2,232 matches
-
fusca" sin. "Hypholoma appendiculatum" (probabil otrăvitoare), "Stropharia squamosa" sin. "Leratiomyces squamosus" (necomestibilă); În mod normal Kuehneromyces mutabilis (gheba ciobanilor) nu poate fi confundată cu Galerina marginata (gheba de brad) care provoacă otrăviri letale. Aici încă odată cele patru diferențe semnificative: Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca supă, ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[5][6] În afară de aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă
Gheba ciobanilor () [Corola-website/Science/335435_a_336764]
-
supă, ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[5][6] În afară de aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă uscarea iar în continuare pulberăria buretelui într-o mașină electrică. Praful se adaugă pentru ridicarea savorii pentru sosuri de friptură. Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă). Gheba japoneză (Pholiota nameko) se captivează în mod industrial. Ea este vândută în prăvălii și supermarkete
Gheba ciobanilor () [Corola-website/Science/335435_a_336764]
-
în acest domeniu a fost "Histoire des plantes vénéneuses et suspectes de la France" (Istoria de plante otrăvitoare și suspecte ale Franței), reeditată între anii 1791-1812, sub titlul "Histoire des champignons de la France" (Istoria ciupercilor Franței), conținând 400 de ilustrații de bureți de înaltă calitate și fiind una din primele lucrări de referință în micologie. El este descoperitorul multor celor mai cunoscute ciuperci ale noastre, inclusiv celui mai popular între ele, Boletus edulis precum al „fratelui” său, amăruiul Tylopilus felleus. Despre decesul
Pierre Bulliard () [Corola-website/Science/335445_a_336774]
-
incorect, cum scrie Scott Alan Redhead (n. 1950) care pretinde, Bulliard ar fi murit într-un accident de vânătoare. Heinrich Dörfelt și Heike Heklau constată în cartea lor din 1998 „Istoria micologiei”, că moartea sa timpurie rămâne un misteriu. Aici bureții descriși de marele savant:
Pierre Bulliard () [Corola-website/Science/335445_a_336774]
-
Lactarius volemus (1838), sin. Lactifluus volemus (1891/ 2008), Lactarius lactifluus (1886), denumit în popor lăptucă dulce sau vinețică cu lapte, este o specie de ciuperci "basidiomicete" comestibilă de genul "Lactarius" în familia " Russulaceae". Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește solitar, dar și în grupuri, în păduri de conifere mai ales sub pini și molizi precum în cele foioase pe lângă fagi și
Lăptucă dulce () [Corola-website/Science/335539_a_336868]
-
rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește solitar, dar și în grupuri, în păduri de conifere mai ales sub pini și molizi precum în cele foioase pe lângă fagi și stejari, din iulie până octombrie. În anul 1753, buretele a fost descris oficial pentru prima dată de Carl von Linné în volumul a 2-lea al operei sale "Species Plantarum" ca "Agaricus lactifluus". Elias Magnus Fries l-a redenumit mai întâi sub numele "Agaricus volemus", apoi sub acel de
Lăptucă dulce () [Corola-website/Science/335539_a_336868]
-
volemus", a fost preluată de un grup de micologi, confirmând specia ca gen separat din cauza filogeniei lui moleculare în 2008. Apoi soiul a fost rearanjat taxonomic în cadrul familiei "Russulaceae". Discuția se pare încă neterminată. În toate cărțile actuale (până 2015), buretele este mereu menționat ca "Lactarius volemus", aparținând genului "Lactarius". Mai departe precum mult mai important este faptul, că acest taxon este neacceptat actual (2016) nici de "Index Fungorum" nici de Pan-European Species Directories Infrastructure. Alte denumiri pot fi neglijate
Lăptucă dulce () [Corola-website/Science/335539_a_336868]
-
Ying, pentru că ciuperca descrisă s-a ivit numai variație a lăptucii dulci. Există multe specii asemănătoare, în majoritate necomestibile din cauza iuțimii (peste 20), "Lactarius torminosus" fiind în plus și ușor otrăvitor. O probă decide repede între cele comestibile respectiv necomestibile. Bureți cu lapte dulce alb pot fi mâncați. Aici câteva exemple de ciuperci cu lapte alb: "Lactarius aurantiacus", "Lactarius corrugis", "Lactarius deterrimus", "Lactarius hygrophoroides", "Lactarius piperatus", "Lactarius porninsis", "Lactarius pyrogalus", "Lactarius subdulcis" sau "Lactarius torminosus". Lăptuca dulce este una dintre puținele
Lăptucă dulce () [Corola-website/Science/335539_a_336868]
-
de obicei în pădurile de foioase și de conifere, în lizierele acestora, dar și în tufărișurile de mesteacăn), hrib pucios ("Boletus aereus"), ciupercă de câmp ("Agaricus arvensis"), oiță ("Russula virescens"), ciupercă de pădure ("Agaricus silvatica"), roșcovă de brad ("Lactarius deliciosus"), bureți usturoi ("Lactarius piperatus"), creasta cocoșului ("Ramaria botrytis"), gălbiori ("Cantharellus cibarius"), ghebe ("Armillaria mellea"), crăițe ("Amanita caesarea"), păstrav de fag ("Pleurotus ostreatus"), piciorul-căprioarei ("Macrolepiota procera"), hulubițe ("Russula aurea sin aurata"), pâinișoară ("Russula alutacea"), zbârciog țuguiat ("Morchella conica"), zbârciog galben ("Morchella esculenta
