1,956 matches
-
o limbă la îndemâna cititorilor, marile abstracții. Ideile gazetarului sunt puse în scenă cu o proverbialitate care amintește de Ion Creangă sau de Anton Pann. Mijloacelor dramatice de concretizare a ideilor li se adaugă o serie întreagă de mituri, istorii și istorisiri, de referințe literare ample, precum și o gamă variată de sentințe latinești, care devin auxiliare ale dimensiunii teatrale a articolelor poetului. "Eminescu operează pe o scenă unde totul este ridicat la scară, proiectat în orizonturi absolute, în perspectiva timpului și a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
numește "literatura tăcerii", așa cum Blanchot teoretizează dispariția literaturii), ci trebuie recunoscut ca atare, dar ironic, parodic, cum grano salis. În spațiul filosofic, Gianni Vattimo caracterizează de altfel postmodernismul drept epocă postistorică, atestând disoluția, ruptura unității istoria este mai mult o "istorisire", o povestire printre altele: "nu există o istorie unică, există imagini ale trecutului propuse din puncte de vedere diferite"29. Această "criză a ideii de istorie" o antrenează indubitabil pe aceea a ideii de progres, și, implicit, pune sub semnul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
era pătruns de un puternic spirit de independență, moștenit de la tată. Fără îndoială, Ovidiu avea motive să se bucure de acest lucru, chiar dacă mai rezervat: altfel nu l-ar fi memorat în întregime, așa cum a făcut și Cassius Severus cu istorisirea lui Labienus! De altfel, o astfel de supoziție, pare a fi confirmată, dacă nu în realitate, măcar în esență, de faptul că, sub domnia lui Tiberius, Cotta se dovedește a fi mai periculos: "nous imaginons ce que devint alors son
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
prăvăliei. Refuzând, sub cuvânt că băiatul trăiește, văduva ia contact cu toți cei năpăstuiți de omul infernal și, la momentul oportun, împinge pe unul dintre ei, un fel de duh al pustiei, Alimandru, soț al unei „strigoaice”, să-l împuște. Istorisirea curge sobru, într-un climat de existență ardelenească patriarhală, fără pitoresc și, în genere, fără descripție, ritmată de patru „întâmplări”, ultima constând în revederea de către narator a lui Alimandru - între timp întemnițat, la cincisprezece ani după moartea bătrânei - în „hodaia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
de pildă istoria unui tânăr muncitor care, după vorba autorului nuvelei (Constantin Chiriță - n.n.), „cucerește viața” (Matei Ion a cucerit viața). Intenția povestitorului e lăudabilă. Matei Ion Însă străbate o viață absolut identică celei a lui Nicula Petcu, din altă istorisire, Biruința de Alexandru Gârneață. În viața primului se Întâmplă un fapt foarte asemănător cu cel din viața ucenicului Năsturaș, care, la rândul său, „descoperă viața” Într-o nuvelă de N. Jianu. (Ă). Ba În volumașul lui Constantin Chiriță găsim și
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
acestuia. (Ă). Romanul istorisește cum partidul mobilizează și conduce masele la Înfăptuirea măreței construcții din care face o cauză a Întregului popor muncitor. Asistăm la succesiunea episoadelor În care se dă greaua bătălie a organizării șantiereJor. (Ă). Epicul romanului e istorisirea biruirii piedicilor, de la cele mai mari la cele mai mărunte. (Ă). Ofensiva comuniștilor va rupe plasa abilă pe care a țesut-o dușmanul. Ordinele transmise direct de la legațiile anglo-americane prin „stelatul” și misteriosul domn Caraman, spun răspicat: «În curând războiul
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
a celor două epistole ale Sfântului Chiril, Episcop de Alexandria, adresate Episcopului Successus; Prefață la traducerea latinească a Epistolei sinodale a Episcopului Chiril; Prefață la traducerea în latinește a Tomosului către armeni a Episcopului Proclu al Constantinopolului; Prefață la traducerea Istorisirii aflării capului fericitului Ioan Botezătorul scrisă de arhimandritul Marcel; Prefață la traducerea în latinește a Pocăinței Sfintei Thaisia; Prefață la traducerea în latinește a Vieții Sfântului Stareț Pahomie. Epistola către Eugipiu însoțește traducerea operei Despre crearea omului a Sfântului Grigorie
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
-lea. Ba mai mult, în privința aceleiași teme de origine celtică se înscrie și cazul unei femei: Sfânta Natalena (Lena sau Aleno), fecioară din Aquitania, sărbătorită acolo la 10 noiembrie, care și-a ținut pe piept capul retezat de călău. Istorisirea despre Sfântul Ioan arată cu câtă evlavie trebuie privite Cinstitele Moaște. Totodată mai dovedește faima duhovnicească a învățatului monah răsăritean de la curtea papală printre călugării simpli din Occident. Condus de aceleași preocupări, Dionisie Exiguul a tradus și Pocăința Sfintei Thaisia
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
