KorAP: Find »[drukola/base=aprinde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...74 75 76 ...719 >

17,970 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

asta. Vârful se aprinde dintr-odată, cu o flacără mică, iar Nash zice: — Poate că restul o să-l lămurești tu la poliție. Flacăra crește; e suficient de multă lume de față ca să observe cineva până la urmă. Nash stă aici și aprinde un foc într-un bar; cineva o să cheme poliția. Și-i zic că a luat-o razna. Făclia se face tot mai mare. Barmanul se uită la noi, la torța lui Nash, care devine tot mai scurtă. Nash stă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
palmele lipite de asfaltul fierbinte, în timp ce mașinile și camioanele vâjâie în ambele sensuri, și-și freacă obrazul de mormanul de blană maronie. Se ridică și se uită în lungul autostrăzii, în amândouă părțile. Se întoarce în cabina camionetei și-și aprinde o țigară. Așteaptă. Așteptăm și noi, dom’ sergent și cu mine. Asta este; am ajuns o săptămână mai târziu. Întotdeauna cu un pas în urmă. După ce s-a întâmplat deja. Prima apariție a Mântuitorului de pe Șosea a fost semnalată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pană roz din carte. O duc la nas și-mi închipui că părul Monei are același miros. Răsucind pana între degete, îl întreb pe Stridie, care vorbește acum la telefon - a sunat la ziar -, ce face de fapt. Stridie își aprinde țigara. Își vâră bricheta și telefonul la loc, în săculeț. — În felul ăsta își face el rost de bani, zice Mona. Descurcă firele și nodurile din plasa de vise. Dintre brațe, de sub bluza portocalie, i se ițesc sânii cu sfârcuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu buricul degetului inelar în colțul ochiului și apoi îl trage rapid de-acolo, cu o urdoare lipită de el. Își șterge urdoarea pe blugi și zice: — Unde ne oprim să mâncăm? Îi spun Monei să-și pună centura. Helen aprinde farurile. Își răsfiră degetele, cu palma larg deschisă pe volan, își privește inelele și zice: — Nici după ce o să găsim Cartea umbrelor, și o să devenim conducătorii atotputernici ai întregii lumi, și o să dobândim nemurirea, și o să stăpânim totul pe această planetă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
locul dintre noi. O întreb, în timp ce străbatem Dakota de Nord și Minnesota, cum a dat de descântecul de adormire. Și, cu o unghie roz, apasă un buton, undeva, în întuneric, și trece mașina pe pilot automat. De altundeva, din întuneric, aprinde plafonierele. Pe vremea aia eram agent de vânzări la Skin Tone Cosmetics, zice. Stăteam într-o rulotă destul de amărâtă. Cu soțul meu, zice. În scriptele medicale este înregistrat ca John Boyle. — Știi cum e la primul copil, zice. Prietenii îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
plastic, lovind-o de palmă. Apoi i-o dă lui Helen și se uită la ea cum scoate o pagină împăturită din poșetă. Dă foc paginii 27 și o ține deasupra rigolei. În timp ce Mona citește din broșură, Helen apropie pagina aprinsă de marginea ei. Pozele cu familii zâmbitoare și fericite izbucnesc în flăcări, iar Mona se scutură și le aruncă pe jos. Cu pagina aprinsă în mână, Helen împinge cu piciorul familiile în flăcări în rigolă. Focul din mâna ei se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
foc paginii 27 și o ține deasupra rigolei. În timp ce Mona citește din broșură, Helen apropie pagina aprinsă de marginea ei. Pozele cu familii zâmbitoare și fericite izbucnesc în flăcări, iar Mona se scutură și le aruncă pe jos. Cu pagina aprinsă în mână, Helen împinge cu piciorul familiile în flăcări în rigolă. Focul din mâna ei se întețește, învolburându-se și fumegând în bătaia vântului. Și, nu știu de ce, mă gândesc la Nash și la torța lui aprinsă. Helen zice: — Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
adâncul cerului, iar trupurile negre și lucioase șuieră în cădere și se rostogolesc în jurul nostru pe ciment, unul câte unul. Distrugere constructivă. Capitolul 31 Când am ieșit din oraș cale de mai bine de un kilometru, Helen trage pe dreapta. Aprinde luminile de avarie. Privindu-și fix mâinile de pe volan, în mănușile din piele de vițel mulate perfect, zice: — Dă-te jos. Pe parbriz se văd mici lentile de apă. Începe să plouă. Foarte bine, zice Stridie, și deschide portiera smucind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
