9,535 matches
-
cu o scriere în proză, autoarea notează că Giurgiuca însuși și-a dat seama de lipsa înzestrării sale epice și a abandonat proza, consacrându- se exclusiv poeziei. Dar Emil Giurgiuca a fost „îndrumătorul cultural al generațiilor de scriitori din perioada interbelică”, lucru dovedit de rostul scriitorului ca întemeietor și creator de reviste. Emil Giurgiuca a avut nu numai vocație publicistică, - multe reviste fiind legate de numele său, începând de la România literară din perioada aiudeană a activității sale didactice și continuând cu
Un studiu monografic despre Emil Giurgiuca by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/3373_a_4698]
-
lungul veacului, fragment cu fragment, în poezia transilvană, cu forța originară a ideilor care nu cunosc opreliști omenești. Căci poezia transilvană este ea însăși un discurs pentru libertate.” (sublinierea lui Emil Giurgiuca) Dacă poetul a fost, mai ales, în perioada interbelică, în atenția criticii literare, publicistul Giurgiuca a fost pe nedrept neglijat și paginile acestea, cu citate bine alese, convingătoare, constituie un argument pentru o antologie din gazetăria poetului Anotimpurilor, la care s-ar putea adăuga și articolele - program ale revistelor
Un studiu monografic despre Emil Giurgiuca by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/3373_a_4698]
-
o corectitudine desăvârșită, avea un caracter integru și nu ezita să-și exprime opiniile și convingerile sale, indiferent de reacțiile pe care le provocau intervențiile sale. Orice manifestare a istoricului literar Liviu Rusu în presa literară și culturală din perioada interbelică și apoi, în cea postbelică, devenea un eveniment care stimula atitudini și, uneori, polemici. Profesorul Liviu Rusu acumulase, prin lecturi bogate și diverse, în timp, o foarte temeinică informație filosofică, estetică, literară, culturală și politică pe care o folosea cu
Noi completări la biografia lui Liviu Rusu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4191_a_5516]
-
Scriitura este de o modernitate indiscutabilă, tributară în special câtorva pasaje-far care depășesc - unele dintre ele - așteptările noastre. Pe de altă parte, acest „roman al tinereții iudaice” își aduce contribuția la conturarea deplină a unui imaginar al lumii burgheze evreiești, interbelice, căreia proustianul și lovinescianul N. Steinhardt i-a aparținut prin excelență. Frecventarea și articularea acestui imaginar burghez constituie, în fapt, preocuparea cea mai constantă a intențiilor naratoriale, „fuga de acasă” nefiind altceva decât pretextul acestei disecări lucide, ironice, predispuse la
Poveștile burgheze ale unui gurmand simpatic by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/3206_a_4531]
-
nu a fost atunci recuperată decât în prea mică măsură. Alungat din Blaj în 1948, odată cu interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, apoi arestat, deținut la Canal, supus unei umilitoare navete pentru tot restul vieții, poetul format la școala tradiționalismului interbelic nu a avut bucuria de a-și vedea tipărit un volum de poezie. Doar lucrarea sa de istorie culturală Oameni din Ardeal a putut fi publicată, cu mari dificultăți și intervenții ale cenzurii, în 1973, cu puțin înainte de plecarea cărturarului
Radu Brateș: poezie și suferință by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3207_a_4532]
-
încărcate de o viziune tragică asupra existenței. Aceasta a avut un impact și asupra receptării în posteritate, majoritatea studiilor și articolele care i-au fost consacrate, înclusiv în Dicționarul general al literaturii române, accentuând filonul tradiționalist și influența unor modele interbelice, de la Blaga și Pillat la Aron Cotruș, dar ignorând „fața nevăzută” a poetului, pe care numai textele interzise o puteau evidenția. După 1989, fiicele cărturarului, Liana Biriș și Voichița Ionescu, au început dificilul demers de recuperare a operei cărturarului, din
Radu Brateș: poezie și suferință by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3207_a_4532]
