4,391 matches
-
acea zi toată rutina îmi crea suferință. Trebuia să mă schimb, voiam să aflu cine sunt, cum sunt perceput de ceilalți din jur și dacă am dreptul la propria mea poveste de iubire. Țineam ochii strânși și totuși lumina se colora văzului meu așa cum dorea. Cum ar fi o lume fără vedere?... Cum ne am percepe?... Cum am fi toți? Multe iau forme nebănuite în imaginația noastră și mintea vede în jur prin felul său propriu. Nu de ochi e nevoie
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
fălcile unui clește cu care mă strângea. Nu mai puteam să mă mișc, iar ea profita și-mi arunca zăpadă pe brațe, pe piept și pe față. Eu râdeam împreună cu ea, fiindcă îmi era imposibil să fac altceva când veselia colora aerul rece și acoperea șuierul vântului. Îi priveam chipul ca printr-un caleidoscop și mă minunam de frumusețea ei exotică reflectată printre cristalele de gheață. Avea un păr negru și ondulat care-i cobora în valuri acoperindu-i umerii frumos
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
rărea cadența și auzeam valuri de sânge pulsând în timpane ca marea ce se sparge de stânci când refluxul e pe sfârșite. De după pleoape, lumini se rostogoleau ca într-un ghem de parcă gândurile se topeau în mici fire de lumină colorate care mai de care mai interesant.Trebuia doar să le sting una câte una, însă de fiecare dată când mi se părea că reușesc, din acel pseudo întuneric renășteau forme sub alte culori luminoase. Jocul meu mă purta dincolo de marginile
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
simțit umilit de parcă mi-ar fi turnat cineva conținutul unei scrumiere În cap. De ce?... Poate pentru că mi-am dat seama că mă intersectam undeva cu EL, cel pe care-l căutam. Afară, soarele strălucea tot mai puternic și ușa se colorase parcă În verde. Umbra mi se proiecta În paralel cu canapeaua și umărul mi se suprapuse peste brațul celălalt, iar capul nu mi se mai vedea deloc. — Da, așa e. Părerea mea este că ai fugit de acasă. Soția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
în transpirații reci. Unul din vise era așa: un activist de la CC mă întreba: vrei să-ți arăt cum s-ar putea schimba istoria? Mă prindea de cot și traversa cu mine o livadă cu meri înfloriți, dar totul era colorat în nuanțe sepia. La capătul livezii vedeam o piață mare. În mijlocul ei, un ring de box, foarte înalt. Pe ring, Ceaușescu, Ceaușeasca, microfoane și un alt activist în spatele lor. Ceaușescu uruia ceva, îi auzeam ca de obicei vocea în difuzoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
a început să urle: urlet contra urlet. Activistul l-a împins pe Ceaușescu de pe ring. El a căzut foarte jos, la picioarele mulțimii și s-a transformat într-un morman de mațe. Când mă întorceam prin aceeași livadă, merii erau colorați în culorile lor naturale. Al doilea vis (și aici începe stranietatea experienței mele americane): eram singură într-un oraș metalic, cu clădiri până la cer. Tot ce vedeam era imaginea fiecărei clădiri reflectată în geamurile clădirii din fața ei. Nimic, nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Nimic, nimic nu arăta ca acel oraș să fie locuit. Mergeam pe străzi îngrozită, ca în filmul The Day After. La un moment dat, în vitrina unei clădiri turn, am văzut ceva care nu era gri-metalic sau fumuriu: o carpetă colorată în roșu, mov, galben și verde. O carpetă orientală, kitsch, după gusturile noastre. M-am lipit de acea vitrină, ca de un țărm, așteptând să aud un semn de viață. Ei bine, Mircea, la sfârșitul acelei prime săptămâni americane, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
coborât din mașină, în jur am văzut clădiri argintii până la cer în care se scăldau fețele altor clădiri argintii până la cer. Totul era pustiu. Am luat-o aproape instinctiv în dreapta. M-am lipit de vitrina unde spărgea monocromia o carpetă colorată în roșu, galben, mov și verde, o carpetă kitsch. În spatele meu, vocea Doinei a fost singurul semn al realității: - Mihaela, asta e carpeta? Eu nu comentez povestea asta. O tac. Mă rog, e mai degrabă specialitatea ta. Un imens câștig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
milioane, începuse panica, totul până la mijlocul lunii august când avu loc o strategie economico-financiară numită „stabilizare monetară”, ce relumină vitrinele prăvăliilor, dar nu ca înainte de război, nimic nu era ca înainte de război, vremea abundenței trecuse, lipseau mărfurile de import ce coloraseră circuitul mai ales aici la marginea Levantului, halvaua de pe malurile Bosforului, bananele, curmalele, cafeaua, mătăsurile de China, stofele englezești, iar în port sumedenia mărfurilor de contrabandă. În același an, într-o zi la începutul lui aprilie - eram la tribunal - fui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
