1,929 matches
-
astfel toată argumentația -, dar totuși este clar că distincția dintre știință și ideologie nu este atât de clară pe cât ar vrea el să o facă. În fapt, portița deschisă lăsată de el îi va lasă pe marxiști să creioneze materialismul dialectic ca o ideologie ce îndeplinește toate cerințele științei, iar pe ne-marxiști să ironizeze acest fapt. Primul urmaș, Engels, a păstrat concepția negativă despre ideologie. În fapt, el este creatorul sintagmei atât de des vehiculată în ultimul secol și jumătate
Ideologie politică () [Corola-website/Science/296534_a_297863]
-
tatălui său din Manchester, înainte de a se muta în Londra, în 1870. După moartea lui Marx din 1883, Engels și-a dedicat restul vieții traducerii și editării scrierilor lui Marx. Totodată, a fundamentat teoria socialismului științific, sub denumirea de materialism dialectic, prin cea mai relevantă dintre scrierile sale, "Dezvoltarea socialismului de la utopie la știință", 1880, o broșură rezumativă a lucrării sale de mai mari dimensiuni "Domnul Eugen Duhring revoluționează știința", cunoscută și ca "Anti-Duhring" -1878. a murit în 1895, la Londra
Friedrich Engels () [Corola-website/Science/298418_a_299747]
-
sau de „îmbunătățire” a capitalismului (fără a îl aboli) pentru a face față prăbușirii pieței datorită ineficienței sistemului. Hegel a propus o formă a idealismului în care dezvoltarea ideilor în contrariile lor este tema conducătoare a istoriei umane. Acest proces dialectic presupune uneori acumulări treptate dar alte ori cere salturi discontinui, schimbări violente ale al status quo-ului existent. Figuri istorice precum Napoleon Bonaparte sunt, conform interpretărilor hegeliene, mai degrabă simptome și unelte ale proceselor dialectice impersonale de bază decât modelatoare ale
Marxism () [Corola-website/Science/298447_a_299776]
-
conducătoare a istoriei umane. Acest proces dialectic presupune uneori acumulări treptate dar alte ori cere salturi discontinui, schimbări violente ale al status quo-ului existent. Figuri istorice precum Napoleon Bonaparte sunt, conform interpretărilor hegeliene, mai degrabă simptome și unelte ale proceselor dialectice impersonale de bază decât modelatoare ale acestora. Marx și membrii grupului Tinerii Hegelieni din care făcea și el parte, au păstrat cea mai mare parte a modului de gândire al lui Hegel. Dar Marx „l-a adus pe Hegel cu
Marxism () [Corola-website/Science/298447_a_299776]
-
și membrii grupului Tinerii Hegelieni din care făcea și el parte, au păstrat cea mai mare parte a modului de gândire al lui Hegel. Dar Marx „l-a adus pe Hegel cu picioarele pe pământ”, conform propriei viziuni, schimbând idealismul dialectic în materialism dialectic. Marx a urmat curentul altui Tânăr Hegelian, Ludwig Feuerbach. Ce îi deosebește pe cei doi este părerea lui Marx că umanismul lui Feuerbach este excesiv de abstract și de aceea nu mai puțin idealist decât sistemul pe care
Marxism () [Corola-website/Science/298447_a_299776]
-
Tinerii Hegelieni din care făcea și el parte, au păstrat cea mai mare parte a modului de gândire al lui Hegel. Dar Marx „l-a adus pe Hegel cu picioarele pe pământ”, conform propriei viziuni, schimbând idealismul dialectic în materialism dialectic. Marx a urmat curentul altui Tânăr Hegelian, Ludwig Feuerbach. Ce îi deosebește pe cei doi este părerea lui Marx că umanismul lui Feuerbach este excesiv de abstract și de aceea nu mai puțin idealist decât sistemul pe care îl dorea să
Marxism () [Corola-website/Science/298447_a_299776]
-
