KorAP: Find »[drukola/base=beznă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...74 75 76 ...127 >

3,162 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

că le auzeam inimile ticăind, un infern de inimi bătând zvâcnit, surd, cu niște bătăi venite parcă din adâncul nopții. Mă înfiora senzația aceea ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot decât ticăitul monoton al puzderiei de inimi, zvâcnet de clipe adunate pe sârme, cadență de timp închis sub nesfârșit lințoliu negru. — Întrebam Mion efendi se vrem Kerim la voia voastră. Se permitem? Se așezase în fața mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pe care, adeseori, o mai arunc sus, spre o fereastră de pe Bulevard, deasupra unui cinematograf, „București“ sau oricare altul. Locuia acolo cineva, cândva. Și tot cândva, de la acea fereastră, în târziu de noapte, priveam Bulevardul pustiu, un râu secat, cu bezna ducându-se și ea în jos. Scursoarea de timp a multilateral dezvoltatei. Un timp buhăit, răzbuzat... Scriind la cartea aceasta, coborând întru Luminare, aproape că mă simt biruit de puterea textului de a mă ordona, de a mă descrie ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

de spirale ce urca Încetișor spre măruntaiele labirintului. În cele din urmă, am izbutit să-mi refac pașii prin hățișul de culoare și de tuneluri, pînă cînd am apucat-o pe un coridor Îngust care părea o pasarelă Întinsă spre beznă. Am Îngenuncheat lîngă ultimul raft și mi-am căutat vechiul prieten ascuns Îndărătul rîndului de tomuri Îngropate sub un strat de praf ce strălucea precum chiciura În lumina opaițului. Am luat cartea și i-am Întins-o Beei. — Ți-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
răsplătește În viață. Jacinta e o femeie Înaintată În vîrstă și a rămas la fel de singură cum a fost dintotdeauna. Fermín și cu mine schimbarăm o privire. — Și Penélope? N-a vizitat-o niciodată? Privirea părintelui Fernando era un puț de beznă. — Nimeni nu știe ce s-a ales de Penélope. Fata asta era viața Jacintei. CÎnd familia Aldaya a plecat În America și ea a pierdut-o, a pierdut tot ce avea. — De ce n-au luat-o cu ea? A plecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Ei? Mergem acasă, șefu’? M-am vîrÎt În taxi fără să-mi dau seama. Ochii taximetristului mă examinau din oglindă. Ai mei pierdeau din vedere mașina care o ducea pe Bea, două puncte de lumină adîncindu-se Într-un puț de beznă. N-am izbutit să adorm pînă cînd zorii nu au revărsat peste fereastra camerei mele o sută de tonuri cenușii, care de care mai pesimiste. M-a deșteptat Fermín, care azvîrlea cu pietricele În geam, din piața bisericii. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
cu Încetul, parcă urmînd un ritual, am străbătut traseul lumînărilor lăsate de Bea și le-am aprins una cîte una, conjurînd un halou de lumină de chihlimbar ce plutea prin văzduh ca o pînză de păianjen atîrnată Între mantii de beznă de nepătruns. Itinerarul meu se sfîrși lîngă șemineul din bibliotecă, lîngă pledurile ce rămăseseră pe jos, mînjite de cenușă. M-am așezat acolo, cu fața spre Încăpere. Mă așteptasem să găsesc o tăcere deplină, dar casa respira mii de zgomote

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
De partea cealaltă se Întrezăreau niște trepte ce coborau În picaj către un hîrdău de Întuneric. Mă izbi un miros puternic de pămînt jilav. În prezența acelei duhori, atît de ciudat de familiare, și cu privirea căzută În puțul de beznă din fața mea, Îmi veni În minte o imagine pe care o păstram din copilărie, Îngropată Între perdele de teamă. Într-o după-amiază ploioasă, În partea de est a cimitirului Montjuïc, uitîndu-mă spre mare printr-o pădure de mausoleuri imposibile, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
marmură În care trei ciocli fără chip Împingeau un coșciug cenușiu peste care aversa luneca precum ceara topită și din care mi se părea că aud glasul mamei chemîndu-mă, implorîndu-mă să o eliberez din temnița aceea de piatră și de beznă, În vreme ce eu nu reușeam decît să tremur și să-i șoptesc tatei, fără glas, să nu-mi mai strîngă mîna așa de tare, fiindcă mă durea, iar mirosul acela de pămînt proaspăt, pămînt de cenușă și de ploaie, Înghițea totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
