2,791 matches
-
aeriene care-i entuziasmase pe toți". Tabloul final este completat de consemnarea lui "Stub" Hatch, un ambițios pilot de vânătoare, după cum se poate vedea: "Am continuat virajul spre dreapta împreună cu coechipierul meu și am văzut un 190 chiar în spatele unui camarad al meu, Joe Jackson din "White flight". M-am apropiat din dreapta spate și am încercat să-i lovesc cupola cabinei de la 90 m, dar a fost prea târziu, avionul lui Joe era în flăcări prăbușindu-se și carbonizând pilotul. Am
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
la orele 8,30, o convorbire telefonică intrată în istorie, între comandantul german al aviației din Balcani, colonelul Eduard Neumann, și mine, [Dan Vizanty], devenit comandantul grupurilor de vânătoare românești cu baza pe aerodromul Popești-Leordeni. Până în ajun fusesem prieteni și camarazi de arme. Cu două ore mai devreme (la ora 6 dimineața), colonelul Neumann, în fruntea unei formațiuni de 8 avioane Messerschmitt 109, venise în razmot să ne salute, salut de prietenie și fraternitate, dar, în același timp, preludiu al bătăliei
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
Tot Dan Vizanty vine cu cea mai bună idee. Se gândise o clipă să facă el însuși acest zbor, dar și-a dat imediat seama că locul lui, în calitate de comandant, era în mijlocul Grupului 6. Nu-și putea lăsa baltă subalternii, camarazii, exact în astfel de momente critice, când nemții erau încă în jurul Bucureștiului și reprezentau un pericol serios, iar el își asumase, de facto, comanda a două grupuri de vânătoare. A doua variantă la care s-a gândit a fost căpitanul
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
a gândit a fost căpitanul Bâzu Cantacuzino. Celebrul pilot, primul as român, ca număr de victorii, după moartea lui Șerbănescu, care se petrecuse cu o săptămână în urmă. Bâzu, perfect zburător, excepțional în acrobație aeriană, bun prieten cu Dan Vizanty, camarad iubit de toți cei din jur, mai puțin poate de unii superiori invidioși. Bâzu, copilul teribil al Cantacuzinilor, care avea să moară, aproape anonim, paisprezece ani mai târziu, în exilul său spaniol... În acel moment era însă în plină formă
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
că era comandor aviator, comandant de grup, ori simplu macaragiu. Toată viața a avut un succes nebun la femei, cărora simpla lui prezență, aerul său, manierele, misterul și farmecul pe care le degaja, le atrăgea ca un magnet. Nu întâmplător, camarazii din aviație povesteau, râzând, că, dacă Vizanty rivaliza cu prietenul său Bâzu Cantacuzino la victoriile obținute în aer, cei doi se întreceau nu mai puțin și la victoriile... terestre. Poate această putere de atracție cu care se născuse, însoțită și
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
Walter Scheel, președinte al Republicii Federale Germania între 1974 și 1979 și fost pilot de vânătoare. La această reuniune, participă și Dan Vizanty. Așa se face că pilotul român îl reîntâlnește, după mai bine de trei decenii, pe fostul său camarad și prieten, ulterior adversar (dar niciodată dușman), Edu Neumann, as al Luftwaffe. Întâlnirea a fost emoționantă, la fel și discursul pregătit de "Mon Cher", singurul aviator român prezent acolo: "Sunt trei sferturi de secol doar, de când aviația nu încetează să
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
după 35 de ani, ani grei, penibili pentru o parte din noi. Dar, după cum am fost victorioși în luptele aeriene, am reușit să biruim și să supraviețuim și vicisitudinilor. Sunt fericit să reîntâlnesc pe dl colonel Neumann și pe alți camarazi de luptă. Sunt profund emoționat și mulțumesc din inimă conducerii Asociației Piloților de vânătoare pentru că mi-a oferit acest prilej (...). Cu gândul la cei ce-au adus glorie aviației de vânătoare: von Richtoffen, Guynemer, Fonck, Mölders, Clostermann, Neumann ca să nu
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
Dacă avioanele se întorceau din luptă ciuruite de gloanțe, se puteau repara chiar pe aerodrom, în cea mai mare parte a cazurilor, datorită experienței și voinței neobosite a personalului tehnic, în schimb, pe lângă intolerabila durere provocată de dispariția fiecăruia dintre camarazii noștri, adevărul cumplit era că nu aveam alți piloți capabili să le înlocuiască marea capacitate și excepționalul talent. * * * După terminarea raportului, spre ora 7 și 30 min., Statul Major al Grupului s-a îndreptat ca de obicei către Cartierul General
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