-
tabloul liricii românești din secolul al XX-lea trebuie să meargă mai departe decât simpla consemnare a volumelor postume. Unul dintre ciclurile volumului de față ne și avertizează, de altfel, că modelul lui Radu Brateș nu mai este poezia tradițională interbelică, nici lirica tânără ardeleană de la începutul anilor ’40, din care el însuși făcea parte. Ciclul se numește Tristia și trimite, evident, la figura ilustrului exilat pe malurile dobrogene ale Pontului Euxin. Excelentă este plasarea acestei poezii în contextul istoric. Editoarele
Radu Brateș: poezie și suferință by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3207_a_4532]
-
sau doar aluziv. Pentru mulți dintre ei situarea înaltă a poeziei lui Philippide ar fi rodul unei inerții critice. Mare poet sau retor depășit de vreme? În fața noastră stă un autor de factură specială, izolat nu doar în ambianța poeziei interbelice, ci și în contextul larg al poeziei românești din secolul XX. Scriitor erudit, în ale cărui versuri cultura apare „la vedere”, ostentativ expusă, Philippide contrazice frontal orientarea poeziei contemporane, dominată de prozaicizarea intenționată a limbajului, de disoluția prozodică și de
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
se îndrepta discret spre forma ce-i va deveni specifică, poemul de mari dimensiuni. Tentația de a acționa în răspăr cu poezia contemporană trebuie să fi fost atît de mare, încît el a optat pentru cea mai demodată (în perioada interbelică) variantă de poezie, pentru poemul de factură romantică. Specifice lui Philippide vor fi de acum încolo baladele stilizate, tablourile dramatice, dar mai ales viziunile alegorice și stranii din care scriitorul își va face o specialitate. Poemul romantic acționează cu forță
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
fie și ca o rudă săracă, din literatură. Subiectul e analizat pe larg, într-un volum al d-sale recent apărut, de Mircea Braga, fost coleg, puțin mai tînăr, de facultate al subsemnatului. Autorul pleacă, așa cum se cuvine, de la reportajul interbelic, ilustrat de cîteva condeie de mare înzestrare precum Geo Bogza și F. Brunea- Fox, care justifică specia sub unghi estetic. Mai întîi însă există o justificare etică, deoarece nu aveam a face în acea binecuvîntată perioadă cu tipul mercenar al
Reportajul ca spectacol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3227_a_4552]
-
un tablou clinic: o etiologie, o simptomatologie și un prognostic al boemei. Cum autorul se oprește asupra ultimei generații de boemi autentici, cronologia ei e tributară etiologiei: 1964 este anul amnistierii deținuților politici, Bucureștiul umplîndu-se cu o cohortă de capete interbelice: „Între zecile de mii de deținuți politici eliberați în București erau cîteva mii de intelectuali și artiști remarcabili, poeți, foști profesori universitari, foști ziariști faimoși, care, vrînd-nevrînd, au devenit boemi, siliți să locuiască în mici camere mansardate sau în subsoluri
Scăpătați de geniu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3052_a_4377]
-
discursul critic al lui Fărmuș cochetează, la fiecare pas, cu tautologia. Greu de combătut, de pildă, afirmația că „Patul lui Procust își afirmă cu încăpățânare înscrierea într-o tradiție scripturală, care va deveni o marcă a prozei românești a perioadei interbelice, total opusă, să spunem, de exemplu, fascinației literaturii pașoptiste pentru retorică (deci pentru o cultură orală) ce s-a păstrat, de altfel, în mai toată „literatura topografică” a începuturilor, prelungindu-se până în epoca junimistă.”, deși e și mai greu de
Cititorul omniprezent by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3246_a_4571]
-
se situează chiar de-a lungul liniei tramvaiului 14, altele în imediata apropiere, majoritatea fiind locuri identificabile în romanele generaționiste, ca și în romane precum Nuntă în cer sau Noaptea de Sânziene; urmărind traseul acestuia, un transect socio-economic, al Bucureștiului interbelic - de tipul celui identificat de Marc Brosseau în romanul lui Dos Passos -, se va contura, oferind, totodată, noi informații despre geografia personală a autorului. Cum am văzut în capitolele precedente, o topologie socială e revelată de coordonatele spațiale care circumscriu