75% din americani lucrau pe cont propriu, în timp ce în 1986 doar aproximativ 10% din americani lucrează pe cont propriu. Pe teren științific altul decât cel economic, ideile lui Marx au avut un impact major în sociologie și istorie, unde concepția dialectică (conform căreia orice sistem social conține forțe care produc contradicții (dezechilibre) ce pot fi rezolvate doar prin înlocuirea lui) reprezintă cea mai imoprtantă contribuție a filozofului. Influența lui Marx a fost imensă în toate științele sociale, intuițiile marxiste în sociologie
Marxism () [Corola-website/Science/298447_a_299776]
-
Communication and the Politics of Simbolic Construction of Reality”, "Journal for the Study of Religions and Ideologies", Vol 10, No 29 (2011): 182-202. 7. Sandu Frunză, „Does communication construct reality? A New Perspective on the Crisis of Religion and the Dialectic of the Sacred”, "Revista de cercetare și intervenție socială", vol. 35 (2011): 180-193. [1] <nowiki>http://fspac.ubbcluj.ro/comunicare/despre-noi/corp-profesoral/</nowiki> [2] Sandu Frunză, "Experiența religioasă în gîndirea lui Dumitru Stăniloae. O etică relaționala", (Cluj: Ed. Dacia, 2001
Sandu Frunză () [Corola-website/Science/307556_a_308885]
-
fizică. Deținuții, pe lângă bătăile severe administrate regulat, au fost siliți să se tortureze reciproc, cu scopul de a descuraja loialitățile dinaintea încarcerării. Gardienii i-au forțat să participe la sesiuni programate sau ad-hoc de instruire politică, cu subiecte precum materialismul dialectic și istoria Partidului Comunist Sovietic de Iosif Stalin, de obicei acompaniate de abuzuri fizice la întâmplare și îndemnuri la "demascare" pentru diferite abateri, unele reale, dar marea majoritate inventate. Obiectivul lor era ca victima să cedeze psihic, transformându-se într-
Experimentul Pitești () [Corola-website/Science/306839_a_308168]
-
un dialog scris de Platon. Dialogul aparține perioadei de bătrânețe a evoluției platonismului alături de Parmenide, Sofistul, Omul politic, Timaios, Critias, Philebos, Legile. Se poate afirma că odată cu acest dialog, Platon trece de la gândirea de tip matematic la gândirea de tip dialectic. În Theaitetos Platon cercetează procesul subiectiv al cunoașterii, la care se ajunge prin critica unor pseudo-cunoașteri. Acestea din urmă, având un caracter de exemplu negativ, pot doar reflecta calea spre adevărata cunoaștere. Din această perspectivă, Theaitetos este „un dialog criticist
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
adevărat al cuvântului, axată pe o perspectivă declarat social-critică, opusă unui estetism elitarist, apolitic și distanțat față de realitatea imediată. Ideologia grupului era tributară scrierilor stângii nedogmatice occidentale, iar textele literare urmau o linie comună, oarecum unitară, inspirată atât din laconismul dialectic al lui Bertolt Brecht, cât și din experimentele avangardiste ale "Grupului Vienez" sau a poeziei muzicii rock. Atitudinea politică a grupului nu a fost una principial anti-comunistă, ci doar critică față de socialismul real-existent".. În România socialistă acest cenaclu a tinerilor
Grupul de Acțiune Banat () [Corola-website/Science/302302_a_303631]
-
Unii istorici susțin că în tinerețea sa, Soliman a avut o admirație pentru Alexandru cel Mare. El a fost influențat de viziunea lui Alexandru de a construi un imperiu de la est până la vest, iar acest lucru a creat o unitate dialectică pentru campaniile sale militare în Asia și în Africa precum și în Europa. După reușita tatălui său, Soliman a început o altă serie de cuceriri militare și a potolit o revoltă condusă de guvernatorul otoman al Damascului în 1521. Soliman începe
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
