KorAP: Find »[drukola/base=colonel & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...74 75 76 ...587 >

14,667 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

mai întoarcă. Am făcut o pauză și apoi am adăugat: Vrea să picteze. — Ce vrei să spui? strigă dna Strickland uimită la culme. — N-ați știut că e pasionat de un asemenea lucru? — Cred că e nebun de legat! exclamă colonelul. Dna Strickland se încruntă puțin. Își scormonea amintirile. Îmi aduc aminte că înainte de a ne căsători se juca așa, copilărește, cu o cutie cu vopsele. Dar cred că în viața dumitale n-ai văzut niște lucruri mai pocite decât alea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
i-a sucit capul. Deodată, în obrajii palizi ai dnei Strickland a apărut o pată de culoare. — Cum arată femeia asta? Am șovăit puțin. Știam că ceea ce voi spune va cădea ca o bombă. — Nu e nici o femeie la mijloc. Colonelul MacAndrew și cu nevastă-sa își exprimară neîncrederea, iar dna Strickland sări în picioare: — Vrei să spui că n-ai văzut-o? — N-am avut pe cine să văd. Omul e singur. — Asta este absolut anormal, strigă dna MacAndrew. — Știam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Strickland sări în picioare: — Vrei să spui că n-ai văzut-o? — N-am avut pe cine să văd. Omul e singur. — Asta este absolut anormal, strigă dna MacAndrew. — Știam eu că trebuia să mă duc personal la Paris, zise colonelul. Fac prinsoare pe orice că eu aș fi scos-o la iveală cât ai bate din palme. Aș fi dat nu știu ce să vă fi dus dumneavoastră, i-am răspuns pe un ton oarecum acid. Atunci ați fi văzut că absolut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
foarte palidă și fruntea ei frumoasă se întunecase și se încruntase. Nu-i puteam înțelege expresia feței. Dna MacAndrew continuă: — Dacă e doar un capriciu, o să-i treacă. — Amy, de ce nu te duci tu la el? zise cu oarecare curaj colonelul. Nu văd nici un motiv pentru care n-ai putea trăi un an cu el la Paris. O să avem noi grijă de copii. Cine știe, s-o plictisi și el. Mai curând sau mai târziu o să fie gata să se întoarcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
genul ăsta duc la mare lucru. În trei luni s-ar fi plictisit de moarte de ea. Dar dacă n-a plecat pentru că e îndrăgostit, atunci totul s-a terminat. — Ah, chestiunea asta mi se pare cam prea subtilă, spuse colonelul, introducând în acest adjectiv tot disprețul pe care-l simțea pentru o calitate atât de străină atribuțiilor profesiunii sale. Dar să nu credeți așa ceva. O să se întoarcă și, așa cum spune Dorothy, sunt convins că n-o să-i strice că s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
prea mult pentru așa ceva. Aș fi socotit că a fost dus în ispită. Bărbații sunt atât de slabi și femeile atât de lipsite de scrupule! Dar asta e cu totul altceva. Îl urăsc. Acum nu-l mai pot ierta niciodată. Colonelul MacAndrew și nevastă-sa începură să-i vorbească deodată. Erau uluiți. Îi spuseră că e nebună. Nu puteau să înțeleagă. În disperarea ei, dna Strickland se întoarse către mine: — Nici dumneata nu înțelegi? Nu sunt prea sigur. Adică vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
treburi, ar fi fost imposibil să nu bănuiască că se întâmplă ceva. Eu nu cred că Alec al meu ar putea să aibă vreun gărgăune în cap vreme de un an sau mai bine fără să intru eu la bănuială. Colonelul privea în gol și mă întrebam dacă ar putea cineva să fie mai nevinovat decât arăta el. — Dar asta nu schimbă faptul că Charles Strickland e o bestie fără inimă, adăugă dna MacAndrew privindu-mă cu severitate. Îți spun eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
poveste, dar - lucru destul de ciudat - a generat multă compătimire pentru dna Strickland și totodată i-a sporit într-o măsură destul de mare prestigiul. Lucrul acesta i-a fost de folos în profesia pe care s-a hotărât s-o urmeze. Colonelul MacAndrew nu exagerase când spusese că o să fie la pământ cu banii și că trebuie să învețe să-și câștige existența cât mai repede cu putință. S-a hotărât să profite de numeroasele cunoștințe pe care le avea în lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

