2,124 matches
-
uit bolnăvicios la cutia de scrisori, mă mohorăsc și mă uit pe sub sprâncene, ca o fiară încolțită; vine alta cu noutăți noui, de 8 zile, retrospectiv, spun: „acum o săptămână era la Christiane, nu e mult, numai 8 zile“... Mă consolez, mă îmbărbătez și fetițele pot atunci să vadă o ființă vie, curajoasă, care stă 5 ore în picioare și explică clar, vioi. Iată, mica mea magiciană, ce poți face, de la o distanță atât de mare, din biata ta mamă. Noapte
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vedem. Te ador și îngenunchez în fața Ta. M. 93/1948-1949 II 1 ianuarie 1949, sâmbătă [...] Am încheiat o Golgotă: 1948 fără tine, și acum încep s-o urc pe a doua: calvarul destinului meu fără tine, în 1949. Ca să mă consolez, îmi spun: „Acum doi ani erai la fel de singură ca acum, fiindcă ea era la Diham“ și-mi aduc aminte de întoarcerea ta - expediția la Snagov, care din fericire s-a terminat cu o baie fierbinte, ventuze, ceai și toată casa
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
numai atunci apele tulburi ale istoriei se vor limpezi, dar din nefericire eu nu voi mai fi acolo să te aștept. [...] M. c. p. 12 octombrie 1949 [...] Am avut iar un accident: am căzut pe treptele Gării de Nord. [...] Întotdeauna m-am consolat, după frecventele mele căzături, spunându-mi că nici una dintre ele n-a fost gravă. [...] 18/1949 31 octombrie [1949], luni [...] Cred, Mouette neagră, că dacă nu găsim o altă cale pentru a ne putea scrie cu sufletul deschis (sau aproape
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
s-a și încuiat; dimineață, când a plecat, a încuiat toate ușile și unde nu erau chei a pus fotolii! Aseară a dormit aici prima oară. Noi două, Lila și cu mine, în vraiștea asta? Păi, Lila încearcă să mă consoleze; fără să i spun eu, s-a culcat în sufragerie, pe canapeluță, în timp ce individul sforăia de se zgâlțâiau pereții, în birou. Azi-dimineață, Lila a plecat la ora 9, dezolată că mă lasă singură. Dar Mabell? Sunt sigură că din cauza lor
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
face rău. Acest adevăr, aruncat brutal în față, a descumpănit-o. Totuși a fost în stare să-i răspundă: „Da, drăguță“. Noroc că era cu mine. Nu că ar mai avea veleități, dar sigur s-a gândit la Mica. Am consolat-o spunându-i că băiețelul ar fi putut să se adreseze atât ei, cât și mie. Dar n-am fost în stare s-o conving. [...] c. p. 8 iunie [1950], joi [...] Într-o stație de tramvai am întâlnit-o pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mici, chipuri complice și apropiate, flecăreli, zâmbete intime și râsete de copii pătrunzând și luminând inima părinților. Nu e greu să mi le închipui; n aș avea decât să mă aplec asupra fântânii albastre a amintirilor noastre comune, ca să mă consolez. Aș putea s-o fac, dar mă tem de gestul ăsta ca de un sacrilegiu; mă tem să-l fac, ca atunci când ești în plină criză de ficat și ai găsit o poziție în care, ca prin minune, nu te
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu a întâlnit niciodată un bărbat care să îi stârnească atâta admirație. Admirație, auzi. Ai auzit în viața ta așa o... Se oprește în mijlocul propoziției și-și duce mâna la gură. La naiba. Nu-i nimic, zic, ca s-o consolez. Ai fost provocată. Laurel și-a jurat de Revelion să nu mai vorbească despre fostul ei soț sau despre amanta lui, pentru că Hans, psihiatrul ei, i-a spus că nu-i face bine. Din păcate, nu a prea reușit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mai 1916, Pașcani - 2 februarie 2009, Iași) au, în primul rînd, particularitatea de a fi aproape egal de scurte: cele mai multe, de la opt la zece rînduri. Spațiate, acestea umplu însă fața unei jumătăți de coală. E un trompe l’oeil care consolează. Îți zici: mi-a scris o pagină! Aceasta e remarcabilă prin echilibru. Cel mai adesea, frontispiciul începe la o distanță parcă matematic calculată, în dreapta, cu locul și data. Titlul (uneori subliniat) e centrat mereu pe mijlocul părții ce urmează a
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
avem atunci un dialog pe această temă, cînd ți-aș răspunde întrebării „Cum am scris «Anti-Gog»” , în ritmul și în limitele prestabile. Îți voi aduce atunci, poate, și un poem-două, profund mișcat de această invitație, care mă bucură și mă consolează (ar fi greu de găsit cuvîntul exact)... Despre celelalte, ca de obicei, vom vorbi atunci. N-ar fi exclus - în toamnă - un nou simpozion de estetică în municipiul Bacău, între altele pe tema „Centenar Tudor Vianu”, cum îmi scria recent
