2,337 matches
-
nenumărate războaie pentru stăpânirea țării. Spre sfârșitul primăverii anului 1576, un grup de oșteni moldoveni în frunte cu Nicoară Potcoavă (fratele după mamă al fostului domnitor Ion-Vodă cel Viteaz ce se refugiase după Bătălia de la lacul Cahul (1574) în tabăra cazacilor zaporojeni de la Pragurile Niprului și devenise hatman) și cu fratele său, Alexandru, traversează Nistrul și atacă palatul domnesc de la Iași, dar este nevoit să se retragă după o încăierare cruntă cu turcii în urma căreia Nicoară este grav rănit. Pentru a
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
După un sfat cu cămătarul evreu Iacob (Cubi) Lubiș, care-l pune la curent cu noutățile din Lehia, Nicoară Potcoavă se duce la casa sa de la Zid Negru (Ciornaia Stenà), de pe malurile Niprului. Hatmanul Costandie Șah strânsese 15 sotnii de cazaci în taberele de la Lunca Mare și de la Ostrovul Moldovenilor, cărora li se adaugă în primăvara anului 1577 o parte din foștii oșteni ai lui Ion-Vodă, fugiți de traiul greu din Moldova lui Petru Șchiopul. Printr-o scrisoare trimisă de presvitera
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
prinzându-l viu pe vânzătorul lui Ion-Vodă. Boierul este executat în fața curții domnești la 19 decembrie 1577, iar mezinul Alexandru, cu mințile rătăcite, îl înjunghie mortal pe căpitanul Petrea și apoi se sinucide. Cu acest prilej, Nicoară află de la asaulul cazac Elisei Pokotilo și de la presvitera Olimbiada că bătrânul oștean era tatăl fraților Potcoavă. Cei doi luptători (tată și fiu) sunt înmormântați două zile mai târziu lângă biserica de lemn Sfântul Nicolae cel Sărac de sub dealul Copoului, organizându-se tot atunci
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
biserica de lemn Sfântul Nicolae cel Sărac de sub dealul Copoului, organizându-se tot atunci și pomenirea lui Ion-Vodă cel Viteaz. După ospățul domnesc, Nicoară Potcoavă anunță că renunță la domnie și se întoarce la Pragurile Niprului. El este însoțit de cazacii lui Șah și Pokotilo, de oștenii moldoveni de încredere și de presvitera Olimbiada. După plecarea sa, turcii îi amenință pe polonezi că-i vor ataca cât timp Nicoară Potcoavă va găsi refugiu pe pământurile lor. Adus cu promisiuni mincinoase la
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
Imperiu Rus, și o bună parte a luptelor s-au dus pe teritoriul ucrainean. Forțele antrenate în conflict („roșii”, „albii”, polonezii, ucrainenii) au fost responsabile de numeroase atrocități în această perioadă. Evreii ucraineni au avut mult de suferit în timpul raidurilor cazacilor, care au jefuit și masacrat membrii mai multor comunități evreiești. Și comunități locale creștine au avut parte de jafuri, vilori și masacre, dar la o scară mai redusă decât cele evreiești. Au existat două încercări de proclamare a unui stat
Ucraina în timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/319522_a_320851]
-
îl prinde într-un spital, unde fusese internat după ce fusese rănit pe front. După relatările unor ofițeri din armata albă, în 1919, Leșcenco ar fi participat la Războiul Civil Rus de partea forțelor contrarevoluționare, în calitate de ofițer într-un regiment al Cazacilor din Kuban. După înfrângerea armatei albe ar fi fost evacuat din Crimeea și s-ar fi refugiat în insula Rhodos unde s-ar fi familiarizat cu muzica țigănească. Nu există dovezi care să confirme aceste relatări. Familia lui Petre Leșcenco
Petre Leșcenco () [Corola-website/Science/319101_a_320430]
-
Cernăuților în 1913, după ce a îndeplinit câțiva ani funcția de viceprimar. La 2 septembrie 1914 armata rusă a intrat în orașul părăsit de trupele austriece. La ora 6 seara, generalul Pavlov a intrat în oraș în fruntea unui detașament de cazaci. Pavlov a fost întâmpinat în fața primăriei de mitropolitul Vladimir Repta, iar primarul Salo Weisselberger a adresat un cuvânt de salut. Generalul rus a proclamat unirea Cernăuților cu Rusia. Forțele ocupante ruse au instituit în oraș o noua administrație și au
Salo Weisselberger () [Corola-website/Science/319277_a_320606]
-
-lea, în sat nu a existat nici o școală. După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satul Bobești a făcut parte din componența României, în Plasa Flondoreni a județului Storojineț. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucrainieni, urmașii cazacilor stabiliți în sat. În perioada interbelică, s-a predat în școală în limba română, dar copiii vorbeau acasă limba ucraineană, ceea ce generat un grad mare de analfabetism și de abandon școlar în sat. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Bucovina
Bobești, Storojineț () [Corola-website/Science/315555_a_316884]
-
