1,989 matches
-
arhanghelii, existente și în celelalte volume apar în procesiuni dimensionate apocaliptic, desacralizând universul: "Îngerii mor,/ și cad pe acoperișuri". Poetul rămâne să tânjească după golul pur al câmpiei veșnice, iar casa pe care o tot invocă este undeva într-un "Eden de piatră", peste acoperișul căruia cad și se zdrobesc îngerii. În volumul "Gloria lacrimii" (1971) continuă să trăiască sentimentul de singurătate, de gol și pustiu: "Deasupra golului mergând/ Fără dorință, fără gând/ Picioarele se-ndeamnă blând". Trist ca un zeu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
abstract și concret, construind o lume în care să se refugieze: pământul este un muget de semințe, vara răsuflă ca un taur în obraz, scările sunt temute, semințele priveghează, plugurile sunt împerecheate, ploile și soarele își scurg flacăra în pământ. Edenul ne amintește de "Pașii profetului" a lui Lucian Blaga, cauza refugiului este "cimitirul de mașini" (invazia tehnicii): "O mie nouă sute și nu știu cât/ Rodea ca-n înserare, tulbure un monstru,/ gheare de foc, avea coapse de foc, subțiri". Fuga din fața civilizației
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
turma de oi într-un univers rustic, bine conturat, în care se afirmă puternic viața: Venim cu oile de prin pădure/ Berbecii merg împodobiți în frunte/ câinii pe margine, ca să nu le fure/ lupii prin locurile strâmte". Din nou un eden blagian 1 încărcat cu șerpi, șopârle, greieri, învăluiți într-o lumină ce fierbe, încât nu-ți rămâne decât să "te dezbraci de trup ca de-o povară/ Când te cuprinde somnul sub care te-ncovoi". În al doilea ciclu al volumului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
această lume, și acum, pierdută, o înfrumusețează amintirea, de-aceea ni se transmite permanent un sentiment elegiac, generat de aspirația de a o recuceri. "Invocație" este un poem al reveriei, dar zilele săptămânii trag după ele un întreg univers existențial: Edenul este păgân; joia este zi de târg la Fierbinți, iar vânzătorii oferă marfă rară: papagali, țilindri magici, centauri, cai, vârcolaci, păsări venite parcă dintr-o țară îndepărtată în care nevestele leagă cu fire multicolore întreaga fire. Și totuși, peste acest
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
diluviu/ O clipă să pot o clipă să știu/ ce ochi are dragostea în așteptare". În 1972 apare volumul "Clar și singurătate". Poetul reflectează la propria-i viață. O ipostază ar fi incapacitatea de a comunica cu o lume de eden, dominat de sentimentul așteptării dincolo de margini. "O sabie înlăcrimată sunt; cel care m-a purtat/ pe frunze roșii s-a culcat să moară". Apar imagini terifiante, parcuri cu arbori intrați în putrefacție, frunze pline cu viermi sau păduri seculare măcinate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Versuri", E. P. L., 1967; "Transfigurări", E. P. L., 1969; "Umbra faptei", Editura Cartea Românească, 1973. Doina Sălăjan a editat cinci volume de versuri și este o poetă remarcabilă, sensibilă, cu o largă pastă impresionistă în pictura peisajului și în sugerarea i edenului, a tăcerii și a liniștii: "Un verde gras ca pasta se întindea pe dealuri,/ Fluid precum o apă se liniștea pe foi./ Departe, ca o pâclă se subția-n albastru,/ Aproape ca veninul în ierburile moi." Uneori, este vlahuțiană în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
atunci, se desprind din țarină dragostele oprite, sufletele fraților ce s-au ucis, pietrele de răzoare. Participăm la o moarte organică a lumii satului, a țărânei și la o renaștere din propria-i cenușă. Poetul se trezește într-un adevărat Eden, pentru că, iată: Căile pământului s-au lăsat de-a pururea la fund cu oasele ucișilor pentru pământ/ strălucind ca piatra albă de pe prund"/. Primul volum se constituie ca un preludiu al celorlalte, pentru că, așa cum s-a putut observa și la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
intensă imagistică, plină de vigoare. Apar obsesiv nunta și moartea. Nunta înseamnă comunicarea cu strămoșii, înseamnă, de fapt, începutul morții. Situația spre care tinde poetul este starea de echilibru, de echinox. Visul din poezia "Visele" vine cu un peisaj de Eden. Pădurea doarme visând, căprioarele visează îngeri, "iar leul bătrân și naiv și flămând,/ L-a visat pe Dumnezeu ". Adrian Păunescu, ca și ceilalți poeți ai generației lui, încearcă într-un anumit fel receptarea folclorului, adică asimilarea lui în asemenea măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Și, în definitiv, care este rostul distracției în judecarea umanului? Cred că distracția își capătă sensul în cadrul unui discurs despre libertate, accentul căzând pe eliberarea față de muncă. Este forma de libertate promisă celor ce trebuie să muncească, ca surogat de Eden adus în imanență. Cei ce văd în muncă un scop în viață sunt lipsiți de bucuriile distracției, trăindu-le pe cele ale creației. Însă starea actuală a societății este datorată celor din urmă. Semn că și creația își are pericolele
