2,048 matches
-
Alexandru Bogdan-Pitești, emblematică pentru epoca dintre 1895-1920, constituie o stațiune obligatorie pentru istoria intelectuală a primei noastre modernități artistice. Motivele sînt numeroase. Animator cultural, estet, critic de artă, organizator de expoziții și protector al artiștilor moderni, amfitrion, gazetar versatil și colecționar de anvergură (cel mai important din istoria României, alături de Zambaccian și Kalinderu), B.-P. a jucat un rol-cheie în metabolizarea noutății artistice. Nume precum Macedonski, Arghezi, Gala Galaction, G. Bacovia, Fritz și Cecilia Storck, Ion Minulescu, Claudia Millian, Eugeniu Ștefănescu-Est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
adepți ai neutralismului și pacifismului, critici la adresa politicii proantantiste a guvernului Brătianu, membrii cercului se vor regăsi, după 1918, pe aliniamente ideologice diferite. Istoricul de artă Theodor Enescu a început, la finele anilor ’80, o micromonografie minuțioasă și documentată despre colecționarul Bogdan-Pitești, despre colecție și tribulațiile donației către stat din 1925 (Primul muzeu de artă românească modernă: colecția Alexandru Bogdan-Pitești). Din păcate, lucrarea a rămas neterminată, fiind inclusă - postum - în volumul II de Scrieri despre artă al autorului, apărut la Editura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
artă al autorului, apărut la Editura Meridiane, în 2003, sub îngrijirea Ioanei Vlasiu. Studiul cuprinde și un catalog al colecției, însoțit de note explicative pentru fiecare artist în parte; inventarul colecției a mai făcut, după 1990, obiectul unei cercetări specializate: Colecționarul mecena Alexandru Bogdan-Pitești de muzeograful Petre Oprea, Ed. Maiko, București, 1999. Un portret avizat a publicat, la sfîrșitul anilor ’80, Florin Faifer („Între umbre și penumbre: Al. Bogdan-Pitești“, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 1-2, an. XXIV, 1989
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nr. 36 ca salon al scriitorilor și al artiștilor. Din 1908, amfitrionul păstorește anual, la „castelul” său din satul Vlaici, județul Olt, pe rîul Vedița, o colonie estivală de artiști plastici. Ferment și sprijinitor al artei moderne, devine un redutabil colecționar. Atmosfera luxoasă, cvasiboemă, cvasiinterlopă, de conversație rafinat licențioasă și libertinaj a salonului era „animată” și de prezența soției sale Domnica (alias Iada Gună din Lunatecii): „de origine poloneză, fostă femeie ușoară culeasă dintr-un cabaret, aceasta se va metamorfoza peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literatura fără subiect nu sînt, însă, lipsite de legături cu arta și poezia noastră populară. O plimbare pe cheiul Dîmboviței printre scoarțele țărănești e mai persuasivă decît orice argumentație. Poezia populară, de asemeni, cînd nu e corectată și adăogată de colecționari, e cea mai scutită de subiect și de logică narativă, dar cea mai construită și mai plină de atmosferă dintre poezii. Iată-ne întorși, din pivnițele capitalului, pe căi simple și depărtate, la vatră” („Modernism și tradiție“). Idee similară - pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
era, pentru perioada respectivă, simbolismul francez”. Simbolismul înțeles ca avangardă a epocii apare și la Mihai Zamfir, în Poemul românesc în proză (ed. a doua, Editura Atlas, București, 2000, p. 207). Am acordat o atenție particulară cercului estetizant al controversatului colecționar și critic de artă, dandy, escroc și mecena Alexandru Bogdan-Pitești, figură informală excentrică a epocii, protector și susținător al primei noastre modernități artistice. Repatriat din Franța după o tinerețe anarhistă și aventuroasă, acesta a intermediat, la sfîrșitul secolului al XIX
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
adăugită, 2004 Oișteanu, Andrei, „Asamblajele lui Urmuz sau grădina mecanologică”, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 4, pp. 115-117 Oprea, Petre, Societăți artistice bucureștene, Editura Meridiane, București, 1969 Oprea, Petre, M.H. Maxy, Editura Meridiane, București, 1974 Oprea, Petre, Colecționarul mecena Alexandru Bogdan-Pitești, Editura Maiko, București, 1999 Opriș, Tudor, Reviste literare ale elevilor. 1834-1974, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977 Ornea, Z., Sămănătorismul, ediția a III-a revăzută, Editura Fundației Culturale Române, București, 1998 Ornea, Z., Tradiționalism și modernitate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
putut să navigheze prin viață fără să ridice un deget. știam de la mama că familia Cox trăia pe picior mare și că Randall și-ar fi putut alege cu carieră cu mult mai puțin solicitantă - ca aceea, să zicem, de colecționar de busole vechi sau de actor șomer - dac-așa ar fi avut chef. Faptul că, în loc de asta, el optase pentru rigorile și provocările unei cariere cu ritm alert spunea mult despre genul de tip care era Randall. — Unde rămăsesem? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
