8,708 matches
-
Blandiana, la un program internațional destinat scriitorilor, organizat de Universitatea din Iowa, și la o călătorie pe Marea Mediterană, după obținerea de către poetă a Premiului Herder, în 1982, R. mediază cititorilor contactul cu cei doi poli istorici ai civilizației: universul vestigiilor Antichității, în O călătorie spre marea interioară, și societatea utilitarismului și a standardizării de peste Atlantic, în America ogarului cenușiu, unde Greyhound - rețeaua de autobuze preferată de săraci și de negri -, ce străbate de la un capăt la altul teritoriul Statelor Unite ale Americii, reprezintă „un
RUSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289399_a_290728]
-
ale romanului) în contactul cu anumite civilizații sau epoci. Plasându-se în răspăr cu teoriile sociologizante (Jan Watt, spre exemplu), R. descoperă „embrioane” ale romanului în diferite specii literare precum epopeea, poemul epic și, desigur, în scrierile de gen aparținând Antichității. Sunt cercetate Ramayana, Epopeea lui Ghilgameș, Cartea morților tibetană, Biblia, epica chineză antică, Metamorfozele lui Ovidiu, Măgarul de aur al lui Apuleius ș.a. În volumul al doilea se află o analiză a principalelor „arhitecturi epice”, de la aceea a romanului arab
ROZNOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
ca pe o forță a naturii. Ca sa fim cinstiți, noi, americanii, am fi complet pierduți dacă piața nu ar fi pivotul existenței noastre. Uităm că economia de piață este o instituție relativ recentă În istoria umană. În timp ce piețele datează din Antichitate, ele erau Întotdeuna o parte relativ minoră a vieții sociale. Majoritatea activității economice era În mod tradițional bazată pe gospodărie. De fapt, Însuși termenul economie vine de la grecescul oikos, care Înseamnă casă. Membrii unei familii lărgite produceau tot ce aveau
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
laolaltă devin teritoriu public și cum dreptul la suveranitate, care se extinde de la subiecți la pământul pe care Îl ocupă, ajunge să includă atât proprietatea, cât și persoana... Acest avantaj nu pare să fi fost Înțeles bine de regii din Antichitate, care, numai numindu-se regi ai perșilor, ai sciților sau ai macedonenilor, par să se fi considerat drept conducători de oameni și nu stăpâni pe teritorii. Regii de astăzi, mai iscusiți, se autointitulează regi ai Franței, ai Spaniei, ai Angliei
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
XIII-lea. Anterior, schimburile economice și sociale nu erau suficient de dense pentru a necesita Împărțirea zilei În douăzeci și patru de unități de măsură standard. În era medievală, rutina zilnică a unei persoane era tot atât de limitată și lentă cum era În Antichitate, necesitând numai câteva repere naturale pentru a marca trecerea de la o activitate la alta - În Evul Mediu, ziua era Împărțită În răsărit, miezul zilei și apus. Pe măsură ce populația a crescut, cătunele Împrăștiate s-au transformat În localități rurale extinse și
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
cât și apariția unei piețe publice planetare fac drepturile de proprietate și interesele teritoriale restrânse mai puțin importante În afacerile umane decât erau În trecut. În al doilea rând, aspectele vulnerabilității rasei umane s-au schimbat În mod radical. În Antichitate, când viața era trăită Într-un spațiu și un timp local, vulnerabilitatea În diversele ei manifestări era de asemenea locală. Amenințările la supraviețuirea și securitatea unei persoane erau prezente la tot pasul. Împrejurimile sălbatice, potentații locali În conflict, boala și
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Agresivitatea și comportamentul antisocialtc "Agresivitatea și comportamentul antisocial" 1. Natura agresivitățiitc "1. Natura agresivității" 1.1. Agresivitatea ca trăsătură înnăscutătc "1.1. Agresivitatea ca trăsătură înnăscută" Concepția că agresivitatea este proprie naturii umane are rădăcini adânci în gândirea omenească. Din Antichitate și până la sfârșitul secolului al XIX-lea, la fel ca multe alte subiecte, problema a fost tratată mai mult speculativ. La începutul secolului XX, abordările încep să capete concretețe, în viziunea instinctualistă a unuia dintre fondatorii psihologiei sociale, W. McDougall
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
prietenii, la o întâlnire cu iubita? Variază aceste moduri de a ne alege îmbrăcămintea, și în ce fel? O altă arie de analiză a comunicării nonverbale este reprezentată de comunicarea cromatică. Deși cercetările în domeniu pot fi regăsite încă din Antichitate, în actualitate aceste studii au căpătat mai multă concretețe, stând la baza realizării unor foartecunoscute teste de personalitate (vezi testul elaborat de către psihologul Max Luscher, în care, pe baza ordinii în care sunt alese anumite culori se evidențiază o anumită
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
