2,209 matches
-
clasă, adâncirea sentimentului de libertate și a celui de proprietate asupra pământului pe care-l munceau și nu în ultimul rând mândria lor de a fi purtători de armă, drept pe care-l aveau în acea vreme doar clasele privilegiate. Grănicerii racoviceni au participat masiv la Marea Adunare de la Blaj de pe Câmpia Libertății, din 15 mai 1848, delegația de 172 de persoane în frunte cu comandantul David Urs fiind cea mai numeroasă din împrejurimile Sibiului. Confirmarea prezenței se vede și prin
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
vrut să se unească cu Ungaria a determinat guvernul provinciei să treacă la represalii, în primul rând prin arestarea membrilor Comitetului Național Român din Sibiu, context în care Simion Bărnuțiu s-a refugiat în Racovița, punându-se astfel sub scutul grănicerilor de aici. De teama represaliilor, intelectualii ardeleni și-au găsit adăpost în satele grănicerești ca Orlatul, Veștemul și Racovița unde, notează George Barițiu, „mâna guvernului provincial nu se putea întinde fără știrea și încuviințarea comandei generale”, printre aceștia fiind și
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
ca Orlatul, Veștemul și Racovița unde, notează George Barițiu, „mâna guvernului provincial nu se putea întinde fără știrea și încuviințarea comandei generale”, printre aceștia fiind și protopopii Ștefan Moldovan de la Mediaș și Elie Farago de la Târgu Mureș. Merite deosebite ale grănicerilor racoviceni au fost legate de eliberarea lui August Treboniu Laurian și a grupului său întemnițați la Sibiu, după cum consemnează „un copoi al stăpânirii”: Ca urmare, românii reuniți de prin satele vecine s-au adunat în număr de 8-10 mii, cei mai mulți
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
până la Orlat, unde îi așteptau banda militărească și tot poporul”. În același an, 1848, preotul Ioan Moldovan este ales ca „adlatus” în conducerea administrației românești instaurată în toamna aceluiași an în Districtul Făgăraș. În 1849, sub comanda căpitanului Dionisie Drăgoiu, grănicerii racoviceni au luat parte la luptele din noaptea de 15/16 martie pentru apărarea podului de peste Olt dintre Avrig și Bradu, fiind învinși de către colonelul Czecz, comandant al trupelor maghiare. După bătălie, maghiarii au ocupat Racovița, au devastat clădirile companiei
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
învinși de către colonelul Czecz, comandant al trupelor maghiare. După bătălie, maghiarii au ocupat Racovița, au devastat clădirile companiei precum și locuințele ofițerilor, dedându-se la represalii. Odată cu înfrângerea revoluției maghiare de către trupele rusești care au cantonat și marginea satului, în „Mestecăniș”, grănicerii racoviceni s-au întors pe la casele lor, campania din acest an fiind ultima confruntare armată la care au mai participat, înainte de desființarea graniței militare. Desființarea regimentelor românești de graniță s-a făcut în baza decretului împărătesc din 22 ianuarie 1851
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
3598 din 18 februarie și pus în aplicare cu data de 1 aprilie a aceluiași an. După 86 de ani de viață militară s-a trecut la predarea în administrație civilă a Racoviței în ziua de 30 martie 1851. Foștilor grăniceri le-au rămas în posesiune sesiile personale în suprafață de circa 15 jugăre de pământ, pădurile, pășunile precum și dreptul de folosință asupra așa-zișilor „Munți Revendicați”. Presa vremii menționează că la adunarea care a avut loc cu acest prilej, grănicerii
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
grăniceri le-au rămas în posesiune sesiile personale în suprafață de circa 15 jugăre de pământ, pădurile, pășunile precum și dreptul de folosință asupra așa-zișilor „Munți Revendicați”. Presa vremii menționează că la adunarea care a avut loc cu acest prilej, grănicerii au vărsat „"cele din urmă lacrimi de suvenire"”. Ca „"predător"”, actele au fost semnate de comandantul companiei, locotenentul-major Ioan Poplăcean iar ca „"primitor"” din partea autorităților administrative superioare, Ioan Pușcariu. Din partea autorităților locale actele sunt semnate de către judele satului, Gheorghe Raț
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
judele satului, Gheorghe Raț, precum și de decanul de vârstă al așezării, Nicolae Todea. Din actele întocmite cu acest prilej rezultă că populația satului era de 1166 oameni dintre care 573 de bărbați și 593 de femei, dintre care existau 109 grăniceri și 52 de invalizi. De asemenea, în sat existau 215 gospodării ale grănicerilor și 28 ale jelerilor, 134 de șuri și 151 de grajduri, 759 de capete de „"vite mari"”, dintre care 123 de cai, 229 de boi, 407 vaci
