9,802 matches
-
naștere. În tot timpul acesta din nări Îi atârna În modul cel mai elegant posibil un fir de secreție nazală amăruie. O jumătate de oră mai târziu a Început să tremure ca frunza și m-am gândit că era ocazia ideală ca să-mi exersez Înclinațiile sadice, dar nu am putut face nimic. Mi-am dat seama că nici măcar În situația În care se afla nu ar fi putut deveni un masochist. E ușor să fii masochist, să renunți la Îmbrăcăminte, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
la nesfârșit. În general, toată lumea face excese, pentru că nu-ți dai seama de asta ca să te poți opri la timp. Când am Început să iau ecstasy, am fost impresionată: cum era posibil să existe un drog atât de minunat, drogul ideal?! Mi se părea ireal de frumos! Normal că a venit și reversul. Nimic frumos nu poate continua o veșnicie. Și ecstasy este urmat de o perioadă de depresie atunci când Încetezi să-l mai iei. Dacă ai consumat de mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ții după bani. Cu portalul ei masiv, arcuit, și turnurile gemene, ca niște minarete, clădirea Teatrului Metropol din Nollendorfplatz avea un aer monolitic, aproape bizantin. La baza marilor contraforți ieșeau în relief vreo douăzeci de nuduri - părea să fie locul ideal în care să-ți încerci mâna într-un cadru de sacrificiu virginal. Pe partea dreaptă a teatrului se afla o poartă uriașă din lemn și, dincolo de ea, parcarea mare cât un teren de fotbal, care se înfunda în spatele câtorva clădiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
iau de atunci înainte drept realitate. Căci Socrate coincide foarte exact, în ochii marelui public, cu ceea ce spun despre el Platon și Xenofon. Până și Aristofan, în Norii, își bate joc de un Socrate platonizat, cu nasul pierdut în cerul ideal al cucilor... Asemeni lui Zarathustra, Socrate evoluează ca un personaj conceptual, o figură, un pretext, o creație a spiritului, departe de modelul său în carne și oase, căruia i se asociază un discurs posibil opus celui al personajului istoric. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
desigur, evident - registrul lui nu depășește asentimentul tâmp. Dacă hedonismul se incarnează în asemenea figuranți, nu-i de mirare că lumea are o opțiune contrară... Spiritul lui Aristofan pare mai pregnant decât cel a lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și termină făcând din plăcere cea mai mare impostoare. între extreme, el oscilează, evoluând în voia valurilor, legănat de verbul socratic - sau cel puțin platonician. Filosoful idealului ascetic își alege cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
o opoziție radicală, în stilul celui mai pur maniheism de școală, sunt puse față în față două moduri de existență: unul îi dă trupului toată puterea sa, celălalt se edifică pe celebrarea și pe buna folosire a sufletului. Situație ipotetică ideală - ca și cum în viața de toate zilele lucrurile s-ar prezenta la fel de clar diferențiat! -, acest dispozitiv retoric îndeamnă la reflecție, permite confruntarea unor puncte de vedere, inițiază un proces care necesită rafinări și precizii. Prodicos din Keos oferă unul din cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Ideea, se înțelege, acționează eficient la antipozii unui platonism care șterge biografia, disimulează trupul ca și cum ar fi o dovadă de culpabilitate jenantă, recuză momentul istoric sau geografic pentru a nu lua în considerare decât ideile pure, cerul inteligibil și cauzalitatea ideală - cifre, numere, idei, forme... Realul epicurian pleacă de la pământ, de la o realitate încarnată, de la o cauzalitate fenomenală reductibilă la niște înlănțuiri raționale. De la trup, așadar: teoria atomistă propune o explicație a gândirii care se sprijină exclusiv pe o fizică simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
O dată în plus adversar sau chiar dușman al lui Platon, Epicur afirmă că criteriile adevărului rezidă în senzații și afecțiuni. Atomii corpului care captează atomii detașați ai materiei, simulacrele, totul cere și presupune conjuncția atomistă. Nu univers inteligibil, nici creaturi ideale, zei sau concepte, nici lumi nevăzute, inaccesibile simțurilor și care pot fi doar concepute - în cel mai bun caz - de către suflet, partea nemuritoare și eternă a unui trup muritor: realitatea coincide foarte exact cu ceea ce vedem, simțim și percepem, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
altă viață, ci aici și acum cu trupul pe care-l ai, fiind ceea ce ești, în cadrul geografic decupat de voința oamenilor, la periferia Atenei. Grădina lui Epicur este anti-Republica lui Platon. Căci Cetatea autorului dialogului Phaidon e perfectă pentru că este ideală și inexistentă, ea scânteiază, dar cu sclipirile bijuteriilor false, strălucește, dar precum decorurile de teatru, unde nu poate sta nimeni... Epicurismul creează real, fie el și modest, acolo unde platonismul fabrică ficțiune - și încă grandilocventă... Platon dorește ierarhie, ordine, supunerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