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
des Discomycètes d’Europe" (1909) și în paralel "Icones mycologicae" în 6 volume cu peste 600 de table colorate, dovedind astfel de asemenea calitatea sa de acuarelist (1904-1910). Alături de aceste lucrări a mai scris peste 90 de tratate privind clasificarea bureților în mod sistematic. În "Leș Discomycètes d'Europe" din 1907 a determinat clasa "Discomycetes" ca parte a încrengăturii "Ascomycota", crezând că ascosporii largi și curbați precum parafizele rare și scurte erau suficient de distincte pentru a obține un nou gen
Émile Boudier () [Corola-website/Science/337510_a_338839]
-
și a fost împărțită în clasele "Pezizomycetes" (de exemplu zbârciogii), "Lecanoromycetes", "Leotiomycetes" și "Sordariomycetes". În această carte a descris de exemplu pentru prima oara sistematică ciupercii "Ptychoverpa bohemica", (în prezent "Verpa bohemica"). Mai departe a denumit multe alte specii de bureți. În anul 1908 savantul a fost primit de acea în "Académie des sciences" ca membru corespondent și la 14 iulie 1910 a fost numit cavaler al Legiunii de Onoare. El a fost de asemenea membru al "Académie de médecine". La
Émile Boudier () [Corola-website/Science/337510_a_338839]
-
Bulliard, 1783 ex Jean-Baptiste de Lamarck, 1783), denumită în popor ciupercă fără inel este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Amanitaceae și de gen Amanita, fiind un simbiont micoriza (coabitează, formând micorize pe rădăcinile arborilor). Acest burete este destul de răspândit în România, Basarabia și Bucovina de Nord și se poate găsi, crescând solitar sau în grupuri mici pe fiecare sol în păduri păduri de foioase (acolo mai ales sub stejari) precum de conifere, din iunie până în octombrie
Ciupercă fără inel () [Corola-website/Science/337526_a_338855]
-
din iunie până în octombrie (noiembrie). Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani). Buretele se decolorează cu anilinăimediat în roșu de vin, apoi maro, cu fenol maro ca ciocolata și cu tinctură de Guaiacum dopă două minute albastru. Dacă se dă seama că Amanita vaginata nu are bulb sau manșetă (inel), ea nu poate
Ciupercă fără inel () [Corola-website/Science/337526_a_338855]
-
ca de exemplu: Amanita battarrae sin. Amanita umbrinolutea, Amanita beckeri, Amanita crocea, Amanita flavescens, Amanita fulva, Amanita lividopallescens sau Amanita mairei. Ciuperca este confundată chiar și cu soiul parazitar Volvariella, în special cu Volvariella bombycina sau Volvariella caesiotincta.Toți acești bureți sunt comestibili. Specii asemănătoare == Amanita vaginata este ca toate ciupercile acestui gen în stare crudă toxică (provoacă tulburări digestive), dar gătită este destul de gustoasă, toxinele fiind complet distruse prin tratamentul termic (ciuperca se taie în mod normal felii sau în
Ciupercă fără inel () [Corola-website/Science/337526_a_338855]
-
crudă toxică (provoacă tulburări digestive), dar gătită este destul de gustoasă, toxinele fiind complet distruse prin tratamentul termic (ciuperca se taie în mod normal felii sau în jumătate). Cuticula se curăță mereu de resturile vălului universal pentru rafinarea gustului. De altfel, buretele poate fi preparat ca Amanita rubescens sau "Amanita caesarea". Dați atenție și nu poziționați această ciupercă fragilă sub specii mai mari și grele în coș! [[Categorie:Amanita]] [[Categorie:Ciuperci comestibile]] [[Categorie:1783 în știință]]
Ciupercă fără inel () [Corola-website/Science/337526_a_338855]
-
și genul Tricholoma este o ciupercă destul de grav otrăvitoare. Această specie este numită în popor gâscă tigrată (în regiunea Cernăuților) sau golubincă otrăvitoare (transcris din limba rusă). Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. Buretele se dezvoltă pe soluri calcaroase, cu preferință în regiuni montane din România, Basarabia și Bucovina de Nord, în păduri foioase de fagi rare, dar de asemenea în cele de conifere prin luminișuri sub pini, din iunie până în octombrie. Ca obișnuit
Gâscă tigrată () [Corola-website/Science/336434_a_337763]
-
dar de asemenea în cele de conifere prin luminișuri sub pini, din iunie până în octombrie. Ca obișnuit în ultimi ani, micologii se ceartă despre denumirile binomiale a ciupercilor, astfel și cu privire la această specie. Cel mai târziu din 1 martie 2016, buretele ascultă din nou denumirii "Tricholoma tigrinum", ce este corect: Cel mai vechi nume pentru această ciupercă, având astfel preponderență respectiv numelui binomial, este "Agaricus tigrinus", dat de Jacob Christian Schäffer în volumul 1 al operei sale "Fungorum qui in Bavaria