făceam reproșuri în legătură cu asta. Ciudățenia anchetei e că a fost încredințată nimănui și tuturor. Mierck a făcut din ea o tocană. Primarul și-a băgat și el nasul. Jandarmii au adulmecat totul de departe, dar mai ales a fost un colonel care a pus stăpânire pe operațiuni. A apărut a doua zi după crimă, folosind ca pretext starea de război și frontul apropiat ca să ne spună că fusese autorizat să ne dea ordine. Matziev, fiindcă așa-l chema, un nume cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
și că e de ajuns să ne spunem că suntem fericiți ca să fim cu adevărat: Caroline, pune-ți pantofiorii verzi... Pantofiorii tăi cei verzi... De douăzeci, de o sută de ori pe zi, Caroline își punea încălțările ei micuțe în vreme ce colonelul își fuma cu un aer elegant, cu o mână moale și inele pe fiecare deget, trabucurile fetide, iar ochii săi negri alunecau pe acoperișurile din jur. Păstrez și astăzi în minte cântecul acela și scrâșnetul dinților. Când auzeam cântecul colonelului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
colonelul își fuma cu un aer elegant, cu o mână moale și inele pe fiecare deget, trabucurile fetide, iar ochii săi negri alunecau pe acoperișurile din jur. Păstrez și astăzi în minte cântecul acela și scrâșnetul dinților. Când auzeam cântecul colonelului - încă ne gândeam cu toții la Belle de jour, ne imaginam chipul bestiei care o ucisese -, era ca și cum un burghiu ne-ar fi pătruns în creier, încet, după ce făcuse o gaură în craniu. În fond, cântecul lui era înrudit cu ouăle

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
un lung moment, făcându-l să danseze pe suportul de hârtie. Un dans rapid, ceva între polcă și cadril, viu și sprinten precum galopul unui armăsar, care încetă la fel de brusc precum începuse. Iar aici începu supliciul lui Josăphine. Judecătorul și colonelul optară pentru o ofensivă comună, fără să fie totuși înțeleși. Când ești făcut din aceeași stofă cu altul, nu e nevoie de discursuri lungi pentru a te înțelege cu el. Josăphine primea salvele cum putea, apoi spuse versiunea ei, privindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
nimic, mă auziți? Nebuna asta a visat... Fantezii, povești, delir de bețiv, vedenii! Nimic, înțelegeți? Și vă interzic să-l deranjați pe domnul procuror, vă interzic! De altfel, v-am adus deja la cunoștință că ancheta a fost preluată de colonelul Matziev. Primiți ordine de la el. Puteți pleca. Și Josăphine Maulpas? am întrebat totuși. — Trei zile într-o celulă îi vor schimba ideile. Se întoarse pe călcâie și intră în biroul său. Iar eu rămăsei acolo, pironit ca un tăntălău. — Vorbești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
semn din cap, pe care îl înțelese ca un ordin de a merge să-i caute pe cei doi soldați și pe paznicii lor. Ceea ce și făcu. Bieții băieți intrară în cameră, unde focul primitor le coloră din nou obrajii. Colonelul le spuse jandarmilor să-l caute pe-afară, ceea ce-l făcu să râdă pe Mierck. Cei doi complici îi priviră multă vreme pe bieții puști. Le spun puști, pentru că asta și erau, cu aproximație. Unul din ei, Maurice Rifolon, 22