Mai ambițios este eseul Ridicolul (1998), care urmărește o cartografiere sistematică a subiectului: autorul încearcă o așezare teoretică a problemei (ridicolul e privit ca un „fel de a fi”, dar și ca o „experiență estetică” particulară), schițează o evoluție din Antichitate până în romantism și distinge ridicolul de categoriile conexe (absurdul, grotescul, sublimul ș.a.). Cel mai reușit text rămâne însă Despre calitatea umană (2000): având în centru figura lui Ulise, împletește analiza textelor homerice cu „filarea” posterității personajului (la James Joyce, Jean
STEF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289897_a_291226]
-
lui Augustin poate să țină cont mai cu seamă de profunzimea speculației sale teologice; de asemenea, se poate dovedi incitantă ideea de a-l considera om al Bisericii în sens restrîns, adică episcop și părinte spiritual; sau mare filozof al Antichității tîrzii și autoritate fundamentală pentru speculația medievală ulterioară. Toate acestea sînt direcții de cercetare pe deplin justificate, avînd în vedere importanța majoră pe care Augustin a avut-o în fiecare dintre aceste domenii. Prezenta cercetare are însă un caracter literar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
expresie a geniului său mai semnificativă chiar decît Confesiunile. Din spirit enciclopedic, scriitorul vrea să folosească toată știința vremii pentru a rezolva toate chestiunile cu care cultura păgînă îl face să se confrunte; este o atitudine comună a literaților din Antichitatea tîrzie, în cazul cărora, totuși, intenția este complet diferită, deoarece enciclopedismul și erudiția corespund dorinței lor de a păstra ceea ce a fost transmis de înaintași. în această operă, Augustin își folosește capacitățile exegetice, reluînd probabil doctrinele donatistului Tyconius, cum este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
primului și ale celui de-al II-lea seminar al Centrului de Studii Augustiniene din Perugia, sub îngrijirea lui L. Alici, Augustinianum, Roma, 1990. Amintim, în sfîrșit, că Revue des Études Augustiniennes (Paris, 1954) publică anual un buletin bibliografic dedicat antichității creștine în ansamblul său, o parte consistentă a acestuia fiind rezervată bibliografiei augustiniene, și că Academia de Științe din Viena publică în Sitzungsberichte der Österreichischen Akademie der Wissenschaften o serie de cataloage ale manuscriselor operelor lui Augustin, fiecare dedicat uneia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
juridică, nu doar una spirituală. De aceea, scriitorul nu trebuie privit doar ca o figură din istoria monahismului, unde oricum a ocupat o poziție importantă, ci și ca reprezentant al unui nou tip de monahism din perioada de trecere de la Antichitate la Evul Mediu creștin. El pornește de la constatarea că viața creștină, așa cum era practicată în vremea sa, se degradase și, într-o primă fază, remediază acest lucru prin practicarea vieții anahoretice și a izolării în pustietate; ulterior, întărit prin acele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu sînt autentice; ele au fost publicate în 1652 de Th. Raynaud. Aceste cicluri de omilii de diverse proveniențe, opera unor predicatori anonimi, atribuite unor personaje faimoase pentru că în acest mod li se asigura circulația ulterioară, sînt foarte frecvente în Antichitatea creștină tîrzie; cu un conținut în general lipsit de profunzime, repetitive și banale, încă și mai puțin interesante sub aspect literar, sînt însă utile ca document istoric pentru cunoașterea unui creștinism mai accesibil, care, cum era logic, a existat în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se găsesc în deja citata monografie a lui L. Obertello). 2. Ennodius Ennodius, maestru de retorică, poet și prozator, literat care a cultivat cu egală măiestrie genurile cele mai variate, constituie continuarea, în epoca lui Teodoric, a activității retorilor din Antichitatea tîrzie, pentru care grija superficială pentru cuvînt și expresie este mai importantă, în esență, decît conținutul. El reprezintă o dovadă a răspîndirii culturii și a faptului că școala și retorica se mențineau la un nivel calitativ ridicat în primele decenii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ci de către primul editor al lui Ennodius, un iezuit din secolul al XVII-lea, J. Sirmondi. Subiectele sînt variate, însă importanța lor e scăzută; și totuși, epistolarul său, pentru care Ennodius a folosit ca reper scrisorile unui literat faimos din Antichitatea tîrzie, Quintus Aurelius Symmachus, senatorul cu care a polemizat Ambrozie (cf. vol. II, t. 1, p. 298), a fost considerat ulterior un model pentru acest gen, datorită multitudinii de subiecte și de tonuri, chiar dacă, în urma unui examen atent, se poate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sa, adică pînă în 547, folosindu-se de diferite izvoare profane, precum Florus, Marcellinus Comes, Eutropius și alții. în viziunea lui Iordanes, istoria romanilor stă alături de cea a goților, în sensul că acestea au fost popoarele cele mai importante din Antichitate: Iordanes acordă deci mare atenție popoarelor barbare, atitudine pe care am întîlnit-o deja la Cassiodor. în ciuda conținutului în aparență „tehnic” al operei sale, Iordanes se bazează pe criterii de interpretare globală a istoriei vremurilor trecute și a celei a epocii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Krusch, Studien zur christlichmittelalterlichen Chronologie, Leipzig, 1880, care a demosntrat că nu sînt autentice. f) Omilii De obicei, editorii definesc drept omilii diverse, (pentru a nu fi confundate cu „omiliile pascale”) omiliile lui Chiril. Dintre numeroasele omilii care circulau în Antichitate, fiind admirate și învățate pe de rost de către episcopi, s-au păstrat doar cîteva, în parte în culegerile de documente privitoare la conciliul de la Efes; Angelo Mai și, într-o măsură mai mică, Philip Edward Pusey au adăugat alte piese
