3,560 matches
-
uniformizarea componentelor coregrafice și textuale pentru a-l "universaliza" mai întâi prin "naționalizare", încălcându-se principiul folclorului viu. Pentru a se ajunge la acest rezultat, au fost eliminate componentele de "sexualitate și grotesc", ceea a avut consecințe serioase: "pierderea esenței arhaice pe care metafora spectacolului trebuia s-o reprezinte". Complementar cu "folclorul de partid și de stat" (produs și reprodus de "îndrumători culturali") apărea fenomenul "liricii de stadion", având ca organ de presă săptămânalul "Flacăra" și pe post de gurù un
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
declanșarea combustiei, astfel încât cel predispus să se aprindă pe o temă să nu rateze ocazia de a "se prăji". A-ți apăra pielea de orice risc de atingere este o iluzie pe care o capeți doar edificând în centrul EULUI arhaic întreaga construcție a Statului, apoteoza celui instituit prin legi, decrete, norme. Nu poți evita contactul, trebuie să fii însă în stare să nu accepți permanentizarea lui contractuală, supunerea ca modus vivendi. Lupta omului modern ar consta spun filosofii de la Hegel
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
transparentă. Ceea ce ne va ajuta este îndeosebi imaginarea și descrierea unor limbaje primitive, așa-numitele „jocuri de limbaj“. Expresia stă la Wittgenstein pentru „sisteme de înțelegere“ prin care copiii învață limbajul adulților, prin care comunică între ei membrii unei comunități arhaice puțin evoluate din punct de vedere cultural. Jocurile de limbaj ne permit să vedem mai bine deosebirile dintre situațiile în care o expresie a limbajului funcționează sau, dimpotrivă, „este scoasă din circulație“. Ne devine mai clar că înțelegerea unei expresii
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o comunitate de credincioși al cărei mod particular de viață se exprimă în credințe, ritualuri și limbaje religioase. Pe acestea le privea drept practici care răspund nevoilor sufletești ale membrilor comunității. Era interesat să afle cât mai multe despre religiile arhaice. A citit și comentat cu Drury Creanga de aur a lui James G. Frazier. Iar în 1931, a pus pe hârtie câteva observații pe care i le-a prilejuit lectura acestei voluminoase lucrări, ca și discuțiile pe care le-a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a avut cu Drury. Sunt observații care scot în evidență foarte bine contrastul dintre abordarea lui Wittgenstein și abordarea raționalistă, acea abordare care a fost comună unor filozofi ca Russell și unor cercetători ai credințelor și practicilor magice și religioase arhaice, cum a fost și autorul Crengii de aur. Wittgenstein contesta că prin practici magice omul arhaic urmărește obținerea unor efecte utile din punct de vedere practic, material și că, din acest punct de vedere, ar exista o deosebire semnificativă între
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Wittgenstein și abordarea raționalistă, acea abordare care a fost comună unor filozofi ca Russell și unor cercetători ai credințelor și practicilor magice și religioase arhaice, cum a fost și autorul Crengii de aur. Wittgenstein contesta că prin practici magice omul arhaic urmărește obținerea unor efecte utile din punct de vedere practic, material și că, din acest punct de vedere, ar exista o deosebire semnificativă între magie și religie.60 El susținea că toate ritualurile magic religioase răspund nevoilor sufletești ale oamenilor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
apoi satisfăcuți.“61 Wittgenstein reacționa îndeosebi împotriva supoziției lui Frazier că baza acestor practici o constituie anumite opinii, care se dovedesc eronate deoarece nu se obțin efectele practice urmărite.62 Admițând că poate exista o corupere a formelor de viață arhaice, astfel încât oamenii să creadă că prin ritualuri magice ar putea să-și satisfacă dorințe și interese de ordin material, Wittgenstein credea că în forma lor autentică, originală, aceste ritualuri sunt pur expresive. „Înfățișarea unei dorințe este eo ipso înfățișarea împlinirii
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
originală, aceste ritualuri sunt pur expresive. „Înfățișarea unei dorințe este eo ipso înfățișarea împlinirii ei. Magia a înfățișat o dorință; ea exprima o dorință.“63 Datorită mentalității sale raționaliste, Frazier este incapabil să înțeleagă practicile magic-religioase. El îi atribuie omului arhaic motivații ale omului modern, în primul rând intenția de a stăpâni forțele naturii: „Ce îngustime a vieții sufletești la Frazier! Ce incapacitate de a înțelege o altă viață decât cea englezească a epocii sale!“64 Un antropolog de teren, care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și asimilarea liricii interbelice românești și a celei contemporane din principalele limbi moderne. În al doilea rând, ea presupune revenirea la originile autentice ale lirismului și, odată cu el, accesul către "sfere mai profunde, ca melosul incantatoriu al unor invocații religioase arhaice, hermetismul orfic sau esoterismul de diferite nuanțe, cum ar fi cel rosacrucian de exemplu" (Mihai Ursachi). Sprijinindu-se pe lecturi dintre cele mai solide, comentate în varii locații ("filosofia lui Kierkegaard, Heidegger, Jaspers, Jung, istoria religiilor și esoterismul creștin, iudaic
