25,640 matches
-
ei albe, cântecul ei. El atingea lucrurile pe care le atingeau degetele ei, bea din cupa din care băuse și ea. O iubea. Însă ochii ei străluceau de iubirea lui Făt-Frumos. Fata știa că nu are scăpare, că nu poate fugi de pe tărâmul zmeului, deci se Împăcase cu gândul că va fi și ea o floare. Însă zmeul nu se gândea s-o transforme În floare, el vroia să se Însoare cu ea. De când a aflat lucrul acesta, fata l-a
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
puteam dezlipi ochii de la ce eram martor fără să vreau. Deodată am auzit un strigăt de spaimă și pata albă se adună la pământ. Era Magdalena! Am mugit ca un taur, m-am întors și am luat-o la fugă. Fugeam, fugeam cu disperare și nu știam încotro. Epuizat de alergătură, m-am așezat într-un parc, pe o bancă. Și atunci a trecut Adela. Probabil că eram desfigurat la față, din moment ce mă tot întreba: Ce ai, ce ți s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
dezlipi ochii de la ce eram martor fără să vreau. Deodată am auzit un strigăt de spaimă și pata albă se adună la pământ. Era Magdalena! Am mugit ca un taur, m-am întors și am luat-o la fugă. Fugeam, fugeam cu disperare și nu știam încotro. Epuizat de alergătură, m-am așezat într-un parc, pe o bancă. Și atunci a trecut Adela. Probabil că eram desfigurat la față, din moment ce mă tot întreba: Ce ai, ce ți s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
o gașcă. Se discutau ultimele articole din Secolul XX, revistele de specialitate, se făceau poezii ad-hoc și se râdea mult. Am crezut, un timp, că este tot ce aveam nevoie. Cred că a fost bine pentru acea perioadă. Gândul îmi fugea, de multe ori înapoi, la Magdalena. Câteodată treceam, seara, chiar prin fața casei ei. Nu o uitasem. Era o dorință și, în același timp, o durere greu de înfrânt. Poate că de aceea căutam și distracțiile, și veselia crâșmelor prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
mi se luase o povară grea de pe umeri. N-am mai revăzut-o! Stăteam câteodată în parc gândindu-mă că poate va mai veni. N-a mai venit niciodată! Am fost uneori îngrijorat de ce se întâmplase cu acea fată. Probabil fugise din șatră, poate mă urmărise un timp și m-a ales. Îmi cream tot felul de povești în legătură cu ea. Apoi, timpul trecând, a trebuit să-mi ocup mintea cu altceva. Începusem să scriu. Mă retrăgeam în camera mea și scriam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Făcuse Primul Război Mondial și povestea mereu ce i se întâmplase, cum fusese aruncat, împreună cu niște cadavre, într-o groapă cu var stins, fiind bolnav de tifos exantematic. Nici el nu-și explica cum a reușit să se salveze, să fugă, să scape. Era obsedat și acum, la peste 90 de ani, de grozăvia acelui moment prin care trecuse. Bunicul, la care mă duceam destul de des, avea un dulap de metal înalt până aproape de tavan, plin cu conserve de tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
în lumina apusului de soare. Nu știu dacă era frumoasă, dar ceva mă atrăgea la ea ca un magnet. Mă uimea cu răspunsurile neașteptate. Când am ieșit din parc, ne-am oprit în stația de tramvai. A venit tramvaiul, a fugit repede de lângă mine, s-a urcat și a dispărut. Nici nu m-am dezmeticit bine, tramvaiul plecase, nu știam ce număr avea, unde se ducea, nu știam nimic. Știam doar că doream s-o mai văd. După vreo zece zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
ca Balconul să se prăbușească. Am fost prins în învălmășeala care a urmat și m-am dăruit evenimentelor cu toată ura, înverșunarea și tinerețea mea. Eram la Universitate, la Intercontinental, după baricadă... Când au apărut forțele de ordine n-am fugit, nu m-am ascuns. Am fost înșfăcat alături de alții, de polițiști, lovit, târât până la o dubă, îmbrâncit și iar lovit la Secția 1 de Poliție, urcați din nou în dubă și duși la sediul Poliției Capitalei. Acolo ne-au bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
