11,853 matches
-
proastă, credea tot ce i se spunea. Tătuța și-a justificat mereu intenția de a rămâne cu niște fotografii decupate dintr-o revistă, tătuța era îndrăgostit de jumătatea plină a paharului. Bătrânul nu s-a temut niciodată de moarte; a călca-o de câteva ori pe grumaz prin tranșeele Oituzului, la Odessa, la Cotu Donului; a lovit-o cu bocancii în plex, i-a suflat fum de mahorcă în ochi; tătuța a scuipat-o când a fost pus să mintă despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
înceapă să mă folosească din nou, chiar dacă ar fi să car pietre la început... Iar de bună-credința mea, nimeni nu ar trebui să se îndoiască, deoarece întotdeauna mi-am ținut cuvîntul, așa încît nu ar fi cazul acum să-l calc. Acela care a fost credincios și bun vreme de patruzeci și trei de ani cîți am eu acuma, nu poate să-și schimbe firea; mărturia credinței și cinstei mele este sărăcia mea." Discursul e impecabil, convingător prin demnitatea omului și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
selecție și creativitate personală. Analogia (un procedeu la Machiavelli) cu arcasul e o parabolă despre abilitate: "Dar întrucît nimeni nu poate să urmeze întocmai drumul celuilalt și nici să dobîndească însușirile aceluia pe care îl imită, omul înțelept trebuie să calce totdeauna pe urmele oamenilor mari și să-i imite mmai pe aceia care au fost desăvîrșiți; așa încît chiar dacă însușirile lui nu se vor ridica la aceeași înălțime, ele să se apropie cel puțin de ea; este bine să urmăm
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
de a se sluji de cineva care și-a cîștigat experiența pe cheltuiala altuia. Iar de bună-credința mea, nimeni nu ar trebui să se îndoiască, deoarece întotdeauna mi-am ținut cuvîntul, așa încît nu ar fi cazul acuma să-l calc. Acela care a fost credincios și bun vreme de patruzeci și trei de ani cîți am eu acuma, nu poate să-și schimbe firea; mărturia credinței și cinstei mele este sărăcia mea. Aș dori, așadar, să-mi mai scrieți ce
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pentm că sîntem obișnuiți să umblăm pe drumurile bătute de alții și să acționăm prin imitație; dar întrucît nimeni nu poate să urmeze întocmai drumul celuilalt și nici să dobîndească însușirile aceluia pe care îl imită, omul înțelept trebuie să calce întotdeauna pe urmele oamenilor mari și să-i imite numai pe aceia care au fost desăvîrșiți; așa încît, chiar dacă însușirile lui nu se vor putea ridica la aceeași înălțime, ele să se apropie cel puțin de ea; este bine să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
coborît în Italia, țara aceasta se găsea sub stăpînirea papii, a venețienilor, a regelui Neapolului, a ducelui de Milano și a florentinilor. Aceste mari puteri trebuiau să aibă grijă de două lucruri principale: mai întîi, ca nici un străin să nu calce cu armatele lui pămîntul Italiei; al doilea, ca nici unul dintre principii acestor state să nu-și mărească teritoriul. Cei care provocau mai multă îngrijorare celorlalți erau papa și venețienii. Pentru a-i opri pe venețieni, era necesară unirea tuturor celorlalți
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ar fi bun, dar întrucît sînt răi38 și nu-și țin cuvîntul dat, nici tu nu trebuie să-l ții față de ei. De altfel, un principe are întotdeauna la îndemînă tot felul de motive îndreptățite, care-i îngăduie să-și calce cuvîntul sub aparențe cinstite. S-ar putea aminti în acest sens exemple moderne nenumărate și s-ar putea arăta că de multe ori o pace și o făgăduință au fost anulate și zădărnicite prin faptul că principii nu și-au
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Aurelius care ocupase tronul cu drept de moștenire. De asemenea, se va vedea că pentru Caracalla, Commodus și Maximin, a fost o greșeală faptul că l-au imitat pe Sever, deoarece ei nu aveau însușirile necesare pentru a putea să calce pe urmele lui. Așadar, un principe nou care domnește peste un principat nou nu poate să imite acțiunile lui Marcus Aurelius și nici nu este necesar ca el să urmeze exemplul lui Sever; el trebuie însă să ia de la Sever
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