Gâscă tigrată () [Corola-website/Science/336434_a_337763]
-
Prin descrierea ciupercii de Christian Hendrik Persoon în opera sa "Synopsis methodica Fungorum" (volumul 2 din 1801) ca "Agaricus pardinum" și redenumirea lui Lucien Quélet (bazând pe afirmarea lui Fries) în "Tricholoma pardinum", au existat deodată doi taxoni pentru acest burete. Încercarea micologilor cehi Josef Herink și František Kotlaba unei denumiri noi ("Tricholoma pardalotum") pentru acest soi în 1967, nu s-a impus. Carnea se decolorează cu după două minute albastru-verzui și cu tinctură de Guaiacum imediat într-un violet fugitiv
Gâscă tigrată () [Corola-website/Science/336434_a_337763]
-
ingerare (de la câteva minute până la câteva ore), acestea manifestându-se prin rău general, dureri acute, grețuri, vomă, arsuri stomacale, senzație de sete și diaree. Intoxicația este cauzată de sindromul rezinoidal, de asemenea numit tigrinian sau lividian. Efectul tare otrăvitor al buretelui se subestimă adesea oară. Chiar și o mică probă duce la disconfort și dureri abdominale. Deși decursul intoxicației se desfășoară neplăcut, de obicei organismul unui om sănătos se restabilește fără consecințe, dar consecințe fatale pentru copii respectiv persoane susceptibile, slăbite
Gâscă tigrată () [Corola-website/Science/336434_a_337763]
-
unui om sănătos se restabilește fără consecințe, dar consecințe fatale pentru copii respectiv persoane susceptibile, slăbite sau bolnave nu pot fi excluse. "Tricholoma tigrinum" este responsabil pentru aproximativ 20 la sută din totalul otrăvirilor de ciuperci raportate. Din păcate, acest burete poate fi confundat ușor cu soiuri comestibile și gustoase, ca de exemplu cu "Tricholoma argyraceum" sin. "Tricholoma scalpturatum", "Tricholoma atrosquamosum" sin. "squarrulosum", "Tricholoma cingulatum", "Tricholoma imbricatum", "Tricholoma orirubens", "Tricholoma portentosum", sau "Tricholoma terreum". Dar gâsca tigrată poate fi confundată de
Gâscă tigrată () [Corola-website/Science/336434_a_337763]
-
Boletus luridus (1774), sin. Suillellus luridus (1901/2014), este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura "Basidiomycota" în familia "Boletaceae" și de genul Boletus care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), numită în popor buretele vrăjitoarei, mitarcă grasă, pitarcă sau hrib lurid (vezi timbru). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă pe terenuri calcaroase, niciodată acide, crescând, de la deal la munte, în mod general solitară, cu predilecție în păduri de foioase pe lângă fagi
Buretele vrăjitoarei () [Corola-website/Science/336459_a_337788]
-
Boletus (Agaricus) luridus", dat de Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al operei sale "Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones" din anul 1774, denumit, în 1909, de micologul american William Alphonso Murrill (1869-1957) "Suillellus luridus". Deși buretele trebuie să asculte în momentul de față (din 2014) pe numele "Suillellus luridus", acest articol se ține de denumirea "Boletus luridus", nume binomial folosit în toate cărțile populare de micologie precum în cele mai multe articole științifice, mai departe pricinuit faptului, că
Buretele vrăjitoarei () [Corola-website/Science/336459_a_337788]
-
mai bine de cititor. Au mai avut loc și alte încercări de redenumire, ca de exemplu acea a lui Pierre Bulliard (1791) în "Boletus rubeolarius" sau a lui Samuel Frederick Gray în "Leccinum luridum" (1821). dar ele pot fi neglijate. Buretele se decolorează cu acid sulfuric ocru-portocaliu și locurile albastre dispar imediat, cu Hidroxid de potasiu roșu deschis până ocru, cu sulfat de fier verde până la albastru-verzui, cu în galben și cu tinctură de Guaiacum după câteva minute, slab albastru, arătând
Buretele vrăjitoarei () [Corola-website/Science/336459_a_337788]
-
cu greață și vărsături (simptome după 30 minute până la patru ore). Mai departe consumul combinat cu alcool provoacă sindromul coprinian, cu hipertensiune intracraniană, senzație de căldură, vasodilatație, puls scăzut, respirație greoaie și transpirație (simptome după 30 minute până la două ore). Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat. În afară de aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în
Buretele vrăjitoarei () [Corola-website/Science/336459_a_337788]
-
pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat. În afară de aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea lor, bureții devenind după împuiere mai savuroși și gustoși. Excelenți sunt preparați ca Duxelles, un fel de zacuscă. Prin fierbere, carnea pierde culoarea albastră devenind galbenă.
Buretele vrăjitoarei () [Corola-website/Science/336459_a_337788]