2,349 matches
-
care să le acopere valoarea? Judecând lucrurile cu oarecare detașare, aceasta este soarta caselor părintești, moștenite de copii care, înstrăinați în toată țara și în lume, le înstrăinează. Noii proprietari preiau casa și pământul aferent, nu și duhul amintirilor care dăinuie în interiorul lor. Acestea rămân în portofoliul mnemic al celor care s-au născut și au copilărit acolo, reprezentând avuția lor de neprețuit. Apare, firesc, întrebarea: ar putea cineva să se despartă de trecut chiar dacă dorește acest lucru și mai ales
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
mai aparține masei de piatră ce i-a dat naștere, dar nici nu devine aripă ca să zboare dincolo de amăgirea piramidei. E mai degrabă mormîntul tuturor liniilor care au aspirat spre vîrful piramidei pentru a se ucide reciproc acolo sus. Ceea ce dăinuie e o himeră Înlănțuită de o stîncă sub cerul gol. E principala Fata Morgana după care am alergat, fie că am ridicat piramide, fie că ne-am mulțumit să visăm la umbra lor. Ne-am Întors de fiecare dată la
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
edițiilor, multe premii au revenit elevilor Școlii Populare de Arte din Iași. A figurat în dicționare de jazz și în antologia jazz-ului românesc, editată de U.C.M.R. Creația sa prolifică, variată ca stil și gen, exprimată prin cantabilitate, va dăinui peste timp. A fost un îndrăgostit de jazz, gen rafinat și elitist pe care l-a slujit cu talent și pasiune. După o jumătate de veac dăruit muzicii ușoare, jazzului și romanței, maestrul Titel Popovici a încetat din viață în
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
o jumătate de veac dăruit muzicii ușoare, jazzului și romanței, maestrul Titel Popovici a încetat din viață în ziua de 29 noiembrie 2010 și a fost înmormântat în Cimitirul „Eternitatea“ din Iași. Muzica sa cu care ne-a bucurat va dăinui în inima și în sufletul neamului românesc. POPOVICI, CRĂCIUN NICOLAE (1938-2009) INGINER HIDROTEHNIST și PROFESOR Remarcabil cadru didactic și cercetător științific, prof. univ. dr. ing. Nicolae Crăciun Popovici și-a închinat întreaga viață pregătirii multor generații de studenți în domeniul
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
simplu îi displăcea în totalitate comportamentul său. Consecințele aveau să apară mai târziu. Dar cu ce preț? Cine va suferi mai mult? Undeva, în adâncul fiecăruia, neliniștea și vinovăția se vor face praf și pulberi ce se vor risipi pretutindeni, dăinuind în sufletul fiecăruia sau niciunde. Dacă ar fi știut prin câte va trece... Dacă ar fi avut puterea să renunțe atunci când o rugase familia ei, ar fi fost cu totul altceva! Dar atunci ea gusta tot mai lacomă din otrava
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ritual ori la actul încununării mirilor deoarece „o taină nu este alcătuită neapărat dintr-un set de gesturi specifice îndeplinită de sacerdot rânduit” precum „nici încununarea nu exprimă plinătatea tainei nunții ci ea este o binecuvântare de început, taină nunții dăinuind și mai departe”. De aceea unele elemente liturgice care au fost preluate de creștini mai tarziu cum ar fi binecuvântarea mirilor, unirea mâinilor, ritualuul inelelor, purtarea cununiilor deși au fost încreștinate totuși nu aceste elelmente dau importantă netăgăduita, de taină
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
să îngenunchiu.[...] Biata mea Monica, prin câte ai trecut; bietul meu pumnișor de energie, demnitate și dârzenie izbindu-se de toate energiile deslănțuite, mica mea prințesă cerșetoare cu babouchii ferfeniță, cerând bani! În ce colț de minte strămoșească va fi dăinuit acest grăunte de roman senzațional și cum [de] nu am putut să rup vraja malefică în noaptea ursitoarelor, când pe măsuța de noapte, pe tablaua de argint am pus tacâmuri de argint, farfurii de argint, azimă și miere ca să te
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ale unor istorici evrei consacrați, cu siguranță, cu veritabile contribuții pentru o mai bună cunoaștere a istorie evreilor din România. Istoria evreilor este, fără, îndoială, o istorie fascinantă; o istorie a unui popor fără patrie, care s-a încăpățânat să dăinuiască convins că are o misiune de îndeplinit; de aici poate și forța evreilor de a găsi fericirea în suferință. Dar, insistența temelor axate pe dramatismul existenței evreilor din România, pe monotonia suferințelor îndurate de evrei, pe vinovăția autorităților și chiar
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
