1,908 matches
-
pod trec, grupate, cinci gondole auriu-negre. Pline cu bătrînei nordici, gălbui-pufoși, în veselă transă vesperală. Din ultima lor gondolă, dintre acești copii bătrîni, un tuciuriu rotofei, cu mari favoriți albaștri, vocalizează sfîșietor: O, sole mio... Înfiorîndu-și acordeonul fanat. În urma lor, implacabilă, rumoarea anonimei înscenări. Pictorul care, dimineața, sub umbrelă, lucrează pe trotuar, la Santa Fosca, și care a deprins deja de la mine un "bună dimineața" extrem de trilat în gura lui, își instalează seara, noaptea, șevaletul în plin San Marco, între ultimii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
3 iunie Un superb documentar, pe "Mezzo", are teribilul efect de a converti destinul unui sculptor ultimul monstru sacru al secolului încheiat, francezul César în destinul însuși al artei contemporane. Care-și consumă, dramatic, sub ochii noștri, evoluția/ involuția. Ceva implacabil se întîmplă cu acest pitic îndesat (aducînd, o dată, cu un Picasso cu barbă, altă dată cu un Pavlov fără barbă), a cărui carură, se vede bine, indică exact forța cu care și-a durat opera. Implacabil, pentru că nici chiar această
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
noștri, evoluția/ involuția. Ceva implacabil se întîmplă cu acest pitic îndesat (aducînd, o dată, cu un Picasso cu barbă, altă dată cu un Pavlov fără barbă), a cărui carură, se vede bine, indică exact forța cu care și-a durat opera. Implacabil, pentru că nici chiar această forță michelangiolescă nu-i poate opri alunecarea pe șarpanta experiențelor ultime. Monstrul are seninătatea genuină a supravegherii evoluției sale, nici urmă de îngrijorare neputînd fi surprinsă pe figura lui pișicher-țicnit-distrată. Din cînd în cînd, pune el
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
artă, substanțial subvenționate are aerul antipatic al nebunului șiret. Cel care-i păcălește deopotrivă și pe autenticii alienați, dar și pe magiștrii alieniști. N-avem încotro însă: trebuie să dăm Cezarului ce-i al lui, pare să spună, din off, implacabila voce. "O, ce zile frumoase!", cum sună piesa lui Beckett în limba francezului César. Tradusă și în românește. 10 iunie Dacă există Teatrul Național din Caracal, de ce n-ar exista și Universitatea din Mahmudia? Auzii, zilele trecute, la radio, că
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
din moment ce abolirea totalitarismului chiar oferă totala împlinire de sine. Fie ca recurgînd, o secundă, la nota sarcastic glumeață singurii români care să-și mai dorească împlinirea într-un Occident mirabil să fie doar bieții căpșunari. Și asta nu sub apăsarea implacabilului destin, ci ca soluție de moment. 13 decembrie Probabil că drăguțul băiețică ce-mi bătea acum o săptămînă în ușa atelierului, înmîndu-mi invitația la un iminent vernisaj, era chiar pictorul. Părea plin de bun simț, prea civilizat prevenitor în cele
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
acord. Oponenții și au fost mulți, credeau că o societate bazată aproape exclusiv pe regimul proprietății private și a atitudinii al meu versus al tău va fi ruina civilizației. Ei și-au imaginat o lume a competiției și a luptei implacabile, În care cei mai puternici vor câștiga, iar restul vor fi subjugați sau lăsați deoparte. Jean-Jacques Rousseau În Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni, publicat În 1755, a scris: Prima persoană, care, după ce a Înconjurat o parcelă de
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
un slujbaș muncit, devorat de ambiții? Ce se ascunde îndărătul acestei încrîncenări? Terfeloage peste terfeloage, dar nu tu o tresărire de bucurie, nici măcar un palpit de suferință numai dezgust. Și o crescîndă amăgire de sine. Prins în roțile unui mecanism implacabil, uniformizator, amploaiatul de al asigurări sociale s-a birocratizat pînă la autoanulare, conformismul care zăcea într-unul ieșind fatalmente al suprafață. Căutând să se sustragă unui climat irespirabil, insul și-a denaturat ființa și în el instinctul vieții e pe cale
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
ar fi a celor mai mulți dintre noi. Așa, e tragică... Avînd această dimensiune, ceea ce trebuia să fie o sărbătoare se transformă mai întîi în mascaradă, apoi în prohod. Așteptînd să treacă timpul (un Timp care se dilată halucinant), personajele se îndreaptă implacabil spre "frontiera unde lașitatea se confundă cu înțelepciunea", gîfîind și înecîndu-se în argumente care să le salveze în ochii proprii. Drumul concesiilor, al tăcerii, al compromisurilor sfîrșește într-un grotesc dans al morții (înțeleasă ac o totală depersonalizare). Frisonul posibilei
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Îl evocăm, îl cităm, îl renegăm, îl adulăm, îl detestăm, dar el, trecutul, s-a instalat în noi, definitiv, ca o boală incurabilă ce ne devoră cu voluptate, secretând periodic amintiri și atitudini. Amintirile ne îmbălsămează vârstele prin care trecem implacabil, iar atitudinile, de cele mai multe ori, ni le otrăvesc. Nu toate trecuturile sunt limpezi, refugii exaltante în "epoci" miraculoase; unele sunt tulburi, insalubre, maculate de compromisuri și de trădări. Mizerabilul calvar numit comunism a mutilat multe trecuturi și chiar dacă, cumva involuntar