cum farmecul momentului se făcea țăndări. Nu ne trebuiră mai mult de cîteva secunde ca să ne dăm seama că de partea cealaltă a ușii era cineva. Văzui cum frica se contura pe chipul Beei și, Într-o clipită, ne Învălui bezna. Lovitura În ușă veni după aceea. Brutal, ca și cum un pumn din oțel ar fi izbit-o, smulgînd-o din țîțÎni. Am simțit trupul Beei sărind În Întuneric și am prins-o În brațe. Ne-am retras spre mijlocul Încăperii, chiar Înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
apucat să zăresc ceața albastră care se tîra dinspre coridor și șerpii de fum din lumînările stinse, urcînd În spirale. Cadrul ușii contura umbre aidoma unor fălci și mi s-a părut că văd o siluetă colțuroasă profilîndu-se În pragul beznei. Am pășit pe coridor temîndu-mă, ori poate dorindu-mi, să Întîlnesc un simplu străin, un vagabond care se aventurase Într-o casă ruinată, căutînd adăpost Într-o noapte mohorîtă. Însă nu era nimeni, doar limbile albastre exhalate de ferestre. Ghemuită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
aici. — Daniel, te rog... Am luat-o Înainte pe coridor, ținînd lumînarea care tremura În suflarea rece a vîntului. Bea oftă și mă urmă scrîșnind din dinți. M-am oprit În fața ușii. Se zăreau niște trepte de marmură coborînd În beznă. Am pornit-o pe scară. Bea, Împietrită, ținea lumînarea În prag. — Te rog, Daniel, să plecăm... Am coborît treaptă cu treaptă, pînă la capătul scării. Haloul spectral al lumînării de sus scrijelea conturul unei săli dreptunghiulare, cu pereți din piatră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
le ascundea. Încet, parcă În transă, fără să mă gîndesc ce fac, am Înlăturat cenușa ce acoperea capacul raclei. Abia se putea citi În negura roșiatică a lumînărilor. Penélope Aldaya 1902-1919 Am rămas paralizat. Ceva sau cineva se apropia din beznă. Am simțit cum aerul rece Îmi aluneca pe piele și abia atunci am dat Înapoi cîțiva pași. Ieși afară, murmură glasul din Întuneric. L-am recunoscut pe dată. Laín Coubert. Vocea diavolului. M-am repezit pe scări În sus și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
lor Înfricoșate ivindu-se din penumbră. Cele trei siluete Întunecate ale polițiștilor se pierdeau pe scări În jos, iar bocănitul furios al pașilor lor bătea În retragere ca o maree otrăvită, lăsînd În urmă o dîră de teamă și de beznă. Să tot fi fost miezul nopții cînd am auzit din nou bătăi În ușă, de astă dată mai slabe, aproape temătoare. Tata, care Îmi curăța cu apă oxigenată vînătaia lăsată de revolverul lui Fumero, se opri brusc. Privirile ni se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
zi, avea să se Întoarcă la mine, peste luni sau peste ani, că aveam să-i port mereu amintirea În atingerea unui străin, a unor imagini ce nu-mi aparțineau, neștiind dacă eram demn de toate acestea. Te duci În beznă, m-am gîndit. Așa cum ai trăit. 43 Cu puțin Înainte de ora trei, m-am urcat, pe Paseo de Colón, Într-un autobuz ce urma să mă ducă pînă la cimitirul Montjuïc. Pe geam puteam contempla pădurea de catarge și pavilioane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
aparțin dumitale. Bătrînul Își feri privirea și mă Însoți pînă la ușă. Eram În prag cînd glasul lui Isaac mă chemă, abia o șoaptă. — Daniel? — Da. — Să ai mare grijă. CÎnd am ieșit În stradă, mi s-a părut că bezna se tîra În urma mea pe caldarîm, Însoțindu-mă. Am grăbit pasul și n-am slăbit ritmul pînă cînd n-am ajuns În apartamentul de pe strada Santa Ana. CÎnd am intrat În casă, l-am găsit pe tata refugiat În fotoliul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
pe doica fiicei sale la balamucul Horta. CÎnd Miquel Moliner a vrut să o viziteze, nu i s-a dat voie. Jacinta Coronado urma să-și petreacă primele trei luni Într-o celulă izolată. După trei luni de tăcere și beznă, i-a explicat unul dintre doctori, un individ foarte tînăr și zîmbitor, docilitatea pacientei era garantată. Urmîndu-și un imbold al inimii, Miquel s-a decis să viziteze pensiunea unde Jacinta locuise În lunile după ce fusese concediată. CÎnd s-a prezentat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