rup” ale Însăilărilor avântate spre veșnica stea În cinci colțuri ale unor scribi de curte. Iată o strofă care nu i-a plăcut deloc viitorului co-autor al „Cronicii Vasluiului”: „În noaptea tristă care ne desparte,/ străjeri ai viselor pierdute,/ mai dăinuie și astăzi teii/ boltind aleile știute./ Și peste-al amintirilor covor,/ eu singură plîng În palmele-mi Întinse”. Cu toate că se cunoaște scriitura unei doamne (domnișoare) foarte sensibile, rigidul și veșnic morocănosul cenzor nu i-a permis apariția. La fel a
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
care servea pe vasul de război Mărășești și cum se descurcă cu treburile gospodăriei. Costache deși vorbea cu greutate, a intrat și el în vorbă spunând că războiul va sfârși rău pentru nemți și români dar nici rușii nu vor dăinui căci „vor fi înghițiți de rasa galbenă așa cum scrie în Cartea Sfântă”. Ceilalți ascultă, dau din cap și spun „cum o vrea Dumnezeu, din voia Lui nu putem ieși”. între timp s-a pus masa și fiecare scoate din traiste
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
spațiilor pictate și sunt furat de forfota neliniștită a miilor de turiști care circulă și comentează în toate graiurile pământului. Am stăruit ceva mai mult în fața Turnului Înclinat, ascultam spusele ghizilor în privința măsurilor luate pentru ca această operă umană să mai dăinuie peste veacuri și veacuri! Unii turiști se plimbau urcând până la anumite etaje ale turnului. Aș fi vrut și eu să mă amestec printre temerari, dar n-am vrut să-mi supăr fiica prin insistența mea către temeritate. Am colindat apoi
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
să o văd de aproape și exclam triumfător: „E Garibaldi!” Fiica s-a apropiat de statuie și m-a pozat alături de chipul revoluționarului pe care îl văzusem în manualele școlare cu peste șaizeci de ani în urmă! Alături de Garibaldi va dăinui un timp oarecare și umila mea persoană. Continuăm să explorăm noi frumuseți! La tot pasul rămâi încântat și mândru că te numești om, că ai avut asemenea înaintași care au sporit gloria existenței noastre pe pământ! Am întâlnit și ne-
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
un cuplu de artiști și, nu o dată, invidiată de cei care nu au detentă suficientă pentru a se înălța la nivelul la care ozonul încrederii reciproce, al iubirii curate, al marii prietenii, al camaraderiei și al respectului adânc poate dăinui între un bărbat și o femeie care, alături, și împreună, poartă crucea unui destin comun, cu sufletul senin, cu credință în Dumnezeu, cu respect pentru semeni, dăruindu-și munca și arta lor acestora. Cercul s-a închis în 22 iulie
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
decât de posibilitatea de a o jigni cu banalitatea unor avansuri cvasisenioriale. 5 Există două ipostaze deosebit de vii ale acestei fete, pe care aș vrea să le am simultan În fața ochilor ca o concluzie a imaginii ei obsedante. Prima a dăinuit mult timp În mine, cu totul aparte de acea Polenka pe care o asociam cu praguri de uși și apusuri de soare, de parcă aș fi zărit Încarnarea Într-o nimfă a sărmanei ei frumuseți ce ar fi trebuit să fie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe care le adunasem deja: Își pierduseră strălucirea pe care o avuseseră Înainte de a fi Întrerupt. Mi-a trecut prin minte bănuiala că am de-a face cu niște fantasme. Din fericire, această licărire rece de luciditate critică n-a dăinuit. Înflăcărarea pe care Încercasem s-o redau s-a Înstăpânit din nou readucându-și mijlocul de exprimare la o viață iluzorie. Șirul de cuvinte pe care le-am trecut În revistă erau din nou atât de strălucitoare, cu piepturile bombate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
elocvent despre asemenea lucruri, despre multe altele care speri Întotdeauna că ar putea supraviețui captivității În grădina zoologică a cuvintelor - dar străvezii tei Îngrămădiți lângă casă Înăbușă monologul Mnemosinei cu trosnetele și gemetele lor În noaptea agitată. Suspinul lor va dăinui. Burlanul dintr-o parte a terasei se aude bolborosind constant, ca o persoană pisăloagă. Uneori, un foșnet tulbură ritmul ploii printre frunze, făcând-o pe Tamara să se Întoarcă În direcția unui imaginar zgomot de pași și atunci, Într-o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Constituantă care, În faza sa preliminară, s-a străduit să Împiedice Întărirea sovietelor, s-a hotărât să stea cât mai mult timp la St. Petersburg, trimițându-și Însă numeroasa familie În Crimeea, o zonă Încă liberă (această libertate a mai dăinuit doar câteva săptămâni). Am călătorit În două grupuri, fratele meu și cu mine plecând separat de mama și cei trei copii