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Basarabia de restul Europei și de 106 ani încoace n-a putut trece Prutul niciodată nici o carte, nici un ziar, nici o publicație românească; autorizarea de a imprima în românește a fost sistematic refuzată după 1812 în Basarabia, limba română a fost implacabil interzisă în biserică și școală și din cele 15 mii de volume care formau fondul Bibliotecii din Kișinău nu exista pînă în ultima vreme nici o singură carte în limba română. A transforma prin statistici românii în ruși, a susține că
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
care probabilitatea are doar un sens pur subiectiv. Știința și filosofia contemporane au abandonat complet o asemenea presupoziție. Lumea nu mai poate fi gândită ca fiind deterministă într-un asemenea sens strict. Stările viitoare ale lumii nu decurg cu necesitate implacabilă din stările actuale. Desigur, nu trăim nici într-o lume complet nedeterministă, aleatorie, în care din starea actuală poate decurge, în mod egal, orice stare viitoare. Lumea este guvernată de un determinism probabilist: evenimentele viitoare pot fi prezise, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
loc, În ultimul timp, numeroase dezbateri publice, interpelări parlamentare, Încercări de a pune În afara legii acest vechi obicei. Ce anume trezește aceste patimi? Această practică cinegetică are o puternică valoare simbolică, „ea construiește imaginea unei naturi inexorabile, corespunzând unei societăți implacabile, dominate de legea celui mai puternic”. Pentru că aduce În scenă relații sociale de concurență și competiție, cei aparținând claselor privilegiate au transformat această practică Într-un semn de distincție și de dominare, ea se prezintă ca un mijloc de afirmare
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
moderni, medii de iradiere a luminii divine, atunci atitudinea constructivă, implicată, activă față de aceste domenii nu poate contribui în mod direct la dialogul persoanei cu divinul. Poate contribui doar opoziția față de ele : răzvrătirea împotriva lumii acesteia (Nikolai Berdiaev), conștientizarea necesității implacabile care domnește în universul fizic și social (Simone Weil), ruperea persoanei de dimensiunea ei socială (Henry Corbin). Să fie opoziția față de lumea tîrziu modernă ultimul cuvînt al acestor gînditori? Să nu ofere modernitatea tîrzie nici un avantaj spiritual, nici o posibilitate pentru
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
focalizarea atenției sale asupra stării de disconfort și eventuala observare a acesteia de către ceilalți reduce capacitatea sa de a percepe situația: pacientul nu se mai vede decât ca un „purtător de simptome” și nu mai vede în ceilalți decât judecătorii implacabili sau disprețuitori. Alte informații obținute Comorbiditate psihiatrică și somatică Isabelle a prezentat un episod depresiv autentificat în perioada de post-partum după nașterea primului său copil. Ea prezintă criteriile diagnostice ale unei distimii, cât și o anxietate generalizată subsindromică dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
și Cheryl Chessman, prototipul real, a cărui condamnare la moarte a fost mereu amânată timp de doisprezece ani deoarece redactarea „isprăvilor lui” reprezenta o afacere strălucită, personajul principal al piesei lui M. e, după atâtea îngrozitoare spovedanii sub teroarea morții implacabile, un ins regenerat sufletește. Frământările lui rămân însă insesizabile. Șarja e aceea care primează. Inspirată de primele grefe de cord, Transplantarea inimii necunoscute pare, curios, dominată de blazare, de scepticism, pe un fond de melancolie, pe când Primarul Lunii și iubita
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288173_a_289502]
-
face de sus, "pentru a etala împrăștierile și diferențele, pentru a-i lăsa fiecărui lucru măsura și intensitatea sa"200. Istorie devenită "știința remediilor și a diagnosticelor"; istorie ce așează fiecare lucru și acțiune umană într-o ordine impersonală și implacabilă. Este o istorie bazată pe perspectivă; trăiește în prezent, dar privește spre viitor. Istoria efectivă presupune o triplă întemeiere epistemică: 1) istorie-reminiscență; 2) istorie-continuitate (aici Foucault a rupt-o cu o întreagă percepție a mediei, care vedea în el un
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
o imprimă sensibilitatea, dispoziția temperamentală. Ele conving, pe ansambluri mari, prin această revărsare calmă, monotonă, devenită obsedantă. Dau impresia unor simple constatări, dar sunt învăluitoare și insinuante. Cântecul este „categoric, pe viață și pe moarte”. În simplitatea lui, are ceva implacabil, rechizitorial. Privită atent, țesătura este complicată. Poezia e când eterică și rafinată, când pedestră, polemică, urâtă chiar; se avântă într-o metaforă cvasiobscură, ca o iluminare bruscă, ori relatează un fapt banal, jurnalier, familiar; mângâie sau înfierează, cântă ori țipă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
