14,396 matches
-
unde să-l pot duce. Un loc unde știu cum să facă față unor astfel de lucruri. — Pentru Dumnezeu, mamă, - oamenii din jur se uitară lung la ele când Fran o apucă de braț - nu poți să-l duci la azil. Se poartă normal în majoritatea timpului. Îi datorezi mai mult de-atât. — Dar tu? o întrebă maică-sa. Tu, care ești singura lui fiică, nu îi datorezi și tu ceva? De ce nu renunți la cariera ta minunată ca să ai grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
data asta. — Îmi pare rău, par o ticăloasă fără inimă, dar tind să simpatizez mai degrabă cu Ralph. El e cel al cărui creier e afectat. Brutalitatea cuvintelor pluti un timp în aer. — Stevie, vrea să-l ducă la un azil. Stevie cea dură și lipsită de sentimentalisme, al cărei pulover fusese îmbibat de râurile de lacrimi vărsate de alții pe umărul ei, dar niciodată de propriile ei lacrimi, se trânti pe scaun și începu să plângă cu suspine. Priveliștea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
au rămas împreună. Iar tragedia mea e că m-am resemnat cu asta. Ar fi trebuit să mă lupt pentru el, Fran, cu orice preț. Ne iubeam. Atâția ani irosiți. Și acum asta... Nu poate să-l ducă la un azil! Nu poți s-o lași să facă asta, Fran. Cu siguranță simte nevoia să stea într-un loc pe care-l cunoaște, înconjurat de lucrurile care au o semnificație pentru el. Nu, n-o s-o las. Nu dacă găsesc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de demnitate. Din nefericire, își reveni. — Mama ta este, pe bună dreptate, foarte îngrijorată în privința viitorului tatălui tău. Ar vrea să poată conta pe niște fonduri care să-i asigure îngrijirea, în caz că va fi nevoie de asta. — Da, într-un azil. Dar eu personal nu sunt de acord cu soluția asta. Și știu că ultimul lucru pe care și l-ar dori tata ar fi să vindem ziarul fondat de el ca să facem asta. Își aținti privirea asupra maică-sii. — El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ne face de râs în tot orașul. Fran se întrebă care din ele atârna mai mult în balanță și bănui că a doua. — Pur și simplu nu sunt în stare să fac față situației. Va trebui să meargă la un azil. Într-un loc unde știu să se ocupe de așa ceva. Fran simți un val înăbușitor de vinovăție și milă. Nu tatăl ei drag! Trebuia să existe o alternativă. Se gândi la Laurence. El avea să înțeleagă. El avea să sprijine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
soțul pe care-l iubise, dar pe care-l ținuse cu totul sub papuc. Îi trecu prin minte un gând înfiorător. Dacă ar fi fost bolnavă, oare Laurence ar fi internat-o și pe ea în graba mare într-un azil la primul semn de senilitate? — Laurence, zise așezându-se lângă el, problema asta cu tatăl Francescăi mă pune pe gânduri. Aș vrea să-mi pun deoparte niște bani pentru o locuință cu îngrijire. Îmi promiți ceva? Chipul plăcut, machiat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
acasă, strângându-și picioarele sub ea cu acel gest copilăresc pe care Jack și-l amintea atât de bine, cine e bătrânul acela ciudat în halat care bate la mașină în biroul tău? Nu-mi spune că ai deschis un azil pentru gazetarii bătuți de soartă? Ai fi în stare. Era o notă mângâietoare în glasul ei, care lui Jack i se păru deopotrivă ispititoare și alarmantă. — Nu râde de el, mamă, o dojeni Louise pe un ton serios. Ben ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
puncte”. Unele trăsături sînt (relativ) comune celor românești și — în genere — statelor est-europene recent emancipate național: „1) Cea mai caracteristică trăsătură a artei poloneze este sensibilitatea ei hiperdezvoltată și lipsa problemelor pur formale. 2) Pentru Polonia antebelică arta era unicul azil al spiritului național. Artistul reînvia trecutul (...) imita arta populară, creia arta națională. 3) Marile descoperiri ale impresionismului răsunară și în Polonia. Imediat însă au degenerat în naturalism și încăpură pe mîinile sentimentalilor căutători ai «frumosului peisaj polonez»”. Sînt consemnate apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
