8,186 matches
-
pe rînd și Își ocupă fotoliul. Îmi Întinse o bomboană de pralină și mă privi cu o oarecare reticență. — Daniel, ești alb ca o bucă de măicuță. Nu ți-e bine? O adiere nevăzută plutea peste parterul cu fotolii. — Miroase ciudat, comentă Fermín Romero de Torres. Ca un pîrț rînced, de notar sau de procuror. — Nu. Miroase a hîrtie arsă. — Hai, ia un Sugus de lămîie, că te vindecă de orișice. — Nu mi-e poftă. — Atunci Îl pui deoparte, că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aici, la Barcelona? Unde? Am Încuviințat, sperînd că În felul acesta portăreasa avea să se Însuflețească să-mi povestească mai multe. — Doamne, Maica Domnului... Păi Îmi faceți o bucurie, bine, dacă chiar trăiește, fiindcă era un copil foarte drăguț, nițel ciudat și foarte fantezist, asta așa e, dar avea un nu știu ce care Îți fura inima. N-ar fi mers ca soldat, asta se vedea cît de colo. Isabelitei mele Îi plăcea la nebunie. Să știți că, o bucată de vreme, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și cu verișoarele ei se urcau noaptea pe terasă ca să-l asculte. Ziceau că niciodată nu spunea aceeași poveste de două ori. E drept, toate erau cu morți și cu fantome. V-am mai zis că era un copil nițel ciudat. Deși, cu un tată ca ăla, ciudat e că nu s-a țicnit. Nu-i de mirare că, pînă la urmă, femeia l-a lăsat, fiindcă era o pacoste. Să vedeți că eu nu mă bag nicăieri, eh? Mie toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe terasă ca să-l asculte. Ziceau că niciodată nu spunea aceeași poveste de două ori. E drept, toate erau cu morți și cu fantome. V-am mai zis că era un copil nițel ciudat. Deși, cu un tată ca ăla, ciudat e că nu s-a țicnit. Nu-i de mirare că, pînă la urmă, femeia l-a lăsat, fiindcă era o pacoste. Să vedeți că eu nu mă bag nicăieri, eh? Mie toate mi se par bune, dar omul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și n-a venit nici la Înmormîntare. — De ce la Buenos Aires? — Fiindcă n-a putut găsi alt loc mai departe de el, zic eu. Adevăru-i că nu dau vina pe ea. A lăsat totul pe mîna unui avocat, un individ tare ciudat. Eu nu l-am văzut niciodată, dar fetița mea Isabelita, care locuiește la cinci a-ntîia, chiar dedesubt, spune că uneori, cum are cheile, vine noaptea și rămîne ore În șir umblînd prin apartament, iar apoi se duce. O dată mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-vă, odată, să tot fi trecut vreo cîțiva ani buni, Într-o noapte cînd l-am Însoțit pe Joanet, fiindcă el a stăruit, să fim Înțeleși, că eu n-aveam ce căuta pe-acolo... cum spuneam, acolo am auzit ceva ciudat. Un fel de plînset. Portarul Îmi oferi o imitație vocală a sunetului la care se referea. Mie mi s-a părut litania unui tuberculos care fredona niște cuplete. — O fi fost vîntul, am sugerat eu. — O fi fost, Însă mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
înmânată cu câteva zile înainte și unde se aflau, între alte indicații utile, numerele de telefon ale ministerului de interne. Convorbirea a fost scurtă, La telefon președintele prezidiului adunării electorale numărul paisprezece, sunt foarte îngrijorat, se întâmplă ceva cu adevărat ciudat aici, până în acest moment n-a apărut nici un singur alegător ca să voteze, e mai mult de o oră de când am deschis și nici un suflet, da, domnule, bineînțeles, furtuna nu ai cum s-o oprești, ploaie, vânt, inundații, da, domnule, vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
în domeniul teoriei, să comită acțiuni cu aceste caracteristici și de o asemenea anvergură, E posibil, i se alătură sarcastic ministrul apărării, întrucât cunoștințele stimatului coleg încă au ca referință temporală lumea idilică a bunicilor săi, de atunci, oricât de ciudat i s-ar putea părea, lucrurile s-au schimbat destul de mult, a fost o epocă de nihilism mai mult sau mai puțin liric, mai mult sau mai puțin sângeros, dar ceea ce avem azi în față este terorism pur și dur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