repede. Prin urmare voi vinde tablourile din bibliotecă. Vei fixa singur prețurile și vei avea un comision de 10% din afacere. Cei de la Muzeu așteaptă de multă vreme momentul. Un anunț la „Mica publicitate” Însă ar aduce poate și alți colecționari din oraș. Vei organiza vânzarea cum vei crede de cuviință. Contez pe priceperea dumitale și, de ce nu, și a Iolandei. Aveți, cum se zice, carte blanche. Nădăjduiesc ca din vânzarea celor patru tablouri să am suficienți bani pentru restaurarea cavoului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fost printre ei... Și nici ei aici. Petru era la fel de derutat ca și ei În fața valului neașteptat de musafiri care năvăliră În casă odată cu domnul Brândușă, de nerecunoscut În ținuta sa de magnat al veniturilor obscure, convertit peste zi În colecționar rafinat de tablouri sau Într-un Coluche autohton, patron spiritual al faimoaselor „restos du coeur” care se ignora, dar și mânat de ambiții politice, nemărturisite Încă public. Și cum o minune nu vine niciodată singură, În urma alaiului domnului Brândușă, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Întinzându-i o foaie de hârtie velină. Brândușă luă foaia, aruncă o privire cifrelor trecute În dreptul fiecărei lucrări, apoi se apropie de tablourile panotate cu rafinament de Iolanda și Începu să le privească cu ochiul unui expert sau al unui colecționar pretențios... Se apropia, se depărta, pipăia, mirosea, le privea separat și Împreună, aduna În gând cifre, fără să se mai Încurce cu zerourile care oricum nu contau, afișând Însă acel aer blazat de om care Își tocise pingelele prin muzee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Într-un fel excesul expresionist cu ineditul surprinzător al fauvilor. În concluzie, doamnelor și domnilor, lucrarea poate fi considerată drept certificatul de absolvire a școlii de pictură franceză al acestui mare pictor și un motiv suficient de puternic pentru orice colecționar serios de artă de a nu rata ocazia rarisimă să o cumpere, acum și aici. 8. În timp, o neliniște fără obiect lăsase locul unei neliniști bântuite de fantasme. Când anume, nu putea spune cu precizie. Exista cu siguranță o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
era să anunțe cât valoraseră pe piață cu o săptămână În urmă, ca și cum asta le-ar fi conferit un prestigiu imposibil de obținut doar prin aroma și aspectul lor minunat. Îl neliniștea nu conținutul aproape scandalos - În termeni suburbani - al Colecționarului, cât gândul că ar fi putut să fie un eșec. Pe urmă, când faza aceasta a fost depășită, neliniștea i s-a concentrat asupra faptului că aș putea să renunț la profesorat - cuibușorul călduț și sigur din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
echipaj; În loc să economisească, risipește. Spiritul lui practic e cu totul neburghez: capitalul strâns e unul artistic. Atât În sensul că pune preț pe valorile estetice, nu pe cele materiale (chiar luxul lui este estetic), cât și În sensul că, mare colecționar, colecționează femei frumoase și obiecte de artă”2. Odobescu e „un Rastignac devenit des Esseintes”; Îndrăgostit de frumusețea În sine, oripilat de vulgaritate, viețuind la antipozi, rebel și Însetat În același timp de clasicitate, el trăiește Într-o epocă „prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Însă cel mai adesea apariția sa e prilej de ocheade cu subînțelesuri, persiflări, ridiculizări. Pentru că lumea pe care o cultivă predilect este totuși „subțire” (o protipendadă - uneori pestriță și Îndoielnică, precum cea din jurul lui Bogdan-Pitești, alteori autentică, alcătuită din diplomați, colecționari de artă, aristocrați de viță veche), poetul se simte protejat În sânul ei. Nu doar vestimentația, felul În care Își compune figura, gesturile, vorbele, ci și modul În care Își decorează propria casă emană aceeași dorință de a stiliza realul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Împreună cu acesta starea nobilimii franceze, aproape ruinată, nu se poate abține să nu comenteze pișcat de invidie luxul pe care și-l pot Îngădui totuși un Boni de Castelane sau cei din familia Montesquiou. Biografii care caută cu delicii de colecționari amănuntele doveditoare ale dandysmului matein vor fi răsplătiți pe deplin. Portretul pe care i-l face Ion Vartic În Clanul Caragiale e atât de bine compus din asemenea detalii, Încât l-am transferat aproape În Întregime, cum se va vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