două coarne de bivol puse deasupra ușii. Pe o tăbliță de lemn atârnată pe zid călătorii erau informați că prețurile la mâncare și la paturi erau la jumătate față de cele din cetate. Jur-împrejur erau grajduri, ateliere de fierărie și tâmplărie, aziluri de biserici. Această măruntă suburbie era menită celor aflați doar în trecere sau în așteptarea controlului sanitar. Era de-ajuns să ai o rană suspectă, o culoare nesănătoasă sau o febră banală ca să fii respins înapoi de paznicii porților. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
jignească. Moment în care Garibaldo i-a zis: - Este tot ce-am putut să fac pentru tine. De-acum să nu mai vii la mine ca discipol, ci doar ca prieten. În vreme ce, din porunca lui Ariald, se construia de zor azilul, călugărul a luat în gazdă un sătean tânăr pe nume Stefanio și a început să-l învețe despre bolile cele mai frecvente și cum să le trateze. Cam în aceeași vreme eu am încetat să lenevesc la gura sobei sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vremea când primele smocuri de iarbă s-au ivit de sub zăpadă, amândoi înțelegeau și rosteau frazele cele mai simple și obișnuite. A venit și primăvara cu alaiul ei de berze, rândunele și licurici care seara întreceau numărul stelelor de pe cer. Azilul era de-acum înălțat, și elevul lui Garibaldo, care învățase să recunoască multe ierburi, bace, plante, scoarțe și rădăcini de leac, a început să colinde pe câmpii și prin păduri să le culeagă. În primele zile ale lui aprilie au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
întreba în ce fel se poate ocoli șubrezenia vieții. M-a întâmpinat bucuros și a binevoit să-mi arate noul altar al bisericii, crucea de lemn sculptată cu securea și candelele de teracotă, toate făcute de săteni. Mi-a arătat azilul unde se afla un dulap cu ierburi de leac puse în săculețe de pânză și aranjate-n ordine. După care, lăsându-mă fără grai, a îngenuncheat în fața mea și mi-a zis: - Stiliano, tu mi l-ai încredințat pe Rotari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
iar febra mare ce o aveam mă făcea să tremur de frig, deși eram roșu ca și cum înăuntrul meu ar fi ars focul. Vibana mi-a vegheat două nopți la rând respirația îngreunată, tratându-mă cu fierturi de ierburi luate de la azil; mi-a masat mâinile și picioarele cu alifii pregătite de Rachti și mi-a încălzit patul în permanență cu pietre din vatră. N-a pregetat să iasă în ger sau pe viscol pentru orice aș fi avut nevoie. În a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
lăsat-o catolicilor; cealaltă, cu hramul apostolului Ioan evanghelistul, era încredințată arienilor. Mai era și biserica Santa Eufemia; dar era închisă din pricina discordiilor dintre cele Trei Capitole, ca și cea cunoscută sub numele de San Pietro. Am găsit cazare la azilul de lângă templul capitolin, într-o încăpere de unde puteam să admir șirul de scări, coloanele și timpanul. Am crezut că m-am rostuit cu un loc curat și frumos, până când mi-aș fi cumpărat o casă. Rotari însă a luat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
deși eram îmbrăcat precum un longobard înstărit, am fost oprit și mi s-a spus: - Tu nu ești de culoarea noastră, deși te îmbraci la fel ca noi. N-am stăruit și n-am dat explicații. M-am întors la azil și i-am scris o scrisoare lui Rotari, trimițându-l pe Ansoald să i-o înmâneze. Asta se întâmpla la a treia oră a dimineții; la o cincea oră, Rotari a venit grabnic la mine și m-a condus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
până la Gruse sub paza unor falși negustori, oameni bine plătiți, gata să ia gâtul oricărui vrăjmaș. Fără să mai trec pe la neamul Ariberti, am luat-o spre biserică pe o scurtătură. I-am alungat pe cei care se aciuiseră în azilul dorit de Garibaldo și am închis ușile, asaltate de curiozitatea sătenilor. Oamenii au săpat o groapă adâncă în stratul de lut, în colțul din dreapta intrării, și acolo am depus rămășițele lui Romilde. Înainte de asta, am avut grijă să despic sacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spus, privindu-mă cu o curiozitate prost ascunsă: - Stiliano, te-am așteptat toată noaptea. L-am recunoscut în schimb pe cel care se afla la câțiva pași mai în spate, unul dintre cei pe care-i pusesem pe fugă din azil: Stefano, omul învățat de Garibaldo în meșteșugul îngrijirii bolilor. - Cine