280,392 matches
-
cel care păstrează pînă și în anii în care scrie cartea aceasta nostalgia troțkismului din tinerețe, perioadă pe care o privește acum, după ce mai întîi a regretat-o, cu indulgență: „Cînd tocmai ai împlinit douăzeci de ani, cum să nu devii troțkist?". Uimește iarăși venerația sa față de oameni care au uitat că-i datorează ceva. Nu sînt puțini aceștia și printre ei se numără unele dintre numele al căror „naș" a fost. Barthes sau Michaux, de exemplu. „Exist prin ceilalți" gîndește
Binecuvîntarea amintirii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13949_a_15274]
-
Ilinca Taranu Ramón Gómez de la Serna este unul dintre cei mai atipici scriitori spanioli ai secolului trecut. Precursor al avangardei istorice, cu primele sale cărți Intrînd în foc ( 1905), Morbidități (1908), Cartea mută (Secrete) ( 1911) devine iconoclastul vremurilor sale, furiosul și demolatorul spaniol al speciilor și temelor consacrate. Din 1908 conduce revista Prometeo, unde s-au publicat primele manifeste avangardiste spaniole și faimosul cerc literar de la Cafeneaua Pombo. Adept al "artei pentru artă", Ramón, cum îl
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
lucru necurat. Pieptănam cu picioarele pletele buruienișului și-mi căutam drumul printre șinele căii ferate. Am zîmbit la gîndul că acolo, și nu altundeva, se găseau adevăratele ramificații ale destinului, sistemul său venos final. Odată ajuns în acel ținut, el devenea imens, iar lumea se vedea ca privită din altă lume. Ciuliniș și mărăciniș și cele de pe urmă cîmpuri părăginite. Am auzit o voce lăuntrică voind să mă înfricoșeze. "O să te omoare aici... Au cuțite de oțel făcute din oțelul șinelor
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
Ionesco reprezenta, pînă în 1989, latura "mitică" a culturii române. Cărțile lui se citeau mai mult pe sub mână, numele său era ( din rațiuni de "corectitudine culturală") o veșnică paranteză necesară la cursurile de literatură universală, iar intervențiile politice ale dramaturgului - devenit membru al Academiei Franceze - împotriva ubuescului regim din România, făcute publice prin intermediul postului de radio "Europa Liberă", aveau în conștiințe forța unor lovituri de baros. Generații de români au găsit în Rinocerii satisfacția revanșei în fața unui regim irațional, care a
Ionesco după Ionesco by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13978_a_15303]
-
dramaturgului, relațiile sale cu România, anii de exil, prietenia cu ceilalți doi mari scriitori români din capitala Franței, Mircea Eliade și Emil Cioran. Chiar dacă prin caracterul său preponderent polemic este altceva decît ne-am fi așteptat, volumul lui Marie-France Ionesco devine o referință fundamentală, imposibil de trecut cu vederea. n Marie-France Ionesco, Portretul scriitorului în secol. Eugène Ionesco 1909-1994, traducere din franceză de Mona Țepeneag, Editura Humanitas, București, 2003, 154 pag.
Ionesco după Ionesco by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13978_a_15303]
-
îl port artei în general, artei românești în special, unui public românesc de bună credință dar naiv, trebuie în sfârșit să vorbesc pentru că de astă dată, povestea este prea gogonată. La limită, aproape că alăturarea numelui meu de acest fenomen devine jenantă. Da, fenomen, am spus bine, căci doctorul Dumitresco este un fenomen Desigur nu unul al naturii mari, ci al celei mici. Cu toată responsabilitatea, totuși, odată și odată lucrurile trebuie spuse pe șleau, așa cum sunt, adevărul trebuie subliniat cu
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
n-are concepție plastică nu este artă. Domnul doctor nu cunoaște nici culoarea. Culoarea nu este suma vopselelor care se găsesc la un moment dat pe o pânză. Culoarea ca și desenul sunt arhitecturi mintale, spirituale mai înainte de-a deveni materie pe pânza de pictură. Dar asta ține de concepția operei și concepția lipsește. Culoarea nu este de-sine stătătoare, ea face corp comun cu desenul conlucrând la un echilibru înalt, echilibru emanat prin toți porii operei, prin textura materiei
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
un sculptor sau pictor de geniu poate să pătrundă în intimitatea altui geniu, să se consubstanțializeze cu Eminescu prin misterul creației, câteva momente, ca un preot care săvârșește sfânta liturghie. Atunci numai, avem de-a face cu arta, când artistul devine preotul, iar opera devine icoana. În istoria artei românești doi mari sculptori l-au făcut pe Eminescu: Gheorghe Anghel, la București și Ion Vlad, la Paris. Puzderia de încercări mai mult sau mai puțin asemănătoare nu are pentru istoria artei
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