plătit cel mai scump exact ceea ce avea mai puțină valoare În sine: niște bagatele (the knick-knacks) ce nu supraviețuiesc decât grație mâinii care le-a ales și capriciului care le-a născut. Brummell trecea drept unul dintre cei mai mari colecționari de tabachere din Anglia. A fost deschisă una pe care era scris de mâna sa: Această cutie ar fi fost pentru Prințul Regent, dacă s-ar fi purtat mai bine cu mine»”1. Deși În exil voluntar la Calais, Brummell
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
plătit cel mai scump exact ceea ce avea mai puțină valoare În sine: niște bagatele (the knick-knacks) ce nu supraviețuiesc decât grație mâinii care le-a ales și capriciului care le-a născut. Brummell trecea drept unul dintre cei mai mari colecționari de tabachere din Anglia. A fost deschisă una pe care era scris de mâna sa: „Această cutie ar fi fost pentru Prințul Regent, dacă s-ar fi purtat mai bine cu mine”. Firescul unei asemenea fraze o face și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
țării lor; cât despre prietenul lui Charles Lamb1, Thomas Griffiths Wainewright, obiectul acestui scurt eseu, deși posedând un temperament extrem de artistic, a fost ucenicul multor maeștri din alte domenii decât cele artistice, nefiind numai poet și pictor, critic de artă, colecționar de antichități și scriitor de proză, amator de lucruri frumoase și diletant În tot felul de direcții minunate, ci și un falsificator câtuși de puțin de rând și fără de importanță, precum și un otrăvitor subtil și nedescoperit, aproape fără rival În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu tine. Henry nu se lăsă descurajat. Freundel era doar un băiat cinstit, întotdeauna fusese. Dar avea dreptate. Cuvâtul cu „I“ devenise tabu în comerțul cu antichități. Guvernanții începuseră să fie foarte duri în privința bunurilor furate din Irak și majoritatea colecționarilor opuneau o slabă rezistență. Așteptați să se aranjeze lucrurile, spuneau. Așteptați până când Londra și Washingtonul își găsesc alt motiv de îngrijorare, ceva chiar mai rușinos decât jaful din Bagdad, și atunci putem discuta. În momentul ăsta preferăm să n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
plăcutul demers de a o vinde. Dar nimeni nu s-ar încumeta să cumpere oricare din aceste comori dacă le-ar lipsi „proveniența“. Ar fi prea riscant: ar putea fi descoperite oricând și trimise înapoi în Irak, cu despăgubiri nesemnificative. Colecționarii din lumea întreagă au văzut ce s-a întâmplat cu Munch-urile și Klimt-urile care fuseseră furate de naziști. Noii proprietari fuseseră nevoiți să renunțe la ele chiar după câteva decenii. Nici un multimilionar nu voia să repete acea greșeală. Henry Blyth-Pullen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ăștia ar costa o nenorocită de avere. Sunt neprețuiți. Departe de posibilitățile tale. Ar trebui să mințim în legătură cu ce sunt de fapt. Și asta ar anula chiar scopul demersului, nu-i așa? — Poți spune că au fost cumpărați de la un colecționar particular din Iordania. Așa i-am obținut, de fapt. — Doar că știm cu toții ce înseamnă colecționar particular, nu? Haide, Henry. Toată lumea e în căutare de obiecte știi tu de unde. E sărutul morții. Nu ne putem atinge de așa ceva. —Tu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mințim în legătură cu ce sunt de fapt. Și asta ar anula chiar scopul demersului, nu-i așa? — Poți spune că au fost cumpărați de la un colecționar particular din Iordania. Așa i-am obținut, de fapt. — Doar că știm cu toții ce înseamnă colecționar particular, nu? Haide, Henry. Toată lumea e în căutare de obiecte știi tu de unde. E sărutul morții. Nu ne putem atinge de așa ceva. —Tu ce ai face? — Aș sta cuminte, dragul meu. În cele din urmă, marfa asta va fi foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
că e singura care prezintă un oarecare interes. Restul sunt toate atât de, cum să spun, obișnuite. De aceea o vreau pe asta. Haide, cumpărătorilor tăi nu le va păsa oricum. În mod obișnuit așa ar fi. Dar vine un colecționar de la New York zilele următoare. Un tânăr care sosește aici împreună cu expertul lui în artă. E cu siguranță dispus să cheltuiască niște bani. Poate că povestea asta - mama și fiul - îi va stârni interesul. — Atunci spune-i că asta e povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
dând această tăbliță drept testamentul lui Avraam. Din contră, el a găsit-o. Dacă nu ar fi avut el imboldul de a-l vizita pe Aweida, s-ar afla încă în bazar, pe o tavă, gata să fie vândută unui colecționar neștiutor. Un zâmbet lumină chipul lui Shimon Guttman. Logica era de partea lui. Pentru a crede că acesta era un fals, trebuia să fii de acord cu niște afirmații foarte puțin probabile. Că cineva a depus o muncă grea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]