2,002 matches
-
fiică, amândouă văduve; fiica era foarte tânără și foarte arătoasă. Ele se adânciseră mult în spirit, mai ales fiica. Deși erau de rang înalt, au mers singure pe jos până la Veronica de Jaén2 - nu știu dacă nu cumva au și cerșit. Acest lucru a făcut mare zarvă în Alcalá. Doctorul Ciruelo, care era oarecum ocrotitorul lor, a crezut că prizonierul le-ar fi îndemnat la aceasta și, prin urmare, ceru să fie prins. Când Pelerinul îl auzi pe vicar, îl întrebă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
îi risipi în scurt timp, nemaiavând cum să-i dea înapoi. Astfel, după Postul Mare Pelerinului nu-i mai rămăsese nimic, atât pentru că el însuși cheltuise o parte din bani, cât și din pricina arătată mai sus. Fu silit astfel să cerșească și chiar să părăsească casa în care locuia. 74. A fost primit în spitalul Sfântul Iacob, aflat dincolo de Cimitirul Inocenților 2. Îi venea greu cu studiile, deoarece spitalul se afla la mare distanță de Colegiul Montaigu și, pentru a găsi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
trebuia să ajungă seara înainte de a bate clopotul de „Îngerul Domnului”, iar dimineața nu putea ieși decât după ivirea zorilor. Așa stând lucrurile, nu putea fi de față la toate lecțiile 3. O altă greutate era aceea că trebuia să cerșească pentru a-și duce traiul. Trecuseră deja mai bine de cinci ani de când nu mai avusese dureri de stomac; de aceea începuse să facă pocăințe și abstinențe mult mai grele. După o vreme își dădu seama că, ducând această viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
doi, care veneau din nou în întâmpinarea lui și care stăruiră mult să-l conducă la casa fratelui său, dar nu reușiră să-l înduplece. Merse însă la spital și, la o oră care i se păru potrivită, porni să cerșească prin ținut. 88. În spital vorbea despre cele ale lui Dumnezeu cu mulți care veneau să-l viziteze și, cu ajutorul harului, cu mult rod. Încă de la sosire, hotărî să-i învețe zilnic pe copii învățătura creștină; dar fratele său i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
a merge la Ierusalim. Nu voiseră să ia banii decât sub formă de înscrisuri de valoare și, neputând merge la Ierusalim, le înapoiară celor de la care le primiseră. Însoțitorii săi se întoarseră la Veneția așa cum plecaseră, adică pe jos și cerșind, dar împărțiți în trei grupuri, în care fiecare era de alt neam. La Veneția, cei care nu erau preoți 5 fură hirotoniți cu încuviințarea nunțiului de Veneția, care a devenit mai târziu cardinalul Verallo. Hirotonirea s-a făcut ad titulum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pândeau prada ca vulturii, cei care se puneau de acord cu alții, șarlatanii care erau niște escroci, scandalagiii cărora li se năzărea câte ceva și începeau a face scandal, căciularii cărora nu le plăcea să muncească ci să se căciulească, să cerșească, cartoforii erau cei împătimiți ai jocurilor de noroc și lingușitorii erau cei ca o otravă în suflet. În timp ce se deplasau dintr-un loc în altul, cineva îi atinse haina în zona unui buzunar. - O fi ziua păcatelor? Trebuie să fiu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Pe bune? Îl privesc îngrijorată. A făcut așa ceva? — L-am văzut la metrou. Era un tip cu păr lung și cu ghitară... Luke s-a dus glonț la el și i-a dat un purcoi de bani. Tipul nici măcar nu cerșea. De fapt, a părut chiar jignit. — O, Doamne... Știi ce cred eu? Că are nevoie de o lună de miere frumoasă, lungă și relaxantă. Unde vă duceți? A, nu. Iar în cădere liberă. Luna de miere. N-am făcut nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
prozatorul odessan Isaac Babel, este simptomatic În acest sens. În timpul pogromului din 1905, desfășurat la Nikolaev pe Bug (și În alte târguri evreiești din vestul Ucrainei), copilul de 11 ani Își privește cu umilință tatăl târându-se În genunchi și cerșind milă În noroi, la picioarele calului unui ofițer cazac. Bunicul fusese ucis, iar prăvălia tatălui devastată. Închizându-și ochii, copilul se imaginează făcând parte dintr-o grupare evreiască de autoapărare, trăgând cu pușca În pogromiști <endnote id="(793, pp. 228-
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