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
altfel, cu obstinație speciile canonice (elegiile, baladele, ba chiar, dintre cele cu formă fixă, sonetele). La poetica tradițională trimite apoi tehnica decupajului de imagini compunând mici tablouri predominant rurale ori pasteluri ale întomnării, ca și opțiunea pentru vocabule rare sau arhaice: "Zăpada-n cuib de vultur odrăslind/ Aura florii o cuprinde-n sine./ Răsară-n zori sub rouă a comând/ S-aștearnă umbra fără s-o înlumine.// Tăcuta rază-n giulgiu și-n potir/ Luminii-nalță-n taină patrafir" (Aura florii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
un fel de idol, poate stupid, dar orbitor și plin de vraja, care ține atârnate de privirile sale destine și voințe" [1971, p. 211]. Femeia modernă devine unul dintre locurile privilegiate ale corespondentei mitologice dintre lumea tehnică modernă și lumea arhaica a simbolului [v. Bugi-Glucksmann, p.407]. Celebrarea forței sale suverane, în cuvinte și în imagini, este un element fundamental pentru afirmarea puterii sale în ochii tuturor. Transformarea mitului colectiv al Parizienei în mit literar se manifestă prin prezența în diferite
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
generală și teoretică și infinita varietate de experiențe istorice observabile, antinomie care a tulburat reflexia economică o lungă perioadă de timp. Karl Polanyi lansează în lucrările sale conceptele de "economie inserată" și cel de "economie neinserată". Primul este specific societăților arhaice, economiei naturale, în care economicul nu era autonom, ci inserat în ansamblul activității umane; al doilea se impune o dată cu epoca modernă, cînd economicul devine autonom față de politic, față de religie, față de chestiunea morală etc. și chiar primordial (econocratic). F. Quesnay este
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
Cristophe Cusset numește, pentru intertext, locuri și semne), el conține și revelează propriul său sens" (Durand: 1992, 413). Fenomenul intertextual, în special prin componenta sa reiterativă, propune o analiză asupra abolirii timpului (Eliade), aspirație care apropie omul modern de cel arhaic. Scriitorul/lectorul ar trebui să-și asume o metafizică textuală care presupune transcenderea textului, ca manifestare singulară, irepetabilă și definitivă a scriiturii: "Dacă ne străduim să pătrundem semnificația adâncă a unui mit, suntem obligați să constatăm că această semnificație revelează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fuiorul, în sensul că lectorului i se arată și încifrarea, apăsarea hieroglifelor, dar și încercarea dezlegării lor. Întorcându-ne la poezie, este vorba despre ceva mult mai adânc, o altă față a spiritului poetic, cu rădăcini foarte vechi, de tip arhaic, prediscursiv. Această dominantă arhaică a spiritului constituie o preferință a tuturor romanticilor (Melancu: 1999, 98) și ea ține de expresia mitului unde, ca și în actul poetic, "ideea e sufletul și acest suflet poartă în sine ca înnăscută deja cugetarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lectorului i se arată și încifrarea, apăsarea hieroglifelor, dar și încercarea dezlegării lor. Întorcându-ne la poezie, este vorba despre ceva mult mai adânc, o altă față a spiritului poetic, cu rădăcini foarte vechi, de tip arhaic, prediscursiv. Această dominantă arhaică a spiritului constituie o preferință a tuturor romanticilor (Melancu: 1999, 98) și ea ține de expresia mitului unde, ca și în actul poetic, "ideea e sufletul și acest suflet poartă în sine ca înnăscută deja cugetarea corpului său". Despre mit
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
le dominăm" (Eliade, 1978:15). Dionis simțea puternic această ispită și, orbit, ar fi vrut să-l domine pe Dumnezeu. Simbolul din opera lui Eminescu trebuie înțeles în varianta sa de fond, într-o neîntreruptă continuitate cu gândirea de tip arhaic, recomandă Ștefan Melancu (1999, 99), urmând drumul deschis de Sergiu Al-George. "Exegeza eminesciană, ca și cea novalisiană, a subliniat la cei doi poeți problema acestui fond de sensibilitate "comun" cu simbolismul arhaic; în mod implicit prin elementele ce țin de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
într-o neîntreruptă continuitate cu gândirea de tip arhaic, recomandă Ștefan Melancu (1999, 99), urmând drumul deschis de Sergiu Al-George. "Exegeza eminesciană, ca și cea novalisiană, a subliniat la cei doi poeți problema acestui fond de sensibilitate "comun" cu simbolismul arhaic; în mod implicit prin elementele ce țin de structura intrinsecă a operei și explicit, prin prezența vie a Orientului în creația celor doi poeți". Să menționăm faptul că discuția despre "aspecte ale mitului" nu se limitează la poezie. Și pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
