3,270 matches
-
Îndărătul șirului de colți din față. Vârful suliței străpunse limba și gura animalului, Împlântându-se adânc În nisip. Șopârla prinse a se zvârcoli cu o furie care ne Îngrozi pe toți - se răsucea cu totul În jurul suliței ce-i țepuise botul, izbind cu coada și tresărind de parcă n-ar fi avut nici o greutate și ar fi fost bătută de viscol. Îmi smulse sulița din mâini, o frânse de deasupra vârfului, Își sfâșie botul și se târî degrabă În apă, unde suratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
răsucea cu totul În jurul suliței ce-i țepuise botul, izbind cu coada și tresărind de parcă n-ar fi avut nici o greutate și ar fi fost bătută de viscol. Îmi smulse sulița din mâini, o frânse de deasupra vârfului, Își sfâșie botul și se târî degrabă În apă, unde suratele o așteaptau: se năpustiră asupra ei, care mușcând-o de coadă, care de burtă, care chiar de botul Însângerat, rămas căscat. O azvârliră În sus, Îi smulseră solzii groși, o ridicară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de viscol. Îmi smulse sulița din mâini, o frânse de deasupra vârfului, Își sfâșie botul și se târî degrabă În apă, unde suratele o așteaptau: se năpustiră asupra ei, care mușcând-o de coadă, care de burtă, care chiar de botul Însângerat, rămas căscat. O azvârliră În sus, Îi smulseră solzii groși, o ridicară din apă ca pe un fulg și-o afundară apoi În adânc. Iar apărură cu ea, tot sfârtecând-o bucăți În timp ce o pasăre măruntă și neagră le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ai zis? MACABEUS: Am zis că nici tu mai ai mult. PARASCHIV: Cum adică? MACABEUS: Te cureți. Te duci pe copcă. PARASCHIV: Ia te uită! MACABEUS: Da, da, îți vomiți plămânii... Știu eu. PARASCHIV: Ia te uită! Vrei una peste bot? MACABEUS: Da. Drept să-ți spun, tare aș vrea să te văd că-mi dai una peste bot. Hai, dă-mi una peste bot! Crezi c-o să mă doară? Tare aș vrea să mă doară. (Pauză; așteptare.) îmi dai sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
duci pe copcă. PARASCHIV: Ia te uită! MACABEUS: Da, da, îți vomiți plămânii... Știu eu. PARASCHIV: Ia te uită! Vrei una peste bot? MACABEUS: Da. Drept să-ți spun, tare aș vrea să te văd că-mi dai una peste bot. Hai, dă-mi una peste bot! Crezi c-o să mă doară? Tare aș vrea să mă doară. (Pauză; așteptare.) îmi dai sau nu-mi dai? PARASCHIV (Cântă, scuipă, cântă, tușește, cântă.) MACABEUS: Ce urât scuipi! Vai, cum se aude că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
uită! MACABEUS: Da, da, îți vomiți plămânii... Știu eu. PARASCHIV: Ia te uită! Vrei una peste bot? MACABEUS: Da. Drept să-ți spun, tare aș vrea să te văd că-mi dai una peste bot. Hai, dă-mi una peste bot! Crezi c-o să mă doară? Tare aș vrea să mă doară. (Pauză; așteptare.) îmi dai sau nu-mi dai? PARASCHIV (Cântă, scuipă, cântă, tușește, cântă.) MACABEUS: Ce urât scuipi! Vai, cum se aude că scuipi, cum se aude și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
CĂLĂTOR.): Se mai vede? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce? CASIERUL: Pata... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da. CASIERUL: Hm! (Se plimbă nervos pe peron.) Atunci... (Rămâne cu privirile țintuite de ceasul gării.) Și ceasul ăsta... Ar merita să-i aruncăm o piatră... în bot... IOANA (Iese îmbrăcată în alb, cu o pălărie uriașă pe cap, trăgând după ea cele mai ciudate obiecte: coșuri, umbrele, geamantane, cutii, flori etc.; cantitatea de obiecte aflate în mâinile fetei distonează cu așteptările normale.) Tata e nebun! (Furioasă, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
că eu nu pot să mă cațăr? Fii cuminte, vezi că gheața s-a cam înmuiat! Unde te duci? Mureș! Aici! Mureș, te bat! Dar de bătut nu-l bate, nici chiar atunci când cățelul se întoarce cu o vrabie în bot și începe s-o jumulească. ─ Piu, piu! face vrabia. Iliuță îi smulge pasărea din bot și i-o flutură pe dinainte, țipând. ─ Cum! Tu, ditamai dulău, să te pui c-o vrăbiușcă! Să piei din ochii mei! Nu mai vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
înmuiat! Unde te duci? Mureș! Aici! Mureș, te bat! Dar de bătut nu-l bate, nici chiar atunci când cățelul se întoarce cu o vrabie în bot și începe s-o jumulească. ─ Piu, piu! face vrabia. Iliuță îi smulge pasărea din bot și i-o flutură pe dinainte, țipând. ─ Cum! Tu, ditamai dulău, să te pui c-o vrăbiușcă! Să piei din ochii mei! Nu mai vorbesc cu tine niciodată! Niciodată! Nici nu vreau să te văd, răule ce ești! Ființă oribilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