Bucureștiul lui Mircea Eliade. – elemente de geografie literară – by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3248_a_4573]
-
temeinici cunoscători și exegeți ai operei lui Dimitrie Cuclin. Mai bine de o jumătate de secol a cercetat, a comentat și a restituit cu acribie opere, corespondență și alte texte aparținând unuia dintre interesanții creatori de școală muzicală din România interbelică. Procedând asemenea lui Gustave Lanson, pe care l-a avut permanent ca model, profesorul Ion Bârsan a întreprins investigații exhaustive în arhive și biblioteci din țară și străinătate spre a găsi documente și mărturii privitoare la itinerariul spiritual și creator
Un biograf de sorginte lansoniană – Ion Bârsan by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4672_a_5997]
-
în ce măsură textele din cadrul acestei rubrici (dar și din celelalte mai înainte menționate) sînt reale ori contrafăcute, sau numai retușate, stilizate.“ (p. 17) Abonamentele revistei erau gratuite, iar strategia redacției urmărea patru direcții: 1) atragerea unor colaboratori de prestigiu din cultura interbelică, 2) prezentarea „noului chip al patriei“, 3) stigmatizarea românilor de „rea-credință“, care se încăpățînau să considere România drept ceea ce era - o țară sub ocupație -, 4) dialogul cu românii de „bună-credință“, care, neputînduse acomoda în Occident, cochetau cu gîndul întoarcerii. Miezul
Felahii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3268_a_4593]
-
influența culturii citadine, folosește termenul de felahi, care sînt un fel de paria lipsiți de drepturi, un soi de dezmoșteniți priviți cu dispreț și considerați, în ciuda dreptului lor ancestral, niște corcituri degenerate. La „Glasul Patriei“ figura pe care o fac interbelicii amintește de statutul schimonosit al felahilor: carcase dezînsuflețite, ființe tolerate, privite cu dispreț și exploatate prin fluturarea unor promisiuni. Cum nici Noica, recunoscînd că a greșit în perioada interbelică, și nici Stăniloae, înfățișînd starea mirifică a bisericilor ortodoxe, nu lasă
Felahii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3268_a_4593]
-
niște corcituri degenerate. La „Glasul Patriei“ figura pe care o fac interbelicii amintește de statutul schimonosit al felahilor: carcase dezînsuflețite, ființe tolerate, privite cu dispreț și exploatate prin fluturarea unor promisiuni. Cum nici Noica, recunoscînd că a greșit în perioada interbelică, și nici Stăniloae, înfățișînd starea mirifică a bisericilor ortodoxe, nu lasă cititorului o altă impresie. O generație de felahi a cărei tragedie de a-și vedea valorile repudiate s-a însoțit cu arsura dată de lezarea orgoliului intim. Atinși în
Felahii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3268_a_4593]
-
cărei rafinament exclude cea mai mică remușcare morală, prozeliții întrecîndu-și maeștrii și devenind odioși, pînă într-atît de dezinhibați par în elanul lor expresiv. Cît e mască și cît e exaseprare în mascarada lor e greu de spus, dar cei trei interbelici își reneagă tot și se leapădă de tot, scuipă pe tot și terfelesc tot, renăscînd apoi în forma unor gazetari postbelici care iau interviuri, scriu reportaje, făuresc pamflete, laudă comunismul, luptă pentru pace - într-un cuvînt se schilodesc singuri cu
Felahii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3268_a_4593]
-
ce denotă fie disperarea victimei care simte că a pierdut, fie cabotinismul unor slugi care încă mai speră la indulgența călăului. Textele merită citite ca studiu de caz în privința psihologiei acelor intelectuali care au trăit pe viu trecerea de la regnul interbelic la fauna postbelică, cu schimbarea radicală a condițiilor de expresie. Gazetăria asupra căreia Ana Selejan s-a oprit cu stupoare îndreptățește o analogie de principiu: „Glasul Patriei“ este fenomenul Pitești în variantă gazetărească, o malformație în care victimele asupra cărora