la trecerea noastră și care, cu toată probabilitatea, vor continua să se aprindă pe timpul restului drumului, până ce vom ieși din oraș, absența absolut totală a oamenilor, observați că nu se distinge nici un singur suflet la ferestre, nici pe străzi, e ciudat, foarte ciudat, încep să cred că va trebui să admit ceea ce până acum refuzam, că există o intenție în spatele a toate acestea, o idee, un obiectiv gândit, lucrurile se petrec ca și cum populația ar asculta de un plan, ca și cum ar exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
noastră și care, cu toată probabilitatea, vor continua să se aprindă pe timpul restului drumului, până ce vom ieși din oraș, absența absolut totală a oamenilor, observați că nu se distinge nici un singur suflet la ferestre, nici pe străzi, e ciudat, foarte ciudat, încep să cred că va trebui să admit ceea ce până acum refuzam, că există o intenție în spatele a toate acestea, o idee, un obiectiv gândit, lucrurile se petrec ca și cum populația ar asculta de un plan, ca și cum ar exista o coordonare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
că împrejurările v-au adus pe această ulicioară fără ieșire, O avea ea vreo ieșire, dar sigur e că în acest moment nu o văd și să mă întorc înapoi e imposibil. Președintele îl însoți pe prim-ministrul până la ușă, Ciudat, spuse el, că omul cu scrisoarea nu v-a scris și dumneavoastră, Trebuie s-o fi făcut, ceea ce se întâmplă este că, după câte se vede, serviciile de secretariat ale președinției republicii și ale ministerului de interne sunt mai sârguincioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
e ceva care nu mă interesează deloc este să dau explicații unui polițist, Nu există poliție în oraș, domnule comisar, a fost retrasă când s-a declarat starea de asediu, spuse inspectorul, Ah, acum înțeleg, de aceea mi se părea ciudat calmul. Mer geau de-a lungul unui parc, unde se vedeau copii jucându-se. Comisarul privi cu un aer care părea distrat, absent, dar suspinul care-i ieși brusc din piept dovedea că trebuia să se fi gândit la alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
vorbească, erau legate direct la rețeaua particulară a statului. Răsfoi și celelalte două ziare, nu publicau nici un singur cuvânt despre chestiunea respectivă. Ce trebuie să fac acum, întrebă cu voce tare. Se întoarse la știre, o reciti, i se păruse ciudat că în ea nu se identificaseră persoanele care apăreau în imagine, în special soția medicului și soțul ei. Abia atunci observă explicația fotografiei, redactată în acești termeni, Suspecta e semnalată printr-o săgeată. După câte se pare, deși încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ochi la lumina strălucitoare a după-amiezii, să se gândească să intre în alt cinematograf și să piardă alte două ore navigând douăzeci de mii de leghe în submarinul căpitanului nemo, iar apoi să renunțe la idee pentru că se întâmplase ceva ciudat în oraș, acești bărbați și aceste femei care tot distribuie niște hârtiuțe pe care oamenii se opresc să le citească și apoi le pun în buzunar, chiar acum i-au dat una comisarului și e fotocopia articolului din ziarul confiscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pentru ca aceasta să pășească pe ea, mai degrabă decât pentru că a purtat numele flotei englezești în țări nedescoperite până atunci. Charles Strickland a dus o viață obscură. A izbutit să-și facă mai degrabă dușmani decât prieteni. Așadar, nu este ciudat că cei care au scris despre el și-au împletit amintirile firave cu o fantezie bogată, și este evident că puținul care se știa despre el era destul ca să ofere prilej de afirmare scribului romantic. Multe lucruri din viața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mă interesau multe lucruri care pe el nu-l interesau în nici un fel. — Dar ai descoperit cine (nu prea știam cum să mă exprim), cine este persoana cu care a plecat? — Nu. Nimeni nu pare să aibă habar. E foarte ciudat. În general, când un bărbat se îndrăgostește de cineva, oamenii îi văd luând prânzul împreună, sau ceva de genul ăsta, și pe urmă prietenii femeii respective vin întotdeauna și-i povestesc soției. Eu însă n-am primit nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