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
asta” (Pompiliu Păltănea) 5) „Crezi că în tot momentul și pe toate cărările rătăcesc princese amorezate?” (Ion Gorun)6); „Princesa ndepărtată” (piesă de Edmond Rostand, tradusă de M. Codreanu) 7). Exista și o modă numită astfel: „Și tu-n acest Eden/ îți porți cu ndemînare/ Ținuta de rigoare/ De «princesse lointaine»”8). Rochiile „princesse” erau de muselină albă și se distingeau prin forma lor (strîmte în talie, involte în partea de jos). O ultimă observație: cuvîntul „prințesă” lipsește din Dicționarul lui
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
plăcere. Cu această interpretare a venit mai întîi G. Călinescu: "Oameni și insecte, îmbătați de codru și lac, simboluri ale dospirii fecunde, vin să se împreuneze, după un rit inconștient și milenar"52; Natura ațîță dorința de împreunare. Ea este Edenul, locul sexualității, de aceea poetul își strigă acolo femeia"53; "Intimitatea eminesciană nu e analitică. Perechea nu vorbește și nu se întreabă. Amețită de mediul înconjurător, ea cade într-o uimire, numită de poet "farmec", care este neclintirea hieratică a
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
cheia înțelesurilor e legată de gleznele lui Dumnezeu/ undeva unde nimeni nu privește maleficul în ochi/ printre îngerii cam șleampeți/ Adam o cată pe Eva'ntre orele neivite din palma Lui/ cerul are culoare de amintiri urcate în dintâia clipă/ Edenul e încărcat cu Frunze care cad întruna/ acoperind toți șerpii/ o talpă de femeie uitată printre fructele fără înțeles pentru nimeni/ așteaptă bărbatul care să o privească (...)/ la un colț/ verbul a nu fi rânjește din toate literele". Starea funciară
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
astfel de context, evidentă. Începând cu Lanseta cea mai lungă din lume, poetul pare "hotărât să nu mai intru-n dialog/decât cu dumnezeu". Dar evidența propriei inferiorități îi apare imediat, într-o viziune coșmarescă, cea a vieții proprii în Eden, când "vineri l-am surprins pe dumnezeu/ turnând pe flori de măr otrava". Poemul mi se pare esențial pentru înțelegerea nucleului de esență tragică al liricii lui Ioanid Romanescu, pentru că el explică însăși cauza uneia dintre notele definitorii ale întregii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nu neapărat ca marcă a creației, ci ca semn al ființei, ca memorie și înscriere în temporalitate. Dintre ele, aș cita un poem sugestiv în care actantul este chiar Cuvântul, entitate antropomorfizată, dezabuzată și totodată nostalgică după un fel de eden infantil, acum aproape pierdut prin trădare (recte uitare), în care erosul, prin extensie lumea sentimentelor, își avea o aură imperială: "Cuvântul și-a făcut casă unde să locuiască/ el și trompeta de silex.// Apoi a săpat o fântână/ prin care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în cercuri;/ joi,/ închis în buduroi/ intrai pe pământ varvar;/ vineri, gol, fără stihar,/ sâmbătă, în ierihon,/ eu în strană, ea-n amvon./ Prin tălmaci de la fanar,/ îmi plâng soartă și amar:/ sunt un păcătos morar/ într-un crin lângă eden/ și-al fantasmelor polen/ macin, doamnă, din amor/ pentru-ocnașii din Alcor/ și-n cățuie iau uium/ numai gloria de fum" (Paianjenița). Îndrăgostitul orf(e)ic este mai puțin îndrăgostit de obiectul propriei cântări și mai mult de cântarea însăși. De
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
PURITATEA ORIGINILOR Zile neștiute! Binele, frumosul, dreptatea Curgeau ca un torent, fremătau în pomul vieții ... Nimic nu se întinase... nimic nu îmbătrînise Zile pure! Nimic nu sîngera sub unghie, sub dinte Viețuitoare fericită era nevinovăția... Hugo evocă în Legenda secolelor Edenul, paradisul pierdut, "vremurile dintîi ale pămîntului", atunci cînd în tufăriș "mielul și lupul pășteau alături". Vremuri ale fericirii, ale grației neprihănite, ale strălucirii celei dintîi aurore. "Primul soare deasupra primei dimineți", va spune Péguy la rîndul său, evocînd memoria Evei
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
vremuri moarte devenise moarte Nu era decît o firească și liniștită plecare .... Ziua plecării era ca un frumos port. Vis al bucuriei în armonie, al perfectei inserții a omului în ordinea universală, căutare a purității, aceasta este viziunea sacralizantă a Edenului celest, căreia îi corespunde pe un alt plan imaginea într-un fel laicizată a "stării de natură", aceea care la apogeul secolului Luminilor a fost visată și conceptualizată de principalii săi interpreți. Prin ocultarea noțiunii de păcat originar, arierplanul escatologiei
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