îmi umple inima. Cerceii lui Helen și toate bijuteriile ei aruncă lumini de foc. Nu se aude decât clinchetul cristalin din jurul nostru. Ne balansăm din ce în ce mai ușor, iar eu îmi dau drumul, încetișor. Suntem înconjurați de clinchetul unui milion de stele aprinse; pesemne că așa se simte și Dumnezeu. Și asta este viața mea. Am nevoie de un loc unde să stau, zic. Mă caută poliția. Nu știu ce să fac mai departe. Întinzând mâna, Helen zice: — Uite! Și mă prind de ea. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

primăvară om ajunge acasă răspunde țăranul cu calmul omului de munte, pornit la drum lung. Ritmul chitarelor se îndrăcește, iar genunchii goi ai fetei, săltați nervos, încep să se frece între ei, mîinile i se frîng a neliniște pînă cînd, aprinsă de-a binelea, fata se ridică de pe scaun, trădînd în ținuta ei încă acea cruzime proprie școlărițelor ce vor să pară mai mature decît sînt, își trece palmele peste fese, prelungind drumul lor în jos pînă la poala fustei, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
nuiele arată șoferul. Un cîne de odaie, o fi ieșit din coș pufnește dezumflat bătrînul Neculai Vlădeanu, ducînd furca la căruță, luînd apoi un mănunchi de fîn cu care începe să șteargă spinările cailor. Șoferul urcă furios în mașină și aprinde lumina, să poată fi văzut mai bine: Cine-i cu cîinele de la bagaje?! Eu murmură pierdută bătrîna. Îți iei javra și faci ce știi cu ea, urgent! Da' cu ce vă deranjează? îndrăznește bătrîna să întrebe. Asta-i cursă rapidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe pumnii puși unul peste altul pe genunchi și privește în gol, Mircea Emil doarme de-a binelea sub pălăriuța lui mototolită, Letiția s-a îndoit de mijloc sprijinindu-și coatele pe genunchii goi, iar studenta, nemulțumită că șoferul nu aprinde măcar un bec, să mai poată învăța, și-a băgat caietele în trăistuță, încercînd să moțăie și ea, stînjenită de Lazăr, singurul care se agită tot timpul, pufnind nervos. Nu te supăra, ce ai? îl întreabă. Draci, nu se vede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
după-amiază, dezorientat o clipă, cercetînd apoi ceasul, să vadă cum își împarte timpul pînă la venirea ei. Undeva înainte, locomotiva fluieră prelung, spărgînd în două un prim val de zăpadă. *** Epuizat, cu privirea pierdută în tavan, Radu acceptă indiferent țigara aprinsă de Paula, dezlipindu-și încet buzele, cît să cuprindă între ele filtrul. O să-mi lipsești îi șoptește femeia. Și tu vine răspunsul bărbatului, împiedicat de țigara ce-o strînge între dinți. Te duci la contravizită? Nu. Urgența de azi? Mm... Sîngera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pare! Da-da, ți se pare hotărăște Radu, trăgîndu-și furios halatul lăsat pe un scaun, plecînd spre baie. Paula zdrobește în scrumieră țigara lăsată de Radu pe marginea scaunului, ruptă în două locuri de cît a fost rotită între degete, aprinde alta, trage cîteva fumuri, bea din coniacul rămas în sticla răsturnată pe covor, apoi se întinde leneșă de-a curmezișul patului, gemînd înfundat, de lene și de plăcere, ridicîndu-se în capul oaselor cînd îl simte pe Radu că intră în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
bord, senzația e deplină ca-n iad: întuneric și zgomot de viscol, ce se infiltrează adînc, de-a lungul oaselor. Cu mîna tremurîndă, șoferul caută într-un lăcaș al bordului, scoate lampa de control, o bagă în priză și o aprinde, îndreptîndu-i fascicolul de lumină înainte, prin sectorul de cerc deschis de ștergătorul din fața sa. O mare albă se întinde, pierzîndu-se în întuneric, pornită chiar de la baza parbrizului. Deasupra ei cad fulgi mari și deși, învăluiți de rafalele scurte ale vîntului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o parte și-n alta: întreg botul mașinii a pătruns în sulul de zăpadă. Șoferul lasă cu zgomot lampa de control pe bord, îndreptată spre înainte, și se prăbușește în scaun, oftînd prelung, dezumflat. Pînă aici i-a fost murmură, aprinzînd lumina de interior. Dă lopata! spune țăranul, apropiindu-se cu mîna întinsă. La ce bun?! pufnește șoferul, arătînd cu capul înainte. Doar n-o să stăm aici! se miră, dezorientat, profesorul. Sînt așteptat. La șapte jumătate... Toți sîntem așteptați i-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un pahar ce mai era pe fundul sticlei, soarbe fără nici o plăcere paharul, înfuriată la gîndul că bea din sticla pe care Radu voia, inițial, s-o ducă neveste-si, primește cu plăcere arsura de-a lungul pieptului și-și aprinde o țigară, lăsîndu-se leneșă în fotoliu, închizînd ochii, să poată visa... Dacă Radu s-ar ține de cuvînt... Sigur că se va ține! I-a promis, și nu e el bărbatul care să promită numai să scape de reproșuri pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