de geniu poate să pătrundă în intimitatea altui geniu, să se consubstanțializeze cu Eminescu prin misterul creației, câteva momente, ca un preot care săvârșește sfânta liturghie. Atunci numai, avem de-a face cu arta, când artistul devine preotul, iar opera devine icoana. În istoria artei românești doi mari sculptori l-au făcut pe Eminescu: Gheorghe Anghel, la București și Ion Vlad, la Paris. Puzderia de încercări mai mult sau mai puțin asemănătoare nu are pentru istoria artei nici un fel de importanță
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
După 1989, o perioadă, N. Breban a privit cu oarecare detașare, cel puțin aparentă, la ce se întâmpla în jurul său, în viața literară și în viața socială, în viața politică resuscitată, până ce, în ultimii ani, și-a schimbat atitudinea. A devenit participativ, formulează puncte de vedere, comentează în rubrica din "Cotidianul" evenimentele în curs. Se întoarce și asupra trecutului, al său și al altora. Pe unii confrați din țară, ca și pe unii exponenți ai exilului literar, îi ia la refec
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
Mârzea, prinde așa, un fel de patină neclară, tulbure, echivocă". Selectat până la urmă este Dumitrașcu, tânărul doritor de ascensiune socială în care Mârzea ghicește un posibil "complice". Îi face acestuia servicii de tot felul, i se vâră în suflet, îi devine repede indispensabil, ca partener de lungi convorbiri zilnice și în cele din urmă ca sfătuitor. Nimic altceva decât să chefuiască nu poate face Mârzea pentru sine, dar poate face mult, imens, pentru celălalt, pentru "complicele" ales. Fără măcar să-i spună
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
ale lui Amedeu, activându-le și făcându-l conștient de ele. Un exercițiu maieutic. Destul de repede Dumitrașcu acceptă ce-i oferise Mârzea, acceptă moral vreau să spun, evoluând în sensul întrevăzut de acela care mizase pe el cu îndrăzneală. Astfel devine Dumitrașcu un om de mare suprafață, vedetă politică a Clujului și a Transilvaniei, părăsind, în foiletoanele din "Ardealul" și în cuvântările ținute la întruniri, linia de echilibru pe care o urmase cândva, înclinând tot mai mult acum să dea satisfacție
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
aducător de succese sigure. Îi contrariază prin aceasta pe Mariuțan, pe Rodica Filipescu și pe ceilalți colegi de la ziar care optaseră, ca și el mai demult, pentru linia moderată, rațională. A vorbi în legătură cu el de "rinocerizare" nu este impropriu, omul devenind altul pe nesimțite, sub presiunile insidioase ale lui Mârzea, despre care se poate spune că ajunge să locuiască sufletește în el. Între primul Amedeu și cel de după împrietenirea cu Mârzea există și continuitate și ruptură, ca și în cazul altor
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
care vă regăsiți, întreabă, îndoindu-se și nu prea, Chiar nu-i nici o speranță?, își răspunde cu nostalgia dezamăgitului și reproșul moale al celui care și-a îndatorat iubita cu speranțele lui toate, Și câte-am pus în tine... Cititorul devine după lectură, din răbduriu și curios, malițios de-a-dreptul. Ei bine, câte și mai ales ce, ați pus, vă întreb și eu, într-o doară, în iubita-poezie, ca ea să se îndure să vă dea o povață, să vă consoleze pentru
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13967_a_15292]
-
aprinse luminile în miezul zilei, cu patul imens despre care va afla mai târziu că se numea "matrimonial", un pat în care se pierdea sub o pilotă oribil de grea, încât seara se refugia lângă bunica lui, căci acolo toate deveneau mai ușoare. Îi stârneau puțină silă plușul înțepăcios al fotoliilor, vana unde i se făcea baia și mai ales oala imensă de noapte, din noptiera pe care se ferea să o mai deschidă după ce, cotrobăind prin ea, descoperise vasul greu
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
îi surprinsese o privire. "Te interesează cântarul?". Într-un colț, pe o măsuță biedermeier cu intarsii, se afla un mic cântar de scrisori, cu pârghii și talgere de alamă, un obiect de o complicație amuzantă, ce-și pierduse demult folosința, devenind o piesă inutilă, decorativă. Contemplase adeseori cu mult interes, în casa unchiului Arthur, o asemenea jucărie, dar bătrânul, suflet hain, nu-i îngăduise niciodată să pună mâna pe ea. Nu pun mâna, doar mă uit" - asigurase el de astă dată
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
gospodării rânduite frumos, în șir, jur împrejurul unei coline pe care se înălța biserica cu turla ascuțită purtând în vârf un glob strălucitor. Cărarea din fața morii ducea spre pădurea ce se întindea până departe, pe dealuri tot mai înalte până când deveneau adevărați munți. Aș fi vrut să ajung până acolo unde pădurile de brad încetau și se iveau doar stâncile colțuroase și pe ele, albind ici-colo, zăpada. Dar Sibyle mă aducea îndărăt, la moară, ca să-mi arate singurele ființe ce se
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
