1,982 matches
-
etica devine un imperativ al artei"119. Iubirea nu dispare în totalitate, odată cu înaintarea în vârstă, așa cum sesizează critica, următoarele volume îmbinând strigătul specific unei pătrunderi în necunoscut cu sentimental pur, nedegradat de trecerea ireversibilă a timpului: "De altfel, patosul candorii devine la Ana Blandiana o condiție a poeticului"120, iar sinceritatea se menține ca "o atitudine stilistică, soluție necesară a unei sensibilități amenințate de autocontemplare, retorica intimă a poetei constituindu-se ca suport tensional al discursului"121. Despre această profundă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
prin iarba lor înaltă, înaltă,/ Îmi place să le rup firele și să umblu cu ele în dinți,/ Să amețească, privindu-mă astfel, bărbații". (Descântec de ploaie). Într-o altă notă interpretativă, Descântecul de ploaie este plin de prospețimea, voioșia, candoarea și misterul tinereții, ploaia devenind, mai mult decât un laitmotiv al acestui poem, un personaj, al cărui nume se pare ca poeta nu se mai plictisește să-l pronunțe. Îl șoptește, îl strigă și îl repetă sub toate formele posibile
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să îi jignească?", conform cărora "întreaga generație se consacră la începuturile ei unei lirici pe care am putea-o numi de identificare afectivă, caracterizată de un declarativism ingenuu și tineresc, de un entuziasm factice artistic (...) și de recurența câtorva teme (candoarea, adolescența, natura descătușată, datoria față de părinți, care simbolizau adevărata tradiție interioară, în raport cu altele, false și impuse din afară)"56. Totuși, aceste teme cu nuanță etnică și etică, totodată, capătă la Ana Blandiana un regim special, realizând, astfel, crezul deconstrucției: desfacerea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Decât am fost eu vreodată./ Așa cum putrezirea/ E mai aproape de fruct/ Decât sâmburele lui./ Așa cum sâmburele așteaptă./ Numai trecerea verii,/ Să se desfacă din fruct,/ Eu trebuie numai s-aștept/ Viața să treacă" (Trebuie numai să aștept) De altfel, "patosul candorii devine la Ana Blandiana o condiție a poeticului, ipostaziere lirică, într-o stare de echilibru ambiguu, în care sinceritatea nu este decât o atitudine stilistică"96. Condiționată de același anotimp, anticipat în volumul anterior, poeta încearcă și de această dată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu este, pare-se, nici chiar atât de aprigă și de neînvins, așa cum o percepe ea, la acea minunată vârstă a tinereții. Descântecul de ploaie, poezia de referință a primului volum al acesteia, se opune Păsării tăiate, prin prospețimea, voioșia, candoarea și misterul tinereții. Într-o analiză tematică, imaginea dansului, strâns legată de ideea de ploaie, precum și întregul ceremonial al jocului este unul mult mai jovial, decât la Ileana Mălăncioiu, sau, cel mult, plin de responsabilitățile acelei vârste, dar nicidecum macabru
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Nesupus, gata să înfigă pumnalul ironiei în oricine încearcă să-l supună vreunei constrângeri, el se înfățișează ca o neverosimilă ființă liberă într-o lume a obedienței și a resemnării."229 Atacă tinerețea, nepăsarea de a rosti ceea ce este interzis, candoarea, jovialitatea, care devin o avangardă, prin încercarea și reușita de a face bucățele așa zisa moralitate comunistă, pudoarea, teama și comunismul totodată, aruncând totul la gunoi. Din păcate, însă, "în mod regretabil, dar previzibil, unii scriitori (sau pretinși scriitori) susțin
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
p. 46. 48Luiza Bratu, op. cit., p. 48. 49Ibidem, p. 46. 50"Ecourilor evidente din Poemele luminii ale lui Lucian Blaga li se grefează un foarte specific sentiment al generației, comun multor poeți care au debutat după N. Labiș: aliaj de candoare copilărească și luciditate matură a conștiinței, această nouă sensibilitate marchează și Persoana I plural (1964), schițând, dincolo de reportajele lirice sau poeziile pe temă dată, câteva constante particulare viziunii în curs de constituire". ***, Dicțíonarul general al literaturii române, p. 295. 51Luiza
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Axenti Marfa este premeditat "urît", ca formă și cromatică, delimitînd un habitaclu neospitalier. Echipa de interpreți colaborează cursiv pe coordonatele gîndirii regizorale. Între cele două grupuri de caractere, al agresorilor și al agresaților, se situează, într-o compoziție de subtilă candoare, realizată de Cornelia Gheorghiu, Bunica. Florin Mircea, care ne propune o excelentă rezolvare scenică a însuși conceptului de teroare, Liviu Manoliu, Doru Zaharia și Constantin Avădanei formează primul grup, numit al Vecinilor, completat de aparițiiel sibilice ale Delegatului Gelu Zaharia
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
