KorAP: Find »[drukola/base=jack & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...74 75 76 ...268 >

6,700 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402

pentru care ai acceptat să ții discursul? îl întrebă Diehl. Watson îl privi lung. — Tu chiar crezi că am vrut să vin în Vegas? Iisuse. Își desfăcu microfonul și i-l întinse lui Diehl. — Ai grijă și de ăsta. — Sigur, Jack. După care Watson se întoarse și se îndepărtă de el, fără nici un alt cuvânt. Rick Diehl se cutremură. Slavă Domnului pentru banii lui Karen, își spuse el. Pentru că, fără ei, ar fi fost condamnat. Trecând prin arcadele Palatului Dogilor, Vasco

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Vasco își atinse urechea: — Spune, zise el. — Tolman-cheliuță și-a rezervat niște distracție. — Pe bune? — Da, el ... — Așteaptă, spuse Vasco. Nu uita unde-ai rămas. Vedea în față ceva ce nu-i venea să creadă. În partea dreaptă a curții, Jack B. Watson, însoțit de o brunetă frumoasă cu mișcări unduitoare, se integra în mulțime. Watson își făcuse un renume din a fi întotdeauna însoțit de femei superbe. Toate lucrau pentru el, toate erau inteligente și toate erau uluitoare. Dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
mișcări unduitoare, se integra în mulțime. Watson își făcuse un renume din a fi întotdeauna însoțit de femei superbe. Toate lucrau pentru el, toate erau inteligente și toate erau uluitoare. Dar nu femeia îl surprinsese pe Vasco, ci faptul că Jack Watson se îndrepta direct spre Eddie Tolman, fugarul. Nu avea nici un sens. Chiar dacă Tolman ar fi făcut o afacere cu Watson, faimosul investitor nu s-ar fi întâlnit niciodată cu el, față în față. Și, în mod cert, niciodată în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
anumit scop? Îl păcăliseră? Apăsă cu mâna pe cască. — Dolly. L-am pierdut. — Nici o problemă. Îl văd eu. Vasco ridică privirea. Dolly era la al doilea etaj, privind tot ce se întâmpla jos. — Cel care tocmai a trecut a fost Jack Watson? — Mda. M-am gândit că, poate ... Nu, nu, zise Dolly. Nu mi-l pot imagina pe Watson implicat în chestia asta. Nu e stilul lui. Cheliuță se îndreaptă spre camera lui, pentru că are o întâlnire. Asta voiam să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
care voia doar bani. Nimic din toate acestea nu era adevărat. În realitate, erau exact opusul adevărului. Dar nici măcar un singur reporter nu îl contactase pe tatăl ei, ca să afle versiunea lui. Nici măcar unul. În spatele lui Rick Diehl se afla Jack Watson, faimosul filantrop. Mass-media plecase de la ideea că Watson era personajul pozitiv și, în consecință, tatăl ei trebuia să fie cel negativ. Odată ce acea versiune a piesei moralității apăruse în New York Times (scrisă de corespondentul local al rubricii mondene), toată lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
televiziune ale mai multor posturi. Eforturile lor de a spune toată povestea nu avuseseră succes. Consilierul de relații cu presa angajat de tatăl ei era destul de competent, dar nu putea face față mașinăriei bine unse și bine finanțate a lui Jack Watson. Bineînțeles, membrii juriului văzuseră o parte din știri. Iar impactul reportajelor adăugase o presiune suplimentară asupra tatălui ei, nu doar în încercarea de a-și spune povestea, ci și în cea de a se reabilita, de a contrazice răul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
fie adus înapoi mâine sau poimâine, pentru a fi reînhumat. — Mâine sau poimâine? zise Emily. Își trase nasul și își șterse ochii. — Vrei să spui că va trebui să ne întoarcem aici? Va trebui să îl îngropăm din nou pe Jack? Asta e atât de ... de ... — Știu, mamă, spuse el și o bătu pe braț. Îmi pare rău. Nu se poate altfel. Trebuie să verifice ceea ce se numește himeră ... — Oh, nu-mi spune, zise ea, fluturând mâna. Oricum nu pricep nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
în umbră. Haide să plecăm de aici, le spuse Emily Weller copiilor ei. Trebuie să beau ceva. În timp ce se îndepărtau, cu mașina, i se adresă lui Tom: — Îmi pare rău că a trebuit să faci asta. Bietul trup al lui Jack era foarte descompus? — Nu, zise Tom. Nu prea mult. — Oh, asta e bine, spuse Emily. Asta e foarte bine. Capitolul 14 Marty Roberts transpira deja, când ajunse înapoi la Long Beach Memorial Hospital. Își putea pierde licența, din cauza celor făcute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
era că Brad Gordon era un idiot, dar nu-l putea concedia, reflectă Rick, în timp ce Lisa îl ducea acasă. Brad Gordon, un împătimit al surfului, al schiului, al călătoriilor, alcoolic în recuperare și nici măcar absolvent de colegiu, era nepotul lui Jack Watson, unul dintre investitorii principali ai lui BioGen. Jack Watson avusese întotdeauna grijă de Brad, avusese mereu grijă ca acesta să aibă o slujbă. Iar Brad intra tot timpul în belele. Se zvonea că Brad se culcase cu soția vicepreședintelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-l putea concedia, reflectă Rick, în timp ce Lisa îl ducea acasă. Brad Gordon, un împătimit al surfului, al schiului, al călătoriilor, alcoolic în recuperare și nici măcar absolvent de colegiu, era nepotul lui Jack Watson, unul dintre investitorii principali ai lui BioGen. Jack Watson avusese întotdeauna grijă de Brad, avusese mereu grijă ca acesta să aibă o slujbă. Iar Brad intra tot timpul în belele. Se zvonea că Brad se culcase cu soția vicepreședintelui de la GeneSystems, în Palo Alto, motiv pentru care fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