unii spuneau că în Orient, s-a topit, nu s-a mai întors. Doamna Pavel își amintea și acum și pomenea de el cu melancolie, înșirând sumedenie de lucruri pe care i le-adusese, mai ales împletituri și cuverturi, țesături colorate din Turcia și Egipt. Punând pe masă farfurioarele cu dulceață și ceștile cu cafea, și așezându-se apoi pe scaunul din fața fotoliului în care stătea - picior peste picior - doamna Pavel întrebă într-o doară: - Și despre ce vorbeați dumneavoastră, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-un joc cu valurile de pe plaja unei mări imaginate, pe care iluzia o deschisese în față. Se ridică brusc în picioare, încolăcindu-și mâinile după gâtul meu, ne sărutarăm, se desprinse și începu să joace pe nisipul roșiatic al mării, colorat de flăcările domoale ale șemineului. Era un dans sprinten, în care zvâcnea angajată întreaga mlădiere a trupului ei subțire și zvelt. Descria cercuri cu mâna stângă aplecată deasupra nisipului imaginar, în timp ce-și rotea trupul în jurul axei sale, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
el îi simțea adierea în aerul rece de dimineață din primăvara acelui an, numai că nu-și dădea seama ce se întâmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decât pală, obișnuită a vântului de dimineață. Calul, cu flori din lână colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru întâmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dând impresia că aleargă spre un alt orizont, în timp ce Lung moțăia pe capra șaretei într-o dulce legănare, pe câmpia goală, în inima secolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a străzii moleșește trecătorii, care-și pierduseră voiciunea. Tinerețea anotimpului își lumina vitalitatea prin policromia vestimentației, cu deosebire a celei feminine; rochiile în diversitatea lor coloristică dând impresia unei abundențe comerciale, contrazisă însă de primele vitrine, pline numai cu stămbării colorate; cât despre rochia de mătase albastră a profesoarei era dinainte de război, croită din material cumpărat atunci și păstrat de maică-sa, grijulie pentru fata care la vremea aceea intrase la facultate. - În rezumat, spusei reluând începutul discuției, peste vreo săptămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
drumurile lui, iar fata se năcăjea singură să se îmbrace. Singură își plivea și-și prășea o grădiniță de zarzavat din dosul casei, și hrănea vreo cincisprezece găini care-i dădeau ouă. Avea o odăiță curățică, cu lăvicere de petici colorate pe jos, cu „tablouri“ pe păreți - Othello întinzând un braț spre depărtări și povestind Desdemonei isprăvile lui, Romeo sărutând pe Julieta, și altele. Haia intra și se așeza pe un scăunaș în dreptul ferestrelor deschise, pe care înfloreau flori în oale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vorba?... Da’ ce-i pot face? Vede ea că mi-i dragă!“ Pe la sfârșitul lui răpciune un vânt aspru de la miazănoapte mătura pâclele. Se ivi un soare gălbui, fără putere. Noroaiele și bălțile amorțiră. Și peste un amurg arămiu, care colora zarea de la miazăzi la miazănoapte - năvăliră nourii ninsorilor. Și o furtună, venită de la mările înghețate, începu a purta roiurile de fulgi. Iarna porni cu viscol. Faliboga veni prin întuneric la șopronul lui Niță: Începe iarna ca nealtădată, zise el; semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i taie și lui capul cu daga cu care îi decapitase pe cei doi soldați. Tarosh șovăi o clipă, apoi, cu un gest hotărât, își duse mâna la șold și scotoci sub haină. În clipa următoare, un jet de urină coloră zăpada în galben. În acel gest, Valerius recunoscu ușurat semnul de bun venit. Seara, cu puțin înainte de asfințit, în satul celt înconjurat de păduri, unde era cu neputință să ajungi dacă nu cunoșteai locurile, Valerius, Tarosh și ceilalți războinici fură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
păun și încrețituri din satin rozaliu, fâșii de material și sari-uri în toate culorile imaginabile. Materiale străbătute de fire de aur, presărate cu paiete și bucățele de sticlă, cu papagali brodați și flori de lotus. Erau forme de mango colorate în nuanța prunei și a chihlimbarului luminos. Erau catifele întunecate și pasteluri lăptoase, pătate cu cea mai vagă nuanță de roz-trandafiriu sau fistic. Erau întinderi neîntrerupte de lenjerie apretată, așternută în valuri la picioarele lui Sampath. Desfăcu dopul unei sticle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