sale, înmormântarea în cavoul familiei Vogelsang. N-aș fi putut spune pe ce cale aflasem toate acestea, încă de atunci de când se petrecuseră. Copiii sau cel puțin unii dintre ei află tot ce le ascund cei mari. Întrucât și eu devenisem unul dintre cei "mari", pierdusem cărarea pe care dibuisem mai demult adevărurile ascunse. Îmi amintesc însă, atât de limpede, ultima noastră seară, acolo pe terasa hotelului, la câțiva pași de bazinul cu apă sărată care licărea ispititor. După câteva zile
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
o sugerează și felul în care autorul își manevrează personajul: în aproape toată cartea el este cel care narează, după ce și-a precizat identitatea dintru început. Numai că, brusc, în ultimul capitol, personajul este pus la loc în sertarul lui, devenind un individ despre care se vorbește la persoana a treia. Rolul naratorului va fi preluat, prin detașare, de autorul însuși, care se va apropia de cititor și îi va șopti: deși am pornit de la realitate nu uita că ai de-
Proză satirică by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/13976_a_15301]
-
puterea. Acestei perioade îi aparțin și volumele de povestiri Istoria macacilor ( 1955), în care autorul amestecă umorul grotesc, sarcasmul și ironia, Moarte de cîine (1958) sau Fundul sacului (1962) în care condiția umană, degradarea într-o lume lipsită de valori devin temele fundamentale. Grădina desfătărilor, cartea sa inovatoare din 1971, reeditată apoi de mai multe ori, reface legătura cu perioada avangardistă, prin recursul la o scriitură compozită, amestecînd realitate și imaginar, forme discursive, ilustrație grafică și digresiune autobiografică. Minunat povestitor, jurnalist
Calea vieții noastre (fragmente) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13966_a_15291]
-
tycoon japonez, unui rege al industriei constructoare de mașini din America sau Germania, vreunui prinț arab sau cine știe cărui cineast italian, vreunei doamne din decadenta aristocrație engleză, ca să nu mai vorbim de vetustele personaje ce conduc lumea socialistă; și așa au devenit cunoscute faptele care, neîndoios, reprezentau o binecuvîntare destinată muritorilor de rînd și nu aveau să rămînă privilegiul unor happy fews, al unui beautiful people. Spre satisfacția tuturor s-a aflat că tratamentul în cauză nu avea nici pe departe ceea ce
Calea vieții noastre (fragmente) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13966_a_15291]
-
închide ochii la perpetuarea modelului comunisto-securist care a făcut din țară un cadavru umplut cu borhotul lăcomiei și cinismului. Discursul lui Michael Guest a arătat că astfel de șmecherii nu au nici o șansă. Nimeni nu poate spera ca America să devină ambalajul în care tot felul de neisprăviți să-și ascundă ticăloșia. Putem fi partenerii lumii civilizate atâta vreme cât acceptăm regulile acelei lumi. Dacă vom face la nesfârșit pe cocoșii într-o curte în care găinile s-au emancipat de mult, vom
Americanii, ostaticii lui Năstase by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13972_a_15297]
-
colaborare cu Institutul Goethe și cu Universitatea Națională de Muzică din București, fundația cu sedii la München și Zug inițiază un proiect de anvergură, destinat stimulării tinerei compoziții românești și a vocilor originale ce pot apărea în acest context. România devine un al treilea centru susținut astfel: proiecte similare se derulează în Rusia și Polonia. Numele Siemens se asociază automat de vestitele produse electrocasnice. Același nume patronează fundații pentru muzica, artele plastice și științele contemporane, ceea ce în Germania nu mai surprinde
Ernst von Siemens și tinerii compozitori români by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13987_a_15312]
-
a fi păpate de ursul polar? Ajungea tribului un singur bătrân șamanul care să se opună temperamentalului conducător, când acesta o lua razna, pe calea unor alegeri necugetate sau efectuând prea dese consumații de adversari. Și făcea vrăji când corupția devenea de nesuferit, dădea sfaturi, colane. Pe atunci nu existau patru bătrâni de fiecare culegător/vânător, cine nu vâna nu mânca, deși lozinca nici nu fusese elaborată, urșii albi, la rândul lor, odată vânați îi readuceau pe bunici în stomacul nepoților
Bătrâni, luați-vă gândul! by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13973_a_15298]
-
însumînd opțiuni artistice extrem de diferite, dar fiind pentru alții expresia «noii sensibilități» postmoderne, reductibilă însă, în mare măsură, la poetica lunediștilor, falanga bucureșteană a Cenaclului de Luni condus de Nicolae Manolescu. Cum, mai ales în acest al doilea sens, a devenit pentru unii criteriu de valoare în sine, «optzeciști» apărînd la mulți ani și după sfîrșitul deceniului nouă, e de înțeles gustul polemic al unora dintre optzeciștii notorii de a se dezice de optzecism". Aci introducem o paranteză. Într-adevăr optzecismul
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]