rămâne o carte excelent scrisă și plină de farmecului discret al detaliului - atribut tipic francez -, o cronică duioasă a unor vieți care au fost. Printre ruinele babelienelor construcții textualiste bântuite de spectre, abandonate, personajele anilor ’90 se strecoară pline de candoare - copii, uneori, copii Întârziați (persoanajele lui Rouaud nu sunt altceva), tineri excentrici sau fecioare trufașe, dezrădăcinați ce-și găsesc aici o terra incognita. Ceea ce-i aseamănă este În primul rând dorința de a locui Împreună, de a comunia pe un
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
tremuri ca iarna într-o pădure". Poezia lui Labiș trebuie privită din două unghiuri de vedere: astfel este necesar să subliniem contribuția lui la orientarea poeziei de după război, relevând însă și partea viabilă a creației sale, acea trăire autentică în candoare și infern a "nărăvitului de idei": Ideea se îndoaie și gândurile mor/ se-ndoaie aici ca bolta albastrului de sus/ și bate un gând clorotic și gândurile dor/ și pajiștile vremii ce par a fi și nu-s"/. O sete
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Mircea Dinescu: "Grădini plutind, încerc melancolia/ acelei flori numită vag amurg/ din care-am risipit copilăria ca o zăpadă caldă pe un burg." După o lectură a volumului, rămâi plăcut impresionat de imagistică, de muzică, dar nu te reține decât candoarea tinereții, care începe să fie hârțuită de timp, de gândul iubirii și de moarte. "Eu care n-am fost nici copil minune/ și nici rănit nu m-am spălat cu flori/ de câte ori născut pe lume/ și mort mă-ntreb de câte ori
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
biciul." Emil Brumaru "Versuri", Albatros, 1970; "Detectivul Arthur", poezii, Editura Cartea Românească, 1970; "Julien Ospitalierul", Editura Cartea Românească, 1974. Prin Emil Brumaru, renaște lumea de imagini a lui Ilarie Voronca, pe drumul deschis de Dimov. Tehnica suprarealistă, exotismul, amestecul de candoare, frumusețe, puritate și frivolitate intens carnală sunt decantate în imagini somptuoase, germinate de câteva motive care apar obsesiv lenea, covorul, mătasea, piperul, pisica, șarpele, cuprinse într-o anume interferare de regnuri: furnici, melci, pisici, ciuperci, căpșuni, cerbi ("Pastel creștin"). Femeia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Mircea Dinescu: "Grădini plutind, încerc melancolia/ acelei flori numită vag amurg/ din care-am risipit copilăria/ ca o zăpadă caldă pe un burg." După o lectură a volumului rămâi plăcut impresionat de imagistică, de muzică, dar nu te reține decât candoarea tinereții, care începe să fie hărțuită de timp, de gândul iubirii, de moarte. "Eu care n-am fost nici copil minune și nici rănit nu m-am spălat cu flori/ de câte ori născut pe lume și mort mă-ntreb de câte ori." Poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu palide cuie de lacrimi. Nina Cassian este o poetă a iubirii și a morții, a rațiunii, a credinței în "viața de dincolo a poemului". Cu "O suită de poeme" ne propune "Quasi una fantezia...", vis de copilărie incluzând fosforescența candorii și premonițiile experienței: "Era o vârstă bucuroasă de zăpadă/ cu frigul convertit ornamental,/ abur de aur, fastuos apel,/ netemător de unda nomadă." Poeta este încă departe de iubire, ca de Styx. Era vârsta primelor ninsori și treceau prin vreme culorile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Va fi doamne, va fi/ alb roșu gri." ("Îmi transmit") Uneori este discursiv, retoric, lipsit de imagini. Nichita Stănescu scrie și poeme fără sclipire. Ca exemple cităm: "Poem", "Strigare", "Brățara de gheață". Sedus de versul popular, dă poeziei prospețime și candoare: "Ah, mi se făcea departe/ Doamne numai cifra șapte/ când veneam cu patru roate/ și-nhămat aveam un șarpe." ("Muiere") Universul realului și cel cosmic sunt cei doi poli între care pendulează poezia lui Nichita Stănescu. Poetul, în aspectul cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Redescoperă universul lui Francis James, ascultă tăcerea și vorbește despre misterul fără margini al sufletului, despre lumea de dincolo de moarte, despre vis și despre dragoste, despre un trecut care l-a obosit. Iată-l sentimental într-o evocare plină de candoare: "Mai dăinuiesc pe-ascuns în dormitoare/ Iluzii moarte și uitați fiori,/ buchete mici și veștede de flori/ Ce-ar fi rămas în vaza fără soare." 3 "Cântarea cetății lui Bucur" (1959), "Moartea morilor de vânt" (1961), "Inimă desenată (1964); mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Fănică..." (privește lung pe Tipătescu, care e în culmea agitației.) Tipătescu: (plimbându-se înfuriat) Nu se poate! O să-i rup oasele mizerabilului!... Nu se poate! Trahanache: (placid) Firește că nu se poate; dar ți-ai fi închipuit așa mișelie... (cu candoare.) Bine frate, înțeleg plastografie, până unde se poate, dar până aci nu înțeleg... Ei, Fănică, să vezi imitație de scrisoare! Să zici și tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri! (oprindu-se și privind pe