va rămîne unul care să fie rezonabil sau just. Trebuie, spune acest om rău, să stîrpiți neamul principilor care domneau înaintea cuceririi voastre: putem citi, oare, asemenea precepte fără să ne înfiorăm de oroare și de indignare? Aceasta înseamnă să calci în picioare tot ce e mai sfînt în lume; să comiți, pentru un interes, toate crimele posibile. Cum! Dacă un ambițios a reușit, prin violență, să pună mîna pe statul unui principe, va avea dreptul să-l asasinezeze, să-l
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
folosi șiretlicuri infame, a trăda, a jura strîmb, a asasina, iată ce numește prudență Doctorul în ticăloșie. Eu mă întreb însă dacă dau dovadă de prudență oamenii care arată cum poți fi de rea credință și cum poți să-ți calci cuvîntul. Dacă tu calci în picioare buna credință și jurămîntul, ce garanție vei avea pentru fidelitatea oamenilor? Dai exemplu de trădare? Atunci teme-te că vei fi și tu trădat; dai ca exemplu asasinatul? Atunci ferește-te de mîna discipolilor
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
trăda, a jura strîmb, a asasina, iată ce numește prudență Doctorul în ticăloșie. Eu mă întreb însă dacă dau dovadă de prudență oamenii care arată cum poți fi de rea credință și cum poți să-ți calci cuvîntul. Dacă tu calci în picioare buna credință și jurămîntul, ce garanție vei avea pentru fidelitatea oamenilor? Dai exemplu de trădare? Atunci teme-te că vei fi și tu trădat; dai ca exemplu asasinatul? Atunci ferește-te de mîna discipolilor tăi! Borgia l-a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
de schije de la genunchi În jos i se pare că atinge pămîntul, că aleargă, urcă treptele și coboară panta. Treptele sînt de piatră, să pate În deal, coasta e acolo, toate sînt vizibile, palpabile. Pro teza picio rului amputat poate călca anume pe ele. Dar ce e cu lumina din ochii stinși, de unde vine ea? În absența luminii, ochiul e inutil. Liliacul și alte vietăți ale Întunericului se descurcă de minune fără ochi. Dar iată că vin niște foști văzători, astăzi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dat glas cîtorva pagini. Am amețit amîndoi și am pornit-o pe patru cărări spre Terasa Chios. Cele două sticle de bere ne-au mai trezit. Dacă la Întoarcerea În internat ne-ar fi prins că mirosim suspect, nu mai călcam noi pe străzile Clujului pînă la sfîrșit de trimestru. Consemnul de a nu părăsi incinta liceului de care am pomenit mai sus Îl Încasasem pentru că intervenisem În sprijinul unui coleg, Îi susținusem cauza. Băiatul protestase Împotriva absenței cănilor cu apă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ceapă tocată mărunt. Clădirea primăriei din Rătești se uita la lume cu o față deschisă, de culoarea argilei gata de modelat. Avea forma literei L. Pe latura de la stradă, orizontala, vedeai patru feres tre de la tot atîtea birouri. Intram și călcam desculț pe podelele lor, inspirînd adînc izul de Petrosin, semn de mare cură țenie. Mă jucam mai ales la telefonul cu manivelă. Răspundea de fiecare dată Herminke néni de la poștă. — Te vagy, Ráduka? Én vagyok, săru’ mîna! CÎnd ridica domnișoara
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cărei chip, din fotografiile păstrate și din mărturiile cunoscuților, apare ca o lumină greu de uitat, o frumusețe nobilă, cu stil, mult deasupra obșteștii drăgălășenii rustice de mîndruță cu bujori În obrăjori. Era, pare-se, o muiere care pe unde călca provoca drame, cerea jertfe. L-a vîndut pe amant, pe Blidaru, În schimbul soțului, eliberat curînd după aceea de la Gherla. Dar trădarea asta și pesemne oprobriul codrenilor au muncit-o cumplit și au doborît-o. A murit În 1973, la numai cincizeci și trei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a și murit la sfîr șitul lui noiembrie 1975. Din acea vară, pășise În cel de al optzeci și doilea an de viață. Foarte intens mi se luminează și acum imaginea moșului Ștefan: bărbat Înalt, subțire, drept ca o linie, călcînd ușor, dar sigur și fără grabă, ca un minutar de cadran solar. Fiii lui și nepoții nu-i semănăm, am ieșit mai scunzi, mai Îndesați, nu avem nimic din ținuta lui aeriană. Nu-i cunosc nici o boală, nici o slăbiciune: nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
după fugă nu i s-o fi părut chiar atît de nemaipomenit, de vreme ce umblase cu trenuțul Suzi, cu Suzana cea pe șină Îngustă, Încetucă și harnică, bună de dus oa menii la tîrg și la Bixad, de SÎntămăria Mare. Nu călcase pînă atunci Într-un oraș și nu zărise un munte. A ajuns să treacă Alpii Dinarici, să tremure de mirare În fața mărimii vapoarelor și a porturilor, a mulțimii oamenilor. Trebuie că a dat din perplexitate În perplexitate, cea mai arzătoare