răsculat de mai multe ori împotriva opresorilor. Sosit pe tron cu ajutor polonez în anul 1561, Ioan Iacob Heraclid i-a recompensat pe sprijinitori (Albert Laski) cedându-le Cetatea Hotinului prietenului. În anul 1563, legendarul Dmitro Vîșnevețki (Baida) cu 500 cazaci zaporojeni (de pe Nistru) a ocupat cetatea și a început negocierile cu pârcălabul moldovean privind o acțiune comună împotriva turcilor. O parte dintre boierii moldoveni au trădat, oastea cazacilor fiind învinsă, iar Dmitro Vișnievețki a fost dus și ucis la Constantinopol
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
Cetatea Hotinului prietenului. În anul 1563, legendarul Dmitro Vîșnevețki (Baida) cu 500 cazaci zaporojeni (de pe Nistru) a ocupat cetatea și a început negocierile cu pârcălabul moldovean privind o acțiune comună împotriva turcilor. O parte dintre boierii moldoveni au trădat, oastea cazacilor fiind învinsă, iar Dmitro Vișnievețki a fost dus și ucis la Constantinopol. Revenit pentru a doua oară pe tronul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568) a redobândit cetatea, apelând la ajutorul turcilor. În cetate funcționa pe atunci un punct vamal, pe
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
cetatea au fost capturate de Imperiul Otoman. În perioada septembrie - octombrie 1621, oastea moldovenească (formată din 5.000 răzeși) și armata Uniunii Polono-Lituaniene, aflată sub comanda hatmanilor Jan Karol Chodkiewicz (cu 35.000 soldați) și Petro Sahaidacinîi (cu 25.000 cazaci) și a lui Iațko Borodavka (cu 15.000 soldați) au ținut piept cu succes armatei otomane a sultanului Osman al II-lea (estimate la 100.000 ostași), în Bătălia de la Hotin. La 8 octombrie 1621, s-a semnat un tratat
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
pe celălalt mal al Nistrului. O unitate de ieniceri și-a stabilit garnizoana în cetate începând din anul 1632, staționând acolo împreună cu oastea moldoveană. Cetatea Hotinului a fost eliberată din mâinile turcilor de mai multe ori în acest secol de către cazacii zaporojeni. În perioada 1648-1653, cazacii organizați în detașamente de câte o sută (sotnii), reunite în pâlcuri, conduse de hatmani, au dus lupte împotriva polonilor pentru a ieși sub dominația acestora. S-au purtat lupte între zaporojeni și poloni, inclusiv în
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
O unitate de ieniceri și-a stabilit garnizoana în cetate începând din anul 1632, staționând acolo împreună cu oastea moldoveană. Cetatea Hotinului a fost eliberată din mâinile turcilor de mai multe ori în acest secol de către cazacii zaporojeni. În perioada 1648-1653, cazacii organizați în detașamente de câte o sută (sotnii), reunite în pâlcuri, conduse de hatmani, au dus lupte împotriva polonilor pentru a ieși sub dominația acestora. S-au purtat lupte între zaporojeni și poloni, inclusiv în zona Hotinului. Conducătorul cazacilor, hatmanul
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
1648-1653, cazacii organizați în detașamente de câte o sută (sotnii), reunite în pâlcuri, conduse de hatmani, au dus lupte împotriva polonilor pentru a ieși sub dominația acestora. S-au purtat lupte între zaporojeni și poloni, inclusiv în zona Hotinului. Conducătorul cazacilor, hatmanul Bogdan Hmelnițchi a ocupat cetatea în primăvara anului 1650, pentru o scrută perioadă. Nereușind să-i înfrângă decisiv pe polonezi, Bogdan Hmelnițchi a acceptat în ianuarie 1654, la Pereiaslav, "supușenia Pastei zaporojene țarului rus, cu drepturi de largă autonomie
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
În anul 1653, o garnizoană turcească din Hotin a luptat alături de armatele Principatului Moldovei în bătălia de la Jvanieț. În noiembrie 1673, oștile polono‑lituaniene, conduse de hatmanul Ioan Sobieski (viitorul rege al Poloniei în perioada 1674-1696), împreună cu o oaste de cazaci au luptat împotriva a 40.000 de turci, care apărau cetatea. Cetatea Hotinului a fost pierdută de către turci, fiind ocupată de o armată de poloni și cazaci . Deși inițial de partea turcilor, domnitorii Ștefan Petriceicu al Moldovei și Grigore I
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
Ioan Sobieski (viitorul rege al Poloniei în perioada 1674-1696), împreună cu o oaste de cazaci au luptat împotriva a 40.000 de turci, care apărau cetatea. Cetatea Hotinului a fost pierdută de către turci, fiind ocupată de o armată de poloni și cazaci . Deși inițial de partea turcilor, domnitorii Ștefan Petriceicu al Moldovei și Grigore I Ghica al Țării Românești au trecut de partea polonezilor, sprijinindu-i în luptă . Ca urmare a celor decise prin Tratatul de la Karlowitz din 1699, Cetatea Hotinului a
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