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
Din actele întocmite cu acest prilej rezultă că populația satului era de 1166 oameni dintre care 573 de bărbați și 593 de femei, dintre care existau 109 grăniceri și 52 de invalizi. De asemenea, în sat existau 215 gospodării ale grănicerilor și 28 ale jelerilor, 134 de șuri și 151 de grajduri, 759 de capete de „"vite mari"”, dintre care 123 de cai, 229 de boi, 407 vaci, dintre care doar 6 pentru jug. În plus mai erau 519 oi, 200
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
care doar 6 pentru jug. În plus mai erau 519 oi, 200 de capre și 732 de porci. Ca unelte agricole se mai găseau 139 de pluguri și 171 de căruțe, dintre care doar 102 aveau roți „"încălțate cu rafuri"”. Grănicerii aveau 199,2/5 sesii militare în suprafață de 997 de jugăre (574ha) de pământ arabil categoria a III-a și 130 ha de livezi, 38,6 ha de grădini și 1440 ha de păduri. Principalele efecte pe care le-
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
de grădini și 1440 ha de păduri. Principalele efecte pe care le-a lăsat militarizarea Racoviței sunt: Ca urmare a desființării regimentului de la Orlat, Racovița a beneficiat de o cotă-parte din „fondul școlastic” creat cu acest prilej, fond cu care grănicerii și urmașii lor au finanțat în perioada 1871-1921 „școala grănicerească” din sat și au construit în 1904 actuala clădire a școlii generale. Graniței militare i se datorează clădirile fostei case parohiale amplasate pe locul actualei locuințe a lui Gheorghe Hulpuș
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
care ei au semnat acte care le atestă calitatea de comandant: „"Publicarea pentru populațiunea ambelor regimente române de graniță"” din 18 februarie 1851 de către baronul Ludovic de Wohlgemut, „"feldmareșal-locotenente și guvernator civil și militar al Transilvaniei"”, pe lângă că făcea cunoscută grănicerilor „"preaînalta mulțumire împărătească pentru credincioasele servicii pe care le-au făcut, ca trupe de graniță, atât înăuntrul țării cât și înaintea dușmanului"”, recomanda ca după depunerea armelor și „"trecerea la viața pașnică"”, foștii grăniceri să rămână alipiți tronului, să dea
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
al Transilvaniei"”, pe lângă că făcea cunoscută grănicerilor „"preaînalta mulțumire împărătească pentru credincioasele servicii pe care le-au făcut, ca trupe de graniță, atât înăuntrul țării cât și înaintea dușmanului"”, recomanda ca după depunerea armelor și „"trecerea la viața pașnică"”, foștii grăniceri să rămână alipiți tronului, să dea ascultare și să dovedească o credincioasă împlinire a datoriilor către noile dregătorii, să fie vrednici și în viitor de numele cel bun, câștigat pe dreptate, să fie ca și până atunci ostași și cetățeni
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
cel bun, câștigat pe dreptate, să fie ca și până atunci ostași și cetățeni bravi și loiali. Aproape imediat după trecerea în administrație civilă a Racoviței, racovicenii s-au trezit în fața unor autorități ostile lor, care nu au uitat atitudinea grănicerilor în anii revoluției din 1848. Astfel că prin dezmembrarea Scaunului filial al Tălmaciului de la „"Fundul regesc"”, racovicenii au fost declarați iobagi și li s-a luat dreptul de folosință avut până atunci asupra „munților revendicați”. Odată cu instaurarea dualismului austro-ungar în
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
24. Ca urmare a intrării României în război la data de 14/15 august 1916, Racovița a devenit câmp de luptă încă din prima zi. Primele trupe eliberatoare au fost cele din batalioanele 2 și 3 aparținând Regimentului I de grăniceri, comandat de către locotent-colonelul Gheorghe Cantacuzino. Efectiv, Racovița a fost ocupată în ziua de 18 august 1916 de către trupele comandate de sublocotentul Constantin T. Stoika, ce a avut o primire călduroasă făcută de către localnici, fiind întâmpinat de către toți racovicenii în frunte
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
direcțiile. În sud-est, resturile batalioanelor 1, 3 și 11 de parașutiști și a regimentului al 2-lea Staffordshire de infanterie au respins un atac important al germanilor, sprijinit de focul artileriei ușoare divizionare. În nord, Batalionul al 7-lea de grăniceri scoțieni au fost la un pas de a fi copleșiți, dar în urma unui contraatac la baionetă situația a fost restabilită. Cel mai serios atac al zilei a fost declanșat de compania „B” a grănicerilor scoțieni, care controla un sector vital
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
