KorAP: Find »[drukola/base=croi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...74 75 76 ...144 >

3,585 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603

vedem acum, și nu mai târziu, nu? Nu, nu aș prefera. Doamne, nu. —Bine, sigur. Doamne, ce naiba spun? Prea târziu. — Sigur, repet în timp ce simt cum mi se învârte capul. Apăs butonul roșu ca să anunț șoferul că o să cobor, apoi îmi croiesc drum pe scări, împing navetiștii înghesuiți și nervoși și mă dau jos din autobuz. Gata. Acum sunt pe Baggot Street și trebuie să chem un taxi să mă ducă înapoi în oraș ca să mă văd cu Adam. Să nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
neîngrijit, începe hoașca. Nu trebuie să subliniez că... —Mă scuzați. Eu și Față-de-șarpe ne întoarcem simultan. Zâmbim amândouă și sper că zâmbetul meu arată ceva mai sincer decât al ei. Bărbatul înalt, de vârstă mijlocie, îmbrăcat într-un costum bine croit mă întreabă dacă aș putea să-i dau un pahar cu apă. Nici o problemă, îi spun întinzându-mă după un pahar Waterford Crystal. Mă întreb dacă simte tensiunea din aer. Îi umplu paharul și îl întreb dacă dorește lămâie. —E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
restul zborului. Mă duc încrezătoare înapoi la clasa a doua, cu un rânjet enorm întipărit pe față. L-aș pupa pe puștiul ăla pentru că m-a trimis după jeleuri. Dar unde e plodul ? Îl văd, doarme dus. La naiba. Îmi croiesc drum până la mama lui. Prea târziu, spune ea nervoasă. Îmi pare foarte rău, explic eu, dar... —Las-o BALTĂ, spune ea nepoliticoasă, și eu mă furișez de-acolo. Zahăr. Ce să fac eu cu afurisitele de dulciuri? Îmi vine să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
aleea din grădină, până la ușa de la intrare. Când încerc să deschid ușa împingând-o, nu reușesc, pentru că o blochează ceva. Stai puțin, Katie, o aud pe mama țipând. O să mut florile. Care flori? Câteva secunde mai târziu reușesc să îmi croiesc drum în hol. Un buchet mare de crini albi proaspeți, cu frumoasele lor capete dansând în toate direcțiile, nu mai blochează acum ușa de la hol, ci pe cea de la bucătărie. Sunt pentru tine, spune mama. Stă acolo, de parcă ar aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

spune el radios. Ești o fată foarte bună, Emma. Unde să le pun ? Ne uităm amândoi neajutorați În jur, la camera plină de troace. — Ce-ar fi să le pui acolo, În spatele televizorului ? spune bunicul În cele din urmă. Îmi croiesc cu greu drum prin cameră, trântesc cutia pe jos, după care mă Întorc la el, având grijă să nu calc pe ceva. — Fii atentă, Emma, zilele trecute am citit un articol dintr-un ziar, care m-a cam Îngrijorat, spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
e acasă ? spune Lissy stresată la culme. Urmează un moment de tăcere, după care, ca prin farmec, ușa se deschide cu un clic. O, Doamne. Mă simt ca În peștera lui Aladin. Privind cu ușoară teamă una la alta, ne croim drum pe un coridor luminat, În care pulsează ritmul muzicii. Ajungem la o ușă simplă de oțel, iar Lissy Își caută cheia. Îmi Îndrept rapid bluza și-mi rearanjez părul. — OK, murmură Lissy. Nu te uita. Nu te holba. Fii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Dar nu pot face asta. În primul rând, pentru că, după maximum o săptămână, m-aș urca pe pereți de plictiseală. În al doilea rând... pentru că trebuie să-i Înfrunt. Trebuie neapărat să fac asta. Cu pumnii Încordați pe lângă mine, Îmi croiesc Încet drum pe scări, apoi pe hol. Toți cei pe lângă care trec fie se uită la mine ca la expoziție, fie se fac că nu se uită deloc și cel puțin cinci conversații sunt Întrerupte brusc În clipa În care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
lovesc drept În moalele capului, lucru pe care mă străduiesc din greu să-l ascund. — Nu mă interesează absolut deloc ce căutai În Scoția ! reușesc să Îngaim. Îmi smulg brațul din Încleștarea lui furioasă și pornesc În fugă spre mulțime, croindu-mi loc cu greu prin marea de avocați care vorbesc la mobile. — Emma, vreau neapărat să-ți spun. Jack m-a ajuns din urmă. Chiar vreau să-ți spun. Ei bine, poate că eu nu am chef să aflu ! răspund