s-au transformat în școala teologica și în 1991 în seminar. După desfintarea URSS, încercările repetate de greco-catolicilor că și ale ortodocșilor apartiand de patriarhia de Kiev de a ocupa ansamblul s-au soldat cu eșecuri, Lavra dispunând de voluntari cazaci și de pază militarizata. Fostul ministru ucrainean Viktor Ianukovici este unul dintre cei mai fervenți susținători ai Lavrei. De la obținerea independenței țării, comunitatea de la Poceaev a făcut numeroase eforturi pentru a transforma Lavra în al doilea centru monastic ca importanță
Lavra Poceaiv () [Corola-website/Science/316787_a_318116]
-
Armata cazacilor de la Azov (în limba rusă: Азовское Казачье Войско) a fost o armată căzăcească care a funcționat în nordul Mării Azov între anii 1832 - 1862. Armata a fost formată prin recolonizarea mai multor grupuri de cazaci. Cei mai mulți cazaci proveneau din fostul
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
Armata cazacilor de la Azov (în limba rusă: Азовское Казачье Войско) a fost o armată căzăcească care a funcționat în nordul Mării Azov între anii 1832 - 1862. Armata a fost formată prin recolonizarea mai multor grupuri de cazaci. Cei mai mulți cazaci proveneau din fostul Sici Dunărean, care se repatriaseră în Imperiul Rus în 1828. Armata cazacilor de la Marea Azov a singura armată căzăcească din Imperiul Rus ale cărei îndatoriri de bază priveau paza de coastă. Armata a participat în
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
Armata cazacilor de la Azov (în limba rusă: Азовское Казачье Войско) a fost o armată căzăcească care a funcționat în nordul Mării Azov între anii 1832 - 1862. Armata a fost formată prin recolonizarea mai multor grupuri de cazaci. Cei mai mulți cazaci proveneau din fostul Sici Dunărean, care se repatriaseră în Imperiul Rus în 1828. Armata cazacilor de la Marea Azov a singura armată căzăcească din Imperiul Rus ale cărei îndatoriri de bază priveau paza de coastă. Armata a participat în principal la
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
armată căzăcească care a funcționat în nordul Mării Azov între anii 1832 - 1862. Armata a fost formată prin recolonizarea mai multor grupuri de cazaci. Cei mai mulți cazaci proveneau din fostul Sici Dunărean, care se repatriaseră în Imperiul Rus în 1828. Armata cazacilor de la Marea Azov a singura armată căzăcească din Imperiul Rus ale cărei îndatoriri de bază priveau paza de coastă. Armata a participat în principal la luptele Războiul Caucazului și la Războiul Crimeii. În timpul Războiului ruso-turc din 1828-1829, cazacii Siciului Dunărean
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
1828. Armata cazacilor de la Marea Azov a singura armată căzăcească din Imperiul Rus ale cărei îndatoriri de bază priveau paza de coastă. Armata a participat în principal la luptele Războiul Caucazului și la Războiul Crimeii. În timpul Războiului ruso-turc din 1828-1829, cazacii Siciului Dunărean, care trăiau încă din 1775 în Delta Dunării aflată sub controlul Imperiului Otoman, s-a împărțit în două tabere. Prima își proclamau loialitatea față de Imperiul Rus creștin-ortodox, iar cea de-a doua rămânea credincioasă Imperiului Otoman musulman. Prima
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
de-a doua rămânea credincioasă Imperiului Otoman musulman. Prima facțiune, condusă de atamanul Osip Gladki, a ales să se refugieze în teritoriul controlat de Imperiul Rus. Ei au fost iertați de împăratul Nicolae I în 1828. Țarul a organizarea acestor cazaci în Armata zaporijiene speciale, armată care a participat la tot războiul din 1828 - 1829. După victoria rușilor, a fost înființată și o nouă Armată a cazacilor dunăreni, a căror efective au fost considerate suficiente pentru apărarea frontierei, iar prezența în
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
Ei au fost iertați de împăratul Nicolae I în 1828. Țarul a organizarea acestor cazaci în Armata zaporijiene speciale, armată care a participat la tot războiul din 1828 - 1829. După victoria rușilor, a fost înființată și o nouă Armată a cazacilor dunăreni, a căror efective au fost considerate suficiente pentru apărarea frontierei, iar prezența în regiunea danubiană a foștilor cazaci zaporojieni nu a mai fost considerată necesară. Țarul în persoană a sugerat atamanului Gladki să se mute cu oamenii săi în
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
armată care a participat la tot războiul din 1828 - 1829. După victoria rușilor, a fost înființată și o nouă Armată a cazacilor dunăreni, a căror efective au fost considerate suficiente pentru apărarea frontierei, iar prezența în regiunea danubiană a foștilor cazaci zaporojieni nu a mai fost considerată necesară. Țarul în persoană a sugerat atamanului Gladki să se mute cu oamenii săi în Kuban, unde să se alăture altor cazaci proveniți din regiunea Zaporijie, unde aceștia din urmă formaseră Armata de la Marea Neagră
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]