KorAP: Find »[drukola/base=bunică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...74 75 76 ...598 >

14,936 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

pus în funcțiune. Luana asista la toată mișcarea ascunsă după perdea, cu o sfâșietoare dorință de a merge și ea. Era înnebunită după plimbările cu mașina pentru că acest lucru i se întâmpla foarte rar. Ar fi dat orice să aibă bunici la țară, să meargă, la rândul ei, gătită, în vizită. Poate, pentru ceilalți copii, peisajul din afara orașului era unul ca oricare altul. În ochii ei, multitudinea de forme neumbrite de blocuri căpătau contururi impresionante. Adâncul înflăcărat al ființei sale crea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
nu fac și surorile tale la fel? Întrebările fetei, rămase fără răspuns, răneau inima Sandei care, tânără și fire veselă, tânjea, la rându-i, după ieșiri, distracție, lume multă și voie bună. Văzând că mama tace, Luana dădea fuga la bunica și aștepta o explicație. Spera într-o reacție care să-i lumineze gândurile. Dar bătrâna își apăra fetele deși nu era de acord cu ele. Nimeni nu le putea obliga să facă ceva ce nu doreau, iar dacă Sanda era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
vezi ce frumoasă ești? Femeia o mângâie, cu vădită tristețe. Ce ai, mamă, de ce ești amărâtă? Ascultă, la tanti Scarlat cântă muzica! Mergi la petrecere! Sanda își perie în grabă părul negru apoi o lăsă singură. Nedumerită, Luana fugi la bunica. Se postă în fața ei și-i spuse dintr-o suflare: De ce nu e mama bucuroasă că merge la nuntă? Pentru că n-are un soț cu care să danseze? Sufletul Bicii se prăbuși. Sanda fusese, dintotdeauna, un copil deosebit. O ajutase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
norocul ca acest copil, de o energie și un optimism molipsitor, să nu-i lase timp să respire, să-și amintească ori să plângă. Nu mai vorbise niciodată despre soțul ei. Puținul pe care-l știa Luana îl aflase de la bunica. Nu ezitase să-i spună cât de mult îl iubise, că fusese ginerele preferat, că veselia debordantă și puternicul simț al umorului îi făcuseră prezența plăcută oriunde. Bătrâna se strădui să-și adune puterile. Ridică fetița pe genunchi și încercă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
prezența plăcută oriunde. Bătrâna se strădui să-și adune puterile. Ridică fetița pe genunchi și încercă să-i lămurească, simplu și pe înțeles, o parte din neajunsurile materiale și sufletești ale vieții unei femei văduve. Cu privirea înfiptă în irisul bunicii, fetița transforma în imagini fiecare cuvânt al ei. Se vedea mică și neputincioasă în lupta cu nefericirea mamei. Bunico, tare mărunțică mai sunt eu! Cum să alin suferința mamei mele dacă m-a făcut așa de plăpândă?! Femeia îi mângâie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
simplu și pe înțeles, o parte din neajunsurile materiale și sufletești ale vieții unei femei văduve. Cu privirea înfiptă în irisul bunicii, fetița transforma în imagini fiecare cuvânt al ei. Se vedea mică și neputincioasă în lupta cu nefericirea mamei. Bunico, tare mărunțică mai sunt eu! Cum să alin suferința mamei mele dacă m-a făcut așa de plăpândă?! Femeia îi mângâie părul și zâmbi: Tu, plăpândă... Doamne, în viața mea n-am văzut atâta energie, încăpățânare și forță. Ai puterea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Tu, plăpândă... Doamne, în viața mea n-am văzut atâta energie, încăpățânare și forță. Ai puterea unei tornade, Luana, și inima unui leu. Când vei fi mai mare vom mai vorbi despre asta. Acum nu înțelegi mare lucru. Ba înțeleg, bunico. Pricep tot ce se întâmplă în jurul meu dar nu știu să folosesc vorbele așa ca voi, oamenii mari. Uite, pune mâna aici. Simți cum bate? Bătăile astea sunt cuvinte dar mata nu poți să le deslușești. Acum știu că suferi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
aceeași atenție. Ai grijă ce vorbești, domnișoară, șuieră unchiul Dali, altfel o iei peste gură. În cinci minute să fii în pat! Luana o luă la fugă spre casă. Se aruncă pe un scaun, sufocată de ciudă. Amintindu-și cuvintele bunicii, "femeile te vor invidia", își spuse: "Foarte bine. Așa să fie, dar în seara asta va fi cum vreau eu!" Își schimbă rochița, își prinse părul în clame și pândi retragerea unchiului Dali în curtea de alături. O zbughi afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