îmi spun: „Ăsta e momentul! La atac!”? Te pomenești (îmi zic) „cucoana pleacă cu S. și eu pierd halca”. 13 noiembrie 2003 - Sala Pruteanu Eu nu înțeleg nimic din ce mi se spune. Am doar tema mea: banii. Ca și cum aș cerși. Îl ascult pe S. dar nu aud ce spune. Eu nu aud decât „bani, bani, bani”. Duminică, 16 noiembrie 2003- Sala Pruteanu Ion ne-a citit scenariul. Suntem o trupă de actori care umblă din loc în loc (într-un „turneu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
De la Buenos Aires, unde erau câteva mii, unii "ricoșaseră" și în Uruguay, instalându-se cu copiii în brațe pe arterele centrale. America Latina nu-i America lui Unchiul SAM, cea unde câinii umblă cu colaci în coadă, așa că a vedea un european cerșind era un spectacol greu de imaginat pentru un argentinian sau uruguayan. Dacă cei de la ambasada română din Buenos Aires nu mai știau ce să facă și cum s-o întoarcă în problemele "compatrioților", eu m-am descurcat mai ușor cu cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ăl Mare să dea bir cu fugiții, ca șobolanii când amușinează că se scufundă corabia?! Frumos i-ar sta Măritului Domn a toată Țara Moldovei... pâș-pâș, să spele putina?! Îl vezi pe Ștefan Voievod, pribeag, zgrepțănând la ușile străluciților crai, cerșind umil un culcuș și-un codru de pâine udat cu lacrimi?! Îl vezi pe Ștefan Voievod în surghiun, oploșit la căldurică, putrezind, plângându-și de milă, blestemându-și vitregia ticăloasei sale sorți?! Un trăsnet despică cerul și-apoi tunetul bubuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
despică cerul și-apoi tunetul bubuie pierzându-se printre nouri. Doamne, șoptește Daniil înfiorat... Sau îl vezi pe Ștefan Voievod "Sabia lui Hristos", "Izbăvitorul Creștinătății!" continuă Ștefan înfierbântat, ironic, hohotind sarcastic, îl vezi în patru labe, lingând papucii Slăvitului Padișah, cerșind îndurare, vânzându-și țara în schimbul tronului pierdut?! Mă prind pe barba Profetului că Mahomed numai capul "spurcatului ghiaur al Moldovei" visează, bineînțeles, dat la sare să nu se împută, umplut cu paie și înfipt în suliță, cu care să deschidă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
deschise? mai întreabă Ștefan și apoi, crunt, cumplit, strigă, poruncește: "Nu vreau aurul lor murdar! Vreau stârvurile lor împuțite!". Boierii parcă nici nu suflă. La război, ca la război! "Vae soli! Vae victis!" filozofează totuși Țamblac. Vae, boier Țamblac! Vae! Cerșesc milă! Dar lor le-a fost milă când mi-au secerat atâta tinerețe în floare?! Mă uit la plaiurile Moldovei 'nălbite cu vitejii mei ce stau cu țărna-n gură și mă cuprinde o jale sfâșietoare. Unde sunt flăcăii mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
alese și cu sfinte benedicțiuni apostolice?! protestează Ștefan. E o nedreptate strigătoare la cer! se revoltă Stanciu. Banii sunt adunați pentru lupta antiotomană! Mathiaș luptă mai mult cu gura! Am protestat! Am ridicat glasul: "Banii ni se cuvin! Nu-i cerșim! Suntem singurii care sângerăm pentru cruce! Am plătit tainul în sânge!" Papa dădea din colț în colț... A spus că regretă, dar el a înțeles că "Ștefan este căpitanul general al regelui Mathias" și... Ceee?!?!... Căpitanul cui?!?! sare Ștefan ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
e și vina mea... Și-apoi, șoptește ea înăbușit după o pauză în care se luptă să nu izbucnească în plâns, și-apoi... Sunt mândră! spune ștergându-și lacrimile care nu i-au ascultat porunca și înălțând capul. Nu... nu cerșesc dragostea nimănui! Mă retrag, surâde ea amar. Las locul liber... Nu cer decât puțină liniște... Cer prea mult, unchiule?! Cer prea mult?! Liniștea, Maria, liniștea, de n-o afli în tine, în van o cauți aiurea... N-o vei găsi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
câinelui, nici "domnia ta" n-ai fi trădat de două ori: și Moldova, și pe domnul ei. Te-ai putea gândi totuși că, de mă osândești, zdrobești inima dragei tale surioare și... și urgisești niște prunci ce-ți sunt ție nepoței, cerșește Isaia. Ștefan se întoarce către Sora ce plânge în brațele Mariei. Mă doare durerea ta, Sora... Te rog să mă ierți... Spune! Pot să fac altfel? Sora hohotește, dar din gura ei cuvânt de îndurare nu iese... Isaia se răstește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu privirile plecate, în tăcere, apoi, spune încetișor: Mă speli de păcate, părinte? Te spăl. Ai tu puterea aiasta? O am. Cine ți-a dat-o? Rugăciunea. Ștefan ridică privirea și în glasul lui e neînduplecare: Nu milosârdia iertării o cerșesc! Ar fi prea simplu! Nimeni, nici tu, nici Dumnezeu chiar nu mă puteți dezlega, dacă eu, eu singur, nu-mi acord iertare. Eu, eu nu caut iertarea, ci ispășirea... Și... și nu pot fugi de mine însumi! Nu-mi voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