unii se adăpostesc de crivățul subțirel ce despică osul în refugiul de metal și sticlă ridicat în mijlocul zăpezilor. Într-un colț s-a încolăcit un câine, din cei cu blana albă, mițoasă, de berbece. Câinele doarme temeinic în ea, cu botul vârât între labe și coada împăturită dedesubt. E dulău de treabă, cu o fire blândă. Chiar întărâtat prin vreo haită de maidan, acest câine care latră gros și rar nu va mușca totuși niciodată, nu el, pe oaspetele întârziat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ar deveni... Abia atunci parcă observă că Obănceanu rămăsese în picioare, aproape în poziție de drepți în fața lui, urmărindu-l ușor speriat. - Dar luați loc, maestre, se poate să stați așa... E chestii serioase de discutat, nu merge așa, la botul calului. Îi făcu semn să vină lângă el, pe pat. Băcănel se așeză pe scaun, la masă. Își frământa nehotărât mâinile. - Cred că sunteți la curent cu ce se întâmplă în lume, continuă Goncea. E o frământare și în lagărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
am dus pe Magheru. Cunoaștem cu toții ruina asta de care nu se sinchisește nimeni, aflată lângă vechea asociație a revoluționarilor. Dacă treci de panourile din tablă ruginită pășești pe un strat gros de moloz, vezi excremente întărite, pungi de chipsuri, boturi umede de câini care se retrag imediat în tainițele lor. Între zidurile dărăpănate dai peste cornete de hârtie și cărbunii sfărâmicioși ai focurilor aprinse de vagabonzi. Aici trag eu nădejde să descopăr ceva, habar n-am ce anume. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mai simplu? Ăștia, vezi Doamne, aveau demnitate, care motanului negru i-a părut amenințată, fiindcă altfel n-ar fi tresărit de parcă l-ar fi ars ceva, naiba știe ce-o fi văzut, și i-a ras roșcatului o labă în bot, lucru care a declanșat ostilitățile. Și parcă simțeam fiecare gheară înfigându-se în blana celuilalt, trecând de vaga protecție a blănii, penetrând stratul superficial de piele, rupând și dezordonând țesuturi, și zbieretele pisicești s-au ridicat ca într-o tornadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
regizează chiar el. Fuste o palmă sub fund. Am pufnit în râs, uitându-mă la costumația mea obișnuită de lucru: blugi pătați și pulovere aruncate unul peste altul; ghetele, atât de uzate încât aproape că mi se vedeau degetele prin botul lor. — La ce se aștepta? spuse el. Să fiu Jennifer Beals 1? —„What a feeling! Keep believing!“2, se văita Lurch, imitând-o pe Irene Cara3 surprinzător de fals. —E, vezi? zise Bez. Ia hai să-l punem din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cu pași de odaliscă îi dă din nou târcoale Printre frunze aurii vrăbii gureșe la scalda-n băltoacă - sar stropii fără spor pe penele tot cenușii Căutând printre ramuri în tomberonul cu brazi omul străzii - de pe gard pisica își linge botul sătulă Printre merele și țelina-nghețată piețari așteptând - fumul din vreascuri de brad încălzește trei vrăbii Prin ceața densă stropii arar clipocind - lipăie-n zloata orașului lacustru pași singuratici Sub ploaia rece penelul scăpat în drum - astăzi la școală doar
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
trunchiurile copacilor învecinați; coroanele lor, lianele lor, umbra pe care o dădeau în fiecare moment al zilei, mirosul lor, până și glasul lor când îi clătina vântul. Cunoștea acel luminiș ca pe trăsăturile unei ființe iubite: ochii mamei, gura Lolei, botul lui Tom-Tom. Încet, foarte încet se scurgeau după-amiezele. De atâtea și atâtea ori le lăsase să treacă, așezat pe creangă, cu plasa în mână, așteptând ivirea fluturilor. Descoperise acel luminiș la o lună după ce sosise, și din ziua aceea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
apăsă pe întrerupător. Licărirea nu depăși scânteierea unui chibrit, dar fu de-ajuns ca să lumineze ochii caimanului: două focuri de cărbune, distingându-se ca niște periscoape pe luciul apei. Privirea îi era lacomă și crudă și din nările deschise de pe bot se ivea un abur ușor care îi dădea o ciudată înfățișare de dragon. Încercă să măsoare distanța dintre cei doi ochi. Dacă trecea de o palmă, era un animal mare, o pradă în stare să ofere o piele de peste o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