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
că teama pusese stăpânire pe el în întregime. Pe când celălalt, muncitorul, ne privea drept în ochi, nu chiar surâzând, dar aproape. Ai fi zis că nu-i păsa câtuși de puțin de noi, sau că nu-i păsa de nimic. Colonelul începu cele dintâi salve: — Știți de ce sunteți aici? îi întreabă. Rifolon îl măsoară din cap până în picioare, dar nu îi răspunde. Micul breton ridică puțin capul, învins: — Pentru că am plecat, domnule colonel, pentru că ne-am salvat... Iar aici Mierck intră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
noi, sau că nu-i păsa de nimic. Colonelul începu cele dintâi salve: — Știți de ce sunteți aici? îi întreabă. Rifolon îl măsoară din cap până în picioare, dar nu îi răspunde. Micul breton ridică puțin capul, învins: — Pentru că am plecat, domnule colonel, pentru că ne-am salvat... Iar aici Mierck intră în joc: — Pentru că ați ucis. Micul breton holbează ochii. Din contră, celălalt, Rifolon le spune pe tonul cel mai firesc: — Sigur că am ucis, de asta au trimis după noi, ca să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-i vezi niciodată prea bine, iar eu nu știu să trag, chiar și caporalul meu râde de mine: „Le Floc, îmi zice, tu n-ai putea nimeri nici o vacă“, deci nu e sigur, poate că n-am ucis pe nimeni. Colonelul se apropie de ei. Trage adânc din trabuc. Le suflă fumul în nas. Cel mic tușește. Celălalt nu protestează. — Ați ucis o fetiță, o fetiță de zece ani... Cel mic tresare: — Ce? Ce? Ce? Se pare că a repetat întrebarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
În ce-l privește pe tipograf, își păstra în continuare calmul și zâmbetul fin. Lui i se adresă judecătorul: — Nu sunteți surprins? Celuilalt ii luă ceva timp până să răspundă, îl privi pe Mierck din cap până-n picioare, și pe colonel, iar primarul îmi spune: „Ai fi crezut că-i cântărește, iar asta îl amuza!“. Răspunde în sfârșit: — Nu mă mai surprinde nimic. Dacă ați fi văzut ce am văzut eu, de luni întregi, ați ști că orice e posibil. Frumoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
muncitorului nu-i pasă de judecător. Își dă seama că Mierck își dă seama. Și, în fine, își dă seama că judecătorului nu-i pasă de adevăr. Are ceea ce vrea: o mărturisire. — Chiar putem vorbi despre o mărturisire? riscă primarul. Colonelul intră și el în horă: — Aveți urechi, domnule primar, și un creier. Așadar ați auzit și ați înțeles. — Vreți poate să conduceți dumneavoastră ancheta? insinuează judecătorul. Primarul tace. Micul breton încă mai plânge. Celălalt stă drept și surâde. E deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
trimită la dracu lumea, cu ocazia asta. Bravo. Mierck chemă un jandarm care-l conduse pe tipograf într-o cămăruță strâmtă, o debara pentru mături de la etaj. Îl închiseră acolo, iar jandarmul se așeză de pază în fața ușii. Judecătorul și colonelul își acordară o pauză și-i dădură primarului de înțeles că îl vor chema când vor avea nevoie de el. Micul breton înlăcrimat fu condus în pivniță de un alt jandarm și, cum pivnița nu se închidea cu cheia, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
de mânerul ferestrei. Nu credeam că-i așa de solid mânerul ferestrei... — Când aflară vestea, Mierck și Matziev nu se arătară prea uimiți. „O dovadă în plus“, îi spuseră primarului. Și se priviră cu subînțeles. Noaptea începea să se lase. Colonelul aruncă niște bușteni în șemineu, iar judecătorul o chemă pe Louisette. Fata veni cu capul plecat, tremurând toată. Credea că va fi interogată în legătură cu spânzuratul. Mierck o întrebă ce găsise de mâncare. Ea răspunse: — Trei cârnați, jumări, jambon, picioare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
luat și dus la morga clinicii. Un singur jandarm rămăsese la primărie să-l supravegheze pe micul breton. Louis Despiaux, așa îl chema pe jandarm. Un tip curajos, voi mai vorbi despre el. Biroul primarului, unde se instalaseră judecătorul și colonelul, dădea spre o micuță curte interioară, în care un castan pipernicit încerca să se avânte spre cer. De la una din ferestrele biroului, puteai vedea perfect acest pomișor căruia îi lipsea spațiul pentru a înflori și a se hotărî să devină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
expresie de mulțumire, și apoi, dar ea nu-și mai aducea aminte exact, o dulcegărie a colonelui la adresa ei, care-l făcu să râdă pe judecător. Ea așeză farfuriile, șervetele, paharele și tacâmurile pe o masă rotundă și-i servi. Colonelul își aruncă trabucul în șemineu și se așeză primul, după ce o-ntrebase cum o cheamă. „Louisette“, răspunse ea. Atunci colonelul îi spusese: „Un prenume tare frumos pentru o fată frumoasă“. Iar Louisette zâmbise și luase de bune complimentele, fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-l făcu să râdă pe judecător. Ea așeză farfuriile, șervetele, paharele și tacâmurile pe o masă rotundă și-i servi. Colonelul își aruncă trabucul în șemineu și se așeză primul, după ce o-ntrebase cum o cheamă. „Louisette“, răspunse ea. Atunci colonelul îi spusese: „Un prenume tare frumos pentru o fată frumoasă“. Iar Louisette zâmbise și luase de bune complimentele, fără să-și dea seama că celălalt înfumurat râdea de ea, căreia îi lipseau trei dinți din față și care se uita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
I-am spus că trebuia să mergem. Când am ajuns în biroul primarului, am crezut că suntem în Sahara, din cauza căldurii. Era ca-ntr-un cuptor. În șemineu erau de trei ori mai mulți bușteni, roșii precum creasta unui cocoș. Colonelul și judecătorul erau așezați la masă, cu gura plină și cu paharul ridicat. I-am salutat militărește. Și-au ridicat paharele ceva mai sus pentru a-mi răspunde la salut. M-am întrebat unde ajunsesem. Revăzându-i pe cei doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]