care poți să o încalci dacă și numai dacă ea a fost făcută în mod clar, între indivizi liberi, consimțind la aceasta, excluși din comunitatea delincvenților relaționali. Sau în ceea ce privește orice altă virtute - dar și viciu... - care nu trimite la măsura ideală platoniciană, ci la relativitatea existențială a părților contractante și implicate. Hedonismul în Grădină sau oriunde în altă parte, dacă vrei să trăiești după legea lui, presupune niște condiții obligatorii: afișarea intențiilor, neascunderea proiectelor, formularea motivelor, elaborarea în comun a regulii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
poate liniști sufletul. De la mitul lui Orfeu încoace, puterile ei sunt cunoscute; Ulise însuși încearcă pe pielea lui puterea vocilor seducătoare ale Sirenelor; Platon condamnă anumite moduri muzicale - dorianul? - pentru că ar moleși, ar fi senzuale și contrare legilor unei cetăți ideale: din aceleași motive, Philodemos examinează problema plăcerii acustice. El este primul care instalează estetica pe terenul jubilărilor pe care le poate produce. Philodemos îi dă muzicii titlurile ei de noblețe: muzica servește la a procura bucurie, iată virtutea ei. Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mod ridicol între două neanturi, pradă slăbiciunilor lor, supuși unei mulțimi de obligații și de necesități, mici, meschini, împotmoliți în mizerie, oamenii învestesc divinitatea cu calități inverse: puternică, eternă, omniprezentă, omniscientă, nemuritoare, puternică, liberă, nesfârșită, mărinimoasă, preafericită, ea reprezintă imposibilul ideal. Slăbiciunea, frica și spaima populează cerul; inteligența, rațiunea și cunoașterea îl golesc. Centaurii? Niște ficțiuni reductibile la o coliziune între simulacre de cal și de om Himerele? Aceeași remarcă, aceeași compoziție, nimeni și nimic nu se sustrage ordinii naturale, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
stare psihică și mentală. Nu e deloc grozav pentru cei doi protagoniști... Multe sunt durerile care îi pândesc pe cei ce caută liniștea sufletească a filosofului și ataraxia înțeleptului epicurian! Amărăciunea, suferința, distrugerea asociate acestei experiențe-limită nu pot reprezenta ceva ideal și dezirabil în viața unui individ. Așa cum nu e de dorit nicio boală gravă, periculoasă și care lasă urme. Băiatul cu forme feminine delicate - Lucrețiu nu exclude ipoteza unei povești de iubire homosexuale... - sau femeia ispititoare reprezintă niște pericole de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
confirmă validitatea acestei teze în absolut. Ultimele zece versuri ale cărții a patra conțin formula acestei alternative la ce-i mai rău: prietenia amoroasă. Nu e nevoie de frumusețe, care presupune întotdeauna și un blestem... Calea de acces către ființa ideală nu implică aparența, alura sau medierea judecății altuia. Nu-l iubești pe cel despre care spui că-l iubești dacă mai întâi cauți efectele produse de el în privirea celorlalți. Dorința mimetică presupune disprețul unui al treilea, utilizat ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Grădină lărgită la dimensiunile universulului... O anti-Republica platoniciană, desigur, pentru că este departe de fantasma aristocratică, militară și războinică a lui Platon, dar, în același timp, o propunere politică gândită ca putându-se extinde la totalitatea teritoriilor locuite: tabloul acestei societăți ideale seamănă adesea cu descrierile făcute de Lucrețiu - Diogene din Oenanda le-a putut cunoaște oare? - începuturilor umanității, în starea care încă nu era numită naturală. Ce ne spune acest text? în spiritul filantropic și cosmopolit manifestat de Diogene în numeroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
moment în poezia de lac perfect sub eclipsă a lui Gérard de Nerval, e captat definitiv de furioasele turbine retorice, vociferatoarele genii ale cenaclului Ch. Nodier. La noi, în poezia lui Eminescu, același val de romantism germanic împietrește alb și ideal, în felul regiunilor de pe lună. Eminescu era mai ales om de gândire și studiu concentrat. Și iată, atingem culpa originară a poeziei Arghezi, principiul de osândă pe care îl închide. E o poezie castrată. Atributul clar al ideei i-a
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
varietate a înjurăturilor ungro-valahe din Blesteme. Dușman firesc al acestei realități: Inteligența. Îl denunț de a fi nesocotit și defăimat nobila gratuitate a spiritului. Cu o fobie de sindicalist autodidact pentru tot ce e joc superior mintal, a ponegrit valorile ideale preconizând nu știu ce sentimentalism, nu știu ce vag senzualism turanic. Reflexiunea va indispune totdeauna pe acest primar. El nu poate înțelege că teoria are și o valoare pragmatică. O uneltă extrem de subțiată ce se intercalează între noi și creațiunea noastră. Proscris al speranței
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
