5,645 matches
-
antico linguaggio altri segni, Salvatore Quasimodo poeta e critico, îngrijit de Giorgio Baroni, XXI, 1-2, Istituti editoriali e poligrafici internazionali, Pisa-Roma, 2003, pp. 321-328. 9 Mi sembrerebbe più interessante, în questo senso, indirizzare le indagini sul rapporto diacronico che s'instaura, ad esempio, con l'Ottocento di Foscolo e Leopardi e șu quello sincronico che lo lega agli ermetici în Rosario Castelli, "Liguria come un'infanzia: gli anni genovesi di Salvatore Quasimodo", Quasimodo e gli altri, îngrijit de Franco Musarra, Bart
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
4 %. Ca să nu mai vorbim de costurile umane și materiale, de psihoza declanșată de cîțiva bacili de antrax, obținuți cu cheltuieli infime. Foarte gravă e absența dialogului, chiar falimentul ideii de dialog, ceea ce creează un deficit major de predictibilitate și instaurează domnia incertitudinii, neliniștii și nesiguranței. În fața amenințării decadenței, barbariei și haosului, Z. Brzezinski consideră că "acum singura alternativă practică la anarhia globală rămîne supremația americană", fapt extrem de discutabil, pentru că tocmai această supremație este violent contestată. Fiecare parte în conflict trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
aceeași pentru cititor și pentru autorul textului. Întoarcerea la hipotext semnifică revenirea in illo tempore. Dar segmentele de suprapunere hipotext/ hipertext diferă de la scriitor la (fiecare) lector. Timpul primordial nu va fi același pentru amândoi. Totuși mecanismul prin care este instaurat sacrul nu se anulează. Christophe Cusset este de părere că viziunea lui G. Genette asupra hipertextului și hipotextului nu reușește să evite confuzia ideii generale de intertextualitate. "Autorul care, scriind, se raportează la un text anterior, face muncă de rescriere
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
modele exemplare. Elocventă este, în acest sens, abordarea acelor capodopere care au instituit, în timp, mituri literare. Prin fiecare repetare are loc o esențializare a substanței livrești 5. Intertextualitatea ilustrează regressum ad originem: prin ea are loc repetarea ceremoniei cosmogonice instaurate in illo tempore de către Ființe nemuritoare. De altfel, literatura prezintă propriile ei mituri: "textele pe care caracterul lor simbolic și fondator le-a transformat în mituri : Oedipe Rege, Iliada, mai târziu, Faust, Hamlet, Don Juan" (Sangsue: 1994, 78). Cristophe Cusset
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a vieții, chiar a timpului, ceea ce declanșează o anumită tensiune. Eliade o numește combustie. În termenii analizei noastre, o atare tensiune se produce prin suprapunerea hipotext/hipertext. Conform Eliade, tama, substanța spirituală, avertizează asupra suspendării timpului profan. În consecință, este instaurat timpul sacru. Repetare/diferire. Identificare vs depărtare. Stereotip vs Nou. Repetiție vs variație. Suprapunerea hipotext/hipertext implică ideea de repetare, fără îndoială. Dar, așa cum sublinia Gérard Genette, "este imposibil, pentru că este prea facil și deci insignifiant, să repeți direct un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pentru cititor ca pentru autorul textului. Întoarcerea la hipotext semnifică revenirea in illo tempore. Dar segmentele de suprapunere hipotext/hipertext diferă de la scriitor la (fiecare) lector. Timpul primordial nu va fi același pentru cei doi. Totuși, mecanismul prin care este instaurat sacrul nu se anulează. Receptarea operei literare presupune competență în descifrarea limbajului literar, susține și Laurent Jenny, abilitate dobândită în practica unei multiplicități de texte. Ca decodor, lectorul nu va fi niciodată inocent (Poétique: 1976, 257). Christophe Cusset este de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ne arată un profesionist complet, radical schimbat în comparație cu novicele de la bordul lui Ariel. Distingem aici natura de "cunoaștere în trepte" a experiențelor lui Pym. Succesiunea stadiilor sale de inițiere trasează o ascensiune cognitivă graduală. Mai mult, avant la lettre, ea instaurează un principiu fenomenologic introdus de Maurice Merleau Ponty abia în secolul XX -, principiul "procesului de corecție" sau "al așezării în perspectivă". Naratorul lui Poe are obsesia obiectivității și face orice pentru a o atinge. Citit atent, întregul roman nu reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
revelă lui Ishamel, arată terifiant, păstrînd toate trăsăturile unei sacralități întunecate (fără jumătate dintr-un picior înghițită, după o confruntare directă, de balena albă! și cu o cicatrice care-i brăzdează adînc obrazul, Ahab, conform percepțiilor înfiorate ale naratorului, se instaurează în ierarhia vaporului său aidoma un rege în vechile autocrații). Căpitanul privește marea (cu un concept al lui Gabriel Liiceanu) ca "limita de depășit" și, de aceea, arogant, îi sfidează pe cei care îl îndeamnă la un comportament rațional (între
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