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-au venit doar acum, la spartul târgului. Chelnerii se vântură Încoace și-ncolo cu băuturi, iar vacarmul e asurzitor. În clipa În care intru, Îmi dau seama că nu cunosc absolut pe nimeni. Iau un pahar de vin și Îmi croiesc drum prin mulțime, prinzând din zbor frânturi de conversație. — ... costume superbe... — ... timp pentru repetiții ? — ... judecătorul a fost incredibil de intransigent... Și, brusc, o zăresc pe Lissy, Îmbujorată și radioasă, Înconjurată de o groază de tipi cu fețe de avocați, dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
nici să mă duc la petrecere și să fac conversație - dar nici să rămân uitându-mă la cei patru pereți ai dormitorului meu. Nu Încă. În loc de asta, traversez zona cu pietriș, spre sala goală. Ușa e descuiată și intru. Îmi croiesc drum În Întuneric către un scaun din mijloc și mă așez sfârșită pe plușul moale, purpuriu. Și, cum stau așa privind spre sala goală, mută și Întunecată, două lacrimi mari și grele Încep să-mi șiroaiască pe obraji. Nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598

prea mult cu încălțările, și cu un mic inel argintiu pe degetul penultim. Și în întunericul de-acum îi strălucesc ochii negri, tot rotunzi, cu pupilele și irisul care nu mai lasă aproape nici un pic de alb la vedere. Gura croită pe zâmbet nu i se-nchide bine peste dinții cu strungăreață. Avea obiceiul cumva nenatural să-și muște tot timpul buzele cu dinții din față, ceea ce le făcea să arate stacojii de parcă ar fi fost rujate. Părul șaten-închis îl purta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
chiar atunci, femeia după el, lepădându-și în drum sacoșele. Îl ajunge din două salturi, sprijinindu-se de parapetul cheiului își scoate pantoful dintr-un picior și, încolăcindu-și voluptuos piciorul în ciorap de mătase pe gamba celui încălțat, îl croiește o dată scurt cu cuiul tocului peste coapse pe micul fugar, pe urmă se încalță repede, cu aerul cuiva căruia nu-i face plăcere să fie observat într-o ipostază vulgară; cu copilul de-o aripă, revine la bagajul abandonat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

ar fi pomenit de New York. Mă las abătută pe marginea patului. Nu‑mi spune fiindcă vrea să‑mi dea papucii. — Nu‑i adevărat! răspunde Suze. Așa sunt bărbații, Bex, omit mereu să‑ți spună diverse. Așa sunt ei făcuți. Își croiește drum pe lângă un maldăr de CD‑uri și se așază cu picioarele încrucișate pe pat, lângă mine. Frate‑meu n‑a zis nimănui când s‑a lăsat de droguri. A trebuit să aflăm din ziare! Și tata a cumpărat o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
fost niciodată eu, nu‑i așa? Rămânem aici ore întregi. Dansăm pe muzică de jazz, mâncăm înghețată din fructele pasiunii și vorbim despre orice, în afară de muncă. Ne întoarcem la hotel râzând și împleticindu‑ne ușor, iar mâna lui Luke își croiește cu îndemânare loc sub rochia mea. — Domnișoară Bloomwood, zice recepționerul când trecem de tejghea. Aveți un mesaj, să o sunați pe Susan Cleath‑Stuart la Londra. La orice oră vă întoarceți. Se pare că e foarte urgent. — O, Doamne, zic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
să aberezi tot felul de idei despre sezonul viitor. Poate vor să fiu consultant pe formate. Sau să mă școlească pentru a deveni producător. — Becky, tuturor ne‑a părut groaznic de rău de ce s‑a întâmplat, zice Zelda în timp ce ne croim drum spre o măsuță de lemn, ținându‑ne bine tăvile cu șandvișuri și băuturi. Cum îți merge? Ți‑ai găsit o slujbă la New York? — Ăă... nu chiar, spun și iau o gură de apă minerală. Deocamdată... mai am puțin de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
să mă duc să‑mi iau alții. Așa că asta e un fel de... asigurare. — Scoicile n‑or să mai fie la modă niciodată. Dar ar putea! E ca vremea. N‑ai de unde să știi. Suze clatină din cap și‑și croiește drum spre ușă printre maldărele de chestii de pe podea. — Ai două ore și când mă întorc vreau să văd o schimbare. Cameră schimbată - viață schimbată. Hai, dă‑i bătaie! Dispare și eu mă așez pe pat, uitându‑mă nefericită în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
păstrez sau nu mă istovește. — Cum merge? aud glasul lui Suze de dincolo de ușă. — Bine! strig voioasă. Foarte bine! Haide, trebuie să fac ceva. OK, poate ar trebui să o iau dintr‑un colț și să văd pe urmă. Îmi croiesc drum spre colțul camerei, unde un morman de chestii stă să cadă de pe masa de toaletă și să‑ncerc să văd ce e cu ele. E echipamentul ăla de birou pe care l‑am comandat de pe internet... e castronul ăla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
mii și mii de lire și habar nu am cum o să încep măcar să le plătesc... Se aude o tuse stânjenită la ușă. Ridic privirea și îl văd în prag pe Tarquin, cu trei căni de cafea în mâini. — Întăritoare? zice, croindu‑și drum. — Mersi, Tarquin, spun, trăgându‑mi nasul, și iau o cană de cafea de la el. Scuze pentru toate astea. Nu e... un moment prea fericit pentru mine. El se așază pe pat și are un schimb de priviri cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
la Suze, și ochii ei sunt plini de lacrimi. — Știu. Îi strâng mâna tare și, preț de o clipă, nici una din noi nu zice nimic. Apoi îmi iau haina. Hai. Pornim spre pub‑ul King George, de la capătul străzii. Ne croim drum prin mulțime și urcăm niște scări de lemn, spre o cameră privată de la etaj, cu perdele de catifea roșie și multe mese pe laterale. În fundul camerei a fost improvizat un podium și în mijloc sunt mai multe șiruri de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