plăcut foarte mult. Pentru că sufeream mult și nu aveam pe nimeni alături de viața mea. Tata, fiind om vrednic și temător de Dumnezeu, ne-a vorbit nouă, copiilor (la toți cei 10 copii care eram în familie): să muncim, nu să cerșim, pentru că prin munca ne vom realiza, „Dumnezeu, Ochiul Lui, vede toate și aude toate și este pretutindeni”, să nu furăm nimic, nimic; să fim sinceri totdeauna; când muncim, chiar de suntem singuri, muncă să o facem corect, ca și cum ar
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
fel de mișcări disperate către visul de a primi puțină căldură de la o ființă umană. Nu-i pot judeca pe oameni după propria mea natură. Și la urma urmei cum sunt eu? N-am fost pusă niciodată în situația să cerșesc căldură de la cineva, așa că nu știu nimic despre umilința de a fi respinsă, negată și dusă în situația jignitoare de a trăi fără nici o simpatie de la cei care au fost atrași către mine. Octombrie A scrie e solitudine absolută, trimiterea
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
am rămas, probabil, între uneltele, oameni și sufletele în care am trăit o viață, din cauză că nu am avut puterea de a mă despărți de ele. Este o mare putere, o adevărată forță, un adevărat război pe care unii îl duc cerșind un an sau trei pentru a mai rămâne domni sau doamne nepensionate. Vă rog să mă credeți că este și mai mare puterea de a avea slăbiciunea să nu te poți desprinde de locul faptei, de a nu putea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
discretă, nebăgată în seamă. Ca prezență, Teodosie mătură toată ziua aceleași alei, pe care le întreține curate, deși suprafața lor este mare. În preajma lui stă o permanentă grupare de câini maidanezi pe care Teodosie îi hrănește conștiincios; pentru dânsul nu cerșește, dar primește, pentru câini, tot ceea ce i se dă. Despre Teodosie nu știam mai nimic, pentru că, așa cum nu te interesează umbra care se ține, firesc, la anumite ore, de tine, fără să o observi, tot așa ca un copac pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
plouă, gardurile sunt negre de apa care a îmbibat scândurile vechi (obligatoriu, în lașul pitoresc, gardurile sunt vechi). Se târăsc, fără vlagă, niște câini fără stăpân; totuși, sunt "administrați", se vede, într-un regim convenabil, nu le e foame, nu cerșesc, dar, muiați până la piele, sunt mai patetici ca de obicei și le citești tristețea în ochii lor vorbitori. Se apropie de mine cu coada plecată, înmuiată, și acceptă să îi încurajez, dintr-o elementară politețe a lor. O fetiță privește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu! Destinul este numai amăgirea, Cuvânt înșelător, pentru mișei, Pentru acei ce-ar vrea să aibă fericirea, Dar nu, luptând, s-o smulgă de la zei. Să caut oare-n rugăciune alinarea, Să mă prostern cu fruntea la altar Și să cerșesc Tăriei vecinice-ndurarea, Un strop abia din infinitu-i har? Am vrut și eu să cred că tu ești Adevărul, Că toate sunt așa precum Isus, Suind Golgota și primind umil calvarul, Iudeilor ne-ncrezători le-a spus. Am vrut de-
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
sau în cămine dărăpănate de nefamiliști, gătesc la lampă cu petrol sau pe un godin cu lemne, își trimit copiii la școală pentru alocație și corn cu lapte (dacă există școală la mai puțin de patru kilometrii), îi trimit la cerșit sau își trimit copilele la „produs”. Sărăcia extremă este un rău extrem. Acolo violența fizică și puterea de a înfricoșa fac legea. Majoritatea românilor trăiesc într-una dintre cele două situații. Căci aici nu este vorba doar de locuitorii mahalalelor
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
de mister și de extravaganță care îi învăluia persoana și modul său de a face. Se spunea, și era adevărat că, aproape săptămânal, se așeza în rând cu cei mai săraci, cu castronul în mână, camuflat în milog, pentru a cerși vreo farfurie de ciorbă la poarta vreunui convent. Nu reușea totdeauna să se mimeze sub hainele uzate ale săracilor. Se spunea, și era adevărat că, îmbrăcat ca un cerșetor, ar fi mers să cerșească la părinții capucini din strada Barana
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]