4,085 matches
-
fabulă, cum Orfeu Tracul ar fi cîntat așa de frumos, cît ar fi tras după sine pădurile și petrile...” Termenul de poet apare, la noi, la sfîrșitul secolului al XVII-lea, alături de alte formule care sugerează mai direct ideea de facere: „izvoditor”, „făcător”. Întîlnim și termenul de scriptor, pe care Barthes Îl introduce În limbajul noii critici. Pentru Heliade Rădulescu, care Îl folosește la 1829, scriptor indică apartenența la o profesiune legitimă și onorabilă: „eu sunt și voi să fiu ceea ce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
limpede În următoarele stihuri din Gramatică: „Și ce voiesc cum poci s-arăt? am glas? Muză, grăiește Zi ce să cuvine sau fă-mă a-nțelege. Cum să arăt mai pă-nțeles În grai curgere bună, Cugete frumoase, cu poetice faceri”. (s.n.) Versurile constituie un mic program estetic dominat, cum se vede, de ideea neștiinței de a face, de dificultatea de a Începe: cum poci s-arăt?, zi ce să cuvine, cum să arăt mai pă-nțeles... Șirul interogaților sporește În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a Începe.” N-a trecut neobservată nota moralizatoare a acestor versuri. Ce să cuvine, curgere bună, cugete frumoase demonstrează și o preocupare etică proprie, dealtfel, tuturor spiritelor Întemeietoare. Faptul că poetul se gîndește să exprime aceste legi morale prin poetice faceri arată că lîngă conștiința morală stă trează și conștiința estetică. Ea Întîmpină Însă, cum s-a văzut, imperfecțiunea limbajului. Ienăchiță are, atunci, convingerea că nașterea poeziei coincide cu nașterea limbii care Încearcă s-o exprime. Proiectul lui În aparență modest
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lipsit de orgoliu, cu toate că poetul ne avertizează Într-un loc că: „A socoti că poate Un om să facă toate Oricîte va gîndi, Nu-i duh dă istăciune Și n-o va dobîndi.” Tema lui este, nu mai Încape vorbă, facerea, obsesia lui cea mai mare este formarea limbii poeticești. Și facerea Începe prin zăgăzuirea dialectului, prin punerea de hotare, stavile În fața unei oralități slobode. Frica de a greși este aproape mistică la Ienăchiță și, sub puterea ei, poetul scrie mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
A socoti că poate Un om să facă toate Oricîte va gîndi, Nu-i duh dă istăciune Și n-o va dobîndi.” Tema lui este, nu mai Încape vorbă, facerea, obsesia lui cea mai mare este formarea limbii poeticești. Și facerea Începe prin zăgăzuirea dialectului, prin punerea de hotare, stavile În fața unei oralități slobode. Frica de a greși este aproape mistică la Ienăchiță și, sub puterea ei, poetul scrie mai sus-pomenitele Observații sau băgări de seama asupra regulelor gramaticii românești, terminate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și o subtilitate de filozof al limbii, ceea ce nu este cazul. Ienăchiță gîndește mai simplu că o literatură nu se poate constitui fără o limbă capabilă să exprime În forme corecte, generalizate, subtilitățile gîndirii (cugetele frumoase) și ale imaginației (poeticele faceri). Atît de obstinat este acest gînd Încît gramaticianul-poet identifică dificultățile scrisului său cu acelea ale nașterii unei culturi. Sentimentul lui profund este că scrie prima literă a alfabetului, stabilește table morale, fundează o logică și o estetică. Sentiment, Încă o dată
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
copiază numai cît poate faptele marelui poet, Dumnezeu, și cu cît prin fapte se apropie de Dumnezeu, cu atît poezia lui este mai sublimă” (Versificație). Ienăchiță se plînge de nesiguranța limbii, grija lui Ion Heliade Rădulescu se Întinde pînă la facerea lumii. Poezia Începe de la punctul zero al existenței (În Anatolida) dînd o viziune grandioasă a nașterii și, apoi, a „desmădulării” universului. Poezia poate „Înființa” totul, cum Însuși spune În niște versuri pline de semeție: „istoria prin mine ia chip, se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tine vreau să mor!” Soarele, invocat des, primește toate atributele de preț. E falnic, e dulce, voios, rolul lui este să dea lumină și căldură, două dintre condițiile fecundității. Toate imaginile din Pastelurile primăverii și verii nuanțează această pregătire pentru facere. O vastă figură a fecundității se profilează: lumina devine caldă, cîmpia scoate aburi, pîraiele se umflă, mugurii se desfac, lunca „clocotește” de seve regeneratoare. Elementele materiale nu-și pierd, În acest obscur proces al creației, strălucirea și limpiditatea: pîraiele sînt
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