timp ca să-l deschid, rupându-l stângaci... Ochii înțeleg mai iute decât mintea, mai cu seamă când e vorba de o veste pe care ea nu vrea să o înțeleagă. În acel scurt moment de nehotărâre, privirea încearcă să sfarme implacabila înlănțuire a cuvintelor, ca și cum ar putea modifica mesajul înainte ca gândul să vrea să-i prindă înțelesul. Literele mi-au săltat în fața ochilor, împresurându-mă cu frânturi de cuvinte, cu bucăți de fraze. Apoi, cu greu, s-a impus cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
diverselor sale aspecte, recunoașterea zădărniciei unei astfel de tentative fiind afirmată de majoritatea celor ce s-au ocupat de studierea sistematică a acestui fenomen. Necesitatea metodologică de încasetare meticuloasă a multiplelor variante care iradiază dintr-un generic invariant se lovește implacabil mai întâi de noianul interpretărilor date fenomenului în ansamblu, motiv de proliferare dezarmantă a posibilelor clasificări, și apoi de inoperantul melanj între propusele distincte derivate ale comicului. Cel dintâi incovenient creează senzația de dezorientare la constatarea că, în ciuda unor coincidențe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
-i sesizează valoarea: Oi ajunge eu odată ceva în Țara Românească, o să aibă ei atunci de-a face cu mine!"46. În același timp, însă, existența în planul diurn cotidian apare drept o permanentă contrazicere a acestor visuri, spulberându-i implacabil și derizoriu iluzie după iluzie. Numeroase pasaje redau cu maximă obiectivitate, dar printr-o dispunere expresivă a secvențelor narative, atmosfera stilistică marcată de o foarte subtilă ironie la adresa suficienței acestui personaj: O fată care mă iubea pe mine, îmi spunea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
47. Dintre cele trei perechi de personaje urmuziene, cea formată din Cotadi și Dragomir este cea mai apropiată de cuplul Lache și Mache și pentru că, în cazul lor, limitele amiciției de circumstanță sunt transgresate înspre o adevărată înfrățire marcată de implacabil. Deși nu sunt interșanjabili ca Lache și Mache, care "nu sunt decât unul și același în două fețe, doime de o ființa și nedespărțită"48, tejghetarii lui Urmuz coabitează prin același tip de simbioză, își aduc servicii unii altora chiar
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în special prin ironia ca antifrază, ci și printr-o remarcabilă aspectualizare artistică a urâtului. Drumul spre Căldărușani, înregistrat cu acuitate cinematografică de naratorul-reporter, departe de a fi o simplă "plimbare", dobândește semnificația unei călătorii spre cetatea sfântă, inevitabil și implacabil marcată de suferințe, probe, dificultăți, piedici. Accesul spre lăcașul spiritual de la marginea Bucureștiului presupune traversarea unui veritabil "infern de praf și de mirosuri"107, a cărui descriere este demnă de condeiul dantesc: Mai întâi de la barieră dai de o murdărie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
excesul, îngroșarea diformităților depășesc bariera recognoscibilului și modelul originar este anihilat de furia retușurilor, care devin o creație independentă dar opacă, de nepătruns. Făpturile urmuziene monstruoase, decrepite, agresive, joacă o eternizată comedie atroce, marcată atât de absurd cât și de implacabil, și care provoacă dincolo de râsul crispat al disperării, o stare apăsătoare de neliniște, exteriorizată în grimasă. Formula "simt enorm și văd monstrous", extrapolată asupra creației și a caracterului marelui dramaturg, poate fi aplicată și în cazul lui Urmuz, însă cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
obsesia legată de culmea nenorocului și a contratimpului, conduce însă la un fel de epifanie a absurdului existenței. Putem spune astfel, parafrazând teoria camusiană, că absurdul se instalează în prăpastia deschisă între nevoia de rezonabilitate a omului caragialian și caracterul implacabil, imuabil al sorții acestuia. În ceea ce privește raportul dintre opera lui Urmuz și literatura absurdului, termenul de "precursor" se potrivește întrucât paginile sale "bizare" transpun nu doar un joc mental care insolitează prin alogicitate, ci și o concepție ontică vizionară, certificată tragic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
orgi de piatră și arcuri ascuțite, figuri Închipuite de oameni și animale (pasărea kiwi, devenită simbolul Noii Zeelande, elefantul și cămila, reptile), traversăm spații mai Înguste cu stalactite și stalagmite, adevărate perdele de țurțuri de calcar, migălos dantelate, de picătura implacabilă a timpului, pentru a ajunge În locuri adumbrite de unde din tavan străluceau luminițe fosforescente asemenea unor făclii. La Început am crezut că ne aflam În fața unui miraj optic, până ce ghida maoră, o tânără oacheșă și foarte isteață, ce-și cunoștea
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]