cazuri deosebite sărbătoarea Federației, a Statului suprem mulți n-au văzut în ele decît niște transgresiuni haotice, niște manifestări anarhice și confuze ale mulțimilor scăpate de sub control. Alții, dimpotrivă, au insistat pe disciplină, pe ceea ce era neschimbat, oficial, deci artificial. "Eden al burghezilor fericiți, distrîndu-se pe căprarii, credincioși prin decrete", le numea Renan. Frumoasa carte pe care Mona Ozouf a consacrat-o acestui subiect 72 vine totuși, de cîțiva ani, să pună la îndoială aceste date ce păreau incontestabile. E o
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
XVIIl-lea, Marcel Riviere, Paris, 1970. 45. Vezi Jean Cazeneuve, Fericire și civilizație, Gallimard, Paris, 1966. Evocînd paradisul promis și paradisul pierdut, autorul insistă, semnalînd suprapunerea imaginilor, asupra faptului ca, în religiile mîntuirii, paradisul de la sfîrșitul vremurilor nu se confundă cu Edenul originar. Orizontul mitic este cu totul diferit. Fericirea originară e precară, omul ce-și păstrează independența față de Dumnezeu fiind considerat ca esențialmente slab. În schimb, beatitudinea de la sfîrșit ține de perfecțiunea venită din cer, adică de contopirea creaturii umane cu
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
vieții patriarhale rurale. În Duminicile unei veri (1991, ediția a doua, din 2001, este distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor), L. se oprește asupra unei lumi magice prin intermediul unui personaj feminin plin de candoare, Ruxandra, o fetiță care face pasul dinspre „Edenul pierdut” către maturitate. O piesă de teatru, Salonul japonez, nominalizată în 1997 la Concursul Uniter, devine metafora unui spațiu utopic, unde fiecare are dreptul de a visa și a face tot ceea ce își dorește. Dar personajele sunt, chiar prin plăcerea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287918_a_289247]
-
unde nu e așteptat de nimeni, zbuciumul acestui suflet pustiit învederează imposibilitatea evitării răului prin boicotarea istoriei. Atitudinea capitulării adoptată de el (și, mai înainte, de istoricul Dan Damian) echivalează cu o sinucidere. Refăcând în sens invers drumul izgoniților din Eden, Făt-Frumos nu rămâne în țara tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte. Conștiința sa nefericită („iepurele șchiop”) îl readuce în lumea muritorilor. Următoarele romane - Rezervația de pelicani (1983), Orașul îngerilor (1985), Dumnezeu în bucătărie (1994), Truman Capote și Nicolae
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
publicitară sînt rezultatul unui "a spune" inițial, rostire care înseamnă semantizare denotativă (ciocolata "Smash", napolitana "Joe") și semantizare conotativă (de la conotații naționale: Masumi, BT, Snagov, Carpați etc. la conotații exotice: Fidji, Gitanes și conotații mitologice: apa Evian, apa pură figurînd Edenul). De fapt, produsul valorizat de comunicarea publicitară este consumat dintr-o dublă perspectivă: ca obiect și ca semn (al unui anume standing). Săpunul va fi consumat utilitar, dar și socio-cultural (mai ales dacă se numește LUX, Camay Elegance sau Camay
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
ce configurează ordinea naturală. Gândirea mitică este transfigurată în gândirea paradigmatică, în timp ce lumea își păstrează invariabil regulile ierarhice. Paradigma rostește adevărul, iar noi îl luăm ca atare, oricum, până la urmă paradigma va gândi pentru noi, oferindu-ne minunea întoarcerii în Eden, unde ne așteaptă vina primordială. Omenirea reia jocul pur de-a Adam și Eva, iar sub pavăza paradigmei nu va ajunge prea repede la episodul cu mărul. Grila kuhniană de epistemologie cade perfect peste așteptările oamenilor de a mai fi
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
datelor sale în medii ale divertismentului și ale spectacolului de masă (de pildă în filmul științifico-fantastic „Al cincilea element”Ă. Biomedicina în colaborare cu tehnologiile computaționale creează, din „materia” programabilă a limbajului binar, o „Eva” și un „Adam” într-un „Eden” al materialității algoritmice: o visceralitate construită și expusă ca un cod de computer, din care subiectivitatea umană lipsește. Cele două cadavre au fost scanate în integritatea lor, înghețate și segmentate, scanate iarăși, clasificate și fotografiate în fiecare detaliu, redate tridimensional
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
1999, pentru o analiză critică a perspectivelor cvasireligioase asupra cyberspațiuluiă. Dacă pentru Bukatman, cyberspațiul este un tărâm al spiritului eliberat de trup, pentru Moravec sau Bostrom, imortalitatea și resurecția își găsesc terenul de manifestare în spațiul virtual proiectat ca un eden tehnologic. Aceste versiuni tehnologice stranii ale Noului Ierusalim sunt elitiste, atribuind accesul la teritoriul sacru unei elite instruite în tainele tehnologiei digitale. Vizionarismul cibernetic poate fi criticat având în vedere mai multe considerente. În primul rând, arhetipul digital al cyberspațiului
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]