hermeneutul pentru că tot vorbim de simbol este conferită în mai mare măsură de diferire decât de repetare. Există, însă, o deosebire de nuanță între Eminescu și Novalis privind întoarcerea privirii către vârstele mitice ale omenirii.[...] Eminescu pare a fi mai "arhaic" decât Novalis. Mai exact, la Novalis, miticul pare să fie mai mult o teoretizare (fie ea și una de mare amploare), pe când la Eminescu avem de a face cu o trăire mai intensă, mai plină de patos și "suferință" existențială
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Lucrare Indice de noțiuni teoretice * * * (2014) Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani, Selecție, note, cronologie și prefață de Cătălin CIOABĂ, București: Humanitas, Colecția "Convorbiri Corespondență Portrete". o cunoașterea limbii germane; o odaia lui Eminescu. AL-GEORGE Sergiu (1981) Arhaic și universal: India în conștiința culturală românească. Brâncuși, Eliade, Blaga, Eminescu, București: Editura Eminescu. o intertextul indian în opera lui Mihai Eminescu. BHOSE Amita (2009) Maree indiană. Interferențe culturale indo-române, București: Editura Cununi de stele. o Cosmologia lui Mihai Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Fascinația infantil-sacralizatoare a lui Hamlet pentru părinți dispare violent atunci cînd descoperă sexualitatea mamei (prin intermediul mariajului "incestuos") și trecutul dubios al tatălui ("Hyperion"). Mai mult, el află că lumea căreia îi aparține, deși creștină, se revendică, în continuare, din universul arhaic al talionului (răzbunarea morții tatălui nu este cerută de fantomă în nume personal, ci ca argument al restabilirii echilibrului moral în piramida medievală, echilibru dispărut prin eliminarea nenaturală a regelui de drept de la vîrful ei!). E mult pentru un adolescent
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
la care urmează să asistăm. Protagonistul ei (mercenarul egiptean, descris deja în culori contradictorii) trăiește prizonieratul spațiului de interferență dintre două universuri diametral opuse: civilizația europeană, plină de rafinament, care l-a acceptat pentru atributele sale strict militare și cultura arhaică, obscură, din care provine, esențial inaderentă la standardele sofisticate ale Ducatului venețian. Othello este, numai în aparență, în largul lui în această lume ipocrită. Laurii pe care îi culege după fiecare bătălie cîștigată sînt motivați social și politic. Cultural vorbind
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
aria de interacțiune a celor două universuri, alegerile lui fiind fără orizont, predispuse erorilor fatale. Identitar, el nu are acces complet la civilizația venețiană, dar, totodată, prin naturalizarea europeană, protagonistul nu mai găsește nici calea de întoarcere în lumea Egiptului arhaic. Maurul își pierde, ca atare, reperele, devenind manipulabil și vulnerabil (ipostază perfectă pentru diabolicul Iago hotărît să-și ducă la bun sfîrșit răzbunarea pentru propria-i lipsă de recunoaștere!). Ucigînd-o, sălbatic, pe Desdemona în final și aflînd adevărul, Othello se
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fierbinte. Confruntat cu replica "Pentru dragos-tea lui Dumnezeu!", răspunde, cu serenitate, "Da, pentru dragostea lui Dumnezeu!" A ucis orcît ar părea de sinistru pentru omul modern din iubire pentru Dumnezeu, așa cum ar fi procedat orice catolic practicant adevărat din Europa arhaică în locul său. În lumina acestei ipoteze a creștinului fanatic ce-l elimină pe masonul deranjant și enigmaticele cuvinte de la început primesc o semnificație rațională. "Injuriile" pe care Montresor le-a suportat au reprezentat jigniri personale, integrabile vechii învățături de umilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
voiau acum (după debutul industrializării, n.m.) să meargă la locul de veci unde a fost așezat răposatul și mai voiau ca acest loc să-i aparțină numai lui și familiei lui" (p.18). Gropile comune (o practică frecventă în vremurile arhaice) dispar din obiceiurile euro-americanilor, întrucît pînă și cei săraci ajung obsedați de necesitatea unei individualizări a morții lor, derivată din simbolistica unui mormînt și a unei cruci. Apoi, au atașat morții o latură "estetică", conferindu-i identitate artistică. Moartea s-
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
suferă enorm, fie datorită convalescenței (Cereno are, de exemplu, plămînii afectați, tușește și leșină frecvent în fața lui Delano), fie datorită lipsei de apă și hrană. Totuși, ei formează o mică societate simbolică (dominată de negri), unde americanul descoperă subtilitățile înțelepciunii arhaice, ca într-o inițiere ritualică. Simptomatic rămîne episodul bătrînului negru, care face noduri marinărești, de-a lungul unei frînghii, "pentru ca alții să le dezlege." Mai mult, proprietarul transportului de sclavi (Aranda), prieten bun înțelegem cu Don Benito, mort la rîndul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]