făcut gestul suprem. Uitat? Nu, desigur... (Vorbesc mai ales de prieteni.) Dar oricum departe, pierdut în ceața cenușie a lucrurilor peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
fiind și pasionat de speologie, am ajuns la Ciudanovița, o comună din Caraș-Severin, cu multe peșteri prin împrejur. Colegii mei de bântuit peșterile știau deja de pasiunea mea cu pictura naivă și mai în glumă sau în serios, mă tachinau amical. Dar aici ei miau spus că în această comună trăiește un pensionar, fost miner, dacă nu mă înșel se numea Toma Trăilă, care picta în stilul naiv, și că dacă vreau, pot să mă duc să văd ce face. Așa
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]