6,346 matches
-
căluții de mare înaintând sacadat. Totul parcă se mișca în aceeași direcție - urcând, coborând: stoluri, cârduri, cu ochi întredeschiși. Și în mijlocul pestriței mulțimi erau rechinii cu corpuri ca niște coloane ale templului mișcător. Totul îi amintea lui Beppo de coloanele domului din Milano, ca și cum ce exista pe pământ s-ar fi găsit și în adâncul apei. Rechinii își făceau dansul lor urmat de dansul șerpilor lui Asclepios, în spirale neterminate. Beppo se găsise deodată în jocul lor, primind o lovitură surdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pântecul lui misterios. La aeroportul din Milano ne aștepta prietenul nostru, Franco Bonelli. Am remarcat imediat că era frumos, dar îmbătrânise - părul îi albise și ochilor le lipsea privirea jucăușă. Ne-a invitat imediat în atelierul lui, situat aproape de celebrul dom. Nu pictase prea mult în ultima vreme pentru că învățase arta de a face lucrurile noi să arate vechi. Mâinile îi erau aproape distruse de diferite substanțe chimice pe care le folosea la patinarea aramei, bronzului, a obiectelor de ceramică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Când se petrecură toate astea? Aseară târziu. Știm când plecă de sus din parchet. Nu mai târziu de orele douăzeci și unu. Până în oraș e un drum de două ore, deci aici ajunse într-o oră, o oră și jumătate. De unde știi? Dom' inspector, spuse repede Vasilică, doar nu merse cu spatele! Cam atât fac șoferii de la exploatare pe drum. Cel mai mult durează încărcatul și descărcatul camioanelor. Știți cum se face asta? E o chestie foarte interesantă și periculoasă totodată. Să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aplică decât in extremis. Păi, spuneați că nu trebuie să le tăiem pe toate, una mai trebuie să rămână. Hai, vă rog, vreau să învăț și eu ceva de la dumneavoastră. Măi Vasilică, tu vrei să mă pui la treabă. Nu, dom' șef! Nici prin cap nu-mi trece. Tu nu pricepi că mie nu-mi place să lucrez așa? La asta se apelează numai atunci când celelalte proceduri dau greș. Păi, nu ne aflăm într-o asemenea situație? Ce vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
oftă starostele scoțând un nor de fum din pipă. Nu mai merită să ne trudim, de la an la an scoatem tot mai puțin aur. Atunci de ce mai veniți? întrebă Cristi care privea curios în jur. Păi, ce altceva să facem dom' șef? răspunse țiganul tot cu o întrebare, dar nu înainte de a mai pufăi odată din luleaua. Nu știm să facem altceva decât meșteșugul ăsta. Ce vreți, să ne apucăm de furat? Trebuie să ne creștem și noi copiii. Câtă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de cealaltă. Nu se putea apropia prea mult, pentru că de jur împrejur malul era acoperit cu mâl moale. Am lucrat ieri la șteamp, explică țiganul cel bătrân, n-a apucat să se usuce. Da' de Rândunel al nostru ce știți, dom' șef? Surprins, Cristi se întoarse brusc spre cel ce vorbise. Nu observase că zlătarii ieșiseră din apă și acum se aflau la doi pași în spatele lor. Unul dintre ei, un țigan înalt și subțire, cu plete negre și mustața subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
inspectorul, ploaia de întrebări se abătu din nou asupra lor. Unii vorbeau românește, alții țigănește, era un adevărat vacarm. Gata! strigă Cristi ridicând mâna dreaptă în sus. Putem sta de vorbă fără să țipăm unii la alții? Nu țipă nimeni, dom' șef, spuse starostele, pe un ton mai scăzut, dar suficient de tare ca să acopere vocile celorlalți, așa-i vorba noastră! Se întoarse apoi spre ceilalți și rosti câteva cuvinte pe țigănește. Imediat liniștea se așternu peste ceata de zlătari. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai ales, când ați constatat că puștiul lipsește? Grupul începu să se frământe și un cor de șoapte se auzi dinspre femeile care stăteau în spatele bărbaților. Starostele se întoarse într-acolo și rumoarea încetă imediat. No, ce să vă spun, dom' șef? începu el să vorbească. Nu putem să ne aducem căruțele până aici. Nu există drum prin pădure. Le-am lăsat mai încolo, într-o poiană, unde au și caii ce paște. Este treaba puradeilor să aibă grijă de animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Eh, oftă starostele, nu l-am găsit. Dimi neață am luat-o de la capăt dar tot degeaba, așa că ne-am hotărât să coborâm în oraș la poliție să facem reclamație. Asta-i, mai multe nu am ce să vă spun, dom' șef. Așteptăm de la dumneavoastră să ne dați vești, pentru că noi nu știm ce să mai facem. Și acum unde-s copiii? Păi, tot acolo. Nu se poate să lăsăm animalele neîngrijite, numai că am trimis și două muieri cu dânșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
