2,069 matches
-
mînă și începu să calculeze în minte, secunde, ore, zile. La prima vedere s-ar zice că ai timp berechet, depinde doar de tine cum vei ști să-l folosești, își spuse. Mai privi încă o dată în spate la conturul Barăcii, e prea multă liniște în jur, nu-mi miroase a bine, încercă să-și păstreze calmul ducîndu-și mîna la piept, verificînd dacă pistolul era la locul lui. De data asta dacă nu-ți iese pasiența chiar o să rămîi pe drumuri
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
despre ce e vorba, hai, ușcheala, cît încă mai aveți ocazia, dacă vă e dragă viața. Cam pe unde eram eu la ora asta? încearcă Roja să-și amintească, pe undeva la jumătatea distanței între Arcul de Triumf, Aviatorilor, și Baracă, îmi iuțisem pașii să ajung cît mai repede, aproape că o rupsesem la goană de-a binelea. Oamenii roiesc la Romană, în fața Primăriei, la Unirii, Intercontinental, tovarășe ministru situația scapă încet dar sigur de sub control, toți ochii sînt ațintiți asupra
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ce aveam mai bun la masă. O dată pe săptămână Îi făceam baie caldă cu șampon cu miros de mere. Îl ștergeam de apă cu prosopul, să nu răcească. Porc de export, domnule! L-am ținut În coteț cu chirie, la barăci: cinci dolari pe lună. Vara avea umbră de la un prun. Prin gardul de sârmă vedea cum crește cucuruzul, cum se coc holdele, cum se Împerechează câinii. Vedea cu ochii lui de porc În care ardeau două lămpașe mici de carbid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Dick Cavanaugh. — Grandoman căcăcios și nenorocit, concluzionă Russ Millard. • • • Ne-am îndreptat spre districtul Wilshire în mașini separate și am ajuns pe South Kingsley, la numărul 1020 bis, pe înserat. Era un apartament amenajat într-un garaj de mărimea unei barăci, în spatele unei clădiri imense, în stil victorian. Înăuntru luminile erau aprinse. — Facem chestia cu polițistul de treabă și cel nasol, îmi propuse Lee, căscând, după care sună la ușă. Ne deschise un bărbat sfrijit, de vreo cincizeci și ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
limpede ca lumina zilei. Fritzie îl bătu ușurel pe umeri. — Unde, domnule amiral? Mexicanul bătu din călcâie și lătră: — Estación, vamanos! O luă înaintea noastră, luă colțul, intră pe o alee plină clinici de boli venerice și ne arătă o baracă din cărămizi, împrejmuită cu sârmă ghimpată. Fritzie îi dădu un dolar: Mexicanul salută ca Mussolini și se făcu nevăzut. Am luat-o cu pași mari spre secție, silindu-mă să nu alerg. Ușa era flancată de jandarmi cu puști automate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Am închis și i-am dat blană până în Santa Monica. Am ajuns acolo în douăzeci și cinci de minute. Paznicul de la poartă mi-a dat voie să trag în parcarea fabricii și mi-a arătat unde-i biroul celor de la pază - o baracă din prefabricate, plasată la capătul unui lung șir de hangare. Am parcat și am bătut la ușă. Îmi deschise femeia care îmi răspunsese mecanic la telefon. — Domnul Meeks m-a rugat să vă invit în biroul dumnealui. Nu mai durează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
bătut la ușă. Îmi deschise femeia care îmi răspunsese mecanic la telefon. — Domnul Meeks m-a rugat să vă invit în biroul dumnealui. Nu mai durează mult. Am intrat. Femeia plecă. Părea ușurată că și-a terminat ziua de lucru. Baraca era tapetată cu tablouri înfățișând avioanele Hughes, artă cazonă situată la același nivel cu desenele de pe cutiile de cereale. Biroul lui Meeks era decorat mai cu gust: fotografii ale unui bărbat corpolent, tuns militărește, împreună cu diverse vedete de la Hollywood - actrițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
sună la direcțiune ca să le ceară permisiunea să mă lase să intru. Nu știu ce i s-a spus, dar a luat poziția de drepți și m-a salutat. Poarta de sârmă ghimpată culisă și se deschise. Am trecut cu mașina dincolo de barăcile deținuților, apropiindu-mă de o clădire mare, în stil spaniol, ce avea în față un portic acoperit cu țiglă. Am parcat și am fost întâmpinat de un căpitan în uniformă de la LASD, care mi-a întins mâna cu un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mâna pe cheile de rezervă ale Packardului, a pornit în goană spre Hollywoodland și s-a pus pe așteptat. Peste câteva minute Georgie și fata au ajuns în zona parcului de la poalele muntelui Lee. I-a urmărit pe jos până la baraca din pădure. Cei doi au intrat. Ramona i-a văzut aprinzând lumina, care aruncă umbre asupra unui obiect lucios, sprijinit de un copac - o bâtă de baseball. Iar când a auzit-o pe fată chicotind „Te-ai ales cu cicatricele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
