6,593 matches
-
rămăsese o clipă interzis, apoi alergase la ea s-o țină pe loc. Apoi totul s-a petrecut Într-o secundă. Lui Madame Olcott i se desfăcuse cocul, era toată numai fiere și flăcări ca o meduză și-și Întindea ghearele către Agliè, zgârâindu-i fața și apoi Împingându-l Într-o parte cu violența avântului pe care-l acumulase În săritura aceea. Agliè se dădea Înapoi, se Împiedica de unul dintre picioarele trepiedului cu jăratic, făcea o piruetă În jurul lui Însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Notre Dame din Paris, o veche reprezentare a Diavolului, dacă a existat vreodată una. Articolul spune că Își sapă vizuini subterane și nu prea ai șanse s-o vezi pînă nu Îi distrugi adăpostul: atunci „dinții ei În formă de gheară se Înfig În victimă, injectînd veninul“. Ca Întotdeauna În situațiile om versus monstru, Wakefield ține cu monstrul. Speră că o Gila Își va Înfige dinții ei În formă de gheară Într-un antreprenor Înainte ca Gilele să fie șterse de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
nu Îi distrugi adăpostul: atunci „dinții ei În formă de gheară se Înfig În victimă, injectînd veninul“. Ca Întotdeauna În situațiile om versus monstru, Wakefield ține cu monstrul. Speră că o Gila Își va Înfige dinții ei În formă de gheară Într-un antreprenor Înainte ca Gilele să fie șterse de pe fața pămîntului. În afara orașului dă peste un șir de motociclete parcate pe marginea drumului. Aude Împușcături; motocicliștii par a fi sus, pe dealuri, Împușcînd șopîrle Gila, porci și, tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
-i oferi lui o nouă viață. A petrecut trei ani studiind orașul pisicilor și a ajuns la concluzia că locuințele gatobiliene au fost construite pentru a permite Întinsul și tolănitul. Never Stop a găsit o ascunzătoare de stîlpi de ascuțit ghearele, piepteni și instrumente muzicale adaptate la utilizarea cu ghearele, precum și sute de cristale folosite odinioară la decorarea orașului. — Există orașe ale pisicilor, turuie Înainte Never Stop, precum Roma și New Orleans, și orașe ale cîinilor, ca Praga și New Yorkul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ani studiind orașul pisicilor și a ajuns la concluzia că locuințele gatobiliene au fost construite pentru a permite Întinsul și tolănitul. Never Stop a găsit o ascunzătoare de stîlpi de ascuțit ghearele, piepteni și instrumente muzicale adaptate la utilizarea cu ghearele, precum și sute de cristale folosite odinioară la decorarea orașului. — Există orașe ale pisicilor, turuie Înainte Never Stop, precum Roma și New Orleans, și orașe ale cîinilor, ca Praga și New Yorkul, dar acest burg a fost construit În Întregime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mașini de poker mecanic. O parte din ei chiar fumează, unul printr-o gaură În gît. Difuzoarele anunță cîștigătorii de la poker și trageri la sorți iminente pentru tot felul de premii și muzica se revarsă din niște boxe ținute În gheare de vulturi urași. Mesele de blackjack și de zaruri sînt supraaglomerate, Înconjurate de oameni care Încearcă să-și plaseze pariurile peste umerii celor din față. Dealerii sînt toți indieni, purtînd veste negre, ștanțate cu vulturi aurii și stau ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
un amestec subtil de arome și transpirații. „Nici nu vă puteți imagina“, exclamă autorul Artei Lăutului, „interioarele pline de arabescuri! Parfumurile!“ Wakefield nu poate. El de abia mai poate să citească; ochii i se Închid postorgasmic, mintea se lasă În ghearele plăcerii. Sandina Îl găsește moțăind și Îl Întinde blînd pe canapea, unde adoarme. — Vai, Sandina, e doar un turist! Wakefield deschide ochii. Zace Întins pe canapea, acoperit cu ceva Îngeresc de moale. Probabil că a murit. Își trece mîna peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sprijini deodată cu spatele de peretele care, fiind lângă cuier, era căptușit cu pardesie și paltoane și aproape că o fură somnul. Trebuia să se adune. Avea guturai, asta era tot. — O, Doamne, șuieră când Jack Allen se smulse din ghearele diafanei făpturi și se îndreptă spre ei, vine încoace! Stevie o bătu încurajator pe umăr. — Nu-ți face griji, nu e periculos în public. N-o să pățești nimic. — Sărbătorești ceva? întrebă Jack, uitându-se amuzat la Fran. Sau cam atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