I pregăti cu elevii o scenetă. Fetițele reprezentau câte o țară de pe glob, băieții întruchipau străjerii care le apărau. Serbarea se ținu la Casa Pionierilor și se adună în sala neîncăpătoare întreaga școală. Foială mare, aglomerație de părinți, frați, surori, bunici, vecini, prieteni, îngrămădiți câte doi pe scaune, veniți să admire talentul vedetelor din familie. Aplaudau constant din cinci în cinci minute, nerăbdători să înceapă spectacolul. Grupurile gălăgioase ale celor mari se trezeau apostrofate de cei mai în vârstă. Erau catalogate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
plictisiți. Un elev dotat cu un mare talent, cântă la pian preț de un sfert de ceas o partitură galeșă, a nu se știe cărui compozitor celebru. În sală, elevii spun bancuri, mămicile schimbă rețete, preșcolarii fac nani în brațele bunicilor. Și, deodată, ca lumina soarelui după furtună, intră în scenă brigăzile artistice. Fete și băieți îmbrăcați în salopete, cu caschete pe cap, mimează în ritm de cântec patriotic săparea unei gropi, ridicarea unui bloc ori lucrul în minunatele fabrici comuniste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
i se umplea de o bucurie ori durere sublimă și-i dădeau lacrimile. Se considera o furnică, din cea mai mică, care încerca să pătrundă adâncurile cerului, să mângâie norii, să atingă perfecțiunea. Darul cel mai de preț moștenit de la bunica acesta era: credința. Când se termina slujba, se opreau să aprindă câte o lumânare. Într-o zi, Bica o întrebă pentru cine făcuse acest gest. Pentru omul care a murit în această secundă și n-a avut cine să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Sus, El se îndurase de ea, întorsese roata timpului și-i redase mama. Din ziua aceea, primul gând de dimineață se îndrepta spre Dumnezeu. Îi mulțumea că se trezise sănătoasă, Îl ruga să vegheze asupra ei, a mamei și a bunicii, să le păzească de orice rău. Deși fusese învățată să se roage și pentru dușmani, orgoliul o făcea ca partea aceasta să fie, uneori, sărită. Bunica îi aducea imediat aminte că ieri a făcut o greșeală, supărându-L pe Domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
că se trezise sănătoasă, Îl ruga să vegheze asupra ei, a mamei și a bunicii, să le păzească de orice rău. Deși fusese învățată să se roage și pentru dușmani, orgoliul o făcea ca partea aceasta să fie, uneori, sărită. Bunica îi aducea imediat aminte că ieri a făcut o greșeală, supărându-L pe Domnul și totuși El a trezit-o și i-a dăruit încă o zi. Dacă El putea să ierte, în măreția Lui, putea și ea, un biet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
bănui ce zbucium stârnise în sufletul vărului ei. De aceea, prima ciocnire între ei o lăsă cu gura căscată. Ema reveni acasă după o vizită la neamurile mai îndepărtate și hotărâră să meargă cu toții la țară, locul de baștină al bunicilor. Au plecat de dimineață, "călare", Oliviu cu Ema cocoțată pe cadrul bicicletei. Între cei doi se stabili, din prima clipă, un atașament aparte. Veselia băiatului și verva nestăpânită au cucerit-o pe Emanuela iar faptul că Oliviu suferea de aceeași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
țintui bine bicicleta pe roți, o ridică brusc de pe loc, peste șanțul de la marginea drumului și luând viteză strigă spre cei rămași în iarbă: Desigur, nici asta nu vor face, vreodată, fetele de la voi. În casa în care se născuse bunica locuia sora mai mică a acesteia. Tănțica era blândă și bună și oricât de mare ar fi fost vacarmul iscat de musafiri, zarva glasurilor de copii, pe care ea nu-i avea, îi oferea o dulce mângâiere. Văduvă, singură de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
nouă, a scos "argintăria" din bătrâna ladă cu zestre. După zece minute Bica a răsturnat, dintr-o smucitură, pe fundul de lemn din mijlocul mesei, mămăliga aburindă. Nepoții s-au aruncat cu poftă asupra ei, fără să mai aștepte ca bunica s-o taie bucăți cu sfoara. Oliviu și Renar au privit cu ochi mari bologhețul galben ce arunca aburi peste fața de masă. Ce-i asta? Mămăligă. Noi nu mâncăm așa ceva! Bineînțeles, voi sunteți de la Timișoara. Luana, fii politicoasă! o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