care mă invita, pentru o săptămână, la Rio de Janeiro și ultima era o invitație din partea doamnei Clotilde Didier din Paris, care își deschidea o expoziție la Bayreuth, cu ocazia Festivalului Wagner. M-am oprit asupra ultimei invitații. Mi-a fugit gândul imediat la Mihai. Dacă m-aș fi dus acolo, l-aș fi văzut și pe el. Terminase studiile și făcea un masterat. Era foarte bine apreciat. Începuse să fie solist în concerte. Seara, când am ajuns acasă, Camelia era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
deschiderea expoziției. Am întrebat-o de numele Casei: de ce "Clotilde Didier"? A, este numele mătușii mele. E, cumva, româncă? Da, o veți cunoaște, este și ea aici. Am rugat-o să mă ajute la acest eveniment. Am crezut că-mi fuge pământul de sub picioare. Chiar de la intrare, i-am zărit cascada de păr auriu înconjurându-i umerii. Nu mă observase și am putut să o studiez puțin. Silueta, ușor împlinită, era la fel de delicată. Îmbrăcată discret, elegant, cu aceeași ținută dreaptă, frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
lucram nimic și, într-o dimineață, telefonul sună. Sunt la Cireșica...! Vin! Era tot acolo, la aceeași masă, tăcută, așteptându-mă. Tot timpul m-a așteptat! În diferite locuri, spunea ea. M-a așteptat întotdeauna, de peste tot. Iar eu am fugit. Nu știu de ce, dar am fugit. Am fugit de ea, am fugit de iubire. Oameni buni, am făcut bine? N-am avut curaj să trăiesc pentru iubire! Simt o neliniște când mă văd cu Clody, Clocotilda mea! Ne plimbăm, stăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
telefonul sună. Sunt la Cireșica...! Vin! Era tot acolo, la aceeași masă, tăcută, așteptându-mă. Tot timpul m-a așteptat! În diferite locuri, spunea ea. M-a așteptat întotdeauna, de peste tot. Iar eu am fugit. Nu știu de ce, dar am fugit. Am fugit de ea, am fugit de iubire. Oameni buni, am făcut bine? N-am avut curaj să trăiesc pentru iubire! Simt o neliniște când mă văd cu Clody, Clocotilda mea! Ne plimbăm, stăm pe o bancă, ne ținem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Sunt la Cireșica...! Vin! Era tot acolo, la aceeași masă, tăcută, așteptându-mă. Tot timpul m-a așteptat! În diferite locuri, spunea ea. M-a așteptat întotdeauna, de peste tot. Iar eu am fugit. Nu știu de ce, dar am fugit. Am fugit de ea, am fugit de iubire. Oameni buni, am făcut bine? N-am avut curaj să trăiesc pentru iubire! Simt o neliniște când mă văd cu Clody, Clocotilda mea! Ne plimbăm, stăm pe o bancă, ne ținem de mână. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Era tot acolo, la aceeași masă, tăcută, așteptându-mă. Tot timpul m-a așteptat! În diferite locuri, spunea ea. M-a așteptat întotdeauna, de peste tot. Iar eu am fugit. Nu știu de ce, dar am fugit. Am fugit de ea, am fugit de iubire. Oameni buni, am făcut bine? N-am avut curaj să trăiesc pentru iubire! Simt o neliniște când mă văd cu Clody, Clocotilda mea! Ne plimbăm, stăm pe o bancă, ne ținem de mână. Și ea plânge și tace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
ca să-și tragă sufletul. Zări un plic! Îl deschise și citi: "Bine ai venit! Ai, alăturat, drepturile de autor. Sper să-ți ajungă până ne întoarcem. Mihai și Beatrice." Of, băiatul ăsta al meu! La toate s-a gândit! Îi fugi gândul la Londra, unde Mihai avea un contract pentru trei luni. Era tare bucuros! Desigur, Beatrice îl însoțea. Erau fericiți amândoi. Se bucura mult pentru asta. I se strecură, în suflet, un regret că i-a lăsat pe ceilalți acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
tinerei pictorițe. Oare de ce? Apoi, deodată, se întunecă la față, dându-și seama de ce și plecă iute în altă direcție. Pentru azi e destul, își spuse! Mi-am amintit de ceva de demult. De ce aici, de ce acum? Și gândul îi fugi, din nou, la locuința ce-i fusese dată pentru trei luni. O locuință nespus de frumoasă, dar stranie. Avea ceva straniu, ce încă nu putea înțelege. Zilele se scurgeau îngrozitor de repede. Folosea timpul la maximum, dar era ostenit de avalanșa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
spus: Da! Un Da din toată inima. Și atunci mi-a pus în deget minunea asta de inel cu ametist. Mi-a spus că știe el că ametistul aduce noroc. Așa o fi? Am plâns, am plecat apoi, aproape am fugit, într-o direcție necunoscută. El nu știe unde stau, ce-i cu mine... Încă îl mai iubesc. ...început de octombrie. Plec iar la București! Am să-l sun și am să-i dau întâlnire pe aceeași bancă din Cișmigiu. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