dacă avea să aducă singurul ton de galben din încăpere. Dumnezeu, care participase fără îndoială la un curs cu tema „Să colorăm frumos“, alese varianta care se asorta cu ansamblul. Bețișorul se făcu albastru. Albastru, adică pozitiv. Fran simți o gheară înfigându-i-se în inimă și răsucindu-se. Nu numai că era însărcinată, dar, ceea ce era îngrozitor, cu mult mai îngrozitor, era că n-avea idee cine era tatăl: Laurence sau Jack? Se așeză pe closet și izbucni în plâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în amurg“ (Vinea). Ele au fost scrise însă în vacanța de vară a lui 1915, undeva la proprietatea familiei Rosenstock din Gîrceni (județul Vaslui): „seara slei drumurile cu metal/și podurile răsunară ca lemnul viorilor/bufnițele vechi scăpară beznele din gheare,/ce romantic am trecut pe cal/printre mestecenii cu brațe de fum/către casa de grinzi cu perdelele albe.// Era cald și sofale adînci și pe masă cafea/ Tristan Tzara, cînd ai ascultat întîmplarea,/pădurarul își fluiera cîinele/și cerbii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de soluții politice extrem(ist)e. Punînd elogiul stilului de viață ultramodern în slujba unui ideal politic antiplutocratic și antimodern, textul lui Riegler-Dinu se apropie de linia radicală a Cuvîntului naeionescian: „Singurul element care ne-ar mai putea scăpa din ghearele banului ar fi jertfa vieței noastre pentru revoluție sau dictatură. Cu elementele actuale, prin voința Regelui, prestigiul acestei țări nu se va putea căpăta decît prin monarhie și, in extremis, prin dictatură. Încrederea în conducerea lui va însemna renunțarea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
eu cînd ne așezăm iarăși cu toții. Ce părere aveți? Absolut! exclamă Trish. — Dacă nu cumva Lisa primește o invitație mai bună, spune Dan, Într-un fel care nu-i stă În fire. — Miau! rîde Gregory. Începi să scoți și tu ghearele ca nevestele noastre. Hei, nu-i corect! sare Trish. Noi chiar ținem la Lisa. — Motiv pentru care vă plîngeți mereu de ea, zice Dan nedumerit. Nu ne plîngem, zic pe un ton calm, discutăm. Și, oricum, nu am spune nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vreți să spuneți prin hemoragie cerebrală? Ar putea să se vindece? Ce Înseamnă asta? Tonul mi se ridică tot mai mult, aproape de isterie, iar sentimentul de calm, de a fi În afara realității, mă părăsește Într-o clipită, Înlocuit de o gheară de gheață care Îmi strînge inima. Vreți să spuneți leziuni cerebrale? Doctorul Își Întoarce privirea. Cred că e prea devreme ca să ne dăm cu părerea. Există mai multe efecte, dar tomografia ne va da informații mai precise. Scenariul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ochii mamelor singure de la școala fiului său și mă face să rîd cînd Îmi descrie rutina zilnică de a-l duce la școală, moment care seamănă mai degrabă a antrenament de supraviețuire, În cadrul căruia trebuie să evite să cadă În ghearele mamelor cu ambiții de a urca pe scara socială. Și Charlie mă Întreabă despre mine, despre viața mea, despre lucrurile cu care mă ocup, dacă mă simt singură sau am idee ce-o să se Întîmple. Mă surprinde că vorbesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
trebuie să fie rege... Când eram copil, am stat la pândă, cu alți copii, urmărind cum fura un urs tânăr pui de mistreț. În clipa când auzea grohăitul scroafei, se cățăra pe trunchiul unui copac înclinat, din apropiere, prinzîndu-se cu ghearele de bureții crescuți din scoarță. Cineva a avut ideea, într-o zi, să taie bureții, pe trei sferturi dedesubt. După aceea, ne-am așezat iar la pândă, așteptând să-și reia ursul jocul. Isprava noastră a sfârșit în ceva bestial
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Nu ridicam ruguri, nu le dădeam foc, nu torturam. Cu toate acestea, m-am ferit să-i spun. Amânam. Numele Inchiziției era prea infamant. M-am temut că mă va disprețul ― Și nu te-ai dus s-o scoți din ghearele lor? ― După arestarea Juliei, am trăit câteva zile și nopți de coșmar. Am pornit de mai multe ori spre Inchiziție, hotărât să mă autodenunț. Pe drum, însă, mă paraliza frica . Îmi ziceam că n-o puteau reține la nesfârșit, văzând
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
din oraș, să-mi pun în ordine niște încurcături, înainte de a mă interna... Acum știi, Galilei, de ce sunt atât de înverșunat. Nu-mi voi ierta niciodată că am fost atât de laș... De câte ori te aud vorbind despre Ana, simt o gheară în inimă... ― Ești, la fel ca mine, plin de regrete ca un burete care a stat în apă. Dar ești tânăr. În timp ce eu... O, Doamne... Cred că nu-mi rămâne decât să mă împac cu ce-mi mai e dat