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
erotică (sau, mai pe șleau, pentru virginitatea ei), ca și cum aceasta ar fi făcut automat din ea o ființă ciuntită ? Sigur, e dreptul realizatorilor să-și imagineze că Austen a suferit O Mare Dezamăgire și că Ea Nu S-a Mai Consolat Niciodată, dar oare nu-și dovedesc mai degrabă lipsa de imaginație ? Nu că lipsa asta ar fi doar a lor. întîlnim aceeași prezumție și în două romane recente Maestrul de Colm Tóibín și Autorul, la rampă ! de David Lodge care
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
în seara în care personajul lui Norah Jones intră într-un bar din New York, ținut de un englez cumsecade (Jude Law), și află de la el că prietenul ei a trecut recent pe acolo cu o altă femeie. Ca s-o consoleze, englezul cel cumsecade îi propune tarta lui cu afine, pe care nimeni n-o vrea niciodată ; ea o vrea. Ea vrea să lase la bar cheia de la apartamentul prietenului ei și, văzînd că englezul cel cumsecade o pune într-un
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
l-a abandonat reapare și-i lasă moștenire fabrica lui, ca să nu mai trebuiască să-și facă griji pentru supraviețuire. în urma unui accident, marea lui iubire (Cate Blanchett) e silită să renunțe la cariera ei de balerină și să se consoleze cu aceea de soție și mamă, iar ambițiile ei retezate nu se infectează cîtuși de puțin, nu picură nici măcar un strop de acreală în căsnicia ei perfectă cu Button. Pe scurt, acesta trăiește sub un clopot de sticlă. în multcriticatul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Aferim și Doamne păzește! Cam asta a fost "uvertura" la "Chile lindo" Chile cel frumos! Cum ambasada rămăsese cam de mult fără șef de misiune, plecarea mea a fost accelerată, nereușind să iau prea multe lecții de spaniolă, dar fiind consolat de șefii mei că într-o lună-două, la fața locului, o să "fluier" în limba lui Cervantes. Printre ultimele formalități birocratice înaintea plecării era și discutarea subsemnatului în grupa sindicală a Direcției culturale. Directorul Dumitru Trancă a adunat la un sfârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ferm spulberată de bunica mea grecoaică Eftalia, care, cu făcălețul În mână, s-a pus de-a curmezișul În holul de intrare, barându-ne drumul. Sechestrați la domiciliu (ce noroc că nu de milițieni, ci de vajnica bunică), ne-am consolat să ascultăm la radio pe undele ultrascurte știrile bruiate ale tragediei maghiare În curs de desfășurare. Bunica Eftalia Bunica Eftalia era Îngerul meu păzitor. Cum școala „Clemența“ era chiar vizavi de blocul nostru, ea ieșea pe balcon ori de câte ori suna clopoțelul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
vale a morții. Zeus-Krogon și celelalte personaje se perindau fantomatic prin acest loc al amintirilor, unde chiar regii morți apăreau ca Într-un vis. Darius și Xerxes se Întâlneau, cel din urmă copleșit de Înfrângerea persanilor. Darius-tatăl Încearcă să-și consoleze fiul rostind Abaya, Abaya!, care În avestă echivalează cu Tatăl nostru! După timpul necesar ca să ne familiarizăm cu aceste morminte, treptat am constatat că „orașul morții“ devenea chiar prietenos. Prin incantație, ritmuri și mișcări În spațiu, sunete trimise la distanță, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
invită și pe regizor, care Însă e sistematic Învins de sistem. O știu din proprie experiență, căci de câte ori mi s-a Întâmplat și mie să lucrez cu Gruberovele acestei lumi, frustrat de faptul că nu se putea face nimic, mă consolam să stau confortabil În sală, ascultând muzica frumoasă sau, ca să justific că fac regie, să lucrez puțin cu figurația din planul doi, pentru că măcar ei vor să joace teatru. Alternativa pentru directorii de operă ar fi să angajeze cântăreți tineri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
școală de teatru? În America erau deja suficiente școli, dar ce mă Îngrijora În exemplul multora dintre ele era faptul că profesorii erau foarte des actori, regizori sau dramaturgi care, pentru că nu au reușit să facă o carieră, s-au „consolat“ să predea. Ce pot preda ei când frustrarea i-a Împins să-și asume acest rol? Din păcate, cei mai mulți Își transmit propriile fantezii nerealizate studenților, modelându-i după calapodul lor și impunându-le să Împlinească ceea ce ei Înșiși nu au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
