2,824 matches
-
-o să nu se facă de rîs. Te rog. Am o viziune subită cu Lissy stînd ca un iepure speriat, incapabilă să-și amintească pașii. Și cu publicul țintă cu ochii pe ea. Simplul gînd mă și face să mă cutremur. OK. N-am să las să se Întîmple una ca asta. Dacă se Întîmplă ceva, am să distrag atenția publicului. Am să mă fac că am infarct. Da. Am să mă prăbușesc pe jos și toată lumea se va uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
un bâzâit neîntrerupt și am Început să simt nenumărate pișcături, mai rele parcă decât ale purecilor de acasă, din peștera iernii. Ajunsesem la mlaștină, după cum mă prevenise Vindecătorul, așa că m-am repezit să-mi acopăr trupul cu clisă. M-am cutremurat din cap până În picioare. Clisa Îmi amintea de biata Bodolona, dar tot m-am uns cu ea și țânțarii m-au mai lăsat. N-a trecut mult și m-am trezit că intru Într-o mocirlă care sorbecăia sub pășitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
strigat, iar prietenul meu azvârli cu un bolovan În uriaș. Zdruf! - pietroiul Îl plesni În gură și-i zdrobi câțiva dinți, dar uriașul mai trecuse el prin d’astea că se și repezi la noi, slobozind un răcnet ascuțit, care cutremură crângul. Tată care i-ai făcut pe toți cu boașe, m-am rugat cu același glas tunător și mi-am Înfipt mâna cu putere Între pășitorii groși ai uriașului. De-aici Îți pleacă pruncii, de-aici Îți vine și moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mine, mirați parcă. - A luat foc, zise unul Într-un târziu. Dacă tot o să mor, mi-am zis, măcar să le vâr teama În suflet. - Tatăl Îl iubește pe cel pe care l-a trimis În lume, le-am șuierat. Se cutremurară, amândoi. Oare cuvintele sunt ca semințele? Le sădești ca să dea rod? Pfuuh, uite că sădisem frica În mintea celui dintâi păzitor care stătuse de vorbă cu mine, iar spaima rodise acum În tovarășii lui. - Tatăl știe să pună foc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de pe mâna tare, repezindu-se spre apă. - În apă, Enkim! Lasă blănurile. Nu ne mai ajută acu’! strigă Runa gros și, când Îl văzurăm cum se codește, Îl traserăm de pe culcuș, trântindu-l Îndărătul bulumacului, În volbură. Chiotul lui ascuțit cutremură valea. Una, două, trei sulițe izbiră culcușul, după care: stk, stk, stk - săgețile! - de mă Întrebam cât de mult poate să dureze un chin. Câțiva uriași se avântară În apă În timp ce alții, pe mal, se și apucaseră să rupă crengi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Dă-i culcuș moale, Tată din Cer! - șopti Runa. - Ai lui o să vină după noi, ne reaminti Enkim. O să vină după noi și n-o să ne cruțe. Of, e frig. Îl urcarăm Înapoi În culcuș, printre blănurile ude leoarcă. Se cutremura din creștet până În vârful... pă-și-to-ri-lor... Pășitorilor... Preț de câteva clipe Îmi trecu prin minte că trebuiau alte cuvinte În loc de pășitori... Alte cuvinte. Pășitorul are trei părți. Trei. Dar, n-aveam timp de vorbe. Enkim se zgribulise și, când și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și fierbințeala. Îl sili pe Enkim să ia o gură de praf din acela. După o vreme, cam cât ți-ar lua să aprinzi un foc pe vreme de ploaie, prietenul meu se acoperi cu sudoare și nu se mai cutremură. Ne zise că și durerea Îl mai lăsase. Apa se liniștise, iar Runa prinse să se uite pe maluri după un loc unde să tragem fără să lăsăm urme. Zări mai multe stânci, tocmai bune pentru așa ceva, dar trecurăm de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din văzduh, dar că era cea mai grea. Am rămas așa, privind la cer. Deodată se auzi strigătul unui animal care Îmi Îngheță sângele În vine. Semăna cu mormăitul unui urs furios, numai că era mai prelung și mai ascuțit, cutremurând crengile copacilor de pâinea-maimuței. - Nu te teme. E leul, iar Dogonii se trag din leu, după cum ți-am spus. Atunci urcă și Gula. Rânjea, ticăloasa. - I-ai spus ce noroc are? - Tuni zise că da - Spune-i că norocul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