oarecare agitație, deoarece intrase în panică, încă de când o văzuse pe soția lui trecând prin lobby cu idiotul acela în haine albe de tenis. Fără susținerea financiară a lui Karen, Rick era la mila deloc plăcută a celuilalt investitor principal, Jack Watson. Iar asta nu era liniștitor deloc. Avea nevoie de bani noi. Acolo, pe terenul de golf, în lumina strălucitoare a soarelui și în adierea slabă a vântului, le servi micile sale discursuri despre minunile viitoare ale biotehnicii și despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
zi bună. Iar după numai o oră, unul dintre ei spuse, în cele din urmă că, după părerea lui, numai un idiot ar fi investit în citocine. Frumos. Așa că acum se simțea epuizat și învins, stând prăbușit în vestiar, când Jack Watson, bronzat și splendid într-un costum alb de tenis, se lăsă să cadă pe bancă, lângă el, și spuse: — Deci? A fost un meci util? Era ultima persoană pe care și-ar fi dorit s-o vadă. — N-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
fără discuție, cei mai buni, dacă ai probleme. Vin, îți analizează securitatea, îți identifică punctele vulnerabile și închid găurile din rețea. Fără vâlvă, rapid, confidențial. Diehl își spuse că singura problemă de securitate pe care o avea era nepotul lui Jack Watson. Dar spuse: — Poate că ar trebui să vorbesc cu ei. Și astfel Rick Diehl se trezi stând într-un restaurant, vizavi de o blondă elegantă, într-un costum de afaceri negru. Se prezentase drept Jacqueline Maurer. Avea părul scurt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
sânge și probe de țesut de obraz. Pentru testul ADN. — Am făcut deja asta. Pentru femeia aceea de la laborator. — Oh, înțeleg. Vă referiți la doctor Hunter? Îmi pare rău, nu am știut. Urmă o pauză. — Faceți, ăăă, faceți testele pentru Jack acum? zise Emily. — Da. Facem niște teste aici, iar laboratorul face altele. — Ați găsit ceva? Adică, ați găsit ceea ce căutați? Marty zâmbi. Nu întrebase despre paternitate. Era îngrijorată dacă ei nu aflaseră și altceva. — Ei bine, doamnă Weller ... — Da? — Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Roberts, vă sun de la crematoriu. Se pare că este o problemă cu incinerarea soțului meu. Ce fel de problemă? întrebă Marty Roberts, stând în biroul lui din laboratorul de patologie. — Cei de aici spun că nu îl pot incinera pe Jack al meu, dacă conține metal. — Metal? Cum adică metal? Soțul dumneavoastră nu a avut vreun membru schimbat sau vreo rană în război, nu? Nu, nu. Ei spun că brațele și picioarele lui au țevi de metal în ele. Și că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
ajuns la concluzia că oamenii de Neanderthal au murit din cauza unei predispoziții genetice de a se opune schimbării. Cu alte cuvinte, „Oamenii de Neanderthal au aplicat Principiul Prudenței, atât de drag ecologiștilor bigoți și reacționari“. Aceasta a fost opinia lui Jack Smythe, de la Institutul American al Concurenței, un progresist din Washington. Smythe a spus: „Dispariția omului de Neanderthal servește drept un avertisment la adresa celor care vor să oprească progresul și să ne ducă înapoi la o viață urâtă, brutală și scurtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
nu i se părea spaniol. Mai mult german. — Lucrez la firma care se ocupă de investițiile unchiului dumneavoastră, zise ea, strângându-i mâna. Brad aprobă din cap, inhalându-i parfumul fin. Nu era surprins să audă că lucra pentru Unchiul Jack. Bătrânul se înconjura cu femei de afaceri frumoase și extrem de competente. — Cu ce vă pot ajuta, domnișoară Gonzales? — Pe mine, cu nimic, răspunse ea, uitându-se în jur, prin apartament, în căutarea unui loc unde să se așeze. Decise să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
va fi dificilă. — Dar mi s-a înscenat ... Ea ridică o mână. — Nu este treaba mea. Ideea e următoarea. Unchiul dumneavoastră v-a ajutat de multe ori, de-a lungul timpului. Acum, are nevoie de ajutorul, de confidențialitatea dumneavoastră. — Unchiul Jack are nevoie de ajutorul meu? — Da. — OK. Sigur. — Strict confidențial. — Bine. — Nu veți discuta asta cu nimeni. Niciodată. — Da. Am înțeles. — Nu trebuie să se afle niciodată de asta. Dacă se va afla, veți pierde finanțarea apărării legale. Veți petrece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
nas bun, Nick. Nu. — Deschide gura. Vasco se aplecă în față și mirosi. — Am doar un gust în gură, asta e tot, zise Nick. Vasco întinse mâna. — Sticla. Nick băgă mâna sub banchetă și îi întinse o sticluță mică de Jack Daniel’s. — Minunat, spuse Vasco și se apropie, oprindu-se exact în fața lui. Ascultă-mă bine, zise el, calm. Dacă mai faci o tâmpenie ca asta de azi, te arunc personal din ambulanța asta, pe 405. Dacă vrei să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
duse spre el. Tipul purta un costum cenușiu deschis. Era scund, aproape chel și părea nesigur pe el. Strânsoarea lui de mână era slabă. — Willy Johnson, spuse el. Sunt noul tău avocat, pentru procesul care urmează. Credeam că unchiul meu, Jack Watson, este cel care asigură avocatul. — Așa este, zise Johnson. Eu sunt acela. Pederastia e specialitatea mea. Ce înseamnă asta? — Sex cu un băiat. Dar am experiență cu orice partener minor. — Eu n-am făcut sex cu nimeni, zise Brad