minte să-i treacă scene și personaje incoerente, până când totul deveni doar umbre, iar Santa Marta încetă să mai existe. Vechiul avion DC-3 hurui de parcă ar fi vrut să înghită lumea, tremură dintr-un capăt în celălalt, se agită de la bot până la coadă, se zgâlțâi de la roți până la antenă, scuipă foc prin gura deschisă a țevilor de eșapament și o porni ca din pușcă într-o pată voalată de culori verzi schimbătoare. S-ar fi zis că îi venea foarte greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
solul începu să fie împins în jos de o mână gigantică, arborii deveniră hățișuri, clădirile din Santa Marta nu mai fură decât dreptunghiuri întunecate pe fond verde, iar sinuoasa și strălucitoarea panglică a râului San Pedro rămase în urmă, în vreme ce botul turtit lua înălțime și se îndrepta spre culmile cordilierei Anzilor, zimțată precum dinții de câine, pe cerul furios de un albastru-indigo. Privi rotirea elicelor, minuscula dâră de ulei ce se prelingea printre îmbinările aripii și, mai departe, monotonia obsedantă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
la trei mii de metri altitudine grație dibăciei omenești și a progreselor tehnicii. Observă cu atenție rabla de avion, îi socoti vârsta și ajunse la concluzia că ar trebui să-i aducă mulțumiri și lui Dumnezeu. Huruitul își schimbă ritmul, botul i se ridică puțin și în față începură să apară siluetele albe ale Muntelui Luminos și ale Vulcanului Liniștit, atingând amândoi șase mii de metri altitudine. Trecătoarea șerpuia între cele două culmi, deschizându-și drum printr-un teren pustiu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sparanghel i se desprinse din sandviș și căzu la podea lângă nasul lui Orso. Și, când acesta dispăru, un altul. Lui Orso Îi era greu să se ridice În picioare, așa că de ce să nu-l lași să mănânce ca la botul calului? Așeză o bancnotă de zece mii de lire pe tejghea și vârî În buzunar restul când i-l dădu Arianna. Nu se deranjase să introducă suma În casa de marcat, așa că banii aveau să rămână nedeclarați și, prin urmare, neimpozitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
omorât a-nceput lumea să vorbească, dar bănuiesc că destul de mulți trebuie să fi știut dinainte. Eu, unul, n-am știut, Însă eu nu lucram cu ei. La naiba, nu suntem decât câteva mii aici și toți locuim și lucrăm bot În bot. Nimeni nu poate păstra vreun secret, cel puțin nu pentru mult timp. — Ce fel de Întrebări v-a pus? — Despre unde s-a plimbat Danny În ziua aceea. Și despre ce altceva am văzut acolo. Lucruri de genul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
-nceput lumea să vorbească, dar bănuiesc că destul de mulți trebuie să fi știut dinainte. Eu, unul, n-am știut, Însă eu nu lucram cu ei. La naiba, nu suntem decât câteva mii aici și toți locuim și lucrăm bot În bot. Nimeni nu poate păstra vreun secret, cel puțin nu pentru mult timp. — Ce fel de Întrebări v-a pus? — Despre unde s-a plimbat Danny În ziua aceea. Și despre ce altceva am văzut acolo. Lucruri de genul ăsta. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ia razna dacă nu poate veni cu mine. Adoră mașina. Nu vreau să vă rețin, domnule sergent. Ați fost de mare ajutor, zise Brunetti, Întinzând mâna. Câinele Îi urmări mâna din priviri, cu limba bălăngănindu-se pe-o parte a botului. Kayman Își eliberă o mână și-i strânse mâna lui Brunetti, dar o făcu stângaci, Încă aplecat deasupra câinelui. Strânse și mâna lui Ambrogiani, apoi, când ei se Întoarseră și porniră Înapoi spre poartă, deschise portiera mașinii și-i dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
opreau la curbe pentru a da voie camionului să treacă. Din când În când, câte-o mașină țâșnea pe lângă ei pe stânga, apoi se Înfigea la milimetru Între două dintre mașinile Înghesuite În urma camionului, forțându-le să se depărteze cu botul și claxonul. Uneori, câte-o mașină trăgea brusc pe dreapta și căuta un loc de parcare pe marginea prea Îngustă a drumului. Șoferul cobora, trăgea În sus capota și uneori făcea greșeala să deschidă radiatorul. Brunetti vru să sugereze să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]