drum, cu sulița și cu piatra de mână. Într-una din zile, pe când treceam peste un fir de apă și puteam să vedem mai departe de jur-Împrejur, zărirăm pe malul din față o nemaipomenită foială. Frunzele grele ale tufelor se cutremurau, copacii păreau și ei că tresar, iar din pământ să ridicau fuioare de colb. Apoi, totul Încetă, la fel de iute precum apăruse. După ce am trecut râul, am simțit din nou foiala aceea grăbită care Încetă ca la un semn, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vârâseră Într-o groapă; acolo, Îl legară de mâini și de picioare, chircindu-l În jurul unui trunchi de copac... M-am zgâit la mărunțeii aceia, din ce În ce mai uluit, dar pe ei Îi apucă un râs Într-atât de zgomotos, Încât se cutremurară frunzele din jur. Apoi, celălalt om veni la groapă Împreună cu femeia cu care se Împreunase și-l scoaseră dinăuntru pe cel ce fusese legat de mâini și de picioare. Am dat să le zic ceva, pricepând de acum, fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
om din acela cu ochii pieziși, numai că era mai mare și mai gras decât cei din neamul Os din Kron. Bietul mărunțel zbură prin aer și buși atât de tare cu spinarea de o piatră, Încât Începu să se cutremure, azvârlind din picioare fără să mai fie În stare să se apere când vrăjmașul Îl Împunse În piept cu piatra de mână. Sânge subțire și clăbucit Îi bufni prin rană și pe gură, iar dușmanul se și ridică de pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Sunt mai excitat ca oricând. Și la ora asta e prea târziu pentru parteneri. Va trebui să mă descarc singur... - Și cum faci? - Apelez la mână. Cum altfel? În stadiul ăsta, sunt scos din circulație. Gândul mă făcea să mă cutremur. - Sunt infectat, total infectat. Mă gândesc mult la băieții aceia frumușei din Paris. Dacă iau boala, adeseori se duc acasă la mama ca să aibă grijă de ei. Bătrâna mea, Însă, e o epavă. Ultima dată când am văzut‑o, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
GARDIANUL: Nu, domnule... ARTUR: Vezi? Și eu de ce să mor aici? GARDIANUL (Reintrând în prerogative.): N-avem alt loc... Răzuind ceva cu bocancul.) Trebuie să ne înțelegeți și pe noi... ARTUR (Explorând încăperea.): Nu... Nu cred c-am să pot... (Cutremurat de repulsie.) Ce mizerie s-a adunat... GARDIANUL: E normal. Știți, noi, în ultimii zece ani, n-am mai avut condamnați la moarte. ARTUR: Vrei să spui că... eu sunt primul care... GARDIANUL (Fierbinte.): Da! ARTUR:...primul osândit... în ultimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ducem pe câmp. O să se trezească dimineață ș-o să creadă c-a visat... CĂLĂUL: Numai să nu-l mănânce câinii... GARDIANUL (Cu silă.): Nu cred să-l mănânce... GUFI: Trebuie să-l facem pierdut. Când mă uit la el mă cutremur... (Îl lovește cu piciorul.) Hei, omule! ARTUR (Amețit.): Începem? GUFI (Se întoarce cu spatele, dezolat.): Poftim! GARDIANUL (Îl zgâlțâie pe ARTUR.): Fii bun și du-te! ARTUR: Cum? GUFI: Pleacă unde vezi cu ochii! ARTUR: Unde să plec? COLONELUL: Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lor pestriț, rămân doar câteva ochiuri de apă printre câmpurile de grâu și ovăz sălbatic, în crângul de salcâmi iată că asfințește soarele și pe cer se răsfiră una, cinci, zece mii de stele, apoi soarele răsare, pământul se clatină, se cutremură, un popor de furnici fără număr s-a pornit de undeva din adânc să urce către lumina zilei, soarele apune, a apus, noaptea e lungă, nu se vede nimic în schimb se aud icnete, scrâșnete, gemete, strigăte, se aud mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
trage la răstimpuri de limbă și-l zgâlțâie până ce-l ia cu o amețeală asurzitoare, dar o pune pe seama inspirației poetice și se socotește îndreptățit să se înfumureze că, dintre toți, tocmai el scoate dangătul cel mai pătrunzător, de se cutremură tot Șerban Vodă. Că glasul îi aparține, nu se poate îndoi, și când se pornește vercernia, clopotul tace între pământ și cer, cufundat în respectuoasă admirație față de cele înfăptuite. Nu degeaba sunt turnat după metoda vieneză, deh, finisaj occidental. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
înfăptuite. Nu degeaba sunt turnat după metoda vieneză, deh, finisaj occidental. Și ce limbă am! Argint curat, răsună pân la podul Mărășești. Nu că mă laud, dar glas ca al meu n-are nimeni. Nimeni! Ce Sfântul Spiridon Nou! Se cutremură văzduhul când vestesc eu ceasul de utrenie, de vecernie, bufnița deschide ochii și aripile și zvârrrr! a pierit printre salcâmi. Așa aduc eu seară de seară luceferi, vara privighetori.... Într-adevăr în clopotnița mitropoliei sălășluiește un huhurez care-și face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