liniștită trece Într-o „ființă cu Înfocare”... Armistițiul dintre prieteșug și amor fusese, dar, scurt, pacea, desfătarea n-au putut dura. Maica lume nu primește pe roțile ei statornicia: „că pe-a roțîi tale scări/ nu primești statornicie, ci pre-. faceri și schimbări”. Nu-i trebuie mult Înamoratului poet să Împrumute glasul Ecleziastului!... O formă incipientă a pasiunii conachiene este simbatiea. Invocată intr-un frumos poem În stil popular (Toată lumea est-o școală): „Lumea este Învățătura, Lumea-i dragostea și ura
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mediu Întîrziat și confuz, omul Începe să aibă sentimentul individualității sale. Conachi traduce din iluministul Al. Pope: An Essay on Man sub titlul: „Prințipurile Moralului sau cercarea de voroavă asupra omului”. El exprimă prin intermediul acestui model sentimentul vastității universului, a facerii și desfacerii lumilor. Unele formule sînt, În limba puțină a lui Conachi, memorabile: „rînduiala crugurilor călătoare”, „ori ceriurile În clătire și gata să se desfunde /, ori frageda trestioară după vînturi cum să pleacă, / ori lumile totodată În noian să se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
noastre se animă și Întineresc În lectura În același timp inocentă și „perversă” (savantă) a lui Eugen Simion. Ienăchiță are „convingerea că nașterea poeziei coincide cu nașterea limbii care Încearcă s-o exprime”. „Tema lui este, nu mai Încape vorbă, facerea, obsesia lui cea mai mare este formarea limbii poeticești”. De aceea: „Scenariul erotic văcărescian (prinderea În laț, starea de boală, imposibilitatea și refuzul de a ieși din cercul unei pasiuni nimicitoare) este și un scenariu scriptual. Convenția ocolului ascunde și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la bodegă. Dumnezeul orbilor făcu cerc în jurul lui cu bastonul. Apucă frânghia căruțului și porni, cu pasul lui larg. Venea apoi îngerul cu aripile chircite, pe scândura cu rulmenți huruind, și, la urmă, șchiopul, icnind șonticăit pentru fiecare zi a Facerii. — Trei pași, bordura ! strigă Coltuc. Nu mai trebui alt indiciu, căci mirosul grăsimii sfârâind pe grătar îi dădu orbului semn că ajunseseră. Costică deschise ușa cu cârja și intră cu spatele, înțepenind pentru ceilalți doi canaturile. Nu prea era lume
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
avea moșia nevestei, să le bea în amintirea răposatei, pe pragul locașului ei veșnic. Hagienuș, văzând mormântul pe care ședea Ioanide, spuse că știa al cui este. Ecaterina Dolfescu nu era fată, ci o tânără soție care a murit din facere. A cunoscut-o pe fata moartei, chiar aici în cimitir. - Zău, domnule Ioanide, mă jur pe ce am mai scump. Și explică în ce fel. Fata, ținută din scurt de familie, n-avea unde să se întîlnească cu Hagienuș în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ciudățeniile lui Ioanide. - Poftim la masă! zise Ioana și porni, legănîndu-și șoldurile statuare, spre sufrageria învecinată, unde servitoarea adusese mâncarea, așezată acum pe réchaud. Arhitectul făcu un gest evaziv cu mâna, care însă în limbajul lui însemna: Sunt în delirul facerii, mă absentez!" În astfel de împrejurări, madam Ioanide nu insista. Pe o masă alăturată, ea sau servitoarea aducea o tavă cu mâncare. Dacă mâncarea se răcea era reîncălzită și, dacă și așa rămânea neatinsă, era înlocuită cu alimente mai ușoare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
i-a împușcat, zise acesta, după un zvon prematur. - În fine! răsuflă Suflețel cu inocență. Dar nu ieși din sanatoriu decât când crezu că orice pericol este înlăturat. Avea ferma intenție să fugă în străinătate pentru câtăva vreme și întîrzia facerea formalităților pentru pașaport numai fiindcă i se părea că cererea lui ar fi fost suspectă autorităților acum. În realitate, autoritățile nici nu știau de existența lui Suflețel. O aprehensiune calmă, mai mult o plictiseală de a-și vedea membri ai
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
naște negreșit inechitatea”. De aceea, un cetățean nu este egal cu slugile sale, cu “muncitorul manual care e mai curănd aidoma unui animal”. Totodată, Platon introduce în operă sa Mitul Săngelui și Gliei, potrivit căruia: “Zeul... a amestecat aur în facerea acelora dintre voi în stare să conducă... Citi le sunt acestora ajutoare, au argint în amestec, iar fier și aramă se află la agricultori și la ceilalți meseriași.” În plus, Mitul celor Iviți din Pămănt scoate în evidența nimicirea cetății
FascinaȚia şi ambiguitatea raportului dintre filosof şi societate. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian-Vladimir Costea () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2275]
-