să iasă din avion înainte ca acesta să explodeze după aterizarea sa forțată. După aterizarea noastră, după primirea triumfală și primele momente de euforie, după îmbrățișările și lacrimile de bucurie și emoție, am avut durerea să constatăm că trei dintre camarazii noștri lipseau la apel: lt. Nicolae Limburg, supranumit "Generalul", care în cursul luptei intrase în coliziune cu adj. Tari precum și adj. Giurgiu, doborât de americani. Am constatat, de asemenea, că și avioanele noastre suferiseră numeroase avarii. Totuși, spre surprinderea noastră
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
unui pilot de vânătoare; • a da mărturie despre una dintre cele mai importante și extraordinare bătălii aeriene, importantă prin numărul de avioane implicate, extraordinară prin desfășurarea ei impresionantă; • a reaminti cu mândrie, respect, emoție și duioșie rolul jucat de toți camarazii mei, vii sau dispăruți, aducând un viu omagiu memoriei tuturor celor ce au participat în luptă. Dacă am reușit, cu atât mai bine! În orice caz, a fost un prilej de a împărtăși punctul meu de vedere, de a-mi
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
8,30, o convorbire telefonică intrată în istorie, între comandantul german al aviației din Balcani, colonelul Eduard Neumann 5, și mine, [Dan Vizanty], devenit 6 comandantul grupurilor de vânătoare românești cu baza pe aerodromul Popești-Leordeni. Până în ajun fusesem prieteni și camarazi de arme. Cu două ore mai devreme (la ora 6 dimineața), colonelul Neumann, în fruntea unei formațiuni de 8 avioane Messerschmitt 109, venise în razmot să ne salute, salut de prietenie și fraternitate, dar, în același timp, preludiu al bătăliei
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
Seara, pe malul lacului Herăstrău la clubul nostru, al aviatorilor, am fost sărbătorit până în noapte târziu de către Ministrul Aerului, gen. E. Ionescu, șeful Statului Major al Aerului, gen. C. Argeșanu, și încă doi generali, Caloianu și Gârleanu, și împreună cu alți camarazi și prieteni precum Bâzu Cantacuzino, c-dor Gică Georgescu ș.a.... Și astfel a luat sfârșit această zi, care va rămâne de-a pururi în amintirea mea și probabil a tuturor celor prezenți. Ultima misiune Dan Vizanty Început de septembrie 1945
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
să-mi fac ordine în idei, să-mi recapăt o liniște ce simțeam că-mi... fuge. Câteva zile doar mi-au trebuit să-mi dau seama că totul devenea mai confuz. O armată întreagă de tineri, dar experimentați și distinși camarazi aviatori, care se îndreptau spre mine cu o îngrijorare din ce în ce mai vădită și eu, care mă simțeam fără astâmpăr dar, din păcate, neputincios. Ce puteam să le spun? Cum să-i sfătuiesc? Când eu singur eram nedumerit. Toți acești oameni care
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
aflam, odată momentele de furie oarecum trecute, un sentiment părcă de rușine mă cuprinse. Cum este posibil să mă aflu în asemenea situație? Ce-ar gândi toți cei dragi care mă cunosc, tata, mama, în special, pe care îi idolatrizam, camarazii, prietenii, toți cei ce mă cunoșteau nu de ieri, de alaltăieri ci dintotdeauna... Apoi, un sentiment de indignare, de revoltă. Trăiam cu adevărat o injustiție. Și de ce? Îmi apărea în minte faptul că, în calitatea mea de comandant de unitate
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
demn. L-aș putea oare caracteriza pe tatăl meu în câteva cuvinte? Un luptător, un spirit veșnic neliniștit, un epicurian, un aristocrat în maniere și ținută, degajând cu surâsul lui vesel bună dispoziție și optimism, un prieten loial, un bun camarad. N-aș putea uita nici latura lui sentimentală, atașamentul față de minunea naturii, față de cei dragi. Latura lui romantică permanenta lui căutare a unui ideal feminin întruchipat într-un portret de femeie mereu tânără... Într-adevăr, exista acea simbioză perfectă între
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
sa carrière aéronautique 4600 heures de vol et 16 victoires aériennes (43, selon le système roumain), ce qui le place parmi les meilleurs pilotes de chasse roumains pendant la deuxième guerre mondiale. Vizanty, în prim plan (cu șapca întoarsă), în mijlocul camarazilor de la Școala de Ofițeri de Aviație, 1928. La absolvirea Școlii de Ofițeri de Aviație. O glumă, pusă în scenă în 1940. Moartea nu devenise încă o realitate cotidiană. În plan secund, aparate PZL 11, din Escadrila 43 Vânătoare. Escadrilele 43
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
IAR 80, pe frontul de Vest, de la stânga la dreapta: cpt.av. Mircea Dumitrescu, cpt.av. Traian Gavriliu, cpt.av. Bâzu Cantacuzino, cpt.av. Dan Vizanty, lt.av. Gh. Posteucă, lt.av. Dumitru (Tache) Baciu, lt.av. Mircea Teodorescu. Vizanty și alți trei camarazi aviatori, plecând la o vânătoare... de rațe. Vizanty, cavaler al Ordinului "Mihai Viteazul", între doi camarazi, ofițeri aviatori. Fotografie făcută probabil cu ocazia decorării, în octombrie 1944. Dan Vizanty, decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, octombrie 1944. Ca o curiozitate pe