este literatura, instituită ca Tradiție vizionară, relevantă și revelatorie"25. 1.1.2.1. Canonul epistemologic Un prim tip de canon, la care vom face referire, implicând opera Anei Blandiana, este canonul epistemologic (și anume acel tip de canon cultural, instaurat de tradiție, de o anumită dezvoltare a gândirii sociale și culturale, într-un anumit moment). Acesta este canonul major, căruia i se pot subordona celelalte canoane: al criticii literare, al istoriei literare, textual-lingvistic și chiar ideologic etc. O relație specială
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
imagine de mitologie orientală, iar, în spiritul unei metafizici romantice, ochiul întors înlăuntru devine, în simbol obsesiv, o imagine cosmică a omului"55. Alegorismul discursiv, marcat prin metafore cu alură mistică, înlocuiește frenezia de început a participării senzoriale la lume, instaurând "un anumit calm al resorbției, într-o interioritate, lipsită de interogații, sau o sensibilitate sacralizată, tulburătoare, totuși"56. Ar putea fi înțeleasă toată această traiectorie poetică drept o cădere, fără sfârșit a zborului, care, pe parcurs, se transformă în tăcere
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fapt captată. Ce a rămas din experiența romantică a căutării comuniunii absolute este doar faptul că celălalt poartă, dacă nu semnul minus, cu siguranță unul diferit, pe care îl introduce în relația erotică, chiar din momentul în care ea se instaurează"106. Încercând să remedieze acest dialog defectuos, acel segment al criticii care se apleacă asupra biografiei Anei Blandiana, Ion Pop este cel care lansează ideea că autorul de text poetic are rolul de "ordonator al sensurilor lumii"107, "eul liric
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care se apleacă asupra biografiei Anei Blandiana, Ion Pop este cel care lansează ideea că autorul de text poetic are rolul de "ordonator al sensurilor lumii"107, "eul liric definindu-se, în primul rând, drept conștiința ordonatoare a sensurilor lumii, instaurând, în același timp, o limpede și strictă geometrie a sentimentelor. (...) Luând act de destinul său, trasat în afara oricăror concesii de natură morală, poetul și-l va asuma cu un anume orgoliu, acționând în direcția fixată, reprimându-și orice tentație turbulentă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vulnerabil (1966)"115. Odată cu distanțarea de lumea paradisiacă, ia naștere un conflict între eul liric și realitatea înconjurătoare, generându-se, în consecință, dorința creării unei noi realități: "Eul poetic se definește, în primul rând, drept conștiință ordonatoare a sensurilor lumii, instaurând, în acelaști timp, o limpede și strictă geometrie a sentimentelor"116. Totuși, deși "în Călcâiul vulnerabil, se găsește atât prima capodoperă a Anei Blandiana (parabola dramatică Torquato Tasso), cât și primele infiltrații blagiene ("Vreau satul cu sunetul lacrimei mele", tema
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
literari și criticii numesc generic canon, există și variabile, specifice fiecărui autor, în parte. Încercăm, în consecință, să vedem ce păstrează și ce aduce nou Ana Blandiana, în cadrul poeziei șaizeciste. Desigur, fără a ne îndepărta de la principiile, pe care le instaurează această generație, cu rol fundamental, ulterior, în poezia optezicstă, respectiv postmodernistă. În demersul nostru, încercăm o înțelegere a interiorului din prisma exteriorului, ambele spații contribuind, printr-o reconfigurare prealabilă, la crearea noului univers poetic: cel al căutării și al regăsirii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
precum titanii Nichita Stănescu sau Marin Sorescu -, raportându-se, în mod real, principiilor promovate de Generația 60. Să nu uităm că poeta aparține autorilor subversivi, nu celor disidenți, adică le aparține celor care preferă să își țipe nemulțumirile în spatele metaforelor, instaurându-și astfel o lume proprie, aflată undeva, înăuntrul sau dincolo de realitatea exterioară propriu-zisă. Deconstrucția canonului la Ana Blandiana devine, astfel, o deconstrucție a realității exterioare, în schimbul creării alteia, de refugiu, transpusă prin proprii ochi, din prisma propriei înțelegeri a lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Totodată, acest volum conține o formă de evadare spirituală prin intermediul "cuvântului mistificator și fatal"63, poeta maturizându-se vizibil, atât în planul scrisului, cât și în plan personal 64. Maturitatea face din eul poetic o "conștiință ordonatoare a sensurilor lumii, instaurând, în același timp, o limpede și strictă geometrie a sentimentelor: spațiu al unității și al integrității ființei, cucerit cu dificultate, apărut cu dificultate, dând măsura capacității omului de a crea și conserva punctul de sprijin pentru și în Univers. Specificul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o lumină caldă, diafană. Posesivitatea maximală prin care acest sentiment se manifestă la Ana Blandiana depășește atât latura spirituală, cât și pe cea carnală, demolând ideea de viață, de renaștere, pe care ar trebui să o impună acest sentiment, și instaurând moartea văzută ca fiind unică soluție salvatoare. Cuvântul devine și aici o haină prea strâmtă fenomen specific neomodernismului pentru tot ceea ce autoarea vrea să demonstreze. Totodată, în lipsa Cuvântului, nici mesajul nu poate fi transmis așa cum trebuie, de aceea, conștientă fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