imnurile comprachicos. După două zile încheiate a tăiat-o pe Elizabeth Short de la o ureche la alta, ca pe Gwynplain, ca să n-o urască în clipa morții. Georgie a secționat trupul în două, a spălat jumătățile în pârâul din vecinătatea barăcii și le-a pus în mașina ei. În toiul nopții s-au dus cu mașina la intersecția străzii 39th cu Norton, la o parcelă pe care Georgie o îngrijise pentru primărie. Au lăsat-o acolo pe Elizabeth Short, care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de asatelizare. Trecură cu zguduiri ușoare printr-un nor compact de flori de rapiță, se-nscriseră pe o traiectorie coborâtoare și văzură în curând, după un zbor planat de câteva minute, platforma de primire a navelor, înconjurată de magazinul mixt, de barăcile frumos tipizate ale exploratorilor, serele de gogoșari, casa de cultură, mica fabrică de conserve, stația de mecanizare și localul familial. Asatelizară lin, în chiotele de bucurie ale celor vreo cincizeci-șaizeci de lucrători câți număra singulara așezare experimentală, apoi ieșiră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Era o după-amiază frumoasă. Soarele, chiar dacă mai mic decât cel terestru, lumina plenar, încălzindu-le întrucâtva fețele. Fără să-și dea seama, comandantul Aciobăniței și tânăra mediocră pistruiată se desprinseră de ceilalți, luând-o mai în față, pe cărarea dintre barăci. De undeva se-auzea cum se-ncearcă repararea unui difuzor. Aciobăniței se uită cu coada ochiului spre tânără. I se păru că n-arată chiar atât de derizoriu, c-avea și ea, așa cum privea acum în gol, ceva uman pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
că vă urmăresc. Continuați. — Să vă dau un exemplu. Să zicem că, prin abstract, noi doi, dumneavoastră și cu mine, am fi atins stadiul în care ne putem plimba de mână. Credeți că, dacă ne-am ține de mână până la baraca aceea de-acolo, după baracă ne-am putea lua de talie? — Cu siguranță, da, spuse Aciobăniței. — Ei bine, nu! spuse mediocra. Aici greșiți. Noi doi nu ne putem lua de talie câtă vreme suntem în faza ținutului de mână. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
vă dau un exemplu. Să zicem că, prin abstract, noi doi, dumneavoastră și cu mine, am fi atins stadiul în care ne putem plimba de mână. Credeți că, dacă ne-am ține de mână până la baraca aceea de-acolo, după baracă ne-am putea lua de talie? — Cu siguranță, da, spuse Aciobăniței. — Ei bine, nu! spuse mediocra. Aici greșiți. Noi doi nu ne putem lua de talie câtă vreme suntem în faza ținutului de mână. — Și ce ne oprește să depășim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
adevărați maeștri la dormit. Ei pot adormi instantaneu, indiferent de împrejurare sau tocmai din cauza ei. Dar pentru asta trebuie exerciții, antrenament... Noi, ăștialalți, ne mulțumim cu un somn normal, fără vise. Și unde dormiți? Aici, arătă tânăra spre șirul de barăci. Aici sau, vara, afară, în aer liber, pe câmp, unde ne-apucă goarna. Odată n-am putut să ațipesc, mă durea capul, îmi făcuse curte cineva, și-am ieșit să mă plimb, de veghe. A fost un spectacol fascinant: toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
nu vreți s-ajungeți ca noi, o s-ajungeți la capătul răbdărilor. E ora de somn. Nu veniți și dumneavoastră? Noi am mai sta nițel treji, răspunse comandantul. Oricum, ne-a făcut multă plăcere. Dormiți în pace! Tânăra se îndepărtă spre barăci. — Știi că nu e rea? zise comandantul, uitându-se după femeie. N-ai zice că e mediocră. — Eee - făcu Amărășteanu -, toate sunt la fel. — Nu te știam așa misogin, spuse Aciobăniței. Ai avut pojar când ai fost mic? Pilotul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
țin minte doar că deasupra mea copacii dansau parcă, atletul, fericit, mă zgâlțâia și striga „Suntem salvați! Suntem salvați!”, iar naturalista plângea. După aceea m-am trezit, singur, fără să știu cum am ajuns acolo, într-un spital instalat în barăci, unde mă mâncau păduchii. Cineva mi-a explicat că, pentru a ajunge la țărmul oceanului, trebuia să străbat un deșert. M-am hotărât să încerc. Localnicii mă priveau lung, neîncrezători. Cum, fără cămilă? Mi-au dat totuși fructe. Apă. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