limbajului și tabla înmulțirii la aritmetică. De parcă nu știe el să înmulțească. Mureș doarme în fața ușii, pe preș. Din când în când se ridică și își schimbă poziția și când se freacă de ușă cu partea din spate, parcă se cutremură toată casa. Lui Iliuță îi crește inima. Cu asemenea prieten, nu-i mai e teamă de nimic. Și începe să scrie. Ce-ț doresc eu ție dulce Românie Țara mea de glorii țara mea de dor Fiarbă vinun cupe spumege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
întărâtată, ciudoasă, ca și cum ar fi vrut să i-l scoată din trup. „Altfel mă ia dracii!“ Răcnet hulpav, țipăt disperat, flămând, ars, de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în ea, scotocindu-se cu el, cutremurându-se cu el, scurgându-se în el, horcăind în el. „Numai să nu te-ndrăgostești și tu de mine, ca Irimia“, gemu într-un târziu. „Doctorică ăsta a-nceput să fie gelos. N-am nevoie de dragoste și de tăntălăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Afanasi, scapetele, a nenorocit-o și pe fata asta profesorul ăla își spune scârbită, apoi alte poze, Tomnea cu doamna Veturia la o masă plină cu farfurii și sticle, asta-i când a făcut cinzeci de ani doamna Veturia, se cutremură simțind cum alte și alte vițe cresc întruna din ea, se întind, cuprind și apartamentul de la parter al fetei doctorului Wintris, ies în stradă, inundă asfaltul, se duc spre spre cofetăria „Tryby Tromphy“, înaintează spre farmacie, apoi spre grădinița numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
are un astfel de ecou și se temea de el. Burtăncureanu nu mai vroia să aibă de-a face cu Andromanda. Bătrâna vrăjitoare era singura făptură de care romancierul se temea cu adevărat. La simpla rostire a numelui ei se cutremura îngrozit. El, ateu convins, încă din anii de liceu, când se îmbăta în altarul catedralei episcopale cu nepotul vicarului, își făcea instinctiv trei cruci când auzea doar pomenindu-se numele solomonarei. Mai făcea și trei pași la stânga, doi înainte, alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să cânte cocoșește sau să guițe, să nu spargă oglinda, să nu pună mâna pe tabloul cu chipul tovarășului de pe peretele dinspre răsărit, să nu dezlege ceasul când strigoii își schimbă între ei mânăturile, chiuind, jucând și dupuind de se cutremurau adâncimile nopții, să nu o lase cumva pe ormocită să scoată tăciunii ascunși cine știe pe unde și să să-i ghindăcească, amuțind și împietrind pe toți care ar privi-o a doua zi, pocind fetele, secând sămânța mădularelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Macatist, șoferul, și a dus-o la spital ca pe o pușcăriașă, cu pistolul în spate. După aceea nici n-a mai vrut să știe de ea. Au ținut-o aproape un an de zile la sanatoriul lui Wintris.. Se cutremură scârbită. „Dumnezeu mi-a luat mințile, atunci.“ Apoi a venit Iacob. A luat-o așa cum era, fără să întrebe ceva. Doar că n-a avut zile. S-a dus prea repede. Probabil, tot o pedeapsă de la Dumnezeu, pentru ea. Plătise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
umflat, stătea de mult acolo jos. Foarte mort și foarte urât mirositor, îl informai eu. Asta se presupunea că avea să-l liniștească pe Sal, dar nu făcu decât să-și țină respirația, să-și fluture genele și să se cutremure asemenea unui Volkswagen Beettle care are probleme cu pornirea. Ar trebui s-o sune cineva pe MM, sugerai eu, ca să-i distrag atenția. Și la spital, ca să vedem cum se simte Marie. Sună tu, zise Sally dintr-odată. Își scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
casă și intrarăm în barul de la subsol, ca să bem ceva. — Pari foarte gânditoare, zise ea. — Boceam Scala. — O. Se întristă. — Da, știu... Am păstrat un moment de tăcere respectuoasă. După care Janey spuse: — Știi, chiar abia aștept. De obicei, mă cutremur de plictiseală la gândul că trebuie să văd un alt Vis, dar se spune că ăsta e excelent. Ar trebui, zisei eu, sorbind din ginul tonic. Deși n-am văzut decât câteva fragmente. Nu știu de ce, dar aproape toate au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]