gura lui Ammaji se deschise pentru un căscat deosebit de sonor, numai pentru ca proteza să-i cadă din nou - de data aceasta în oala cu mâncare. De ce plângi? o întrebă Ammaji plină de grijă în timp ce pescuia proteza care plutea prin sos, colorându-se permanent într-un galben înfiorător din cauza curry-ului. O scoase cu o lingură, fixându-și-o la loc în gură. În mod sigur, fusese o zi plină de succese? Pinky se văită din nou. — Offff, offfff, offfff, răspunse disperată. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
asezonării. O singură grăunță din ceva, un mugure de altceva, un vârf umed de deget muiat ușor într-un flacon și apoi în ceaunul bolborosind, un degetar ras, o cutie de chibrituri rasă, o coajă de nucă de cocos plină, colorată în roșu închis și violet intens, cu un condiment gălbui și prăfos, întregul amestec fiind uneori amestecat o zi sau două pe cărbuni ce degajau doar o urmă slabă de căldură sau izbucneau ca un furnal când le făcea vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
păsări și insecte... sau chiar pentru iarba care era atât de fără milă călcată în picioare. Sampath își frecă buza de jos cu o petală de mușcată, înroșind-o. Își frecă obrajii în sus și-n jos cu o floare, colorându-i ca să se asorteze cu buza. Scutură o păstaie de tamarin din cutia sa de tinichea și mâncă o sămânță. Mâncă și un pic de ferigă uscată, și, într-o criză de nervi, înghiți frunza bolnavă și se apucă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
a lor în livadă; ca să poată fi în copac, abia trezite, la sosirea celor care urmau să le prindă. Sampath stătea de mult nemișcat. Privise ultimele raze de soare dispărând în seara de dinainte, pe când dealurile se înmuiau și se colorau în albastru ca fumul de lemn și pe când tufișurile, care adunaseră umbrele încă de la sfârșitul după-amiezii, se uneau în aerul din ce în ce mai întunecat. Simțise briza pe obraji, auzise cum începeau să cânte greierii, prima întrebare ciudată a unei broaște în noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
din cauza acelor provocatoare vecernii amoroase, Împrejurare de care am profitat spre a mă Îndrepta către unul din centrele de informație ale lumii interlope barceloneze, și anume taverna lui Eliodoro Salfumán, alias Sulă-rece, situată Într-un local insalubru, dar nespus de colorat de pe strada Sant Jeroni, mîndria și sufletul Ravalului. Scurtează, Fermín, pentru Dumnezeu. — Asta și făceam. Fapt este că, o dată ajuns acolo, dîndu-mă bine pe lîngă cîțiva din obișnuiții locului, vechi tovarăși de cazne, am Început cercetările În privința numitului Miquel Moliner
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cîte-o rază peste ornamentațiile și figurile de Îngeri ale căror trăsături se destrămau În piatra Îmbătrînită. O scară urca la primul etaj, unde un dreptunghi de lumină vaporoasă contura intrarea principală a azilului. Lumina de gaz emanată de această deschidere colora În ocru ceața de miasme ce venea din interior. O siluetă colțuroasă și rapace ne privea din arcul ușii. În semiîntuneric i se putea distinge privirea oțelită, de aceeași nuanță cu rasa pe care o purta. Ținea În mînă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lacrimi Înghețate peste oglinda fîntînii, În timp ce pleoapele i se zbăteau pînă la moarte și ochii parcă i se prefăceau În țăndări cu scrijelituri de promoroacă. Atunci m-am prăbușit, incapabil să-mi mai susțin privirea măcar o clipă. Întunericul se colora Într-o lumină albă și chipul Beei se Îndepărta Într-un tunel de ceață. Am Închis ochii și am simțit pe față mîinile Beei și glasul ei implorîndu-l pe Dumnezeu să nu mă ia, șoptindu-mi că mă iubește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Desigur, altfel cum i-ar fi apărut capacul acesta Între degete?! În timp ce Noimann Își frământa mintea cu astfel de Întrebări, Încercând să-și aducă aminte de vreun chip anume sau măcar de vreo frază rostită la masă, tunica „amiralului” se coloră În auriu, acoperindu-se de inscripții roșii ce palpitau În aer: „Există nenumărate motive pentru care și noi, bărbații, merităm o zi a noastră. Semnează pe www.ziuabarbatului.ro sau trimite da prin sms la 1870.” „De ce nu la 48
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]