2,337 matches
-
cel puțin în privința realităților românești). Părerea lui ca și a lui Eminescu era că democrația este o piedică în calea naționalismului cultural românesc și deci a "Legii supreme". Ca și Nicolae Bălcescu, Iorga voia eliberarea națiunii de sub dominația străină. El detesta abstractul, dar avea propria lui mistică națională. Nu există nici un naționalism fără mistică. Iorga scria odată că era ca un suflu care se înalță din solul natal românesc, conținînd toate elementele culturii naționale a poporului român. Aceste elemente nu reprezintă
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
în lume nimic altceva decît viciu și putreziciune constituia un mod de tratare simplist și nerealist. Guyau afirma că opera unui geniu este armonioasă și unitară în descrierea lumilor obiective și subiective. El prețuia simplitatea în literatură. Iorga ajunsese să deteste cultul frumosului. El afirma că scriitorul trebuie să-și pună la contribuție imaginația, permițîndu-i cititorului să se identifice cu personajele sale, chiar și istoricul trebuie să scrie astfel, a scrie istoria evocator constituia un element important pentru el. Hennequin reprezenta
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
ideile lui Corradini: Să trăiești sub semnul primejdiei. Dacă o sută de italieni ar fi gata să moară pentru Italia, acest lucru i-ar da o nouă viață Italiei". Plus permanenta ridiculizare și disprețul lui față de sfințenia vieții omenești! Iorga detesta ideile lui Corradini. Iată ce scria el exact cu o săptămînă înainte de declanșarea celui de al Doilea Război Mondial: "Este oare războiul un semn de vitalitate?" "Dimpotrivă, este un semn de depravare, de disperare și de lipsă de respect față de
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
credința în relevanța democrației în rezolvarea problemelor României. Prima tentativă a regelui de a instaura un regim personal a eșuat. Carol a decis să dea înapoi și să facă din nou apel la partidele politice, sistem pe care Iorga îl detesta deja total. Votul universal însemna revenirea la putere a Partidului Național Țărănesc al lui Maniu. La 6 iunie 1932, Vaida-Voievod a format un nou guvern, urmat la 20 octombrie de cel al lui Maniu. Dar integritatea și constituționalismul lui Maniu
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
33. Care a fost oare motivul refuzului lui Antonescu? Antipatia personală? Antonescu era celebru pentru ranchiune și memoria lui bună. Sau faptul că, la mijlocul lui octombrie, nu se simțea încă sigur în privința atitudinii Germaniei față de Legiune, pe care Antonescu o detesta din toate băierile inimii? Sau ostilitatea fățișă a nemților față de Iorga? S-ar putea să fi fost oricare din aceste motive, întrucît nu se exclud unul pe celălalt. La cîteva zile după cutremur, familia Iorga s-a mutat în casa
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
sat de niște muncitori. Am înotat de la „treptele turnului“, în plin flux, și apoi m-am trântit gol-goluț în iarba de lângă turn, simțindu-mă extraordinar de relaxat și de fericit. Din păcate, turnul mai atrage câte un turist ocazional; dar detest să instalez o placardă pe care să scrie „Proprietate privată“. Această micuță pajiște este unica fâșie de iarbă pe care o posed, în afară de un petec mărunt, chiar în spatele casei. Iarba, frământată desigur de vântoasele mării, este foarte scundă, iar firele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu chiar în toate), plăcerile simple sunt cele mai bune, așa cum știe orice om inteligent care se iubește pe sine. Sidney Ashe s-a oferit odată să mă inițieze în plăcerile vinurilor de soi. L-am refuzat cu mânie. Sidney detestă vinurile obișnuite și nu se simte fericit până nu bea un vin scump, cu anul marcat pe etichetă. Dar de ce să-ți distrugi de bunăvoie gustul pentru vinurile ieftine? (Când vorbesc de acestea nu mă refer, desigur, la poșirca aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fratele său Abel, deși niciodată n-am fost prea sigur în ce măsură. Nu se înțelegea prea bine cu James, fiul lui Abel, pentru că vedea în el un rival al meu. Mătușa Estelle îl făcea să se simtă stingherit. Maică-mea îi detesta pe toți trei, deși în prezența lor se comporta fără cusur. Am îmbrățișat cariera teatrală datorită lui Shakespeare. Cei care m-au cunoscut mai târziu drept un regizor shakespearean nu au știut niciodată că acest