le făcusem când am tradus-o În rusă. Rescrierea În engleză a unei noi versiuni rusești a unei repovestiri În engleză a unor amintiri din Rusia, cum fusese inițial, s-a dovedit a fi o muncă diabolică, dar m-am consolat oarecum cu gândul că o asemenea metamorfoză multiplă, obișnuită pentru fluturi, n-a mai fost experimentată de nici o altă ființă omenească. Printre anomaliile memoriei, al cărei posesor și victimă n-ar fi trebuit să Încerce niciodată să-și scrie autobiografia
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se afla o lungă și frumoasă serie de fluturi Large White. Prima ei reacție a fost de orgoliu rănit: greutatea ei nu putea fi nicidecum acuzată că a stricat ceea ce de fapt distrusese; a doua reacție a fost să mă consoleze: Allons donc, ce ne sont que des papillons de potager! - ceea ce a Înrăutățit și mai mult lucrurile. O pereche siciliană cumpărată de la Staudinger fusese strivită și deteriorată. Un uriaș exemplar din Biarritz era total mutilat. Mai fuseseră strivite câteva dintre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mașina noastră un nou tip de pavaj girat de el, alcătuit (din câte pot desluși din acea ciudată licărire prin perdeaua Întunecată a timpului) dintr-o țesătură bizară de dungi metalice. Rezultatul a fost o pană de cauciuc. S-a consolat Însă achiziționând altă noutate: proiectul unui obiect căruia el Îi spunea „electroplan“, care arăta ca un vechi Blériot, dar avea - și citez din nou - un motor „voltaic“. A zburat numai În visurile lui - și ale mele. În perioada războiului, a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de-l știu eu!"... I-am pus și lumânări întoarse, hohotește el jucându-și pântecele revărsat peste brăcinar și hârâind din adânc o flegmă groasă o stupește între morminte, grijuliu să nu-și găsească pricină cu strigoiul mortului. Alexa îl consolează: Răbdărică, boier Cupcici, răbdărică... Până ți se tămăduiește pielița curului, o să ți se plinească și blăstămu', spune el și cu latul palmei își taie în scurt beregata. Cui?! Lui?! se gângăvește Cupcici speriat de moarte. Da' cui, moașă-ti?!... Văleu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de râsu' târgului, hodorogule! și intră-n casă târând după ea buzduganul, cu coiful pe cap. Târgoveții râd și părăsesc comèdia. Dumitru, văduvit de coif mândria lui -, amărât-amărât, se lasă moale pe o buturugă din fața cârciumii. Lasă, moș Dumitre, îl consolează Niculai. Ț-a ajunge... Ți-ai făcut datoria, cu vârf și îndesat. Du-te cu baba la codru. Mergem împreună. Ce să facem? oftează el. Parcă eu n-aș vrea? spune cu tristețe și flutură mâneca goală. Mi-a luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
alături, pornesc la luptă cântând: "Hai frați! Hai frați! La năvală dați!" Savastița se lasă moale pe buturugă și izbucnește în hohote, bocește văitându-se încetișor: Mitrică, Mitrică, iar te-ai dus și m-ai lăsat... Lasă, maică Savastiță, o consolează Niculaie. Lasă, se întoarce el... Moșu-i dat naibii. Scapă și d-aiastă dată. Parcă eu n-aș merge? și își flencăne mâneca goală pe dreapta. Haide! Mergem la codru! Savastița își șterge lacrimile, își face cruce: Ocrotească-l Mântuitorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de pildă faptul că nimeni nu se „băgase”, deși strada era plină de lume la acea oră, că orice intervenție individuală ar fi fost oricum inutilă și s-ar fi terminat cu siguranță prost pentru autorul ei, nu mă putea consola. Am înțeles chiar atunci, pe loc (pe locul unde se consumase revoltătorul incident), că am ratat un rarisim prilej de a-mi dovedi că sunt - sau mai bine zis că aș putea cândva deveni - un om întreg. Astăzi, și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
iulie 1989 făcuse o operație (ca să spun astfel) de constatare: se constatase că are cancer, la pancreas, și fusese „închis la loc”. Nu există nici o speranță. În afară de speranța bătrâneții, vârstă la care până și bolile înaintează cu pași mărunți. Mă consolasem cu gândul că va mai dura. Și poate că ar mai fi durat dacă nu intervenea infarctul. Marți seara am aflat că nu se simte bine, iar a doua zi, tot seara - că a murit. Eram pregătiți pentru tot ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]