nu-l arunce vîntul într-o parte. Se așază pe scaunul ghidului, în bătaia aerului cald de la radiator, să se mai încălzească, în timp ce șoferul, cu motorul ambalat, așteaptă clipa cînd viscolul va lovi mai încet, să poată porni. Lazăr își aprinde o țigară, dar cînd vrea s-o stingă, dîndu-și seama că se află în cursă, șoferul întinde mîna și-i cere. Nu spune el încet, zdrobindu-și țigara -, e multă lume, femei, bătrîne... Hai că se potolește arată spre parbrizul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu ea două-trei vorbe, îți dai seama că are o gingășie aparte; are un calm interior și-o mare blîndețe în vorbă și-n gesturi, un zîmbet ce-i sclipește spontan din ochi pînă pe buze o prezență care nu aprinde și nici nu răscolește patimi, dar, sigur, menține constant un foc odată aprins. O-le rîde Vlad. O cunoști așa bine? Voia să joace, la echipa de amatori a medicilor, într-o piesă de-a mea. Cînd am discutat piesa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fi sportiv, ci pentru că are încredere în ăștia, mi-a spus clar că-n doi ani "Voința" va fi în primele rînduri. L-or fi dînd banii afară din casă rîde Mihai. Nu cred; eleganță, bun gust..., nu opulență se aprinde Vlad. În schimb, are Sorina o brățară din aur!... Podoabă e puțin spus. Una-i fiica profesorului Marcu... Zăăău?! clătină Mihai din cap mirat. Am auzit de Marcu, e un ginecolog grozav, îl cunoaște un ținut întreg. Mă mir că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în stîlpii de rezistență. Pe ușa din coasta barului pătrunde Mihaela, o femeie scurtă și grasă, urmată de soțul ei, Pavel, un bărbat într-un pulover pe gît, cu dungi mari, colorate strident. Se salută cu Andrei, apoi hotărăsc să aprindă plita și să ia comenzi de la mese. Telefonul începe să sune. Chelnerul ridică receptorul, ascultă vocea expeditivă a centralistei, apoi face semn profesorului, trăgînd cablul de sub tejghea, să poată profesorul merge mai spre capătul barului, să vorbească în liniște. Alo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
spune Mihai, ridicîndu-se. Bine, încuviințează Muraru vorbesc mai încet. De ce nu vă întoarceți la catedră? Mă întorc imediat ce-mi văd Sinteza mergînd. Cum o să meargă, mai că am dubii... Mi se repartizează toate lichelele acolo. Și știi de ce? se aprinde el. Mi-am permis să-mi spun părerea unui reporter, care voia să scrie despre menirea inginerului: "Nu-s de-acord cu formula: inginerul în mijlocul producției; asta e treabă de maistru și de tehnician. Inginerul trebuie să stea în bibliotecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ea o dată la filarmonică, dusă cu școala. Pentru ea, literă de evanghelie sînt părerile emise de o colegă, care, vezi Doamne, mai citește... "Trebuie să iau aminte ce va să-nsemne beția gîndește Mihai, privindu-l pe Muraru cum gesticulează, aprins de-a binelea. Dacă ăsta nu-și va înjura și mama, înseamnă că tot e bine. Oricum, trebuie s-o șterg înainte de-a se întoarce la chestiile de serviciu; dacă începe iar să se ia de director... Ce dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
controlează se mai aduc țigări străine și, cîteodată, băuturi... Ei, rîde Ion cum ți se pare marele Theodor Săteanu? I-a trimis lui taică-su vițel, sau nu? Ce vițel?! pufnește în rîs Mihai, căscînd prelung, a somn. Ion își aprinde o țigară, pe care o fumează încet, savurînd-o. Nu-i răspunde lui Mihai, preocupat să răsfoiască o revistă literară găsită pe birou, printre cele de specialitate. E rentabil să faci literatură? E rentabil să faci copii? Noroc de televizor! N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
iar cînd iese în drum, rămîne mult timp cu privirea spre șoseaua națională și, într-un tîrziu, pleacă acasă cu bărbia în piept, fluierînd. Unii spun că, de fapt, plînge. Chiar tata spune că l-a văzut odată... Ion își aprinde o altă țigară și-și toarnă cafeaua din ibric în ceașca luată de pe etajera de la oglindă. Mihai își pleacă fruntea în palme, apăsîndu-și puternic ochii cu podul palmelor, să alunge din ei imaginea bătrînului veșnic nebărbierit, peste care se insinuează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]