baza unor căutări proprii, unei direcții conturate a regizorului Tedy Necula. Unele exerciții au stat la baza lungmetrajului de după absolvire. Altele mi-au permis să îmi dau voie să experimentez. Să greșesc. Să aleg. Energia pe care Maestrul o emana, istorisirile sale, deschiderea, dar și tainele, au fost bogate surse de inspirație pentru ce deveneam în acei ani. Cuvântul care reprezintă cheia către universul creat între mine și maestrul Alexa este CONTACT. Lecția cea mai simplă și mai puternică pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
țicnit. La drum! Țintă: Durău. Unde n-am mai fost de-un veac. Păstrînd, de-atunci, icoana unei așezări picior-de-plai. Încă de bun simț în frustețea ei. Cu nemaipomenita frescă a echipei lui Tonitza, studenții săi întru meșteșug. Și cu istorisirea unuia din echipă, pezevenghiul Baba, punînd la cale o întîlnire de taină între colegul său, taciturnul Alupi, cu o dalbă măicuță (iertat fie-le păcatul!). Și cu masivul răcoros al Ceahlăului, atît de bătut cîndva de aceeași lume (bună) venită
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pasirea în cuibul său nu piere. Ce să se ducă în sus, să strângă oaste, că izbânda va fi a lui. Și așe, pe cuvântul mâne-sa, s-au dus în sus și au strânsu oaste. (Neculce 11) Iată o istorisire cu un remarcabil ecou în imaginarul popular și în cel cult de mai târziu, comparabilă cu cea a mamei ciobanului din balada Miorița, care își va jeli fiul ucis din invidie, sau cu cea a Anei lui Manole, care se
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Și, îndeobște, scrierile de orientare sociologică și le concepe ca pe niște „studii asupra sufletului și vieții țărănești”. O manieră de abordare de sorginte poporanistă, de pe urma căreia și literatura lui are de câștigat. Relevând o plăcere, ca de șezătoare, a istorisirii, suita narativă Din povestirile unui vânător de lupi (1912), cam simpluță altminteri, e înviorată de buna intuiție a sufletului infantil. Povestind, autorul își exercită pornirea de a instrui, de a lămuri pe cei înțeleniți în neștiință. Și, totodată, de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288944_a_290273]
-
că vine la judecată desfrânarea. Unul a făcut acest păcat, pentru că de la început a trăit într-o casă cu moravuri desfrânate: s-a născut din părinți desfrânați, a fost crescut înconjurat de obiceiuri rele, de beții, de chefuri și de istorisiri rușinoase; un altul a avut multe exemple care-l îndemnau la fapte bune: educația, profesorii, auzirea cuvintelor dumnezeiești, lecturi mântuitoare, sfaturile părinților, povestiri cu pilde de curățenie și cumințenie, un trai înfrânat; mai târziu acesta este târât în același păcat
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
a națiunii slovacilor și a respins pe față drepturile minorităților în favoarea "drepturilor individuale", care de fapt erau drepturile majorității slovace (Csergo și Deegan-Krause, 2011). Se pare că argumentele instituționale referitoare la plebiscit și la regula majorității se constituie într-o istorisire plină de învățăminte referitoare la pericolele populismului. Totuși, este important să ne amintim că, deși astfel de elemente plebiscitare apar într-o gamă largă de definiții ale populismului (de exemplu, Roberts, 2008, Weyland, 2001), definiția dată în acest volum se
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
a marilor șantiere socialiste: „În vuietul betonului/se prăbușesc pustietățile/ca zidurile Ierihonului./ E ora când se pun în mișcare/uriașe ceasornice de motoare,/ca niște cataracte simfonice de bătăi/în ureche străvechilor văi” (Cornul de vânătoare). O încercare de istorisire a genezei neamului românesc se află în Poemele trashumanței (1968), axate pe exaltarea valorilor rustice și a civilizației păstorești ancestrale („opinca purta-n talpă drumul mers/ca harta unei lumi sau ca un vers”). Următoarele două culegeri - selective -, ambele intitulate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290651_a_291980]
-
care Buddha a încercat să sugereze preocuparea necesar constantă a omului pentru eliberare și îndepărtarea tuturor acelor activități și gânduri care nu au acest scop. Mântuitorul Hristos vorbea adesea mulțimilor și mai ales Apostolilor Săi prin pilde. Acestea erau mici istorisiri fictive, dar verosimile, luate din viața de zi cu zi, prin care, cu ajutorul unor comparații sau asemănări, se împărtășeau anumite învățături de credință și de morală. Pildele sau parabolele erau mai apropiate de puterea de înțelegere a oamenilor, de preocupările
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
să concilieze existența răului moral și a celui fizic, și anume suferința, cu existența și natura lui Dumnezeu, respectiv: controversata libertate umană și atotputernicia divină. Rezultatul inevitabil este afirmarea responsabilității omului: dacă există rău, omul este autorul acestuia. Prin intermediul unei istorisiri, ne este relatat că la un moment dat, un grup de teologi dezbătea problema predestinării și a liberului arbitru. Nu după mult timp, grupul s-a împărțit în două tabere opuse, nereușind să se înțeleagă. Unul dintre teologi, era însă