noi, dar nu știu dacă o vedea de fapt. Răspunsul lui nici n-a fost răspuns: — Trebuie să pictez! — Dar nu cumva îți iei niște riscuri îngrozitoare? Atunci și-a întors privirea către mine. Ochii lui aveau în ei ceva ciudat, așa că m-am simțit tare stânjenit. — Câți ani ai? Douăzeci și trei? Întrebarea mi s-a părut deplasată. Era firesc să-mi asum anumite riscuri dacă aș fi vrut neapărat să fac ceva asemănător. Dar el era un om a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-l împinsese irezistibil la acțiune. Cucul își depune ouăle în cuibul unei păsări străine și când puiul iese din ou își împinge frații vitregi afară din cuib, iar în final distruge chiar cuibul în care a fost adăpostit. Dar ce ciudat era ca instinctul creator să-l cuprindă deodată pe acest om de afaceri atât de șters - poate chiar spre propria lui ruină și spre nenorocirea celor care depindeau de el. Și totuși poate că nu era un lucru mai ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ciudat era ca instinctul creator să-l cuprindă deodată pe acest om de afaceri atât de șters - poate chiar spre propria lui ruină și spre nenorocirea celor care depindeau de el. Și totuși poate că nu era un lucru mai ciudat decât felul în care duhul lui Dumnezeu i-a cuprins pe atâția oameni puternici și bogați urmărindu-i cu o vigilență încăpățânată până când în cele din urmă, cuceriți, ei au abandonat bucuriile lumii și dragostea femeilor pentru austeritatea anevoioasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
vi se pare frumos? întrebă dna Stroeve. — Prostuța asta de nevastă-mea mă socotește un mare artist, spuse el. Râsul lui cu aerul de scuză nu-i ascundea deloc plăcerea pe care o simțea. Ochii lui zăboviră asupra tabloului. Era ciudat că simțul său critic, atât de exact și ferit de convenționalism când se ocupa de operele altora, putea să se mulțumească - când era vorba de propria lui pictură - cu ceea ce era incredibil de banal și de vulgar. — Mai arată-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pictor numit Charles Strickland? — Nu cumva vrei să spui că-l cunoști? strigă Stroeve. — O bestie, spuse nevastă-sa. Stroeve râse: — Ma pauvre chérie! Se apropie de ea și-i sărută amândouă mâinile. Ea nu-l place. Vai, dar ce ciudat că-l cunoști pe Strickland! Nu pot suferi mitocănia, zise dna Stroeve. Râzând, Dirk se întoarse către mine ca să-mi explice: — Vezi tu, l-am poftit într-o zi să vină aici și să se uite la tablourile mele. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lui, așa că se întorcea, gudurându-se ca un câine sfios, deși știa că singurul salut care avea să-l întâmpine avea să fie tocmai lovitura cea mai temută de el. Nu știu de ce mă suporta Strickland. Relațiile noastre aveau ceva ciudat. Într-o bună zi mi-a cerut să-i împrumut cincizeci de franci. — Nici prin cap nu mi-ar trece una ca asta, i-am răspuns. — De ce nu? — Nu m-ar amuza. — Te rog să mă crezi că sunt groaznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
zise ea, dar cu oarecare blândețe. Iar apoi mi se adresă mie, încercând să zâmbească: Ce părere ți-ai făcut despre mine? Stroeve, privind-o perplex, șovăi. I se încruntase fruntea și gura roșie se bosumflase. Îmi amintea în mod ciudat de un cobai agitat. Va să zică răspunsul tău e nu, iubito? zise el în cele din urmă. Ea făcu un gest de plictiseală. Era istovită. — Atelierul e al tău. Totul îți aparține. Dacă vrei să-l aduci aici cum te-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o clipă ochii și mi s-a părut că e gata să leșine. Mă cam scotea din sărite. N-o bănuisem că e atât de nevricoasă. Apoi am auzit din nou glasul lui Stroeve. Parcă a sfâșiat într-un mod ciudat tăcerea. — N-ai fost odată într-o nenorocire amarnică și ți s-a întins o mână de ajutor? Doar știi ce mult înseamnă. N-ai vrea să faci și tu cuiva un serviciu când ai o șansă? Cuvintele erau destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe care mi-o făcea. Nu spiritualitatea era evidentă - învelișul de carne și piele părând aproape transparent - pentru că pe fața lui se citea o senzualitate scandaloasă; dar oricât de absurd ar părea ceea ce spun, aveam impresia că senzualitatea lui era ciudat de spirituală. Era în el ceva primitiv. Părea să se împărtășească din acele obscure forțe ale naturii pe care grecii le personificau în ființe pe jumătate umane, pe jumătate animalice - satirul și faunul. M-am gândit la Marsyas, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]