aiurită a d-lui Arghezi: înainte, dar mai ales după Cuvinte potrivite. Rândurile noastre își dau ca unică țintă provocarea Cu tristețe mă-ndoiesc de această stea (engl.). celor câteva minți, autonome îndeajuns pentru a regândi judecăți literare clasate. Punctul ideal de unde ridicăm această hartă a poeziei argheziene se așează sub constelația și în rarefierea lirismului absolut, depărtat cu mai multe poduri de raze de zodia celeilalte poezii: genul hibrid, roman analitic în versuri, unde sub pretext de confidență, sinceritate, disociație
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
natura obiectului căruia se aplică, metoda rimbaldiană rămâne inseparabilă de el. Care este acest obiect? Increatul cosmic: adică existențele embrionare, germenii, peisajele nubile, limburile. Alegîndu-și ca domeniu al operațiuni-lor poetice punctele critice ale unei naturi întregi prin adaosul unor existențe ideale, Rimbaud se dovedește încă o dată om de știință. Căci savantul - matematicianul mai ales - în cele mai subtile investigări ale sale, procedează la fel, adăogând cantităților date, cantitățile transcendente. La ce altceva slujesc toate aceste "limburi ("limbes"), aceste "aurore ce-ncarcă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de cer - nu mai resimțim deloc banalitatea cuvântului "inondé". Dimpotrivă, suntem ispitiți să-l despărțim în două vocabule: "in" și "onde". Procesul propagării ondulatorii a luminii e recreat poetic, și asistăm la un adevărat "vîrtej de lumină", în jurul unui punct ideal. Suntem pur și simplu orbiți. Dar o artă atât de rafinată este într-adevăr inanalizabilă. * Câteodată, unii se plâng de ermetismul lui Moréas. Dacă nu e vorba de dificultățile ridicate de datele mitologice - pe care le pot rezolva dicționarele - nici
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
a cufundat, până la urmă, într-un aburos mister. Adesea, în trenuri, un capabil reprezentant de comerț, cu indiscreția breslei, îl întreabă: - În ce branșă voiajați? - Eu voiajez în matematice, răspunde d. Blaschke. Conversația îngheață totdeauna aici. Câteva probe de țesături ideale, hamburgice, vor putea fi considerate astă-seară, luni, la Societatea română de matematice, unde d. Blaschke va vorbi din Textillehre. Prevenim însă că aceste produse sunt scumpe (altfel scumpe) și nu oricine le poate purta. Universul, 12 noiembrie 1935 DAVID HILBERT
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
a oricărei urme a momentului euristic. Știm astăzi, datorită operei de clarificare a lui Dirichlet, comentariilor lui Felix Klein, dar mai ales teoriei lui Dedekinnd, a aritmeticii corpurilor de numere algebrice, că secțiunea V-a ascunde teoria compunerii claselor de ideale ale ordinelor principale din corpurile pătratice. Ermetismul redactării lui Gauss se explică și prin sfiala sa, la acea epocă, de a folosi numerele complexe, a căror teorie riguroasă nu o stăpânea încă. Disquisitiones mai cuprind și teoria împărțirii cercului. Aici
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
analitice de o mare putere. În articolul festiv, din 1877 (cu ocazia centenarului lui Gauss) intitulat Ueber die Anzahl der Idealklassen in den verschiedenen Ordnungen 1, fundamental pentru cercetare, Dedekind reia metodele lui Gauss și stabilește formula numărului claselor pentru idealele divizibil-străine cu conductorul, din orice ordin cu element-unitate. Aici se încheie contribuția lui Gauss la "teoria numerelor". 1 Despre numărul claselor ideale în diferitele ordonări (germ.). * În algebră, mai bine zis în teoria fracțiunilor raționale, aportul lui Gauss e critic
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
den verschiedenen Ordnungen 1, fundamental pentru cercetare, Dedekind reia metodele lui Gauss și stabilește formula numărului claselor pentru idealele divizibil-străine cu conductorul, din orice ordin cu element-unitate. Aici se încheie contribuția lui Gauss la "teoria numerelor". 1 Despre numărul claselor ideale în diferitele ordonări (germ.). * În algebră, mai bine zis în teoria fracțiunilor raționale, aportul lui Gauss e critic. El constă în cele patru demonstrații ale teoremei fundamentale a algebrei, dintre care prima formează teza de doctorat. În limbajul prudent al
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
la țesătura internă a raționamentului - iată ideea conducătoare a lui Gauss și Galois. Divizibilitatea în domenii generalizate ale numerelor, respectiv rezolubilitatea prin radicali a ecuațiilor algebrice sunt reduse la proprietățile unor scheme abstracte, anume la compunerea formelor (în care teoria idealelor din corpurile pătratice se găsește prefigurată) respectiv la descompunerea grupurilor în șiruri de compoziție. Această direcție se afirmă prin fundarea de către unul din cei mai mari matematicieni: Richard Dedekind (1831- 1916) a teoriei idealelor în corpurile de numere algebrice, triumfă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]