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Emanuel Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2302]
-
port-hart. Personajul liant, doctorul Daniel Șerban, deși nu totdeauna pion principal, este o figură pregnantă. Prezentul narațiunii nu reprezintă decât un pretext pentru incursiunile în diverse straturi temporale (amintiri, întoarceri în timp, confesiuni, monologuri interioare), astfel că perioada cuprinsă în istorisire devine considerabil de mare: cu aproximație, 1850-1989. Genul de proză practicat de V. este legat în mod evident de literatura feminină - romane în care se vorbește mult (chiar în gând), în care se fac analize psihologice, se relatează mereu despre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
Ipoteza nu ține, deoarece există patru narațiuni independente care expun relatarea în cuvinte și moduri diferite. Este mult mai plauzibil să demonstrăm că aceste povestiri, deși scrise mai târziu, de fapt le reflectă pe cele scrise cel mai degrabă, adică istorisirile înainte ca martorii oculari să fi reflectat asupra lor, înainte ca lumea să înceapă să se întrebe dacă aceste evenimente stranii împlinesc sau nu Scripturile. Erau probabil prea nerăbdători să le spună prietenilor, apropiaților și familiilor lor lucrurile extraordinare pe
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
1976; ed. (Jurnalul unui cobai. 1940-1954), îngr. Maria Cordoneanu, pref. Vasile Igna, Cluj-Napoca, 1994; Povestind copiilor, București, 1990; Poeme, îngr. și pref. Ilie Constantin, Iași, 2000. Traduceri: Marie-Anne Desmarest, Torente, București, 1943; Konstantin Simonov, Apărarea Moscovei, București, 1944; Nikolai Tihonov, Istorisiri din Leningrad, București, 1944; Mihail Șolohov, Școala urii, București, 1944; Jean Richard Bloch, Toulon, București, 1945; A. S. Pușkin, Basme..., cu ilustrații de Th. Kiriacoff-Suruceanu, București, 1945, Ruslan și Ludmila, București, 1951; Tălmăciri după opt poeți europeni, cu portrete de Mircea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
funigei. Insesizabilă și confuză, sclipirea aceea avea să-mi devină totuși dragă, căci reușisem să mă conving că era vorba de o reminiscență prenatală. Da, de un ecou pe care mi-l trimitea ascendența mea franțuzească. Asta pentru că într-o istorisire a bunicii regăseam toate elementele acelei amintiri: soarele de toamnă din călătoria ei în Provența, parfumul lanurilor de lavandă și chiar funigeii aceia unduind în văzduhul înmiresmat. N-aveam să îndrăznesc niciodată să-i vorbesc despre preștiința mea de copil
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Vincent încăleca pe pervazul ferestrei și sărea în brațele surorii lui, Albertine, și ale Charlottei, care se refugiaseră la el în timpul șederii lor la Paris... Atlantida, tăcută până atunci, se umplea de sunete, de emoții, de vorbe. În fiecare seară, istorisirile bunicii noastre descătușau încă o fărâmă din universul acela înghițit de vreme. A mai fost și comoara ascunsă. Cufărul plin de hârtii vechi care, când ne aventuram sub patul cel mare din camera Charlottei, ne înspăimânta prin masivitatea lui obtuză
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nopții l-am recuperat și l-am dus la noi. De atunci, în timpul lungilor noastre seri de vară din balcon, chipul acela de piatră cu zâmbetul lui obosit și ochii galeși ne privea printre ghivecele cu flori și parcă asculta istorisirile Charlottei. De cealaltă parte a curții umbrite de frunzișul teilor și al plopilor se înălța o casă mare de lemn cu două etaje, înnegrită de timp, cu ferestre mici, întunecate și bănuitoare. Pe asta și pe semenele ei voia guvernatorul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
spusese în franceză, dar noi nu cunoșteam decât satele rusești. Iar satul, în Rusia, era neapărat un șir de izbe - chiar cuvântul derevnia vine de la derevo - copac, lemn. Confuzia a fost tenace, în ciuda lămuririlor pe care le aduceau după aceea istorisirile Charlottei. La numele de „Neuilly” se ivea numaidecât satul cu casele lui de lemn, cu cireada și cocoșul. Iar când, în vara următoare, Charlotte ne-a vorbit pentru prima dată despre un oarecare Marcel Proust, „apropo, era văzut jucând tenis
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acelei vizite auguste: Nicolae și Alexandra veniseră nu în primăvara lui 1910, după potop, ci în octombrie 1896, adică mult înainte de renașterea Atlantidei noastre franceze. Însă prea puțin ne păsa de logica aceasta reală. Pentru noi conta doar cronologia lungilor istorisiri ale bunicii: într-o zi, în vremurile lor legendare, Parisul se ivea din apă, soarele strălucea și, în același moment, auzeam strigătul încă îndepărtat al trenului imperial. Acea ordine a evenimentelor ne părea la fel de legitimă ca și apariția lui Proust
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]