să nu-și verse amarul la pieptul ei. Bătrâna îi mângâie părul, așa ca altă dată, îi întinse farfurioara cu prăjituri, ca și cum timpul s-ar fi dat înapoi și ea ar fi fost, din nou, fetița frumoasă și iubită a bunicii. Luana plângea cu lacrimi fierbinți și amenința că va divorța. Bica îi prinse fața în palme și-o privi cu dragoste în ochi. Să nu mai spui niciodată asta. Ai jurat în fața lui Dumnezeu că vei fi alături de el și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Bica nu-i comentă gestul și nu-i aruncă în față blestemăția divorțului. Îi acceptă decizia, chiar dacă n-o înțelegea și nu era de acord cu ea, ferindu-se să facă observații care s-o demoralizeze și mai tare. Atitudinea bunicii a fost suportul moral care a pus-o pe picioare. Luana a început să mănânce, să iasă din casă, să-și viziteze fostele colege stabilite în oraș iar într-o bună zi a cumpărat presa și-a văzut că ziarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
nesfârșită dragoste, ea nu reuși să-și alunge zbuciumul. Aniela se aruncă în brațele mamei și-o copleși cu sărutări, se lipi de pieptul ei cu inima bătând nebunește, se grăbi apoi să-i arate ce-a mai învățat-o bunica. Sanda se stăpâni, cu greu, să nu izbucnească în lacrimi, văzând-o atât de pierdută. Îi stătu dinainte clipă de clipă și nu știu ce să-i mai facă, sfâșiată de o dorință arzătoare de a-i readuce lumina în priviri. Luana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
stăpâni, cu greu, să nu izbucnească în lacrimi, văzând-o atât de pierdută. Îi stătu dinainte clipă de clipă și nu știu ce să-i mai facă, sfâșiată de o dorință arzătoare de a-i readuce lumina în priviri. Luana își găsi bunica așezată pe un scaun, cu mâinile împreunate în poală, schimbată, bătrână, așa cum n-o mai văzuse până atunci. În ochii ei, Bica fusese, întotdeauna, tânără. La patruzeci de ani, la cincizeci, la șaptezeci de ani. Împlinise optzeci și doi, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
sâni puternici. Astea trei șuvițe albe pe care le vezi sunt rămășițele unui păr ca tăciunele, de care am fost foarte mândră. Ce-a făcut bătrânețea din mine! Nu vreau să mai văd ce-am ajuns. Niciodată nu simțise la bunica instinctul de cochetărie. Își acoperise părul cu batic de cum rămăsese văduvă. Singurele drumuri pe care le făcuse, la muncă și la biserică, le străbătuse cu capul plecat, grăbită să se întoarcă acasă. Văzând dezamăgirea acestui suflet plin de simțire, știind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Aniela, bine instruită să nu-și supere mama întoarsă acasă după o lungă suferință, îi ieși în cale privind-o cu ochii mari. Îi văzu fața ca de ceară și-i simți neputința, îi ură bun venit, așa cum o învățase bunica, o sărută pe obraji cu buzele dulci de copil și fugi să se joace. Ștefan o ajută să se întindă în pat și-o întrebă dacă vrea să mănânce. Femeia nu răspunse. Se lovise de îndărătnicia ei de-a nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
pentru recepția organizată în cinstea evenimentului. Bucureștiul era o metropolă dominată de vacarm, sufocată de mașini și pietoni repeziți, care o îngrozea așa cum o grădiniță aglomerată de prezențe gălăgioase îl umplea de spaimă pe copilul de grupă mică, crescut de bunici într-un sătuc retras de munte. Multitudinea de oferte vestimentare o făcu să-și rupă picioarele alergând de colo-colo, incapabilă să se hotărască. Alese, în final, o rochie simplă, de o eleganță copleșitoare. Ernest Radak o văzu intrând la brațul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
acelui vis fusese aceea de a-i spune că nu avea motive să plângă. Bica era fericită. Ajunsese în locul pentru care se pregătise întreaga viață. Îl iubise pe Dumnezeu și acum se bucura de prezența lui. Luana nu vărsă lacrimi. Bunica ei nu murise. Plecase, doar, într-o lungă călătorie, din care n-avea să se mai întoarcă vreodată... Rămase cu un gol de neînlocuit în suflet, cu o părere de rău chinuitoare și un dor devastator. Dar această pășire peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Copilul ei aproape că nu o cunoștea. Obsedată de carieră, uitase adevăratele valori. Avea, de azi înainte, în ciuda drumului pe care o apucare profesia ei, să fie un părinte adevărat. Era convinsă că va ști cum să facă asta. Plecarea bunicii îi aminti că acel înscris așezat deasupra ochilor și numit destin era singurul responsabil de învârtirea crudă și nedreaptă a roții vieții. Refuză să-și mai facă procese de conștiință față de faptul că urma să aleagă. Fiecare era obligat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]