în sensul că adevărurile de credință, inclusiv misterele, pot fi înțelese de către intelect. Astfel, dacă principiul lui Anselm fusese Credo ut intelligam, „cred ca să înțeleg”, Abélard insistă pe forma inversată a acestei formule. Pentru el este mai importantă înțelegerea, pătrunderea dialectică a adevărurilor: credința trebuie să se bazeze pe rațiune. Identificarea filosofiei cu teologia are loc la Abélard în alt sens: nu în sensul urcării filosofiei la rangul de teologie (ca la Eriugena), ci în sensul coborârii teologiei la nivelul logicii
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
a filosofiei dar și instrument al acesteia. La fel procedează și Abélard. Logica este, cu alte cuvinte, atât o știință particulară, cu obiect de studiu propriu, cât și o metodă generală pentru toate celelalte științe. Astfel, logica este, pentru Abélard, dialectică, fie în sens restrâns (cel care se referă la dialectica în calitate de instrument pentru elaborarea argumentelor probabile, instrument al retorului sau oratorului), fie în sens larg (stoic), pentru care dialectica înseamnă logică, adică o știință. În acest sens larg, logica se
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
astfel în realitate, deoarece nu sunt precedate de o intenție rea!” - scrisese Papa Urban al II-lea, o exclamație sub semnul căreia se regăsește și cartea lui Abélard. La începutul capitolului al treilea ne surprinde o frază al cărei substrat dialectic (nu trebuie să ignorăm nici în acest context etic că Abélard era un dialectician) este profund: „această consimțire o numim la propriu păcat, adică vina sufletului prin care acesta ne face pasibili de învinovățire”. Suntem încredințați că Abélard știa foarte
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
plan, o creatură se bucură de repausul în eternă mișcare ca fiind o ființă finită deschisă infinitului, și totuși cunoaște și o mișcare eternă imobilă, din moment ce sfârșitul ființei umane finite este infinit și intangibil. Staza finală este astfel „o vibrație dialectică între timp și atemporal, între creatură și Creator”. În descrierea îndumnezeirii, Sfântul Maxim vorbește despre desăvârșirea facultăților naturale ale creaturii și despre atingerea unui mod supranatural de existență, ca un eveniment transcendent unic; într-adevăr, încetarea puterilor naturale reprezintă în
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu PETCU [Corola-other/Science/127_a_436]
-
este una dintre cele mai importante scrieri ale lui Willard Van Orman Quine, important filozof analitic (1908-2000), profesor de filosofie la Harvard. Traducerea românească a acestui articol s-a făcut în 1974, în Materialismul dialectic și știintele moderne, vol. 15, „Epistemologie. Orientări contemporane”. Leibniz: adevăruri raționale/adevăruri factuale Hume: relațiile dintre idei/relații între lucruri Kant: adevăruri analitice/adevăruri sintetice Pentru Kant, judecățile analitice sunt judecăți a căror valoare de adevăr depinde doar de sensul
Două dogme ale empirismului () [Corola-website/Science/304674_a_306003]
-
află "narativul" inconștientului, cel care generează întâmplările și le leagă între ele, surprinzând astfel mișcările rațiunii. Surprinsă și, în cele din urmă, obligată să le recunoască, rațiunea trufașă încearcă să se definească prin despărțire de abstractul intelect și prin viclenie dialectică. Viața lui V. G. Paleolog se desfășoară între întâmplare și inconștient; de prima, minunându-se și încercând să-i ordoneze chipurile; de celălalt, dorind să se apropie și stând continuu de veghe și pândă, precum vânătorul din basme - lui atât
Vasile Georgescu Paleolog () [Corola-website/Science/304134_a_305463]
-