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
fuseseră instruiți deja În maghiară În era dualismului chezaro-crăiesc și deoarece aparțineau unei mentalități apusene, comună pînă la un punct cu a ungurilor. Iar În 1945, cînd a Început deportarea În Uniunea Sovietică a nemților de prin toate statele Europei călcate de Armata Roșie, unii oameni, mai slabi de Înger ori Întrezărind vreo șansă În plus, fugeau de condiția de german spre orice ieșire posibilă. Maghiaritatea li s-a părut multor șvabi sătmăreni o povară mai suportabilă decît germanitatea, mai ales
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
osîndite să bată nouă hotare pînă la vărsatul de ziuă. Lumînăruca aia era bobul de jar al sufletului lor atîta cît să-și vadă drumul și să atingă țărîna cu tălpile lor de ceață. Într-o asemenea urmă de strigă călcase Floare după cea de a doua Întoarcere a ei din America. Își amintea și ne povestea cum se pornise singură, atunci, Într-o noapte de vară din primii ani ai României Mari, cu o straiță burdușită cu tutun. Era monopol
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
să ajungă la adăpostul nopții pînă la ei și să ia un ban frumos pe o traistă de foi bine uscate. S-a așternut la drum pe la vreo trei ceasuri după miezul nopții, sub secera lunii, dar crede că a călcat Într-o urmă de strigă, numai asta putea fi, căci, fără a zări nimic În jur, s-a simțit luată pe sus, săltată ca pe un fel de butoi pe care blestemata aia Îl căra În spinare și purtată astfel
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
case, a adulmecat că, nu departe, se cocea pîine. A intrat, dînd binețe unei femei și rugînd-o să-i pună la uscat În cuptorul golit de pîine foile de tutun și hainele ude. Apoi, nană, io gîndesc că dumneta ai călcat, Doamne feri, Într-o urmă blăstămată de strîgă, i-a spus gazda după ce a ascultat istorisirea călătoarei. — Zău, nănucă dragă, doară n-am fost pățîtă una ca asta! — Ba drept așe ai pățît că, ia, fă bine și șezi aci
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
plesnea de-a dreptul cu un scorbanci, la urma urmei, tot un soi de bici. Ridicat să plece, mi-a mai spus: — Dacă nu-i izbîndi, vii În sat și-i putea trăi și tu acolo. Bagă de samă! Nu calcă-n biserică omu’ care nu grijește de un nenorocit. — Ascultă-mă, am izbucnit, la Cluj, eu... — Du-te cu Dumnezău. Mă dăduse de rușine bătrînul ăsta. Oare cine-l adusese tocmai atunci? Altfel credeam că apar eu În ochii familiei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În mine, ca să irizeze, nu mai avea nevoie de ajutorul figurilor fetițelor de altădată. Intrase la facultatea dorită, așa că descinderile ei În București se Înmulțiseră. Și eu mă reapucasem să bat vechiul drum al Sătmarului. Era un fel de a călca din nou pe țărmurile luminii. Despre mama, ce să zic?... Cu un simț uneori agresiv al realității, mă tem că i-a venit greu să creadă că, după ce Începusem să mă Învîrt prin Europa, se nimerise să mă iau cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe unii bătându-i, pe alții gonindu-i cu sulițe; câțiva oameni, în pielea goală și legați cu lanțuri, uitându-se în sus; multe lacăte și încuietori sparte și porțile iadului dezrădăcinate; Cristos, având împrejur nemărginită lumină și mulți îngeri, calcă peste ele, cu dreapta ținându-l pe Adam, iar cu stânga pe Eva. De-a dreapta, Înaintemergătorul stând și arătându-l pe Cristos; și lângă el David, alți drepți și împărați cu cununi și coroane; iar de-a stânga prorocii: Iona
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de autorii apocalipselor este, dacă putem spune așa, unul pragmatic: menținerea pe drumul bun a urmașilor autorului fictiv. În această bătălie pentru stimularea virtuții, viziunile joacă rolul „artileriei grele” sau, ca să folosim o formulă modernă, al „armei disuasive”: de vei călca strâmb, iată locul unde vei poposi pentru vecie (și urmează descrierea amănunțită a iadului). Dar ele nu au numai caracter disuasiv; elementul persuasiv mi se pare tot atât de subtil și eficient pus în joc: descrierea peisajelor supramundane atrag ca un magnet
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]