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
în leșie de ani buni. Chiar și felul cum arată era respingător. Pielea feței, de o paloare cenușie, era numai cute. Țeasta craniului, despuiată de tonsură, era plină de pete maronii. Unghiile degetelor de la mâini erau negre și despicate precum ghearele unui bătrân șoricar. Uitătura îi era răutăcioasă, poate din pricina pleoapelor căzute, roșii și urduroase. Purtările nu îi erau mai prejos de înfățișare: îți stătea în cale sfidător, zornăinduși cheile ce-i atârnau la brâu, și-ți vorbea pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
întuneca. El a simțit nevoia să mă asigure: - Nu-ți face griji că se înnoptează, Stiliano. Soarele nu asfințește niciodată pe strada Mesè. Dar să nu te abați de la ea, căci haite de păcătoși abia așteaptă să te prindă-n gheare. Am crezut că mă ironiza. La mănăstirea în care trăia am fost primit cu prietenie. Am putut să-mi fac nevoile și mi s-a oferit o băutură dulce și tare mirosind a trandafiri. După ce i-am promis lui Garibaldo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
putuse să săvârșească asemenea lucruri doar din ură, mai ales față de Rotari. Andras m-a lămurit: - M-am tot gândit că tu ești singurul dușman demn de mine. Ai dreptate, nu ura a fost singurul motiv care să-i ascută ghearele Gundepergăi. Ea nu-l urăște pe Rotari fiindcă a repudiat-o, ci îl disprețuiește fiindcă întărește arianismul pretutindeni în regat în defavoarea catolicilor. Nu, nu-l urăște. Poate că-l iubește, dar îl iubește mai mult pe papă. Și-n timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pus de acord. Oprește-l, țipă Camilla, trăgând-o de braț. Nu vreau să-l ducă de-aici. Oprește-l, oprește-l, oprește-l! Nehotărâtă, Maja Își așeză pe măsuță farfurioara de tort, iar furculița de argint alunecă pe jos. Gheara aceea de metal Îi aminti de cercelul Înfipt În sprânceana lui Aris. Îi aminti de regulile ei. Nu am Îndrăznit niciodată să fac ceva care să-i surprindă pe ceilalți. N-am fost niciodată În stare să Înfrunt greutățile. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
publicase fotografiile lor În ziare, le lipise În toate stațiile, În aeroporturi, În autobuze. Dar nu mai reușise să-i găsească. Apoi văzu mașina. Un Fiat Tipo, verde putred, parcată În zona interzisă din fața Bisericii San Salvatore in Lauro. Două gheare galbene Încătușau roțile din spate. Era mașina lui Antonio. Emma privi prin geamurile din spate ale mașinii. Încă mai era acolo canistra cu benzină așezată În spatele scaunului lui. Și revistele și carcasele casetelor de pe bord. Și pata de sânge de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ieșiseră dintre tufele de lemn câinesc, încredințați că orice fusese trecuse de multă vreme. - Haide, urcați până aici să-mi dați o mână de ajutor, că nu va fi degeaba. Cuvintele sigure și tonul poruncitor părea să-i fi convins. Gheară a urcat primul. Nu era un stejar greu de escaladat: avea o scorbură mică pe la jumătatea trunchiului și cioturi bune de urcat pe ele. Așa că îl dăduseră repede jos. Pe când Mihnea le vorbea ca unor slugi care vor fi recompensate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
jos. Pe când Mihnea le vorbea ca unor slugi care vor fi recompensate, salvatorii săi începuseră să-i pipăie hainele și să-i scotocească buzunarele. - Nici nu știți ce recompensă bună vă așteaptă, căci eu sunt prințul Mihnea de la Curtea Domnească. Gheară îi luase haina, iar alți doi tovarăși de-ai lui îi scoseseră pantalonii. - Taci nene, nu-ți mai bate gura, că știm noi cum e cu recompensele. - Ce-i în mână nu-i minciună. Așa că strânge ciocul și lasă-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
au scăpare. Lui Vlad Dracul i se dusese vestea de om necruțător și mai ales învinuirea de hoție era de neșters. Era suficient să strige careva uite hoțul că erau imediat trași în țeapă cei asupra cărora erau aruncate vorbele. Gheară trecuse nu de mult prin cetatea Târgoviștei și-și văzuse un văr. Avea fața vânătă și clănțănea ușurel, cu ochii duși, atârnat într-un par care îi intrase printre picioare și îi ieșise pe la ceafă. Așa că se hotărâseră repede. Săpaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]