Felahii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3268_a_4593]
-
Bucovina unde este numit asistent la Catedra de Psihologie și Logică a Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cernăuți 1. Misivele acestea, deloc conjuncturale, scrise cu eleganță și aleasă deferență, impun o anume marcă stilului epistolar din perioada interbelică. Cernăuți, 9 octombrie 1934 Mult stimate domnule director, Înainte de a vă comunica toate câte au intervenit în ultimul timp, schimbându-mi oarecum cursul vieții, vă cer scuze pentru prea lunga tăcere. Și acum să-mi dați voie să vă spun
Traian Chelariu și contemporanii săi by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3375_a_4700]
-
remarcabile, expresive, sincere, dar și pline de ranchiuna, „rele”, spurcate la gură. Morand și Chardonne sunt mai diferiți unul de altul că apa și focul. Unul, nomad incurabil (Morand a scris, între altele, o carte despre București, foarte citită în interbelic), altul, sedentar și amator de coniacuri fine că un notabil de țară, cum scrie Jean-Paul Enthoven în „Le Point” din 28 noiembrie. Portretele schițate personalităților cu care și-au încrucișat pașii sunt groaznice: De Gaulle, „un sac umflat”, Montherlant, „nimic
Doi scriitori proscriși () [Corola-journal/Journalistic/2995_a_4320]
-
două lucruri: ori să-și vadă de alte treburi, după ce a reușit să instaureze haosul în singurul domeniu în care nu pătrunsese încă, ori să adopte o nouă hotărîre, în temeiul împuternicirilor proaspăt dobîndite, prin care să restaureze integral ortografia interbelică, așadar și apostroful, de care promotorii reformei din '93 s-au ferit pe drept cuvînt: nu mai știau unde trebuie să-l pună! Stimate domnule Nicolae Manolescu, Întrucît autorul scrisorii a doua v-a solicitat indirect sprijinul evocîndu-vă calitatea de
Scrisoarea a treia by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/14982_a_16307]
-
pictat de Sergo Beria. Sau, mai degrabă, a fost cîte puțin din amîndouă. Un alt personaj, de această dată din istoria comunismului românesc, despre care, la nivelul marelui public se știu puține lucruri, este Grigore Preoteasa. Intelectual autentic din perioada interbelică, Preoteasa ajunsese să fie unul dintre preferații lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și principal favorit la succesiunea acestuia în fruntea PCR. A murit însă într-un stupid accident de avion în anul 1957. Cum s-ar fi scris istoria comunismului românesc fără
Spectacolul democrației by Tudorel Urian () [Corola-journal/Imaginative/15003_a_16328]
-
unitate stilistică. O asemenea creație nu vădește nimic din îndeletnicirile artistice ocazionale ce însoțesc uneori o activitate profesională "serioasă", onorabilă și profitabilă. Preocuparea lui Valjan pentru teatru a fost totală - ca spectator, ca publicist interesat de fenomenul teatral din perioada interbelică și, cel mai important, ca autor dramatic; nimic, așadar, din această activitate de dramaturg nu are caracter de "violon d'Ingres". Formula dramatică predilectă a lui Valjan a fost comedia într-un act, semn al unei indeniabile stăpâniri a meșteșugului
Actualitatea dramaturgiei lui I. Valjan by Gabriela Duda () [Corola-journal/Imaginative/15324_a_16649]
-
exista. Tocmai această extindere de sensuri de la social la existențial îl îndreptățea pe Negoițescu să vorbească despre Revolte ca despre "o scrisoare parabolică". Eroul Revoltelor, pe numele său Ștefan Istrăteanu, este voiajor comercial, profesiune întâlnită relativ frecvent în romanele prozatorilor interbelici, precum, de pildă, în cele ale lui Ury Benador, care el însuși a practicat-o, activând o vreme în branșa comerțului de librărie și papetărie. Prin specificul ocupației sale, comis-voiajorul este un ins care veșnic aleargă, veșnic schimbă decorul, trenurile
Un roman parabolă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/15395_a_16720]