zeu a regizat întru totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mele succese în Japonia. Dar eu am știut de ce i-am cucerit, și japonezii au știut și ei. Deși am fost categorisit ca „experimentalist“, mă declar categoric în favoarea scenei cu rampă și cortină. Sunt pentru crearea iluziei, și împotriva alienării. Detest foiala continuă a unei scene deschise, înconjurate de public, care dizolvă claritatea acțiunii. De asemenea, îmi inspiră oroare acel nonsens al „participării publicului“. Gălăgia și alte activități colective s-ar putea să-și aibă valoarea lor, dar nu trebuie confundate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pentru o schiță de caracter a lui Peregrine. Dar asta presupune să scriu și despre Rosina, și pe femeia asta aș prefera s-o uit. Mă rog, o autobiografie nu poate fi tot timpul un amuzament plin de autoindulgență. Peregrine (detestă să i se spună „Perry“ tot atât cât detest eu să mi se spună „Charlie“; numai cei care nu mă cunosc bine mi se adresează spunându-mi „Charlie“) este unul dintre acei oameni cu o concepție fermă asupra vieții pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
asta presupune să scriu și despre Rosina, și pe femeia asta aș prefera s-o uit. Mă rog, o autobiografie nu poate fi tot timpul un amuzament plin de autoindulgență. Peregrine (detestă să i se spună „Perry“ tot atât cât detest eu să mi se spună „Charlie“; numai cei care nu mă cunosc bine mi se adresează spunându-mi „Charlie“) este unul dintre acei oameni cu o concepție fermă asupra vieții pe care vor s-o ducă, și a rolului pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mea tot căutând să mă descotorosesc de femei! Și Rita Gibbons intră în povestea asta, așa că, probabil, s-a întâmplat mai târziu decât am eu impresia. Clement le-a tolerat pe Rita și pe Lizzie și pe Jeanne, dar a detestat-o pe Rosina. Firește că am mințit-o pe Clement (și ea mă mințea pe mine), dar s-au găsit diverse persoane care-și făceau o plăcere din a o informa. Rosina este, natural, Rosina Vamburgh și, cu excepția mea, e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nimeni n-ar fi putut înțelege. Era preferabilă sterilitatea austeră a tăcerii. Una dintre ororile căsniciei este aceea că partenerii, cel puțin așa se presupune, trebuie să-și povestească unul altuia totul. „El e!“ Fără îndoială, discutaseră astăzi despre mine. Detestam ideea că, în toți acești ani, pălăvrăgiseră probabil despre mine, mă îndepărtaseră din preocupările lor, înjosiseră totul, rumegându-l ca pe un soi de dumicat matrimonial, digestibil. „Admiratorul tău din tinerețe s-a descurcat destul de bine în viață!“ Fitch îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
noi, oamenii nu se vizitează între ei numai pentru că sunt vecini, fiecare își duce viața lui între patru pereți... — Dar noi ne cunoaștem! Și nu-i nevoie de „vizite“, dacă prin asta înțelegi formalități ridicole, pe care și eu le detest. Hartley, așa ceva nu înghit. N-ai putea pur și simplu să-mi explici? De astă dată s-a uitat drept la mine. Observasem că azi nu avea buzele rujate, ceea ce mă ajuta s-o deslușesc, să deslușesc înfățișarea ei tânără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sufletului meu risipit. Trebuia s-o înlătur prin gândire; iar roadele gândirii mele erau următoarele: Când l-am părăsit pe Ben, după acea odioasă întrevedere, încercasem o întunecată, sălbatică bucurie, pentru că-mi dădusem seama că acum eram liber să-l detest; ba eram liber să fac chiar mai mult, mult mai mult de atât. În linii mari, mă simțeam îndreptățit să mă gândesc la „salvarea lui Hartley“. În structura acestui gând exista un fel de violent salt anticipat, de parcă mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-mi mai omor timpul într-un muzeu de pictură. Nu sunt mare cunoscător în materie de pictură, dar tablourile îmi inspiră o anume admirație calmă, și-mi place atmosfera din muzee, spre deosebire de atmosfera din sălile de concert, pe care o detest. Trebuie să mai mărturisesc că portretele și tablourile care reprezintă femei îmi provoacă o satisfacție pur erotică. Evident, pictorii respectivi le-au avut, așa că de ce nu și eu? După oarecare șovăială, am hotărât să vizitez Colecția Wallance, unde nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-l înțeleagă. Și-apoi nici n-ai să reușești, tu nu ești atotputernic, în viața reală nu ești. Te-ai băgat pur și simplu într-o încurcătură foarte neplăcută genul de încurc\tur\ pe care tu, dintre toți bărbații, îl detești cel mai mult. Ai să-ți pierzi prestigiul. Gândește-te la lucrul ăsta. Încearcă să te cunoști îndeajuns pentru a-ți da seama cât o să-ți displacă toate astea, n-ai nici un rol în piesa asta, nici măcar o replică. Ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