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
în acest domeniu, cu violență. Cititor al lui Rollinat, el suferă de sindromul descris de acesta în „Năluca crimei”: în mintea omului modern, care nu mai poate fi cast sufletește, ceea ce e pur se amestecă inextricabil cu ceea ce e impur. Candorile, bețiile inimii („O, vis, o suflet ideal,/ Iubirea”) îi sînt anulate din cînd în cînd de imagini obsedante, precum cea din finalul poemului „în parc” („Acum, cad foi de sînge-n parcul gol;/ Pe albe statui feminine;/ Pe alb model de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
plitele-și înfundă/ Nara moale în cenușă") și cămara. În proximitatea lor este situată, firește, grădina. O uriașă fantezie asociativă le umple cu o mulțime doar în aparență eteroclită de obiecte, ființe și vegetale ca și uitate, redescoperite cu o candoare perfect convingătoare, deși adesea jucată, reprezentată. Iată, bunăoară, parada obiectelor specific brumariene, aureolate, fără excepție, de o nedezmințită învestitură senzorială: încăpătorul "dulap obscur", ce se dovedește "dulap sacru" (va fi înlocuit, undeva, cu Fragedul cufăr "de mărimea obișnuită a odăilor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
însă, pe semnificațiile complexe ale figurii angelice (asociate când feminității, când umanului sau chiar poeticului), scriitorul își recapitulează, practic, marile teme ale poeziei, dar din varii perspective, într-o carte superbă despre frumusețe și urâciune, despre bucurie și suferință, despre candoare și prihană. În sfârșit, despre dez-limitare și îngrădire nu numai a ființei, ci și a poeticului. Dintre cele mai noi dovezi în acest sens aș cita Aveam în mine ceva sfânt, poem al marilor revelații, deopotrivă existențiale și poetice: "Aveam
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poemele lui Cezar Ivănescu: "Nu întâmplător, prin joc și dragoste, poetul își inițiază didactic iubita în tainele lui Thanatos. În clipele de desfătare erotică, el picură veninul extincției, îndrăgostiții beau dintr-un filtru ucigător. Dorința e devorată de spaima morții, candorile capătă frumuseți misterioase, decrepite" (Daniel Dimitriu). Chiar și în poemele în care senzualitatea este substituită de ceea ce Georges Bataille numește "erotismul sufletului", iar actul de comuniune se proiectează în plan oniric, cuplul are revelația pierderii definitive, a morții. Identic se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de coloratură realist socialistă, dar și cu poezia șaizeciștilor, deja consacrați după debuturi de un succes considerabil la critică și la public (Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Cezar Baltag, Ana Blandiana, Constanța Buzea), Dan Laurențiu cultivă o poezie retro, lipsită de candoare și de ideal (sau, și mai bine, marcată de idealuri dintre cele mai întunecate), sumbru vizionară și sacerdotală. Recuzita și gesticulația largă, de o pedanterie căutată, denotă un acut simț al grandiosului și un impuls imaginativ cu sens exclusiv ascensional
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de conceptele supreme, eroul acesteia așa cum este el înfățișat în Poziția aștrilor sfârșește prin a-și pune esența în slujba autocunoașterii, chiar dacă știe că finalitatea actului specular este tragică: "plutea un chip neliniștit și mut/ în unda rece beată de candoare/ mă oglindeam în râu cum un sărut/ îți tremură pe buze și te doare// dar pânza apei hohotind s-a rupt/ și-n alb cutremur s-a deschis afundul/ din amintiri priveam la râul supt/ și mă privea cu ochi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îi zugrăvește și îi explică lumea pe înțeles, într-un altfel de carte cu jucării de tot felul, inclusiv poietice. O carte, în fine, a evadării totale a autoarei dintr-un real prea contondent într-o lume a fanteziei și candorii definitive. Cum se va întoarce Oana Lazăr din acest univers poetic în care a găsit, temporar, energii taumaturgice, rămâne de văzut în cărțile ei viitoare... Referințe critice (selectiv): Constantin Parascan, în "Suplimentul literar al Scânteii Tineretului", nr. 41, 1987; Constantin
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
apropierii de divinitate are treptele și miza așteptate (Cum depărtările gândurilor dor, Cântarea Cântărilor, Doamne, lumina mea, Nevrednic sunt, Doamne, de Tine). Fiorul trăirii este însă autentic, iar lirismul capătă adesea străluciri îmbietoare, ca în această Rugă unde inplozia de candoare și ludic echilibrează încărcătura de solemnitate inerentă acestui tip de comunicare poetică: "Dulce Domn/ copil din somn/ gând deschis,/ copil din vis,/ gând curat,/ copil de-mpărat,/ pe tron de aur,/ pe frunte cu laur;/ rugă stelară,/ la pragul de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]