facă aceasta”<footnote Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt către cei ce s-au poticnit în fața împrejurărilor vitrege ale vieții și din pricina prigonirii și tulburării poporului, 19, în vol. Despre desfătarea celor viitoare. Să nu deznădăjduim. Nouă cuvântări la Cartea Facerii, Traducere din limba greacă veche și note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Editura IBMBOR, București, 2008, p. 273-274. footnote>. Martirii refuzul lor de a fi numiți „martiri” Pe lângă mărturisirea cu tărie, devotament și abnegație a credinței lor, pe lângă hotarul dragostei
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
sau un pod au o utilitate reală, este suficient să se invoce această utilitate. Dar dacă nu se poate, ce se face? S-a recurs la această mistificare: "Trebuie să procurăm locuri de muncă lucrătorilor". Acestea fiind spuse, se ordonă facerea și desfacerea teraselor de pe Câmpul lui Marte. Marele Napoleon, se știe, credea că face muncă filantropică punând să fie săpate și umplute șanțuri. El afirma de asemenea: "Ce contează rezultatul? Nu trebuie să se vadă decât bogăția răspândită printre clasele
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
de stat englez, fondatorul empirismului modern (n. tr.). 40 Michel de Montaigne (28 februarie 1533 13 septembrie 1592), om de stat și filozof renascentist francez, fondatorul școlii moraliștilor francezi (n. tr.). 41 Cei trei fii ai lui Noe, conform Cărții Facerii din Vechiul Testament (n. tr.). 42 Regele Midas, personaj mitologic grec care ar fi transformat în aur tot ce atingea (n. tr.). 43 "Mutualitatea serviciilor. Conform tot ceea ce precedă, societatea poate fi considerată ca un imens bazar în care fiecare va
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
de toate obligațiile pe care această recunoștință le impune. Se pune problema cui îi faci bine? Răspunsul, deși nesigur, cui merită. Oricum, dacă faci un bine, nu te aștepta la recunoștință căci ne-recunoștința este o buruiană care crește oriunde. Facerea de bine trece și îmbătrânește cel mai curând. Contractarea datoriilor de recunoștință este o șubrezenie tristă. Recunoștința celor mai mulți oameni nu este decât o ascunsă dorință de a li se face binefaceri mai mari. Cine dă nu trebuie să-și amintească
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
se pune, înseamnă că este totuși ceva de făcut. Înseamnă că se pare că nu mai e nimic de făcut, înseamnă că am renunțat prea devreme, înseamnă că ceva firav, ascuns, neînsemnat, ceva care pesemne că nici nu are aparența facerii - mai este de făcut. Ceva modest, ceva palid, ceva nespectaculos, ceva care ne-a scăpat din vedere tocmai pentru că era atât de neînsemnat, ceva la care lumea nu se gândește pentru că acest lucru nu este în calea lumii - mai este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nespectaculos, ceva care ne-a scăpat din vedere tocmai pentru că era atât de neînsemnat, ceva la care lumea nu se gândește pentru că acest lucru nu este în calea lumii - mai este de făcut; ceva care, retranșîndu-se în alt registru al facerii, poate să devină promisiunea unei fapte viitoare; ceva care face parte din acea specie a facerii al cărei efect nu este vizibil; ceva care ține de specia ineficace a facerii: e de rugat, de gândit, de întrebat; e de răbdat
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care lumea nu se gândește pentru că acest lucru nu este în calea lumii - mai este de făcut; ceva care, retranșîndu-se în alt registru al facerii, poate să devină promisiunea unei fapte viitoare; ceva care face parte din acea specie a facerii al cărei efect nu este vizibil; ceva care ține de specia ineficace a facerii: e de rugat, de gândit, de întrebat; e de răbdat, de așteptat, de sperat. Iar până la urmă e chiar de făcut. Însăși întrebarea " Ce e de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
este de făcut; ceva care, retranșîndu-se în alt registru al facerii, poate să devină promisiunea unei fapte viitoare; ceva care face parte din acea specie a facerii al cărei efect nu este vizibil; ceva care ține de specia ineficace a facerii: e de rugat, de gândit, de întrebat; e de răbdat, de așteptat, de sperat. Iar până la urmă e chiar de făcut. Însăși întrebarea " Ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut?" este un asemenea lucru. Ea este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
întrebare a nerenunțării: în ciuda faptului că nu mai e nimic de făcut, continuă să se pună întrebarea "ce e de făcut?". Simpla punere a acestei întrebări trădează o zbatere, o neacceptare și o stare de veghe; ea păstrează intactă perspectiva facerii. Când această întrebare nu se mai pune, drama renunțării este consumată. Infernul este locul în care întrebarea "ce e de făcut?" nu se mai pune. Când însăși întrebarea "ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut?" nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]