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
Traian Gavriliu, cpt.av. Bâzu Cantacuzino, cpt.av. Dan Vizanty, lt.av. Gh. Posteucă, lt.av. Dumitru (Tache) Baciu, lt.av. Mircea Teodorescu. Vizanty și alți trei camarazi aviatori, plecând la o vânătoare... de rațe. Vizanty, cavaler al Ordinului "Mihai Viteazul", între doi camarazi, ofițeri aviatori. Fotografie făcută probabil cu ocazia decorării, în octombrie 1944. Dan Vizanty, decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, octombrie 1944. Ca o curiozitate pe aripa avionului rămăsese încă "crucea lui Mihai", înlocuită de regulă cu cocarda tricoloră imediat după 23
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
spus totdeauna Toader -, care, de fapt, deținea o cameră complet separată în dosul casei (a profitat de ea pentru o legătură sentimentală incestuoasă), sublocotenent: urmase școala militară la Budapesta, a intrat imediat după Unire în armata română, i-a fost camarad și s-a împrietenit cu locotenentul Negoițescu, pe care l-a introdus, cu ocazia primului lor Crăciun comun, în familia preotului Cotuțiu, la Diug. Pe deasupra, picase și maică mea cu odorul ei; de tata nu-mi amintesc deloc, fiindcă el
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
în hainele ce fâlfâiau pe el, dominându-ne în primul rând prin înălțimea lui, în ochii noștri considerabilă. Nu părea să aibă mai multă minte decât noi. Îl ascultam respectuoși, ca pe un frate mai mare, mândri că-i suntem camarazi. Întrucât ne aflam „la vedere“, în imediata apropiere a caselor noastre, părinții ne tolerau escapada, ușor peste ora „retragerii“ obișnuite. În locuința unor copii din casa vecină cu a mea, de partea opusă a închisorii de minori, „șeful“ a pregătit
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și el în orașul de jos, dar nu m-am dus niciodată la dânsul acasă - ca să jucăm bile, ne întâlneam undeva, la o râpă între „jos“ și „sus“. Celălalt, de asemeni excelent la învățătură, înalt și slab, extraordinar de bun camarad, săritor, mă invita să patinăm pe Brateșul înghețat (patinele lui erau ceva foarte improvizat, legate cu cârpe de ghetele nici ele prea zdravene), unde se strângeau mulți copii, într-o învălmășeală breugheliană. Odată m-a poftit la el acasă, în
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
tot ceea ce domestic sau politic prezenta senzație, dar numai la nivel de mass-media, căci cancanurile orale nu prea mă amuză (într-un cotidian românesc, probabil Universul, am citit, cu obrajii arzând de emoție, în vara anului 1934, de asasinarea de către camarazii săi naziști a lui Röhm, de orgiile acestuia - prilej de a da acolo și de termenul de „homosexual“ și deci de a lua la cunoștință că atracția față de cei din propriul tău sex are un nume generic aparținând realității comune
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
eu de acum încolo „biblioteca“ cuibului, vreo nouă-zece cărți și broșuri, dintre care rețin doar romanele lui Dragoș Protopopescu Fortul și Tigrii, bine ascunse toate, ca să nu fie depistate de părinții mei, străini cu desăvârșire de acțiunea aceasta secretă. Dintre camarazi mi-au rămas în minte doi: întâiul, pe numele mare Popa, chiar băiat de popă, m-a invitat o dată la părinții lui, la Mirislău, în apropierea Aiudului, cam pe unde va fi căzut la 1848 Petőfi. Era a doua oară
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
se înălțau două fantome, două făpturi famelice, uscate și posace ca două păstăi căzute și uitate lângă o ladă de gunoi, încât nu puteai să-ți dai seama de-ți pot rezerva ceva bun: părinții lor, preotul și preoteasa. Celălalt camarad, propriul meu prozelit, fecior de țăran, îmbrăcat și el pe jumătate țărănește (mie mi se părea că hainele lor erau confecționate din pături), ca toți de aceeași proveniență, inclusiv băiatul popii, fusese premiantul clasei înainte de venirea mea la Aiud și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
pipăia, parcă s-ar fi jucat cu o pisică sau cu un câine drag (era seară și în compartiment fuseseră stinse becurile): mă excitau manevrele lui, dar nu-mi trezeau dorința unei mai intime apropieri, cu toate că - fără a fi frumos - „camaradul“ nu era lipsit de atracție. La sosirea în gară, oricât a stăruit să merg cu el ca să dormim împreună acolo unde trebuia să fim cazați, l-am refuzat și am tras la sora mamei, refugiată în cetatea de scaun a
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]