ești tu? l-am întrebat pe tânăr. Mi-a răspuns cu semeție: - Sunt Liutprando, fiul cel mare al prietenului tău Ariald și stăpânitor peste aceste pământuri. Pentru o clipă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dreptul portului Siponto. Fiindcă de multă vreme arabii prădau și omorau în Sicilia și în alte locuri, oamenii îngroziți au început să murmure că ei ar fi fost o pedeapsă de la Dumnezeu pentru fapta lui Grimoald de a fi acordat azil evreilor și arienilor. Așa că arhanghelul i-a apărut și urmașului episcopului Lorenzo, Martino, dându-i de veste că el însuși începuse clădirea unei bazilici în grota cu pricina și să-i spună ducelui să o termine. Episcopul a urcat muntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
voia să fie atinsă de maimuța acesta, nici nu pot să-ți spun cât m-am chinuit să o conving, În cele din urmă aproape că am forțat-o, căci noi nu ne puteam ocupa de ea, te trimitem la azil, i-am spus, și În cele din urmă ea a acceptat maimuța aceasta, care de altfel e destoinică, sărăcuța. Maja se strădui să zâmbească, dar toate bârfele acelea Îi provocaseră o durere de cap teribilă și Își dori cu disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pot pune sub un clopot de sticlă, replică Gwen. - Dar la Sainte-Guénolé, da. Tocmai am vorbit cu cei de acolo. S-a eliberat o cameră, poate merge acolo mîine. Sainte-Guénolé. Pudic numit „Institut pentru persoane În dificultate”. În realitate, un azil de alienați a cărui vizitare o făcuse pe Gwen să simtă că o ia cu fiori pe șira spinării. Îl iubea pe Pierric și se opusese din răsputeri plasării lui acolo. „Dacă el pleacă, plec și eu”, amenințase ea. Yvonne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
devreme În cursul zilei, m-o fi așteptat și, jignit că nu vin la Întîlnire, a plecat Îmbufnat pe mare. - Îmbufnat pe mare? Izbucni, simțind Între timp noroiul prelingîndu-i-se În pantofi printre degetele de la picioare. - Ați făcut cumva cunoștință la azil? Trebuie să fie cineva cu adevărat țicnit ca s-o pornească pe mare pe o vreme atît de idioată! - Nu mai țicnit decît alte persoane care se preumblă printr-un loc complet necunoscut În pantofi Weston și Într-un costum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nedumerirea și evocă pe scurt noaptea de furtună În urma căreia Pierric, rătăcind de colo-colo, Își pierduse graiul fără ca cineva să Înțeleagă din ce pricină. - Dacă Gwen nu s-ar fi opus, Yvonne l-ar fi vîrÎt de mult Într-un azil. - Poate că ar fi făcut mai bine, mormăi Lucas. - Crezi că el a agresat-o? Uită-te la el, e cuprins de adorație... - Cele două lucruri nu se exclud unul pe altul. Marie era gata să replice cînd Îi atrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de corăbii, pe care fluxul Îl acoperise complet. - De cîte ori ți-am spus că nu vreau să te văd pierzînd vremea pe aici? Îi strigă ea trăgîndu-l Îndărăt fără menajamente. Chiar vrei ca mama să te trimită Într-un azil de nebuni? Nu? Ei bine, nici eu nu vreau, dar dacă te mai văd că dai tîrcoale pe aici, exact asta ți se va Întîmpla. Hai, fii cuminte! Pierric se agită frenetic, dar vorbele pe care Încerca să le articuleze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cumva e vorba de ... Dennis Llewellyn ? spune Lissy. — Ăă, da, cred că așa-l chema. — Ministrul de interne ? Lissy a rămas tablou. Cel care și-a petrecut toată viața Încercînd să-și spele numele și care a sfîrșit Într-un azil de nebuni ? — Dacă s-a purtat urît cu mami ! spune Jemima, cu bărbia În față. Din buzunarul ei se aude un bip. E timpul pentru baia de picioare ! În clipa În care dispare Înapoi În casă, Lissy Își dă ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mult. Ce este, Rossi? Întrebă Brunetti, făcându-și drum prin primul rând de spectatori. — Nu sunt sigur, domnule. Am primit un telefon cam acum o jumătate de oră. Cel care-a sunat a spus că una dintre femeile bătrâne de la azilul de alături o luase razna și făcea totul zob. Am venit aici cu Vianello și Miotti. Ei au intrat și eu am rămas aici ca să Încerc să-i Împiedic pe oamenii aceștia să intre. Brunetti trecu pe lângă Rossi și Împinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]