mai mici. Trecuse o săptămână plicticoasă de când se născuse epoca sovietică; Încă mai apăreau ziare liberale; tata ne-a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu o cântare gravă, tărăgănată, ce urcă parcă din afundul pământului... Departe, printre arbori, călcând ușor, se prelinge un cortegiu de călugări cu lumânări aprinse, cădelnițând, sfințind câmpia cu "Cântarea pentru prohodul morților". Se duc ușor-ușor, dar litania lor va dăinui mult timp, de departe, în surdină, grav, trist, ca orice cântare pentru mort, mai departe... și mai departe... până se pierde undeva departe... departe... Din grămada de cadavre, se ițește capul unui bătrân, un țăran-oștean, o arătare cu părul vâlvoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cu bombardele lui Orban au străpuns zidurile Constantinopolului; când se slobozeau odată, crăpa și catapeteasma Cerului!... povestește Țamblac și vocea lui tremură amintindu-și. Zidurile Sucevei nu vor crăpa! declară cu credință nestrămutată Șendrea. Câtă vreme rezistă Cetatea Sucevei, va dăinui și Moldova! întărește Ștefan. Dă-mi-o mie s-o apăr, Doamne! răcnește Șendrea eroic. Ești vrednic s-o aperi, hatmane! Te pomăzuiesc "Portar de Suceava"! S-o păstrezi întreagă! Întreagă!! Jur!! Și eu?! Mie ce-mi rămâne! protestează Mihail
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mi ridic ochii să mă cutremur în fața jertfei și-a iubirii Sale. Meșterul nostru să-și amestece vopselele cu sânge; zugrăveala lui să fie o rugăciune, o luptă cu sine însuși, să fie suferință și bucurie; numai așa zugrăveala va dăinui în veac... Până nu-i reușesc "Patimile", nu vede de la mine o para! își înăsprește el glasul. Ștefan se oprește în pronaus, unde se cască o groapă spartă în pardoseala bisericii și săpată în pământ, adânc. Aici, deci... șoptește Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Tăutu revoltat. Tu, Ioane, tu trebuie să trăiești! Tu ești mărturia mea, Mărturia Moldovei. Mi-e frică de uitare... Prin tine, prin "Letopisețul Țării Moldovei", nu vom pieri cu totul. Cetățile mele se vor nărui, dar slovele letopisețului nostru vor dăinui în veac... Să scrii cum au știut moldovenii să lupte și să moară apărându-și libertatea... Să scrii, ca aieste fapte să stea mărturie, "să nu rămână îngropate în mormântul uitării"... Măria ta le-ai scris mai bine cu spada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
iau totul de la capăt, ca în blăstămul acela în care ce zidești ziua se dărâmă noaptea... E un blăstăm păgân, din vechime, care zice că nimic mare nu se poate înălța fără jertfă. Ca să se stingă blăstămu', ca zidirea să dăinuie, trebuie ca o ființă omenească, de bunăvoie -, să se lase zidită de vie la temelie... Numai așa zidirea va avea suflet și va dăinui... Zidit... de bunăvoie... îngână Ștefan cu privirile pierdute. ...Să dăinuie... Să dăinuim... Nemilos destin... Împotriva ăstui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că nimic mare nu se poate înălța fără jertfă. Ca să se stingă blăstămu', ca zidirea să dăinuie, trebuie ca o ființă omenească, de bunăvoie -, să se lase zidită de vie la temelie... Numai așa zidirea va avea suflet și va dăinui... Zidit... de bunăvoie... îngână Ștefan cu privirile pierdute. ...Să dăinuie... Să dăinuim... Nemilos destin... Împotriva ăstui destin nedrept m-am răzvrătit! Prea am fost de tot singuri... Totdeauna am fost singuri. "Numai Marea cea mare ne-a stat alături prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se stingă blăstămu', ca zidirea să dăinuie, trebuie ca o ființă omenească, de bunăvoie -, să se lase zidită de vie la temelie... Numai așa zidirea va avea suflet și va dăinui... Zidit... de bunăvoie... îngână Ștefan cu privirile pierdute. ...Să dăinuie... Să dăinuim... Nemilos destin... Împotriva ăstui destin nedrept m-am răzvrătit! Prea am fost de tot singuri... Totdeauna am fost singuri. "Numai Marea cea mare ne-a stat alături prin nemărginirea ei"... Dar, să nu fiu nedrept, și Dunărea... Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
blăstămu', ca zidirea să dăinuie, trebuie ca o ființă omenească, de bunăvoie -, să se lase zidită de vie la temelie... Numai așa zidirea va avea suflet și va dăinui... Zidit... de bunăvoie... îngână Ștefan cu privirile pierdute. ...Să dăinuie... Să dăinuim... Nemilos destin... Împotriva ăstui destin nedrept m-am răzvrătit! Prea am fost de tot singuri... Totdeauna am fost singuri. "Numai Marea cea mare ne-a stat alături prin nemărginirea ei"... Dar, să nu fiu nedrept, și Dunărea... Și Dunărea ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]