prea gândise la prăbușire, deși îl atrăgeau podurile și Sena, dar dacă o fi, își dorea o prăbușire ca a lui Icarus, în drum către soare. Și, în final, o cugetare amară, care i se potrivea și lui: "Oriunde am fugi, ducem iadul cu noi"! Al naibii adevăr! După-masă merse la Centrul Pompidou. Nu pentru Muzeu și expoziții, ci pentru atelierul lui Brâncuși. Mai trecuse pe acolo și în alte dăți, vizită atelierul în tăcere și îl părăsi cu aceeași concluzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
pariziană? Probabil, dar fiind niște romantici sigur că doreau să pășească pe urmele lui Grigorescu și Andreescu, cei doi clasici ai penelului, care încântați de Barbizon, ca atâția colegi francezi și nu numai, veneau aici să picteze "în aer liber", fugind de pereții sufocanți ai academiilor pariziene clasiciste. Prânzi într-un han, care purta un nume celebru, copie a unui local cândva la fel de celebru din Parisul anilor de aur: "Au Lapin Agile" La iepurele sprinten! Mâncare bună, vin bun! După-masă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
masa a fost aranjată, te ispiteau arome, forme și culori, care de care mai atrăgătoare și apetisante. Apăru și Beatrice, toți respirară ușurați și se așezară la masă. Pentru Petre și Camelia era o plăcere să-i vadă cum le fug ochii de la un platou la altul, exact ca în copilărie. Ospătarii stilați, puși la papion și jachete albe, erau mereu în mișcare, servind, schimbând farfuriile, umplând paharele. După ce nu s-au mai auzit cuțitele și furculițele, la invitația lui Petre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
și Mihai. Era mândru de Mihai, se vedea realizat prin el. Dar Beatrice cu părul ei blond, căzând în cascade, cu ochii aceia ca cerul, cu vocea blândă și caldă... Și lovitura aceea în moalele capului cu inelul cu ametist. Fugise de la Paris, voia să-și afle liniștea, să scape de fantasme. De aceea își luase casa de la Bucura, de aceea muncea acolo de dimineață până seara, să-și umple timpul, să cadă secerat, să doarmă fără vise, să uite, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
meargă de năuc prin zăpadă. Din urmă, radioul îi mai săgetă în urechi: Cine iubește și lasă"...! Plecase la Bucura să se liniștească, să uite, să înceapă un nou an liber de coșmaruri de fantasme... Avea dreptate Cioran: "Oriunde am fugi, ducem iadul după noi"! Se întoarse mai potolit, închise radioul, demară și își spuse să meargă cu atenție, fiindcă Maria Tănase îl întorsese pe dos. Ajunse cu bine la Bucura! Satul îl întâmpină ca o ilustrată de Crăciun totul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
îndepărtat, nu mai erai același din Cișmigiu și de la Cireșica, iar eu, "Frăgezel", simțeam că mă trec fără rost. Așa că am decis! Mi-am scos pașaportul și am plecat la Paris, la sora și nepoata mea. Nu am plecat, am fugit! De tine, de mine, de oameni și locuri care nu-mi mai spuneau nimic. Simțeam că trebuia să te părăsesc, să te las liber, să te bucuri de libertatea ce bătea la ușă. Nu mi-a fost ușor să renunț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
mea. Simțeam că mă prăbușesc, simțeam că îmi pierd mințile în clipele când erai cu mine, lângă mine, rece și distant, plecat cu gândurile pe altă lume. Mi-am zis că dacă tu nu mai ai nevoie de mine, să fug acolo unde cineva, ființe apropiate, aveau cu adevărat nevoie de mine. Și am fugit! Petre, Petre... La Paris, sora mea, artistă, nu știa cum să-și împartă timpul între zi și noapte, între noapte și zi. Era curtată de impresari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
cu mine, lângă mine, rece și distant, plecat cu gândurile pe altă lume. Mi-am zis că dacă tu nu mai ai nevoie de mine, să fug acolo unde cineva, ființe apropiate, aveau cu adevărat nevoie de mine. Și am fugit! Petre, Petre... La Paris, sora mea, artistă, nu știa cum să-și împartă timpul între zi și noapte, între noapte și zi. Era curtată de impresari de teatru, de televiziune, de cinema, asediată cu tot felul de proiecte și contracte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]