steaua aceea. Și era nerăbdător să stea în sfârșit de vorbă cu Marele Preot, care ajunsese acum pentru el cea din urmă nădejde a dezlegării tainei din cer... După un somn adânc de om sănătos, Auta ieși în zori din baraca de bârne. Dimineața își ridica tocmai atunci aburii din prăpăstii. Munții se vedeau frumoși peste zări, albaștri și scunzi. Cei mai depărtați păreau nori. Sclavul își scutură amorțeala și se duse la izvorul rece. Asinii rumegau. Soldatul încă dormea, aici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
i-ar fi fost vătămătoare, întrucît ar fi aflat și robii ceilalți și alți slujbași care abia așteptau să-l prindă cu vreun cusur pentru a-l pîrî. Astfel, ieși tăcut și, stăpînindu-și anevoie furia și ciuda, se duse în baraca unui sutaș, trimițând pe ajutorul său să umble mai departe pe la peșteri pentru scoaterea robilor la muncă. Sutașul, om trecut prin războaie și drumeții, ascultând întîmplarea, simți numaidecât că acest slujbaș era fire slabă. Trebuia luat deci repede, ca numai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
trebuia să stea cu spatele... Cearta era gata să izbucnească din nou, dar amândoi își dădură seama iarăși că numai sfătuindu-se și făcând ceva puteau să scape de primejdie. Se uitară lung unul la altul, apoi ieșiră amândoi din baracă. Sutașul își strigă ajutoarele și începu să le dea porunci. Slujbașul regesc se duse după câini. Puțin mai târziu, se împărțiră în patru cete, împrăștiindu-se în căutarea robilor spre cele patru părți ale zării. Dar după câteva ceasuri trei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de palate. 84 DANIEL BĂNULESCU - Atunci e corect. Atunci nu mai ai cum s-o driblezi! Federația a omologat! Trebuie ca s-o găsești... - În seara aceea mi-am părăsit separeul într-atît de tulburat... - Nu mă opări! - ...Încât, pîn' la baraca dispeceratului de șantier mai mult am planat... Devenisem căpiat să mă întorc în țară. Să văd, devin aici, sau nu, stăpânul lumii? Sau dacă nu pe de-a întregul, măcar al apartamentului, din care, cu atâta ușurință mă lăsasem alungat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lovituri înfundate, cu hoiturile lor micuțe, în zidurile spătarului Mimăcaru și în cele ale fonfăitului paharnic Nicolache... Era de mirare cum nici un tablagiu, securist sau vreun băgător de seamă, căftăniți supraveghetori peste hoardele de șantieriști mobilizați, nu se desfăcuseră de lângă barăcile vreunui punct de lucru să-și descarce înjurăturile asupra lor, ce caută cu un taxi atât de neautorizat pe un șantier atât de neasemuit cum părea acesta. Neasemuit părea, dar nici nu păreau gata s-o întindă din incinta bombardată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
domeniul performanțelor și expedientelor amoroase, Ulpiu Galopenția pare condamnat să rămână toată viața un biet Viorel, în celălalt domeniu, pur arheologic, formidabila sa dotare naturală, tenacitatea, intuiția artistică, înclinarea către răbdare, precum și frica de-a mai dormi noaptea, singur, în baracă, într-un loc reperabil adică, îl conduc spre minuni realizate în lucrul său. Din depozitul de sfărâmături împrăștiate și lepădate parcă în dușmănie pe câmp, Ulpiu reconstituie, lucrând noapte de noapte, o colecție nemaiîntîlnită de 29 de vase de cult
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să trăiești? - Da, doamnă... Nu, doamnă. - Perfect. Lamentabil adică... Romanele franțuzite... Trebuie ca tot iubițica să aibă grijă de iubițel. Întreaga vară și toamnă a blestematului an 1932, în condiții ce amintesc de incomoditățile muncii în mină, Ulpiu trudește în barăcile și pe schelele inverse, de jos în mai jos, ale unui șantier de arheologie. În ziua în care se transferă în tabără (fiind angajat aici la insistențele Olimpiei Frofrony pe lângă verișoara sa, Cosiția), întîlnește aruncate și i se descarcă în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sau căinîndu-i: - Ori nu v-am implorat eu, purcelușilor... Nu v-am zis eu cu frumosul?!... Să nu ridicați armamentul la Președintele Țării. Că de aia e dânsul Președintele Țării! Bă, cea mai înaltă demnitate a Țării!!... Și nu e baraca voastră de tir?!... Le mai dădea cu lingurița ciorbă de pătlăgele roșii, să-i mai întremeze, să nu-i crape la anchetă. Îi ștergea cu șervetul la guriță, îi mai dojenea. - Ori nu vă transmiteam eu, măgărușilor, pe toate canalele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]