unde-s copiii? Păi, tot acolo. Nu se poate să lăsăm animalele neîngrijite, numai că am trimis și două muieri cu dânșii să le poarte de grijă. Vreau să stau de vorbă și eu cu ei. Păi, cum să facem, dom' șef? Ori îi așteptați aici până pe seară când se întorc ori mergeți cu muierea mea până acolo, pentru că tot trebuie să le ducă de ale gurii. Mergem la ei, n-avem timp de așteptat. 10 Hai, te rog, pune haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din mașină. Văzându-l, starostele ridică mâna în care ținea pipa și întreg convoiul rămase pe loc. Caii negri și frumoși dădeau din cap ner voși, sforăind puternic. Din când în când băteau din copite scoțând un nechezat subțire. No, dom' șef, ce vrei de la noi? întrebă țiganul cel bătrân fără să coboare din căruță. Ce faceți? Nu se vede? răspunse starostele tot cu o întrebare. Plecăm. Ați terminat de scos aurul din pârâu? Vă mutați în altă parte? Nu. Plecăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
repeziră la femeie, ridicând-o de jos. Mai mult o târâră spre cea de a treia căruță din spate și o ajutară să urce în ea. Vaietele acesteia se mai auziră ceva timp, după care încetară de tot. No, vezi dom' șef? rosti țiganul îndurerat. De aia plecăm. Nu mai suntem în siguranță aici. Iar voi nu faceți nimic ca să ne ajutați. De unde știi că nu facem nimic? întrebă Toma, după câteva clipe de tăcere. Păi, ați mai aflat ceva? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apropia încet de mercenarul întins în mijlocul drumului. Cu vârful pantofului îi îndepărtă picioarele lui Boris, astfel încât acesta să nu se poată ridica de jos, după care, cu un șut puternic, lovi pistolul acestuia, îndepăr tându-l cât mai mult de el. Dom' comisar, strigă iarăși agentul, dacă mișcă măcar un milimetru, trageți fără somație! Tu, îl înghionti el cu piciorul pe basarabean, adu încet mâna dreaptă la spate! Așa, acum cealaltă mână. Se lăsă să cadă cu genunchiul pe spinarea bărbatului din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dar nu știa că și tânărul pe care îl băgase în capcana metalică era tot polițist. Gândea repede, căutând o modalitate de a scăpa din situația jenantă în care se afla. E sus, pe platou, răspunse el într-un târziu. Dom' șef! spuse Pohoață. Doar nu credeți că îl lăsă ăsta pe domnul inspector liber acolo sus, așa cum spune. Nu e liber, interveni Godunov, l-am închis în container. Dacă vă grăbiți, s-ar putea să-l mai prindeți în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
său. E în siguranță, arătă cu capul spre mașina din care coborâse. Nu-l puteam lăsa acolo, așa că îl luai cu mine, spuse Vasilică, uitându-se atent spre mașina de poliție. Pe locul din dreapta stătea cineva. Îl găsiră-ți pe dom' inspector Toma? întrebă el, arătând cu mâna spre mașină. E bine? Ce? A, da. L-am găsit. Hai, să mergem! Cred că s-a întâmplat ceva cu el, nu-mi place de loc cum arată. Ignorând curiozitatea agentului, care, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
s-a impusă și a rămasă comerciant în Lunca a fost familia Cojocaru, venită din Oțelești. Dumitru Cojocaru a preluat hanul de la Sterian și l-a lăsat moștenire urmașilor săi. Ultimul dintre descendenții lui Dumitru Cojocaru a fost Petru (Petrică), Dom’Petrică, care a fost „crâșmar” la bodega de la magazinul mixt. în satul Lunca au mai „ținut” cârciumă și prăvălie (dugheană) unul Iamandi, venit din altă parte, ca și Hașigheanu, în casa lui Costică Gurău, alții au arendat cârciuma boierească a
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ascultare, mă-nțelegeți dumneavoastră. Chiar și așa, să nu credeți că am disprețuit cultivarea intelectului În anii mei de aventuri. Am citit ce-am citit și v-aș putea recita pe de rost pagini alese din Viața e vis. — Haidem, dom’ șef, puneți-vă hainele astea, dacă nu vă supărați, căci, pentru noi, erudiția dumneavoastră e mai presus de orice Îndoială, am zis eu, sărind să-mi eliberez tatăl. Lui Fermín Romero de Torres i se topea privirea de recunoștință. Ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