simțit cum trupul prietenului său se mistuise sub hainele prea largi. Abia se mai simțea ceva carne sau mușchi. Ajunși de partea cealaltă, Carax l-a prins pe Miquel de sub umeri și, sprijinind toată greutatea acestuia, s-au Îndepărtat În beznă, pe strada Román Macaya. — Ce-i cu tine? a șoptit Carax. — Nu-i nimic. Ceva fierbințeli. Acum Îmi revin. Miquel emana deja mirosul bolii, iar Julián nu l-a mai Întrebat nimic. Au coborît pe strada León al XIII-lea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
fiecare noapte de cînd Începuse războiul. Julián plîngea la pieptul meu și am simțit cum mă năpădea o sfîrșeală ce nu Încăpea În cuvinte. Mai tîrziu, după ce s-a lăsat noaptea, buzele noastre s-au Întîlnit și, la adăpostul acelei bezne apăsătoare, ne-am scos hainele ce miroseau a frică și a moarte. Am vrut să mi-l amintesc pe Miquel, Însă focul acelor mîini pe pîntecele meu mi-a topit pudoarea și durerea. Am vrut să mă pierd În ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
a luat o pavea de piatră dintre bălării și a spart lacătul cu cîteva izbituri. Julián a Împins ușa cu vîrful piciorului. S-a deschis Încet, ca un mormînt, răbufnind o adiere densă și umedă. Dincolo de prag se Întrezărea o beznă catifelată. Julián avea la el o mică lampă cu benzină pe care a aprins-o după ce a făcut cîțiva pași În vestibul. L-am urmat și am tras ușa În spatele nostru. Julián a Înaintat cîțiva metri, ținînd flacăra deasupra capului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
afară era la doar cîțiva metri. Am putut simți În aer mirosul buruienilor și al burniței. Atunci am simțit cum mîna lui Julián Îmi scapă. M-am oprit și m-am Întors, ca să-l văd nemișcat, cu privirea țintuită În beznă. — Ce s-a Întîmplat, Julián? Nu mi-a răspuns. Contempla vrăjit gura unui coridor Îngust care ducea spre bucătării. M-am Îndreptat Într-acolo și am scrutat Întunericul sfîșiat de flacăra albastră a lămpii de benzină. Ușa aflată la capătul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
deținut care Își deschide drum către libertate. Pumnii și brațele Îi sîngerau cînd prima cărămidă s-a desprins și a căzut de partea cealaltă. Cu degetele Însîngerate, Julián a Început atunci să scormonească pentru a lărgi acea fereastră tăiată În beznă. GÎfîia, epuizat și posedat de o furie de care nu l-aș fi crezut În stare. Una cîte una, cărămizile au cedat și zidul a fost doborît. Julián s-a oprit, acoperit de o sudoare rece, cu mîinile julite. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Ceva mai Încolo se ghicea o scară. Niște trepte din piatră neagră coborau, rispindu-se În umbră. Julián s-a Întors o clipă și i-am Întîlnit privirea. Am văzut În ea teamă și disperare, ca și cînd ar fi presimțit bezna. Am tăgăduit În tăcere, implorîndu-l să nu coboare. S-a Întors, abătut, și s-a cufundat În Întuneric. Am pășit pe pragul de cărămizi și l-am văzut coborînd pe scară, aproape clătinîndu-se. Flacăra tremura, acum o slabă suflare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
blestemat și că nu-l voi mai vedea niciodată. Poate că ar fi fost mai bine așa. Îmi aduc aminte cum flacăra lămpii s-a stins Încetișor și cum silueta lui s-a pierdut În tenebre. L-am căutat prin beznă. L-am găsit tremurînd, mut. Abia se putea ține pe picioare și s-a tîrÎt Într-un ungher. L-am Îmbrățișat și l-am sărutat pe frunte. Nu se mișca. I-am pipăit fața cu degetele, Însă n-am găsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
teribilă m-a Înșfăcat de gît și m-a ridicat În picioare, țintuit de zid. — Ce i-ai făcut, nemernicule? Am Încercat să scap din strînsoare, dar Tomás m-a doborît cu un pumn În față. Am căzut Într-o beznă nesfîrșită, cu capul Învăluit În vîlvătăi de durere. M-am prăbușit pe dalele de pe coridor. Am Încercat să mă tîrăsc, dar Tomás m-a Înșfăcat de gulerul pardesiului și m-a tîrÎt numaidecît pe palier. M-a azvîrlit pe scări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
implorat din priviri, Însă eu m-am retras pe coridor Înainte să apuc a-i da ascultare. M-am strecurat pînă În dreptul scării principale. Nu exista nici o urmă din umbra lui Fumero, nici din pașii lui. Se oprise undeva În beznă, nemișcat. Răbdător. M-am retras din nou pe coridor și am ocolit galeria de Încăperi pînă la fațada principală a vilei. Printr-o fereastră mare, acoperită de gheață, se răsfrîngeau patru fascicule de lumină albastră, tulburi ca o apă stătătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]