senzația că nu înțelegeam nimic, în afară de ceea ce era de obscen evident: teribilele tonuri ale glasurilor și senzația că toate astea se mai întâmplaseră și înainte, de multe, multe ori. Îngrozitorul țipăt al sufletelor prinse în gheara vinovăției și a suferinței, detestându-se unul pe celălalt, înlănțuite, unul de celălalt. Infernul căsniciei. Nu puteam și nici nu încercam să descifrez înțelesurile și implicațiile lucrurilor pe care și le spuseseră. Clar era că domnul (brusc, începusem să-l numesc în gândurile mele „domnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
certuri lipsite de noimă și de conflicte oribile. Până la urmă totul s-a învălmășit într-un coșmar și Titus mă învinuia pe mine pentru asta, și într-un fel avea dreptate, uneori cred că mă condamna pe mine și mă detesta mai tare decât pe Ben. Desigur, când era mic, Titus era tot timpul speriat și stătea tăcut, era în stare să șadă toată seara pe scăunașul lui de lângă perete, palid și încordat și liniștit, înfiorător de liniștit. Mai târziu, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
era nevoită s-o facă. — Era speriată. — Mă rog, era o ambianță foarte nefericită. El îi interzicea să-mi vorbească. Și ea se simțea întotdeauna obligată să-i spună minciuni, minciuni neînsemnate, doar ca să-și facă viața mai ușoară. Și detestam lucrul ăsta. — Nu trebuie s-o condamni. Era un punct important. Bănuiesc că el nu-i un individ rău. Dar nimic din ce-a făcut nu i-a reușit și asta-l deprima, îl înăcrea, și se răzbuna pe noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dar nu voia să mi-l ofere, sau poate că nu putea. Părea aproape speriat de Hartley, speriat de situația ei, de captivitatea ei, de îngrozitoarea ei neputință, de ceea ce-și imagina că se petrece în mintea ei. Îi detesta umilința. Nu voia. să se amestece. Atitudinea lui față de întreaga chestiune, pe care o numea „trucul“ meu, sau „jocul“ meu, consta într-o îmbinare de dezgust și complicitate la vinovăție. Și, fără îndoială, se temea de Ben, cel puțin prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dă-mi voie să judec eu în locul tău. Nu mai putem continua în felul ăsta. Încep să am senzația că sunt un terorist. M-ai silit să mă plasez într-o poziție de tiran, adică în rolul pe care-l detest cel mai mult. Foarte bine, nu știu exact cum a fost căsnicia ta și poate că n-a fost chiar atât de îngrozitoare, și nici el n-a fost atât de îngrozitor, dar, fără îndoială, nu e un menaj fericit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o săvârșesc de una singură, am plâns luni întregi... ani... din cauza asta... n-am încetat niciodată să plâng. O clipă, ochii ei negri se umplură de lacrimi, care apoi secară ca prin farmec. Deschise portiera mașinii. — Rosina... — Te urăsc, te detest, de atunci încolo ai fost un diavol pentru mine... — Uite ce-i, ai dreptate, te-am părăsit, dar tu m-ai împins la lucrul ăsta, și tu porți partea ta de răspundere. Emanciparea femeilor nu le-a împiedicat să arunce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe soția rătăcitoare la soțul măcinat de ură — Toate lucrurile astea îmi fac greață. Îmi pare rău, iartă-mă. Dar pur și simplu nu vreau să fiu implicat. Am fugit de-acasă tocmai ca să scap de murdării de felul acesta, detest murdăriile, și am avut parte de ele tot timpul, cât am trăit lângă cei doi: murdărie, murdărie, murdărie. Nu sunt oameni răi, numai că nu știu să ducă o viață omenească. Ea nu-i rea, sunt de acord. Nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu tot dinadinsul să știu? — Nu-mi pasă dacă știi sau nu știi. Văru-tău a scos totul la iveală cu tehnicile lui de interogatoriu. Zicea că tu-l bănuiești pe Ben și că te montezi singur. — Pretinzi că m-ai detestat întotdeauna, dar nu-i adevărat. Nu ești tu un actor atât de bun. Mi-ai vorbit despre unghiul tău Peregrine. — N-am avut nici un unchi Peregrine. Mă simțeam complet buimăcit. — Dar ce-a fost cu Titus? am întrebat. — Ce vrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]