spiritului ca realizare a sinelui nostru, ca unitate dintre Ființă și Nimic, la fel ca totalitate absolută. Locul adevărului este conceptul in sistemul științific, si nu Anschauungul. Cunoașterea adevărului constă în faptul că dihotomia dintre subiect și obiect este ridicată dialectic la un nivel superior, că una nu poate exista fără cealaltă, deci ambele formează un tot unitar. se ocupă atât cu probleme de bază de ordin epistemologic, cât și de ordin etic și istorico-filozofic. Un rol deosebit îl joacă capitolul
Fenomenologia spiritului () [Corola-website/Science/304203_a_305532]
-
poate exista fără cealaltă, deci ambele formează un tot unitar. se ocupă atât cu probleme de bază de ordin epistemologic, cât și de ordin etic și istorico-filozofic. Un rol deosebit îl joacă capitolul despre conștiința de sine, care conține perspectiva dialectică asupra stăpânului și sclavului, care este punct de plecare important pentru Karl Marx, în cercetarea raporturilor de clasă în societatea burgheză. Hegel pornește în lucrarea sa capitală, de la patru premise: După Hegel, istoria are trei etape: După Hegel, conștiința de
Fenomenologia spiritului () [Corola-website/Science/304203_a_305532]
-
pentru mine - nu mai este instinct. Înainte de a se elibera de stăpân, sclavul creează mai multe ideologii, prin care să își justifice statutul de supus. Prima este stoicismul, a doua este solipsismul. A treia este creștinismul. Sclavul nu neagă caracterul dialectic, contradictoriu al vieții, dar justifică asta prin faptul că orice existență conține contradicții. În acest scop, el creează o altă lume, cea "de dincolo" de lumea naturală, a simțurilor. În lumea aceasta, el este sclav, și nici nu merită să
Fenomenologia spiritului () [Corola-website/Science/304203_a_305532]
-
se lupta nu înseamnă a face parte din istorie. Deoarece nu există progres pentru stăpân. Dacă acceptăm cele patru patru premise (vezi mai sus), înțelegem, posibilitatea unui proces "istoric", care în mare, este istoria luptelor și a muncii, o istorie dialectică, plină de tensiuni și contradicții, care până la urmă se termină în războaiele napoleoniene. Nu există om acolo unde nu există stăpân și sclav (trebuie să existe deci cel puțin doi indivizi, pentru ca să poată exista un om). Istoria se termină atunci când
Fenomenologia spiritului () [Corola-website/Science/304203_a_305532]
-
mai există sclav). După Hegel, războaiele napoleoniene, mai ales Bătălia de la Jena, istoria se termină prin eliminarea distincției dintre stăpân și sclav,deci când ambii dispar și sunt înlocuiți de omul burghez al Franței revoluționare. Căci aceste burghez este sinteza dialectică dintre stăpân și sclav. Acesta este omul integral al statului universal și omogen creat de Napoleon. Astfel, sclavul va fi recunoscut de către stăpân ca om cu adevărat liber. Iar dacă sclavul este om cu adevărat liber, atunci și stăpânul poate
Fenomenologia spiritului () [Corola-website/Science/304203_a_305532]
-
în final din dilemă. Aici se încheie istoria. Pentru Hegel, odată cu consolidarea societăților burgheze se încheie și dialectica. Însă pentru Karl Marx tocmai acest punct este momentul de plecare al unei noi dialectici, cea dintre capitalist și proletar, numită și dialectică materialistă.
Fenomenologia spiritului () [Corola-website/Science/304203_a_305532]
-
Henri Bergson, "Essai sur les données immédiates de la conscience"; se va adăuga mai apoi interesul fundamental pentru intenționalitatea husserliană și ontologia lui Heidegger. O cunoaște pe cea care-i va fi alături întreaga viață, Simone de Beauvoir; relațiile lor (despărțite dialectic în „necesare și contingente”) fiind caracterizate de o libertate reciprocă a implicării, pe care amândoi o asumă plenar. Până la izbucnirea celui de al doilea război mondial, Sartre predă filozofia la diferite licee din Le Havre, Laon și Paris, cu o
Jean-Paul Sartre () [Corola-website/Science/298016_a_299345]