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe mariologie: e vorba de numerele 1, 2, 4 (rostită între 23 și 27 iunie 431, cu ocazia aderării la conciliul chirilian a șapte episcopi care anterior fuseseră partizanii lui Nestorie, a devenit una din cele mai vestite omilii din Antichitate dedicate Fecioarei Maria; autenticitatea acesteia a fost însă contestată de E. Schwartz), 5, 6 (contra lui Ioan de Antiohia), 7 (rostită înainte de arestarea lui Chiril), 8 (fragment, păstrat în latină în documentele de la Efes). Omilia 3, dedicată întrupării, a fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adresată evanghelistului Ioan, exilat în insula Patmos (conform tradiției creștine, bazate pe primul capitol al Apocalipsei): scrisoarea prezice eliberarea sa iminentă și întoarcerea în Asia. Deși autenticitatea corpusului a fost contestată de Ipatie în 532 și de alții în perioada Antichității tîrzii, operele lui Dionisie au fost aproape în mod unanim considerate autentice și au exercitat o mare influență asupra teologilor și a misticilor din Orient și mai ales din Occident. Aici, ele au fost cunoscute mai ales începînd din 827
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ebraică, inițial prezentată sub forma sanscritei, ulterior însă, prin diversele speculații sau teorii comparatiste care găseau tot felul de asemănări între limbi europene și sanscrită, prin marele conglomerat numit indo-europeana. Opțiunea pentru ebraică avea oponenți serioși, se pare, încă din Antichitate, cînd de pildă Theodoret din Cyr susținea cauza sirienei mai degrabă decît pe cea a ebraicei, în vreme ce Grigorie de Nisa se limita să conteste, vehement însă, vechimea absolută a limbii semiților. Grigorie de Nisa chiar îi ironizează pe cei ce
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
care omul se lipsește de aportul mâinilor, excepție făcând numai repunerea mingii de la margine, pentru care s-a cerut, în organismele abilitate modificarea acestei reguli de joc. Acest dispreț pentru folosirea mâinilor poate fi întâlnit și la jocurile practicate în antichitate. De pildă, toltecii și mayași mexicani nu se foloseau decât de șolduri și de genunchi pentru a putea menține balonul în aer și a-l introduce în cercul adversarilor, cerc așezat pe un perete la o înălțime destul de mare după cum
Metodica predării fotbalului în gimnaziu by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/1663_a_3119]
-
cu deficiențe senzoriale: vizuale, auditive, locomotorii etc.; copiii cu deficiențe mintale; copiii cu tulburări afective (emoționale); copiii cu handicap asociat. Întâlnim pretutindeni oameni cu deficiențe. Perceperea lor socială nu este Întotdeauna la fel. Ea variază de la societate la societate. În antichitate se considera că Homer cel orb vede ceea ce ceilalți nu văd și nu Înțeleg. Despre evanghelicul orb din naștere, vindecat de Iisus Hristos, se spune că În aceasta se arată lucrările lui Dumnezeu. În cultura modernă europeană repulsia față de cei
PROBLEME DE INTEGRARE A COPIILOR CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Maricica HUȚUPAŞU, Elena NECHIFOR, Elena PORFIR () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2162]
-
universitare, a principiilor esteticii pozitiviste. Influențat de metoda sociologică a lui Auguste Comte, el și-a sprijinit opiniile pe cercetarea evoluției artei începând din comuna primitivă, analizând pe rând „arta simbolică” (a popoarelor orientale), „arta imitativă și ideală creatoare” (a Antichității greco-latine), arta religioasă (a Evului Mediu), arta romantică, arta naturalistă. Concluzia sa este că arta a rezultat din prisosul energiei umane și ar fi „un joc neinteresat” al facultăților sufletești. Rezultat al muncii artistului, opera conține în sine frumosul, care
LEONARDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287778_a_289107]
-
fugit de spaimă, nici de ger...”. Voshopolea imortalizează o lume mirifică, dar și de coșmar. Compunerea ei aproape exclusiv în sonete este o performanță de o rară virtuozitate. Dacă George Murnu l-a tradus magistral pe Homer, neîntrecutul aed al Antichității grecești, despre B. se poate spune că a creat el însuși în stil homeric, folosind un grai românesc dialectal, ce-și dovedea astfel nebănuite resurse de expresivitate. Autorului i se mai publică, tot postum, în 1996, un alt mare poem
BOGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285783_a_287112]