am uitat la el tuspatru, intrigați. — Don Anacleto, ce s-a Întîmplat? Întrebă tata. — A murit Franco, spuneți că așa e, zise Fermín plin de speranță. — Dumneata să taci, dobitocule, i-o tăie Merceditas. Și lasă-l să vorbească pe dom’ doctor. Don Anacleto respiră adînc și, recăpătîndu-și Înfățișarea demnă, Începu să facă raportul evenimentelor cu obișnuita lui maiestuozitate. — Prieteni, viața e o dramă, și pînă și cele mai nobile făpturi ale Domnului gustă din fierea unui destin capricios și obstinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cea mai rea. — Păi treceți domnia voastră la subiect, căci de atîta zbor metaforic Îmi vine să mă scap pe mine, protestă Fermín. — Nu-l băgați În seamă pe dobitocul ăsta, mie tare-mi place cum vorbiți dumneavoastră. SÎnteți ca No-Do, dom’ doctor, interveni Merceditas. — Muțumescu-ți, fata mea, dar nu-s decît un umil dascăl. Dar ce voiam să spun, fără altă tergiversare, preambul ori Înfloritură... Pe cît se pare, ceasornicarul, care În momentul arestării răspundea la numele artistic de Fetița cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Înțelepciune și așteaptă să se Însereze. Câteva lovituri cu vâna de bou și vei fi liber. Artizanul, un mechanicus, se Îndeletnicea cu montarea pe un afet a unei serii de scripeți pentru una dintre macaralele care lucrau pe șantierul de la Domul cel nou. Când poetul intră, Își Întrerupse lucrul. - Unde e ceea ce v-am trimis? i-o luă Înainte Dante. Celălalt Îi arătă spre un ungher din atelier, Între un dulap și o ușiță. Sacul zăcea acolo, Încă legat. - Nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
celor care nu vor muri. - Ca să vezi... șopti Cecco pe un ton ironic, Însă Dante se adâncise iar În gândurile lui. Se pare că vreți să vă luați la Întrecere cu francezii În privința Îngâmfării, spuse sienezul, arătând spre zidurile noului Dom ce se clădea În spate la Santa Reparata. Acolo se clădesc catedrale imense, cu vârfuri Înalte și cu bolți ascuțite și nemăsurate. Parcă ar vrea să-l ia pe Dumnezeu cu asalt, În loc să Îl cheme printre noi cu umilință, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aceea, indiferent dacă era vinovată sau inocentă, Însemna doar o Înfrângere pentru cei care exercitaseră violența. - Redați-i acestui om libertatea, ordonă poetul. Iar dumneata Întoarce-te la han și nu pleca de acolo sub nici un motiv. Vei dărui la Dom, pentru scopuri caritabile, obiectele de preț pe care le-ai furat și nu vei părăsi teritoriul Comunei decât la ordinul meu. Dar mai Întâi vreau să aflu ceva de la dumneata, adăugă el, ridicând-l pe omul care i se târâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
marmură al Baptisteriului se contura pe cerul negru, ca o coroană imperială Învăluită Într-o mantie Înstelată. Dante grăbi pasul, nerăbdător. Intrară În piața pustie, printre grămezi de materiale de construcție. Ceva mai În față, o muchie din zidul viitorului Dom răsărise deja din pământ. Se Îndreptă hotărât spre partea laterală a Baptisteriului. Era cineva În fața lui. - Sănătate, messer Alighieri, auzi spunând din umbră. Știam că Încăpățânarea dumitale te va aduce aici, mai devreme sau mai târziu. În stelele acestei nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aerul de Cato, și dădu de viitorul mire al Văduvei: acesta din urmă îl apostrofă plângăreț. Avea ochii roșii după anunțul sentinței și, cu siguranță, la ora aceea regreta focurile de armă pe care le trăsese în burta patronului său. „Dom’le procuror, gemu el, dom’le procuror“ și Destinat îl privi în ochi, parcă fără să vadă jandarmii și cătușele, și îi răspunse punându-i mâna pe umăr: „Da, prietene, ne cunoaștem de undeva, nu-i așa? Cu ce vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de viitorul mire al Văduvei: acesta din urmă îl apostrofă plângăreț. Avea ochii roșii după anunțul sentinței și, cu siguranță, la ora aceea regreta focurile de armă pe care le trăsese în burta patronului său. „Dom’le procuror, gemu el, dom’le procuror“ și Destinat îl privi în ochi, parcă fără să vadă jandarmii și cătușele, și îi răspunse punându-i mâna pe umăr: „Da, prietene, ne cunoaștem de undeva, nu-i așa? Cu ce vă pot ajuta?“ Fără nici o bătaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]