nord, Batalionul al 7-lea de grăniceri scoțieni au fost la un pas de a fi copleșiți, dar în urma unui contraatac la baionetă situația a fost restabilită. Cel mai serios atac al zilei a fost declanșat de compania „B” a grănicerilor scoțieni, care controla un sector vital din apropierea unui pod plutitor, care era singura cale pe care se puteau primi întăriri de la camarazii din sud. Compania a fost copleșită de atacul infanteriei și blindatelor germane. Contraatacul aliat a eșuat, iar resturile
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
împărătești"" care s-au bucurat de numeroase privilegii, racovicenii s-au deosebit întotdeauna de locuitorii satelor învecinate datorită: La numai 12 ani de la înființarea graniței militare, generalul-maior Johann Cristani von Rall consemna în Racovița: ""o suscrescență preafrumoasă de băieți tineri grăniceri... din care va ieși o rasă (sic) foarte aleasă de oameni valoroși"": La loc de frunte stă curajul și disciplina militărească, dublate de ordine și meticulozitate în toate, cinstea și cumpătarea, respectul față de semenii lor și mai ales față de ""străini
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
întâlneau în sat epilepticii, cretinii(gușații), surdomuții, tradiția orală consemnând în mod plastic adevărul potrivit căruia: ""Măi demult, aproape la fiecare casă era câte-un prost"". Primele mărturii directe despre starea sanitară a racovicenilor apar din timpul graniței militare când grănicerilor și familiilor lor li se acordau asistență medicală gratuită, prin intermediul personalului sanitar al companiei sau chiar al regimentului. La nivelul companiei, personalul sanitar era format dintr-un felcer(subchirurg) și de către o moașă, ""diplomată""(atestată), ambii fiind plătiți din ""lada
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
Grăniceri (în maghiară: "Ottlaka", în germană: "Otlaka") este o comună în județul Arad, Crișana, România, formată din satele Grăniceri (reședința) și Șiclău. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Grăniceri se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din
Comuna Grăniceri, Arad () [Corola-website/Science/310107_a_311436]
-
Grăniceri (în maghiară: "Ottlaka", în germană: "Otlaka") este o comună în județul Arad, Crișana, România, formată din satele Grăniceri (reședința) și Șiclău. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Grăniceri se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (87,71%), cu o minoritate de romi (6
Comuna Grăniceri, Arad () [Corola-website/Science/310107_a_311436]
-
Grăniceri (în maghiară: "Ottlaka", în germană: "Otlaka") este o comună în județul Arad, Crișana, România, formată din satele Grăniceri (reședința) și Șiclău. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Grăniceri se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (87,71%), cu o minoritate de romi (6,26%). Pentru 4,17% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută
Comuna Grăniceri, Arad () [Corola-website/Science/310107_a_311436]
-
În adolescență a plecat la București, unde s-a calificat în profesia de croitor, pe care avea să o practice în satul natal până la încorporarea în armată. A efectuat serviciul militar activ în cadrul unei subunități din Constanța a Regimentului 1 Grăniceri, în perioada 1912-1914. După lăsarea la vatră a fost concentrat în cadrul aceleiași unități, care avea să fie dislocată în anul 1915 la Sinaia, ca unitate de gardă regală. A participat la acțiunile militare din Primul Război Mondial în campaniile anilor
Constantin Mușat () [Corola-website/Science/310191_a_311520]
-
1915 la Sinaia, ca unitate de gardă regală. A participat la acțiunile militare din Primul Război Mondial în campaniile anilor 1916 și 1917, fiind încadrat în funcția de comandant de grupă în Compania 2 din cadrul Batalionului I al Regimentului 2 Grăniceri. A luat parte cu unitatea din care facea parte la ofensiva din Transilvania și bătălia de pe Valea Oltului, în care a suferit o serie de răni ușoare. În cursul luptelor din zona Râpa Roșie din timpul Bătăliei de la Râmnicu Sărat
Constantin Mușat () [Corola-website/Science/310191_a_311520]
-
în 1910 unde a început să practice profesia de croitor. În 1912, Constantin Mușat a început efectuarea serviciului militar, mai întâi la "Regimentul Matei Basarab No.35" din Cernavodă, de unde a fost mutat ulterior la "Compania 11" din Regimentul 1 Grăniceri, dislocată la Constanța. În timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic din 1913, Compania 11 a făcut parte din „Detașamentul Mangalia” comandat de căpitanul Dumitru Ștefănescu, care avea misiunea de a asigura paza frontierei de sud a Dobrogei. La terminarea serviciului
Constantin Mușat () [Corola-website/Science/310191_a_311520]