al lui Confucius. Se numește Zhu. Zidurile antice și porțile sunt înalte. De la fereastra fetei, dealurile se văd ca niște țestoase uriașe, care se târăsc de-a lungul marginii pământului. Fluviul Galben curge prin oraș și apele lui tulburi își croiesc leneș drumul spre mare. De când China a pierdut Războiul Opiului în 1858, orașele și provinciile de pe coastă au fost ocupate de armate străine - mai întâi germane, și acum japoneze. China se prăbușește și nimeni nu acordă atenție plânsetelor fetei. Fata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Pentru mine, arta e o armă. O armă în lupta cu nedreptatea, cu japonezii, cu imperialiști și dușmani deopotrivă.” „O perspectivă asupra vieții noastre” a fost un strigăt puternic. Această reprezentație, s-a zis, a făcut picioare și și-a croit drum spre Yenan, în peștera lui Mao, în patul lui. Camionul vechi în care se află geme ca un animal pe moarte. Acoperită de praf roșcat, fata din Shanghai are moralul ridicat. După o călătorie de trei zile, tocmai a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Comunist, dar mai mult despre succesul unui singur om. Un bărbat care de unul singur a pus bazele Partidului și l-a condus. Un bărbat care de trei ori a căzut din grațiile Partidului și de trei ori și-a croit drumul înapoi în poziția de lider. Este povestea lui Mao Zedong. E un autodidact, fiul unui țăran din Hunan. A înființat gruparea comunistă din Hunan când era student, în 1923. Mentorul lui a fost șeful Partidului Comunist, domnul Chen Duxiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
să obosesc prea tare? îi cere iubitul. Ea protestează. Mintea mea își are propria-i plăcere și nu pot să forțez nimic. Cu degete încordate, el o apucă de brațe. În timp ce ea se zbate, el o trage deasupra și își croiește drum cu forța înăuntrul ei. Ea tremură, simțindu-se ca alungată din trupul ei. El se mută deasupra. Ea privește totul cu un al treilea ochi. El îi simte opoziția și se luptă împotriva ei. După un timp, se dă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
că fraza o leagă de auditoriu - eroina își riscă viața pentru legendă. Se emoționează ea însăși atunci când repetă replicile. Ea este, din nou, peștera lui Mao; ea îi simte, din nou, mâinile strecurându-i-se pe sub cămașă; și pasiunea își croiește, din nou, drumul înapoi spre ea. Ea devine energică și sănătoasă. Răspunsul publicului la media este febril. Oriunde merge, e întâmpinată cu căldură și admirație. Cercurile artistice și teatrale din Shanghai ajung să o accepte și să o sprijine. Tinerele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
sărbători ziua mea de naștere. Am încredere în judecata lui. Ca o buruiană, ea își face loc, ițindu-se pe lângă trotuar. Își întinde brațele departe și începe să cânte ca eroina din opera ei. Va sparge pavajul din grădină și va croi drum din cel mai sumbru colț, pentru a găsi aer și lumină! Seara cuprinde încăperea. Micuța Lună stă lângă telefon. Încă nici un răspuns de la biroul lui Chun-qiao? întreabă Doamna Mao. Nu. Dar de la Yao? Nici de acolo. Apropo, Doamnă, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]