deplasând atenția de la zgomot spre calitatea lui: libertatea"117. Fiind un volum de trecere între două vârste, legătura cu primul volum este una simetrică și, în același timp, antitetică. Somnul, poate ultima mare metaforă care mai amintește de libertatea vieții, instaurând, totodată, libertatea morții, înlocuiește cadrul protector al vârstei fericitei copilării, în care poeta dansa nestingherită în ploaie, țipând și jucându-se de-a și cu viața, cu cel al morții, în care țipătul reinstaurează, de fapt, tăcerea, el nefiind auzit
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
livezi) Deconstrucția prin reconstrucție este realizată la nivel universal, până și legile basmelor se schimbă, iar necuvintele lansează o limbă nouă, inaccesibilă oricui ("Legile basmelor se schimbă/ zadarnic prin paradise,/ În doar de ei știuta limbă"). Este vorba despre necuvintele instaurate de Nichita Stănescu și continuate, apoi, de către toți neomoderniștii. Un nou limbaj, în care oricine poate vorbi omenește, plantele, arborii, pomii fructiferi, animalele,toate acestea, mai puțin, omul. Lui îi lipsesc cuvintele. "Sunt bolnav. Mă doare o rană / călcată-n
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu ură,/ Peste livezile înflorite din răutate,/ Peste păsările care îndură./ Ninge ca și cum prin zăpadă/ Ar trebui să se sfârșească/ Viața acestui acvatic popor,/ Ninge cu o încrâncenare/ Omenească,/ Ninge otrăvitor". (Ninge cu dușmănie) Contextul ideologic, dominat de persecuția comunistă, "instaurează" la scriitorii subversivi metafora opacă. Ninsoarea simbol clasic al purității și al luminii este reconsiderată în poezia Anei Blandiana, întruchipând tăișul ideologie comuniste. Ura se alătură oximoronic a tot ce este frumos, aducând dezbinare în prezentul persecutor. O ultimă încercare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
regimului comunist, care a avut o influență negativă asupra destinului uman"157. Fiecare cititor, la fel ca fiecare lectură a aceluiași cititor, pot scoate la iveală sensuri noi. Poezia, care recreează lumea, dar și aceea, care face ordine în ea, instaurând o nouă lege, este poezia adevărată. Asemenea unor plăci tectonice, cuvintele sau imaginile, după caz, trebuie să constituie un periplu, un drum înainte și înapoi, care, bătătorit de poet, să impună o nouă culoare lumii. Aluziile biblice, din acest ultim
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în care ambele autoare vizate se încadrează, cuprinde, după cum am arătat în capitolele anterioare, două laturi: canonul ideologic și canonul estetic. Canonul ideologic este marcat, în cea mai mare parte, de eliberarea de estetismul socialist. Noua estetică, pe care o instaurează Generația '60, vizează resurecția lirismului pur, printr-o înlăturare definitivă a tot ceea ce nu fusese productiv, în arida perioadă a poeziei lozincarde a programului dictatorial impus de partid, readuce întoarcerea către valorile naționale reale, prin revigorarea marilor teme și motive
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sumbru și un expresionism întunecat, printr-o permanentă deconstrucție a canoanelor paradigmatice anterioare. Părând să demoleze volumele de tinerețe ale Anei Blandiana, în care guvernează un surplus de viață, Ileana Mălăncioiu face din moarte o artă poetică, cu ajutorul căreia își instaurează propriul canon individual. Spre deosebire de Ana Blandiana, la care moartea pare să domine doar exteriorul (și abia în volumele de sfârșit să se extindă și asupra spațiului intim), Ileana Mălăncioiu instaurează o poetică a salvării prin moarte. Salvarea se va realiza
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Mălăncioiu face din moarte o artă poetică, cu ajutorul căreia își instaurează propriul canon individual. Spre deosebire de Ana Blandiana, la care moartea pare să domine doar exteriorul (și abia în volumele de sfârșit să se extindă și asupra spațiului intim), Ileana Mălăncioiu instaurează o poetică a salvării prin moarte. Salvarea se va realiza în două etape: moartea ca apocalipsă, care distruge totul, inclusiv timpul, copilăria, dragostea, jocul (deconstrucția) și moartea ca o consolare sau ca recuperare, nu obișnuită, ci tainică (reconstrucția). Înainte, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
asupra impunerii sau dezvoltării unui canon, dar și posibilitatea de pătrundere și de dezvoltare, în aceste condiții rigide, a unor criterii benefice, în critica textelor literare și, implicit, în dezvoltarea literaturii, precum criteriul estetic 240. Noua estetică, pe care o instaurează Generația '60, și care vizează resurecția lirismului pur, printr-o înlăturare definitivă a tot ceea ce nu fusese productiv, în arida perioadă a poeziei lozincarde a programului dictatorial impus de partid, readuce întoarcerea către valorile naționale reale, prin revigorarea marilor teme
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]