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Bănuielile lui inițiale referitoare la individ se confirmaseră. De ce se întâlniseră la un restaurant, și nu la firma lui de avocatură? Pentru că Johnson nu lucra pentru o firmă de avocatură. Nu avea ce face, trebuia să-l sune pe unchiul Jack. — John B. Watson Investment Group. — Cu dl. Watson, vă rog. Îi făcură legătura cu secretara, care îi făcu legătura cu unchiul său. — Bună, unchiule Jack. Unde naiba ești? zise Watson, pe un ton clar neprietenos. — În Wyoming. — Fără să intri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
pentru o firmă de avocatură. Nu avea ce face, trebuia să-l sune pe unchiul Jack. — John B. Watson Investment Group. — Cu dl. Watson, vă rog. Îi făcură legătura cu secretara, care îi făcu legătura cu unchiul său. — Bună, unchiule Jack. Unde naiba ești? zise Watson, pe un ton clar neprietenos. — În Wyoming. — Fără să intri în belele, sper. De fapt, avocatul meu m-a trimis aici, zise Brad, și de aceea te sun. Sunt cam îngrijorat. Individul ăsta ... — Ascultă, te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
susținută de un studiu al OMS, care a prezis dispariția blondelor până în 2002. Rapoarte ulterioare au contestat rezultatele studiului OMS, după ce o comisie ONU a negat corectitudinea acesteia. Capitolul 91 Frank Burnet intră în birourile moderne și imaculate ale capitalistului Jack Watson puțin după prânz. Totul era la fel ca la vizitele sale anterioare. Mobilă Mies, artă modernă - un portret de Warhol al lui Alexandru cel Mare, o sculptură balon Koons, o pictură Tansey cu alpiniști, chiar în spatele biroului lui Watson

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
bărbați în uniformă strigară la el să arunce arma, trase și în ei. După care lumea deveni neagră. Capitolul 93 La ședința de toamnă a ofițerilor Organizației Universității de Transfer Tehnologic (OUTT), un grup dedicat licențierii muncii savanților universitari, filantropul Jack B. Watson ținea o tulburătoare alocuțiune. Se mărginea la temele lui familiare: dezvoltarea spectaculoasă a biotehnologiei, importanța brevetării genelor, menținerea legii Bayh-Dole și necesitatea păstrării status quo-ului pentru prosperitatea afacerilor și bunăstarea universității. Sănătatea și bunăstarea universităților noastre se bazează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
partea cealaltă. — Te doare rău? — E mai rău noaptea. Vrei o pilulă? — Am luat deja una, zise el și inspiră adânc. Știe Robbins ce naiba e asta? — Cred că da. — Ți-a spus și ție? — Nu. — Minți. — Nu mi-a spus, Jack. — Iisuse. Limuzina gonea prin noapte. Watson se uita pe fereastră, respirând greu. Clinica era pustie, la ora aceea. Fred Robbins, treizeci și cinci de ani și frumos ca un star de cinema, îl aștepta pe Watson împreună cu doi doctori mai tineri, într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]